Civilizatia si cultura romana

CIVILIZATIA SI CULTURA ROMANA

Inceputurile Romei

In Antichitate, pe teritoriul de astazi al Italiei, se gaseau numeroase populatii autohtone, stabilite aici din diferite perioade si a caror origine nu este cunoscuta. In centrul Italiei, pe langa populatii indo-europene, au venit in valuri succesive etruscii, a caror contributie civilizatoare a fost esentiala pentru civilizatia romana de mai tarziu.

Originile Romei, viitoarea capitala a imperiului, au fost cunoscute mult timp sub forma unei legende, transmisa prin istoriograful Titus Livius dar istoria si arheologia moderna au facut lumina in aceasta chestiune. In Latium , regiunea locuita de triburi de pastori latini si sabini, inca din secolul X i.Chr., s-a ridicat Roma actuala. Triburile latine se unisera intr-o confederatie iar in jurul anul 65o i. Chr. etruscii, stabiliti in orasul Cerveteri de azi, au adus cu ei in aceste locuri principiile unei organizari politice, sociale, urbane, fondand orasul Roma in perioada 650 -575 i. Chr., astfel incat inceputurile acesteia sunt legate de istoria etruscilor. Se considera ca insusi numele orasului provine de la numele unui trib etrusc - Rumina - ca si numele raului Tibru care strabate Roma. Conducatorii etrusci au ales acest loc pentru pozitia lui favorabila, au inconjurat viitorul oras cu un zid de aparare, au asanat mlastinle din jur, au realizat sisteme de canalizare, s-a construit un forum, strazi , sanctuare.

Organizarea politica

Intr-o prima perioada (sec. VI-V i. Chr.) forma de guvernare a fost monarhia . Conducatorul suprem era regele si conform legendelor, au existat patru legi latini si sabini si trei etrusci. Ficare din cele trei triburi era impartit in 10 curii iar fiecare curie in 10 ginti. Dintr-o ginta faceau parte toti cei care descindeau dintr-un stramos comun, real sau legendar, purtau acelasi nume, practicau acelasi cult, aveau dreptul la succesiune. Ginta era impartita in mai multe familii iar tatal (pater familias) avea la inceput putere absoluta asupra tuturor membrilor familiei, sclavilor si bunurilor materiale ale familiei. Dintre capeteniile familiilor si ale gintilor s-a format clasa aristocratiei gentilice, a "patricienilor". Membrii celor 30 de curii se intalneau periodic in adunari separate, convocate si prezidate de rege si hotarau asupra problemelor legate de legi, de declararea razboiului, condamnarile la moarte etc. Adunarile curiilor, umite comitii , alegeau regele iar mai tarziu, in epoca republicana, magistratii. Autoritatea regelui era limitata, fiind controlat de Senat, compus din patricieni si consilieri ai regelui. Regele era comandantul suprem al armatei, judecator suprem si mare preot. Plebeii - mici proprietari de pamant, negustori, mestesugari, cu totii oameni liberi erau obligati la serviciul militar si nu puteau lua parte la comitii. Din aceasta epoca dateaza institutia "clientelei", mentinuta im perioadele urmatoare. Un patrician avea un numar de "clienti", care erau, de regula, straini stabiliti la Roma, membrii unor familii scapatate, oameni saraci, chiar fosti sclavi eliberati. Acestia aveau obligatia de a-l ajuta pe patron in toate imprejurarile si primeau in schimb de la acesta protectie, hrana, bani.

In a doua epoca, cea a republicii, au intervenit schimbari, populatia Romei a fost impartita in cinci clase, in functie de avere, cea mai importanta fiind cea a patricienilor si a clientilor lor. Fiecare clasa era obligata sa dea un numar de centurii, formatii de cate 100 de soldati care erau unitati militare si politice totodata. Regimul monarhic a fost inlocuit cu institutia magistraturilor. Un magistrat roman nu detinea puterea judecatoareasca, ci avea atributii legislative, executive sau administrative, de decizie si control. Magistratii erau alesi pe timp de un an, trebuiau sa fi indeplinit serviciul militar cel putin 10 ani iar ierarhia magistraturilor se parcurgea din treapta in treapta. Primul loc in randul magistratilor il ocupau cei doi consuli , care preluasera prerogativele regilor din perioada monarhica si reprezentau puterea executiva suprema, pe care o exercitau, pe rand, cate o luna. Incepand din sec. IV i. Chr., unul dintre consuli trebuia sa provina din randul plebeilor. Dupa expirarea mandatului lor, consulii deveneau proconsuli, administrand o provincie. Praetorul avea atributii judiciare, organiza instantele de judecata si stabilea procesele. Censorii erau alesi pe o perioada de 5 ani, tineau evidenta si controlau impartirea pe clase a cetatenilor, intocmeau listele pentru senatori si tineau evidenta bugetului statului. Doi questori controlau administratia finantelor publice. Edilii organizau politia Romei, aprovizionarea orasului, a constructiilor urbane, a tezaurului, strazilor, pietelor si templelor. Cei doi tribuni ai plebei aparau interesele acestei clase in fata patricienilor din Senat, putand bloca adoptarea unei legi prin dreptul de veto. Senatul era institutia suprema a Republcii, compusa la inceput din 300 de senatori, mai tarziu 900, provenind din randul familiilor de patricieni iar din secolul IV i.Chr. si plebeii aveau reprezentantii lor in aceasta institutie. Senatorii erau numiti pe viata, se bucurau de numeroase privilegii. Senatul controla administratia, finantele, activitatea judecatoreasca, chestiunile militare, practicile de cult, legislatia, politica externa.

Perioada imperiului a inceput in anul 30 i. Chr. , odata cu autodeclararea generalului Octavianus, care si-a adaugat epitetul de Augustus ("cel demn de veneratie") ca princeps, adica primul dintre cetateni. Preluand prerogativele consulilor si ale censorilor, imparatii romani concentrau in persoana lor intreaga putere, de comandant suprem al armatei, sef al cultului religios (pontifex maximus), sef al administratiei imperiale, al finantelor, suprema autoritate legislativa. In acest fel, Senatul si-a pierdut puterea efectiva, pentru ca in secolul III d. Chr. sa dispara. Multi dintre imparatii romani proveneau din randul generalilor ce repurtasera victorii insemnate in razboaiele de cucerire, erau intampinati cu fast la Roma. Cu timpul, succesiunea la tron a devenit ereditara sau prin numirea de catre imparat a succesorului sau.

Inca din epoca republicana, incepuse actiunea de unificare a Peninsulei Italice iar din secolul V i. Chr. puternica ofensiva militara a Romei, care va duce la crearea Imperiului Roman. Au fost incheiate tratate cu Cartagina, urmate de cuceriri ale unor colonii grecesti. In secolul al III-lea au avut loc asa-numitele razboaie punice, determinate de conflictul cu Cartagina pentru stapanirea Siciliei. In urma primului razboi punic, Roma a devenit stapana Siciliei, pe care a transformat-o in provincie romana iar la sfarsitul celui de al doilea razboi punic, Roma a anexat si coasta Iliriei. Dupa ce si-a asigurat suprematia in Mediterana, Roma a cucerit Macedonia, Grecia continentala, ceea ce i-a deschis drumul spre Orient. Au urmat razboaie care au dus la cucerirea Peninsulei Iberice, a Pergamului, devenit prima posesiune romana din Asia Mica, apoi Panonia, sudul Britaniei, o serie de regate din Asia Mica, precum si Moesia, Tracia. La sfarsitul celor doua razboaie dacice (101-102 si 105-106 d. Chr.), Dacia a devenit si ea provincie romana. La moartea imparatului Traian, expansiunea teritoriala romana a atins punctul ei maxim, imperiul intinzandu-se pe o suprafata de 3.300.000 km si avand 50 de milioane de locuitori.

In perioadele urmatoare, hotarele imperiului au fost permanent atacate iar Roma si-a pierdut pe rand posesiunile, incat in anul 33o d. Chr. capitala imperiului a fost mutata de catre imparatul Constantin la Bysantion, fost colonie greceasca de pe malul Bosforului.

Organizarea militara

O asemenea expansiune precum si durata in timp cum a cunoscut Imperiul Roman nu ar fi fost posibila fara un sistem de organizare militara extrem de eficient. Statul roman a fost unul prin excelenta unul militar, in care serviciul militar era obligatoriu de la 17 la 60 de ani, pana la 46 de ani erau militari combatanti iar pana la varsta e 60 de ani acestia serveau ca trupe de ocupatie sau in servicii auxiliare. In epoca monarhica, armata, restransa numeric, era compusa doar din patricieni si clientii lor dar dupa reforma din secolul V i. Chr. numarul trupelor a crescut continuu. Cei care se eschivau de la indelinirea serviciului militar isi pierdeau cetatenia romana sau deveneau sclavi. Initial, fiecare cetatean isi procura singur echipamentul si calul iar statul asigura doar hrana cailor dar din secolul IV i. Chr. armata devine permanenta iar militarii primeau din partea statului hrana, solda si echipament. Armamentul era compus din sulita lunga de 2 m, lancea, sabia de tip iberic cu doua taisuri, pumnalul, arcul si prastia. Pentru aparare, soldatii erau echipati cu casca, scut din bronz sau lemn, cuirasa din lame de bronz, dupa modelul cavaleriei macedonene sau camasa de zale, precum cea a galilor.

Armata era impartita in legiuni, constituite din 4200 pana la 6000 de militari, fiecare legiune avand cate 10 cohorte. Numarul legiunilor a crescut de la 4 la 25, in timpul imparatului Octavianus Augustus, incluzand legiunile constituite din soldati din teritoriile cucerite, care primeau cetatenia romana dupa indeplinirea serviciului militar o perioada de 20 de ani. Disciplina militara era extrem de severa, comandantul suprem putea dispune de viata soldatilor si a comandantilor din subordine. Pentru fapte de vitejie se acordau distinctii militare din aur si argint si cununa din frunze de laur.Generalii victoriosi erau primiti cu fast la Roma, unde li se ridicau arcuri de triumf.

Existenta imperiului a fost asigurata si de o organizare administrativa extrem de riguroasa si eficienta. Teritoriile cucerite erau uneori anexate, prin confiscarea a jumatate sau doua treimi a teritoriului iar parte din populatia autohtona putea fi transplantata la Roma, masacrata sau vanduta in pietele de sclavi. Alteori, orasele cucerite deveneau municipii romane, cu o relativa autonomie si drepturi civile dar nu si politice pentru locuitori. Sistemul federalizarii consta in incheierea unui tratat de alianta, cu conditii diferite de la caz la caz. Trupele militare numeroase erau cantonate in teritoriile cucerite, unde se stabilea sistemul administrativ roman, prin existenta magistratilor ce indeplineau variate functii si atributii. De asemenea, impunerea credintelor si ritualilor religioase romane, indeosebi cele privitoare la cultul imperial, aveau ca rezultat mentinerea regimului de ocupatie.

Organizarea sociala

In epoca republicana, societatea romana era organizata in cinci clase sociale dar in timp sistemul a devenit mai flexibil, mai ales in urma conflictelor dintre patricieni si plebei, care au dus la obtinerea unor drepturi sociale si politice pentru cei din urma : din randul plebeilor se alegeau doi tribuni si doi edili, mai tarziu au avut acces si la magistraturile de consul si praetor, precum si la functii religioase superioare. Prin Legea celor XII Table, acestia au obtinut recunoasterea principiului egalitatii tuturor cetatenilor in fata legii.

Spre sfarsitul epocii republicane, s-a constituit o noua clasa, nobilitas , care ii cuprindea pe patricieni, plebeii bogati, membri ai senatului, magistrati. Nobilii aveau dreptul sa poarte toga cu o banda lata de purpura, incaltaminte de culoare rosie, simboluri ale nobletei. Cavalerii (equites) , initial exclusiv militari, au constituit o noua clasa sociala, din care faceau parte alti cetateni bogati - mari proprietari de pamanturi, oameni de afaceri, avocati si altii, care nu aveau dreptul de a fi alesi in Senat si de a accede la magistraturi. Ca semne distinctive, acestia purtau un inel de aur si toga cu o fasie ingusta de purpura.

Clasa cea mai numeroasa era cea a taranilor liberi, care cu timpul au saracit, prin pierderea proprietatii asupra pamantului, mai ales datorita administrarii arbitrare a domeniului public, ce era constituit din jumatatea sau treimea din pamanturile cucerite, date im arenda marilor proprietari funciari, senatorilor si cavalerilor. Unii dintre taranii saraciti deveneau coloni, prin atribuirea de pamant in coloniile romane, unde se stabileau definitiv, dupa serviciul militar de 16 ani.

Sclavii erau recrutati dintre prizonierii de razboi, infractori, dezertori , debitori insolvabili, copii vanduti de parinti. La inceput, regimul acestora era foarte dur, puteau fi vanduti, daruiti, lasati mostenire prin testament de catre stapanii , care aveau drept de viata si de moarte asupra lor. Spre sfarsitul epocii republicane si in cea imperiala, situatia lor s-a imbunatatit intr-o oarecare masura : erau folositi ca mana de lucru la lucrari publice, treburi administrative iar cei care aveau acces la educatie, deveneau medici, literati, oameni de stiinta, pedagogi, muzicieni etc.

Viata religioasa

La inceputul istoriei romanilor, animismul era principala credinta religioasa, in existenta unor forta misterioase malefice sau benefice, aflate in orice fiinta sau obiect din natura. Se credea ca fiecare om isi are spiritul sau protector si inca de la nastere era ghidat de o vointa divina individuala. De asemenea, fiecare activitate practica, mai ales din cele legate de cultivarea pamantuui - aratul, semanatul, secerisul s.a. - stateau sub semnul unei divinitati protectoare. Acestea erau "geniile" sau numina , carora le erau adresate actele de cult. Din acestea au derivat, mai tarziu, zeitatile propriu-zise, sub influenta unor credinte reigioase etrusce dar si a panteonului grecesc. Jupiter era zeul luminii, al fulgerelor, ploii, mai tarziu al victoriei. Junona, sotia lui Jupiter, era protectoarea casatoriilor si a nasterilor. Pentru un popor eminamente razbinic, principalul zeu era Marte, zeitatea care guverna razboaiele. Ianus era zeul protector al casei, care privea spre trecut si viitor si era reprezentat cu doua fete. A devenit si zeitatea inceputului de an, de unde provine numele lunii ianuarie. Vesta era zeita focului sacru, protectoare a Romei. Preotesele ei, vestalele,care intretineau focul sacru in templul Vestei, erau in numar de sase, alese de marele pontif dintre fete sub 10 ani apartinand unor familii nobile. In timpul serviciului lor de 30 de ani trebuiau sa ramana caste si se bucurau de un prestigiu deosebit. Ofensele aduse unei vestale erau pedepsite cu moartea iar daca un condamnat la moarte intalnea in drumul spre locul de executie o vestala putea fi gratiat. Minerva era zeita mestesugurilor dar si a intelepciunii, fiind asimilata cu Atena din panteonul grecesc, iar Venus a gradinilor si a frumusetii, prin asimilarea atributelor Afroditei grecesti. Spre deosebire insa de greci, romanii nu au reprezentat zeitatile lor sub chipul omenesc. Cu un spirit mai pragmatic, acestia nu erau preocupati de problemele filosofice cu privire la evolutia existentei omenesti, moartea, destinul. In principiu, practicilelor de cult aveau scopul de a castiga bunavointa divinitatilor si erau o daotorie civica a fiecarui cetatean de a trai in pace cu divinitatile.

Centrul vietii religioase il reprezenta casa fiecarui roman, unde capul familiei oficia cultul domestic, aducand pe altarul de langa vatra ofrande zeilor casei, Vesta, Ianus, cei doi penati si lari, cei din urma preluati de la etrusci. Actele de cult publice erau reglementate riguros si supravegheate de pontifi, care nu erau propriu-zis sacerdoti, ci aveau functii de administrare a cultului. Pe langa indatoririle religioase, cei care faceau parte din colegiul pontifilor aveau su atributii juridice si de istoriografi. Ei stabileau calendarul, tineau evidenta sarbatorilor, consacrau edificiile publice, vegheau ca legile publice sa nu vina in contradictie cu cele religioase, hotarau admiterea unor divinitati straine in panteonul roman. Pontifii au fost si principalii istoriografi ai Romei si primii legislatori, punand bazele dreptului roman. Colegiul acestora era prezidat de supremul pontif (Pontifex Maximus), in perioada regala insusi regele iar in cea imperiala imparatul. Pontifex Maximus era ales pe viata, isi avealocuinta in For si sub autoritatea sa se gasea colegiul sacerdotal al celor 15 flamini, numiti pentru un an, care executau sacrificiile si conduceau cultul divinitatilor principale. Alte colegii sacerdotale erau cel al vestalelor, al apulonilor, care organizau festivitatile religioase , banchetele si jocurile publice, spectacolele de teatru si circ, cel al augurilor, care interpretau intentiile si vointa zeilor, prin observarea zborului si al cantecului pasarilor. Pe langa aceste colegii, existau o serie de confrerii cu atributii specifice, de asemenea religioase.

Religia romana nu a avut o doctrina propriu-zisa, bine structurata , stabila si a fost caracterizata de disponibilitatea de a prelua credinte si practici religioase de la popoarele cu care au venit in contact, atat europene cat si orientale. Octavianus Augustus a reformat religia romana, a dispus ca teritoriul orasului Roma sa fie impartit in 14 cartiere, fiecare cu un altar, in care se practica cultul larilor si al geniului , devenit spirit tutelar al imparatului. Sub influenta Orientului, au aparut noi personificari ale divinitatilor : Roma insasi devine o divinitate, careia i se dedica statui, imparatii Caesar, Antonius, Augustus sunt declarati fii ai zeilor inca din timpul vietii, li se ridica altare , numeroase statui in For si se ajunge astfel la un adevarat cult imperial. Alte influente orientale au fost materializate in preluarea cultului egiptean al zeitei Isis, raspandit in intreg imperiul, al zeitatilor Cybele, Baal, Mithra si altele. La inceputul primului mileniu d. Chr., patrund, tot prin filiera orientala, cultele crestine, o noua religie ai carei adepti au fost intr-o prima perioada aspru persecutati, prigoniti si omorati, pentru ca in cele din urma chiar imparatii romani sa se crestineze.

Viata publica si privata la Roma

Capitala celui mai mare imperiu al antichitatii, Roma avea initial un aspect haotic. Strazile erau inguste, intortocheate, rareori pavate si, in general, prost intretinute. Centrul vietii publice a fost mereu zona din jurul colinelor Palatinului si Capitoliului. Pe colina Palatinului se gaseau cele mai multe sanctuare, palatul lui Octavianus Augustus, templul lui Jupiter, cel mai important lacas de cult, unde se gaseau si statuile marilor personalitati romane, monetaria , arhivele, tezaurul, locuinte ale celor bogati. Forumul, situat intre Palatin si Capitoliu, era centrul vieii publice si piata-targ iar celui initial i s-au adaugat altele, purtand numele imparatilor care le-au fondat - Caesar, Augustus, Nerva, Traian, Vespasian. Orasul propriu-zis s-a dezvoltat pe malul stang al Tibrului. Pe malul drept se aflau numeroase antrepozite si magazii pentru grane, ulei, vin si alte marfuri, care erau tansportate pe mare, precum si locuintele taranilor, ale mestesugarilor si pescarilor.

Locuintele obisnuite aveau doar o singura incapere, numita atrium , cu o deschidere larga in tavan, prin care patrundea lumina si apa de ploaie, care era colectata intr-un bazin din mijlocul incaperii. Viata familiei era concentrata in jurul vetrei, unde se gasea altarul inchinat divinitatilor casei. Ca si cea cretana, casa romana era orientata spre interior, nu avea o fatada propriu-zisa, din strada se intra printr-un coridor care ducea in atrium. In casele celor bogati, din atrium se intra in alte incaperi laterale, precum cea numita tablinium, in care se servea masa sau aveau loc banchete, doar in unele case existau bai si alte instalatii care asigurau un deplin confort. Locuintele celor bogati aveau gradini inconjurate de coloane si portice de intrare, in interiorul gradinilor se gaseau statui, masute de marmura, fantani arteziene. In asemenea locuinte, decoratia interioara era somptuoasa, peretii interiori erau pictati cu fresce, reprezentand scene mitologice sau din viata cotidiana, existau mozaicuri parietale sau pavimentare. Mobilierul principal consta din paturi, mese si scaune de o mare varietate , lucrate din esente de lemn pretioase, cu incrustatii din bronz . Pentru iluminat se foloseau lumanari de ceara si opaite din lut sau bronz in care ardea uleiul. Foarte bogata si variata ca forme era vesela - farfurii, platoruri, cupe s.a.- din ceramica , sticla, argint sau bronz. Marii proprietari de pamanturi detineau pe langa locuinta din oras (villa urbana), care avea si parcuri, piscine, terenuri de sport si una la tara (villa rustica), in jurul careia se aflau depozite, grajduri, locuintele sclavilor.

Spre deosebire de greci, care iubeau sporturile, romanii practicau mai ales inotul si diferite jocuri cu mingea si isi petreeau timpul liber cu jocuri de noroc, precum cel cu zaruri. Cele mai frecvente ocazii de divertisment erau spectacolele si jocurile publice. Spectacolele de teatru aveau initial un caracter religios, care a disparut cu timpul. Primul teatru roman permanent a fost construit de Pompeius in secolul I i. Chr. si avea o capacitate de 40.000 de locuri iar teatrul lui Marcellus se pastreaza si astazi la Roma. Spre deosebire de cel grec, care folosea pantele naturale pentru a plasa locurile spectatorilor in amfiteatru, teatrul roman era in intregime construit, cu un spatiu liber de forma semicirculara in fata scenei si un perete in fundal, care constituia un decor permanent. Spectacolele teatrale, acompaniate de muzica la flaut, erau organizate de un magistrat iar trupele erau compuse de obicei din actori de origine etrusca, care purtau masti si peruci diferit colorate ce semnificau anumite roluri. La un moment dat si femeile sunt acceptate in trupe dar interpretau doar roluri de mimi, in scene comice. Prima piesa a unui autor latin este atribuita lui Livius Andronicus in secolul III i. Chr. iar dintre autorii de comedii cei mai cunoscuti au fost Plaut si Terentiu.

Circul era o distractie care se bucura de mare popularitate la romani. Constructia, cum a fost Circus Maximus, presupus a fi avut 400.000 de locuri, era asemanatoare unui stadion, de forma unui patrulater, cu un zid in mijloc si altul de-a lungul lui. In acestea aveau loc cursele de care, care trebuiau sa inconjoare de 7 ori zidul. In amfiteatrele, de forma elipsoidala, cu o capacitate de cateva zeci de mii de locuri, spectatorii asistau la lupte cu animale salbatice, luptele de gladiatori. Erau constructii de dimensiuni impresionante, precum Colosseumul din Roma, amfiteatrele din Nimes (Franta), Verona, Capua (Italia).

ARTA ROMANA

Arta romana se refera nu numai la creatiile de pe pamantul italic, ci si la cele realizate in timpul dominatiei romane in toate provinciile Imperiului, pe trei continente - Europa, Asia, Africa. Deoarece diversele populatii aflate sub stapanire romana si-au pastrat propia zestre culturala, credintele, obiceiurile, pe fondul carora au asimilat elemente ale culturii si artei romane, nu se poate vorbi despre o arta romana unitara, ci doar despre un ansamblu foarte divers, din care fac parte deopotriva arta de pe teritoriul Italiei de astazi si arta romana asa-zis provinciala.

Cele mai vechi manfestari ale artei romane reprezinta o sinteza a caracteristicilor diferitelor populatii italice cu care romanii au venit in contact, in primul rand etruscii. Aportul acestora a fost cel mai semnificativ in privinta arhitecturii si scupturii in bronz, genuri in care etruscii au excelat. De asemenea, romanii au asimilat mult din arta greaca elenistica. O serie din aceste opere au fost transportate la Roma, multi artisti si mestesugari etrusci si greci au fost adusi la Roma, pentru a lucra in folosul cuceritorilor. In epoca elenistica, atelierele de sculptura grecesti primeau comenzi pentru clientela romana, careia ii furnizau copii dupa sculpturi, piese de ceramica, obiecte de podoaba grecesti. Intre secolele VI-II i. Chr., arta romana a evoluat in paralele cu cea etrusca, pentru ca din secolul II i. Chr. sa se poata vorbi despre o arta romana cu caracteristici proprii.

Realismul, gustul pentru narativ au fost unele dintre tendintele fundamentale ale artei romane. Fata de cea greaca, este lipsita de fantezie si inspiratie creatoare, in schimb a perpetuat cultul pentru perfectiunea realizarii tehnice, preluat de la greci. Eclectismul este o alta caracteristica a artei romane, care se datoreaza, pe de o parte, numeroaselor influente si asimilari din artele altor popoare iar pe de alta parte, gustului de acest fel al celor care comandau piese de arta.

Arhitectura este domeniul cel mai reprezentativ, ca urmare a preluarii traditiilor constructive etrusce si grecesti. Romanii au perfectionat unele dintre aceste procedee, spre exemplu prin inventarea unui fel de ciment compus din amestecul de pietris, nisip si materii vulcanice peste care se turna in cofraje mortar. Peretele realizat din acest material era apoi acoperit cu caramizi arse sau blocuri mici de piatra taiate in forma de romb. Tehnica caramizilor arse a dus la realizarea unor elemente arhitecturale detinate acoperirii edificiilor, cu scop constructiv dar si decorativ, cum sunt bolta si cupola, necunoscute arhitectilor greci. Noile sisteme constructive au permis in acelasi timp realizarea unor edifiii de mari dimensiuni, cu diferite destinatii.

Dintre tipurile de monumente caracteristice, bazilica era o cladire publica de mari proportii, cu intrare pe una din laturile mari sau mici, compusa dintr-o vasta sala dreptunghiulara, impartita in mai multe spatii interioare prin siruri de coloane. Situate in apropierea Forului, bazilicele erau locurile unde se tineau sedintele tribunalelor, loc de intalnire al comerciantilor si in general al oamenilor de afaceri. Din arhitectura bazilicilor deriva cea a palatelor si primelor bazilici crestine din Imperiul bizantin. Apeductele erau destinate aprovizionarii cu apa a oraselor romane, prin tuburi si canale subterane, sustinute la suprafata prin arcuri. Primul apeduct, cu o lungime de 16,6 km, dateaza din secolul IV i. Chr. Mai tarziu a fost construit pentru Roma un apeduct lung de 91 km, altele in unele provincii, ca Franta sau Spania (la Segovia).

Templul reprezinta o sinteza a traditiilor grecesti si etrusce. Asezat pe un podium de piatra inalt, avea uneori o forma dreptunghiulara, cu intrarea flancata de un rand de coloane si incaperea centrala (cella) inconjurata de coloane adosate (partial ingropate in zid), precum templul Fortunei Virile din Roma. Alte temple aveau o forma circulara (templul Vestei din Roma ) sau patrata, ca cele pastrate pe teritoriul Frantei. Coloanele erau ionice sau corintice, preluate din arhitectura greaca sau, ceea ce era tipic pentru decoratia si a altor edificii romane, erau suprapuse cele trei ordine arhitecturale grecesti - doric, ionic si corintic - fecare pe cate un rand. Una dintre capodoperele arhitecturii religoase este Panteonul din Roma, "templul tuturor zeilor". Construit initial in secolul I i. Chr., a fost refacut succesiv de mai multi imparati. Are forma circulara, e precedat de un vestibul sustinut de 16 coloane asezate pe doua randuri. Inaltimea, de peste 40 m, este egala cu diametrul, este acoperit de o imensa cupola, decorata in interior cu cinci randuri concentrice de casetoane. Deschiderea rotunda, cu diametrul de 9 m, din mijlocul cupolei era unica sursa de lumina.

Arcul de triumf , realizat pentru prima data in secolul I i. Chr., are forma unei porti boltite, cu 1-3 deschideri frontale, uneori si laterale, ornamentata cu coloane, basoreliefuri si statui. Deasupra se plasa un grup statuar sau trofee care aminteau victoriile din razboaiele de cucerire purtate de imparati , despre virtutile carora erau inscriptionate texte pe fronton (partea centrala superioara a arcului). Cele mai impunatoare arcuri de triumf existente la Roma sunt ale imparatilor Titus, Constantin, Septimius Severus. La Beneventum (Italia) se afla cel inchinat imparatului Traian, altele in zone ale Italiei si Frantei, dedicate lui Octavianus Augustus. Portile de intrare in orase erau de asemenea monumentale dar s-au pastrat doar partial, ca cel din orasul german Trier. Erau flancate de turnuri si aveau atat rol de aparare cat si decorativ.

La fel ca arhitectura, la inceputurile ei sculptura romana se confunda cu cea etrusca, abia din secolul al II-lea i. Chr. si-a dobandit caracteristici proprii, ramanand insa sub influenta principiilor statuarei grecesti. Sculptorii romani imitau sau copiau statuile elenistice, accentuand viziunea realista in redarea figurilor si a vesmintelor. Cele mai frecvente reprezentari sunt cele ale unor personaje contemporane, imparati, senatori. Fiecare imparat a fost imortalizat in numeroase statui si busturi, la diferite varste si in diferite variante artistice. Spre exemplu, lui Octavianus Augustus i s-au dedicat 140 de statui si busturi. Uneori, imparatii erau reprezentati calare, in statui ecvestre, precum cea a lui Marcus Aurelius, un tip de reprezentare ce apare pentru prima oara in sculptura europeana. De asemenea, portretul a fost unul dintre genurile scupturale intens cultivate, care in ciuda unor elemente standardizate, precum aerul solemn al personajului, detaliile foarte amanuntite ale fizionomiei si pieptanaturii, marcheaza si caracteristici individuale ale modelului. Sunt destul de numeroase si portretele feminine, care prezinta o mai mare varietate fizionomica, detalii de coafura, imbracaminte, podoabe etc., fata de cele masculine. Era mult utilizata asa-zisa "tehnica a burghiului", unealta de sculptura cu care se realizau prin gaurire in piatra sau marmura toate aceste detalii.

O alta tehnica sculpturala, basorelieful a avut ca principal scop consemnarea, prin intermediul scenelor narative, a a evenimentelor importante ale istoriei romane, indeosebi luptele, victoriile, faptele de vitejie ale unor imparati si conducatori de armate. Basoreliefurile se intalnesc pe arcuri de triumf, altare, temple, sanctuare, sarcofage. Unul dintre cele mai celebre basorelifuri decoreaza Altarul Pacii din Roma (Ara Pacis Augustae) , care este inconjurat de o incinta rectangulara din marmura, decorata cu doua benzi suprapuse de basoreliefuri. Registrul inferior are ca motive decorative frunze si muguri de acant, ciorchini de struguri, pasari iar cel superior infatiseaza o procesine solemna a lui Octavianus Augustus, a familiei sale, a unor apropiati ai sai, precum si personaje mitologice si alegorice. Astazi, fragmente din aceste basoreliefuri se afla in muzee diferite, Luvru, Vatican, Uffizzi din Florenta, Muzeul National din Roma.

Columna lui Traian, de la inceputul secolului II d. Chr., aflata la Roma in Forum, glorifica victoria imparatului in cele doua razboaie dacice, intr-o compozitie dinamica, cu o multitudine de figuri si scene in ordine cronologica, desfasurata pe trunchiul coloanei. Cu acelasi model compozitional, Columna lui Marcus Aurelius de la Roma este mai conventionala si lipsita de expresivitate.

De la mijlocul secolului II i. Chr. dateaza primele exemple de pictura  romana cunoscute, gasite pe peretii unor case, precum "Vila misterelor","Casa nuntii de argint" din Pompei si Herculanum, linga Neapole, pastrate datorita faptului ca au fost ingropate in lava vulcanica dupa eruptia Vezuviului. Au fost executate de pictori greci, pe panouri de stuc care imita prin culoare marmura si reprezinta scene de interior, peisaje, naturi statice, subiecte mitologice si motive geometrice, florale sau amorasi. Unele compozitii picturale, realizate in tempera, fresca, encaustica (care foloseste ceara topita) au un accentuat caracter narativ, in scenele de gen sau de viata cotidiana, naturi statice, peisaje, unele reprezentand si imagini ale unor edificii.

Mozaicul a fost o tehnica preluata de romani de la grecii elenisti , pe care au practicat-o cu rezultate artistice remarcabile. La inceput erau in alb-negru, mai tarziu policrome, parietale sau pavimentare, realizate din pietricele, bucati de sticla sau ceramica colorata. Un exemplu celebru este mozaicul de la Pompei, din secolul II d.Chr., ce reprezinta una dintre bataliile lui Alexandu Macedon. Dintre artele "minore" s-a remarcat cea a prelucrarii sticlei, a metalelor pretioase, ceramica de lux, sculptura miniaturala in pietre semipretioase, in care s-au executat piesele decorative numite camee.