Tehnici de investigare psihosociala

TEHNICI DE INVESTIGARE PSIHOSOCIALA

Tehnici de interventie directa si indirecta

Urmarind sa redea clientului bunastarea personala si functionarea sociala, metodologia casework se dezvolta ca strategie de interventie la nivel micro-social (vizand individul, familia si grupurile mici) si pune in aplicare doua tipuri de interventie:

a) interventia directa se centreaza pe client, acordandu-i sprijin psihologic si dezvoltandu-i capacitatea intelegerii de sine, ca premisa a refacerii capacitatii de functionare sociala normala;

b) interventia indirecta se centraza pe mediul exterior clientului (familia, anturajul, grupul de apartenenta, institutii si servicii sociale) vizand construirea unor retele de sprijin, rezolvarea de probleme, interventii la nivelul organismelor sociale etc.

Interventia directa, numita initial tratamentul direct sau psihoterapia, pune in aplicare cunostintele oferite de teoriile dezvoltarii personalitatii si ale invatarii sociale, de curentele psihanalitice si psihoterapeutice care au avut o influentat semnificativ metodologia asistentei sociale. Psihologia freudiana a fost prima teorie psihologica de interes pentru practica asistentiala, atragand atentia asupra necesitatii cunoasterii fortelor ego-ului, a etapelor dezvoltarii psihosexuale, a mecanismelor de aparare, de transfer si contra-transfer, oferind asistentului social instrumente de analiza pentru realizarea unor investigatii si diagnoze de profunzime. Psihanaliza i-a ajutat pe asistentii sociali sa inteleaga personalitatea si comportamentul uman, fapt ce a condus la perfectionarea activitatii practice in acest domeniu. Desi tratamentele psihanalitice nu fac parte din "apele teritoriale ale asistentei sociale", totusi, daca asistentul social este adeptul teoriilor psihanalitice, aceasta optiune teoretica isi va pune amprenta asupra practicii sale care se va centra pe client pentru a-l ajuta sa se maturizeze, sa fie mai putin vulnerabil emotional si pentru a-i reda capacitatea de functionare sociala normala. Unul dintre cele mai importante mijloace folosite pentru atingerea acestor scopuri este construirea binomului asistent-client, o relatie de lunga durata si cu o dinamica specifica (David Howe, 2001: 65). Interventia psihosociala (casework) preia o parte dintre aceste obiective si mijloace de actiune, insa le regandeste dintr-o perspectiva sistemica prin care imbina dimensiunile sociale si psihologice ale interventiei, "abordarea centrata pe client" si "abordarea centrata pe rezolvarea de probleme".

In acest sens, interventia psihosociala directa se realizeaza aplicand urmatoarele categorii de tehnici de interventie:

tehnici de clarificare (ventilarea; confruntarea; intelegerea de sine; discutia logica; reformularea etc.);

tehnici de sustinere/dezvoltare (construirea binomului asistent-client; asigurarea; medierea relatiilor; construirea retelelor de sprijin);

tehnici de ghidare si orientare (informarea; educarea; consilierea; influentarea/persuasiunea; monitorizarea/controlul).

Aceasta clasificare a tehnicilor nu echivaleaza cu o ierarhizare a lor.

1.Tehnici de clarificare:

1.1.ventilarea;

1.2.confruntarea;

1.3.intelegerea de sine;

1.4.discutia logica;

1.5.reformularea

Tehnicile din aceasta categorie indeplinesc un dublu obiectiv: pe de o parte, asistentul social utilizeaza tehnicile de clarificare pentru a intelege natura problemei clientului, implicatiile sociale si personale ale acesteia, pe de alta parte, clarificarea este necesara clientului pentru a ajunge la o mai buna intelegere a lui insusi, a celorlalti si a situatiei in care se gaseste.

Clarificarea consta in solicitarea clientului de a-si exprima gandurile, atitudinile si problemele pentru a ajunge la o mai buna coerenta si pentru a sesiza raporturile dinamice si contradictorii dintre diferitele aspecte analizate. Clarificarea urmareste sa elucideze atat aspectele obiective ale situatiei date, cat si sentimentele, trairile, reactiile clientului fata de ceilalti si fata de situatia respectiva. Clarificarea este utilizata atat in fazele incipiente ale interventiei, cat si pe parcursul sau in finalul acesteia.

Tehnicile de clarificare (in special ventilarea, confruntarea, intelegerea de sine) fac apel la instrumentele teoretice si metodologice ale psihanalizei si psihoterapiei, urmarind sa modifice acele comportamente care provin din utilizarea unui mecanism de aparare inadecvat si care il impiedica pe client sa functioneze normal. Aceasta perspectiva explicativa considera ca esecurile dezvoltarii personalitatii isi au originea in copilarie, iar problemele de adaptare rezulta din utilizarea inadecvata a mecanismelor de aparare ale ego-ului (reprimarea, negarea, regresia, rationalizarea, transferul). "Scopul urmarit si explicat clientului este acela ca, prin constientizare, sa-si poata recunoaste atitudinile si sa le poata corija, pentru a le face mai putin daunatoare pentru sine" (Menthonnex, 1995: 123-124).

Tehnicile de clarificare pot fi aplicate numai in situatia in care clientul indeplineste urmatoarele conditii:

a) are un Eu suficient de puternic pentru a suporta introspectia;

b) poseda capacitati intelectuale reale care sa-i permita analiza si verbalizarea trairilor si problemelor;

c) poate relationa adecvat cu asistentul social (C. Bocancea & G. Neamtu, 1999: 111). Aplicarea tehnicilor de clarificare presupune, de asemenea, respectarea principiilor comunicarii autentice si a regulilor de intervievare precum: ascultarea activa, chestionarea pertinenta, relansarea dicutiei, observarea limbajului non-verbal.

.Ventilarea: tehnica ce consta in facilitarea exteriorizarii emotiilor, sentimentelor si experientelor, in scopul eliberarii (defularii) clientului si al reorientarii energiilor catre rezolvarea problemelor. Dezvaluirea "intimitatii psihice" a clientului echivaleaza cu o reconstituire si o reconstructie a experientei sale de viata si a propriei personalitati, demers ce declanseaza fenomene de transfer/contra-transfer si care produce adesea temeri si anxietate. Ventilarea este o secventa importanta in procesul complex si de durata al cunoasterii si acceptarii de sine. Sentimentele verbalizate si exteriorizate devenind mai putin amenintatoare pot fi analizate de pe o baza reala si nu de pe una fantezista. Dupa aplicarea acestei tehnici nu mai este necesara apararea impotriva sentimentelor 'rele', persoana diminuandu-si tendintele de autoculpabilizare, rigiditatea, rusinea de a avea o problema.

Confruntarea: este o tehnica de "modelare comportamentala" ce consta in revelarea unor conduite si atitudini repetitive din viata clientului, care au produs efecte negative. Prin confruntare nu se cauta cauzele comportamentelor inadecvate, ci doar constientizarea lor si gasirea unor alternative comportamental-atitudinale. Acest tip de interventie contribuie la intarirea constiintei de sine a clientului, la formarea "simtului realitatii" si asumarea responsabilitatii actelor sale. Confruntarea poate arata clientilor ca utilizeaza moduri stereotipe de comportament care le altereaza relatiile cu ceilalti. In acest sens, asistentul poate folosi ca exemplu o situatie aparuta chiar in relatia de asistare. (Asistentul social catre client: "Ai spus, la un moment dat, ca simti o anumita aversiune fata de femeile care au functii de conducere, iar tu le esti subordonat. Ma intreb ce gandesti acum despre faptul ca o femeie-asistent social iti spune ce sa faci?").

.Intelegerea/cunoasterea de sine permite clientului constientizarea propriei existente cu implicatiile ei afective, intelectuale, relationale. Cunoasterea de sine este un proces dinamic, permanent care poate fi uneori dificil si dureros pentru ca implica recunoasterea si acceptarea acelor aspecte ale personalitatii pe care am prefera sa le ascundem sau sa le ignoram. Sub influenta curentelor psihanalitice, asistenta sociala a dezvoltat aceasta forma de interventie mai ales in cadrul strategiei casework.

Cunoasterea de sine inseamna, in acelasi timp, un mai bun control de sine si un ego mai puternic. Atunci cand specialistii vorbesc despre intarirea fortelor ego-ului nu se refera la o conditie fixa, castigata odata pentru totdeauna, ci la "o capacitate mereu in schimbare de a face fata frustarii, de a controla impulsurile, de a construi relatii mature si de a utiliza adecvat mecanismele de aparare" (V.Coulshed, 1993).

Acest tip de interventie se poate realiza pe doua niveluri:

comprehensiunea dinamica a trecutului, a dezvoltarii personalitatii proprii presupune examinarea experientelor trecute si, mai ales, a relatiilor stabilite in perioada copilariei cu parintii si alte persoane semnificative. Acest nivel este mai aproape de interventia psihoterapeutica decat de cea asistentiala, de aceea atunci cand exista probleme grave legate de dezvoltarea personalitatii este necesar ajutorul psihoterapeutului. In practica asistentei sociale se intalnesc, destul de frecvent, clienti care se confrunta cu conflicte din trecut nerezolvate, care afecteaza capacitatea lor de relationare si adaptare sociala.

comprehensiunea de sine axata pe dinamica prezentului, pe problematica actuala, pe situatia traita "aici si acum" ca aspect revelator al comportamentului propriu si al celorlalti. Acest tip de interventie face apel la capacitatile de identificare si de empatie ale persoanelor aflate in relatie, presupunand in acelasi timp capacitate de verbalizare si autoanaliza, supletea personalitatii, recunoasterea si respectul diferentelor umane.

In functie de tipul de client si de problematica acestuia, asistentul social va decide daca si in ce forma va opta pentru acest tip de interventie, cunoasterea de sine nefiind necesara si nici indicata in orice situatie (C. De Robertis, 1995).

1.4.Discutia logica: tehnica ce solicita si dezvolta capacitatea clientului de a rationa in sensul unei mai bune perceptii asupra realitatii, al descoperirii alternativelor de actiune, al intelegerii prioritatilor etc. Scopul principal al acestei tehnici il constituie formarea capacitatii clientului de a analiza corect situatiile problematice in termeni de cauze/efecte, aspiratii/posibilitati, exigente/resurse. Discutia logica ofera asistentului social posibilitatea de a forma si evalua abilitatea clientului de a rationa si de a infrunta realitatea fara nevoia de a se retrage in fantezii, pesimism, simptome de afectiuni fizice.

1.5.Reformularea: este o tehnica folosita frecvent in intervievare prin care asistentul social expune clientului povestirea acestuia, reconstruita logic in termeni cat mai clari, pentru a se convinge ca a inteles bine problema clientului si pentru a-l ajuta pe acesta sa puna ordine in mecanismele cunoasterii de sine.

2.Tehnici de sustinere

2.1.constructia binomului asistent-client;

2.2.asigurarea;

2.3.medierea relatiilor;

2.4.construirea retelelor de sprijin;

2.5.asistenta materiala

2.1.Constructia binomului asistent-client

Interventiile directe se bazeaza pe construirea relatiei asistent-client, o interactiune reciproc pozitiva, in cadrul careia se remarca personalitatea puternica si activa a asistentului social in calitate de profesionist, capabil sa accepte clientul fara al critica, ridiculiza sau culpabiliza. De asemenea, asistentul trebuie sa respecte codul deontologic al profesiei, sa inspire incredere si credibilitate, sa adopte un stil de lucru flexibil pentru a reda clientilor sai sensul ascendent al dezvoltarii personalitatii. In acest context, insasi relatia de asistare devine un mijloc privilegiat de interventie, avand rolul de a activa potentialul latent al clientului si de a actiona ca "motor al schimbarii". De calitatea acestei relatii depinde reusita celorlalte tehnici de interventie.

Constructia binomului asistent-client inseamna structurarea unei relatii de lucru cu clientul avand in atentie trei aspecte ale acesteia: structurarea in timp, utilizarea spatiului si focalizarea pe obiective precise.

Structurarea in timp consta in stabilirea, prin negociere cu clientul si incheierea unui contract cu acesta, cadentei intalnirilor, a duratei acestora si a duratei totale a actiunii intreprinse. Toate acestea depind de situatia clientului, de tipul interventiei, de posibilitatile si limitele serviciilor sociale implicate, astfel incat aceste planificari trebuie sa fie flexibile evitandu-se fixarea unor limite prea rigide sau prelungirea la nesfarsit a interventiei.

Utilizarea spatiului sau alegerea locului de intalnire cu clientul are o influenta directa asupra relatiei intre asistent-asistat si poate influenta benefic sau impieta construirea acesteia. Spatiul de intalnire poate fi situat fie pe 'teritoriul' clientului (la domiciliul acestuia), fie in cadrul institutiilor asistentiale, fie pe un teren neutru (cafenea, parc, alt loc public).

Focalizarea pe obiective precise reprezinta un alt aspect important al structurarii unei relatii de lucru intre asistent si client. Aceasta secventa consta in definirea scopurilor de urmat si stabilirea sarcinilor, presupunand mobilizarea energiei comune asistent-client, pentru realizarea graduala a schimbarii vizate.

2.2.Asigurarea sau interventia de sprijin are ca obiectiv fortificarea clientului ca persoana, diminuarea efectelor paralizante ale anxietatii sale, eliberarea fortelor capabile sa-l mobilizeze pentru a-si schimba situatia. A sprijini inseamna a reda speranta, a intari sentimentul de incredere in sine al clientului, a-i reda auto-stima si a construi o imagine de sine pozitiva. Pentru a realiza aceste obiective, asistentul social poate incadra problema personala intr-un context social global care sa-i permita clientului eliberarea clientului de sentimentele de culpabilitate si neputinta, pentru a putea sa priveasca mai obiectiv propria situatie. Faptul de a sti ca si alti oameni sunt in aceeasi situatie, au aceleeasi probleme poate sa-l ajute pe client sa fie mai putin ingrijorat si sa gaseasca solutii cu mai multa usurinta. Generalizarea problemei, fara a rezolva total situatia particulara a clientului, ajuta la deculpabilizarea si mobilizarea lui.

Utilizarea tehnicii asigurarii nu inseamna minimalizarea dificultatii si gravitatii problemei clientului si nici nu se rezuma la invocarea unor formule banale de tipul: 'Veti vedea totul se va aranja (rezolva) cu timpul'; 'Multi oameni trec prin asta' etc. Prin tehnica asigurarii, asistentul social arata clientului ca ii cunoaste si ii recunoaste calitatile, capacitatile, dar si limitele si trebuintele; prin aceasta atitudine ii intareste increderea in propriile forte si il asigura ca este capabil sa depaseasca situatia problematica, beneficiind de un ajutor specializat (C.Bocancea, G.Neamtu, 1999).

2.3.Construirea retelei de sprijin a clientului creeaza noi oportunitati constand in largirea orizontului relational al acestuia, amplificarea cadrului sau de viata, accesul la noi experiente, insertia sau reinsertia sociala. Existenta fiecarui individ se deruleaza intr-un sistem de relatii sociale, culturale sau afective, care faciliteaza sau, dimpotriva, blocheaza dezvoltarea personala normala. Intretinerea sau refacerea retelelor benefice si dizolvarea celor 'toxice' necesita uneori ajutor specializat. Construirea de retele de sprijin este o practica frecventa in asistenta sociala si vizeaza ajutorarea familiilor aflate in criza, ajutorarea batranilor de catre comunitate, asistarea persoanelor cu dizabilitati, reinsertia sociala a delincventilor juvenili, realizarea unor actiuni preventive de catre echipe multidisciplinare etc. Prin intermediul retelei de ajutorare ('efectul de retea') se realizeaza mobilizarea resurselor umane si materiale existente la nivelul clientului sau al mediului social, concretizate in gasirea unei locuinte, a unui loc de munca, menaj, asistenta medicala sau juridica, suport afectiv. Integrarea clientului intr-o retea de sprijin nou creata sau refacerea retelei de origine (familie, vecinatate, grup de prieteni) contribuie la satisfacerea nevoii acestuia de apartenenta si atasament, de participare si recunoastere sociala, cu efecte semnificative privind construirea unei imagini de sine pozitive, dinamizarea capacitatilor personale si rezolvarea problemelor.

Imaginea retelei poate fi vizualizata cu ajutorul unor instrumente diverse precum: sociograma, organigrama, ecomapa, prin intermediul carora se precizeaza atat natura relatiilor (rudenie, prietenie, sprijin, putere, negociere, comunicare, formale, informale), cat si intensitatea lor (legaturi puternice, slabe, tensionate). Pentru construirea si estimarea retelelor de ajutor/interventie se utilizeaza instrumentarul de analiza oferit de teoria retelelor sociale (V.Miftode, 1999).

Constituirea retelelor de interventie sau de ajutor presupune parcurgerea mai multor etape care combina elementele structurale cu cele functionale: reperarea membrilor (persoane sau institutii), conectarea lor, reunirea retelei, distribuirea responsabilitatilor. Trei forme de interventie pot fi utilizate in acest cadru:

punerea in legatura implica facilitarea crearii de noi legaturi/relatii/prietenii sau refacerea celor vechi, cu scopul ameliorarii capacitatii de comunicare cu persoane sau institutii;

deschiderea si descoperirea vizeaza stimularea clientului catre explorarea unor noi posibilitati pentru descoperirea unor capacitati latente (creative, artistice, organizatorice);

utilizarea si/sau crearea unor structuri sociale si participarea la acestea presupune stimularea unei implicari active in viata sociala (cluburi, centre sportive si de agrement etc.) sau crearea de noi structuri (grupuri de informare, creative, grupuri de presiune) care sa raspunda nevoilor, intereselor, solicitarilor clientului.

2.4.Medierea intre client si organismele abilitate sa ofere sprijin financiar este asigurata de catre asistentul social, care are competenta necesara pentru evaluarea situatiei clientului, intocmirea raportului si informarea asupra solutionarii corecte a dosarului. Asadar, asistenta materiala este o forma de interventie directa constand in rezolvarea unor probleme practice si acordarea unui ajutor imediat clientului (locuinta, loc de munca, sprijin material).

Asistenta materiala este acel tip de interventie care permite clientului aflat in situatie financiara precara sa beneficieze de servicii speciale destinate subventionarii nevoilor umane fundamentale. Asistenta materiala este rezervata, in principiu, persoanelor si familiilor care traverseaza o perioada de carenta materiala grava (prioritate avand grupele de varsta extreme: copii si batrani) si se acorda ca urmare a intocmirii unor cereri scrise si dosare, analizate de comisii speciale avand putere de decizie.

3.Tehnici de ghidare si orientare

3.1.informarea- tehnica de strangere a informatiilor de catre asistentul social in vederea documentarii asupra beneficiarilor.Pentru a efectua ancheta sociala, asistentul social trebuie sa se informeze cu privire la client.

3.2.educarea- tehnica de interventie aplicata in special copiilor prin care acestia sunt formati ( educati) de catre personal calificat in institutii specializate.

3.3.consilierea- tehnica folosita de asistentul social prin care el asculta, observa si raspunde clientilor astfel incat sa le rezolve problemele.

3.4.influentarea/persuasiunea; prin persuasiune intelegem actiunea de a convinge intr-un mod sau altul pe cineva sa faca sau sa aleaga un lucru.Persoana care ia decizia o face de multe ori pe baza altor tipuri de argumente decat cele logice sau cele logico-corecte, fiind convinsa de 'necesitatea' sau 'importanta' aparenta a actiunii sau lucrului respectiv

3.5.monitorizarea/controlul- tehnica folosita de asistentul social in special dupa rezolvarea unui caz .

Tehnica convorbirilor - tehnica aplicata in efectuarea investigatiilor sociale de catre asistentul social

Comunicarea, inteleasa in sensul sau larg, ca act tranzactional, inevitabil in situatii de interactiune, devine esentiala, fundamentala atat pentru viata personala cat si pentru cea sociala a individului. Actul comunicarii se realizeaza prin intermediul imaginilor, ideilor, notiunilor.

Avand un continut informational faciliteaza manifestarea conduitelor umane afective .

Cu ajutorul comunicarii se pot transmite trebuinte, aspiratii, imbolduri spre actiune, fapt care ne arata existenta unui continut motivational.

Comunicarea poate fi :

1.Incidentala ( cand subiectul furnizeaza informatia despre sine fara a avea intentia de a o face)

2. Consumatorie ( care survine ca o consecinta a unor stari emotionale sau motivationale a subiectului, fiind expresia directa a acestor stari)

3. Instrumentala ( atunci cand se urmareste un obiectiv clar in vederea modificarii conduitei perceptorului)

Asistentul social trebuie sa tina seama de faptul ca orice proces de comunicare are o tripla dimensiune:

a) comunicarea exteriorizata( actiunile verbale si non verbale observabile si decantabile de catre interlocutor sau inerlocutori)

b) metacomunicarea ( adica ceea ce se intelege dincolo de cuvinte)

c) intracomunicarea ( comunicarea realizata de fiecare subiect la nivelul sinelui)

De asemenea asistentul social trebuie sa ia in calcul faptul ca orice proces de comunicare se desfasoara intr-un anume context situational care poate facilita sau dimpotriva, altera comunicarea.

Procesul de comunicare are un caracter dinamic, datorat faptului ca orice comunicare odata initiata, are o anumita evolutie, se schimba si produce schimbari personale implicate.

In situatii de criza, procesul de comunicare are un ritm mai rapid si o sfera mai mare de cuprindere. In aceste cazuri asistentul social trebuie sa fie capabil de a utiliza metodele cele mai eficiente si comunicarea cea mai adecvata pentru cazul in speta.

Asistentul social trebuie sa ia in consideratie nu doar comunicarea verbala ci si comunicarea nonverbala.In general exista tendinta ca rolul comunicarii nonverbale sa fie minimalizat. Intr-o comunicare orala, aproximativ 55% din informatie este perceputa si retinuta prin intermediul limbajului nonverbal.

Ca urmare in relatia cu planul lingvistic, comunicarea non-verbala poate indeplini urmatoarele functii:

de accentuare ;

de completare;

de repetare ;

de substituire;

de contrazicere partiala sau totala;

de reglaj;

Functiile cele mai importante ale comunicarii vizuale :

a) cererea de informatie (privirea joaca un rol important in realizarea feedback-ului reprezentand principalul mijloc de reglare a actiunii;

b) semnalul transmis celorlalti (intr-o comunicare de grup, se remarca o selectie a urmatorului comunicator, prin mijloace lingvistice sau prin orientarea privirii);

c) indicarea naturii relatiei (orientarea si durata privirii se asociaza cu interesul).

Compensarea distantei fizice (interceptarea privirii unei persoane intr-un loc aglomerat ne determina sa ne simtim mai apropiati).

Asistentul social trebuie sa aprecieze corect limbajul spatiului la pacientul aflat in dificultate, deoarece acesta din urma isi va delimita si amenaja teritoriul in functie de nevoi si imprejurari.

Perturbarea comunicarii poate avea loc din cauza:

blocajului

bruiajului

filtrarii informatiilor

distorsionarii informatiilor

Blocajul in comunicare consta in perturbarea partiala sau tranzitorie a comunicarii din cauza unor factori obiectivi ( ca de exemplu un zgomot de fond care poate inhiba comunicarea )sau a unor factori subiectivi ( de natura psihologica).

Bruiajul in comunicare poate cunoaste 2 forme: voluntar, involuntar.

Asistentul social trebuie sa evite formulele de bruiere intrucat acestea inhiba comunicarea.

De cele mai multe ori din cauza bruiajului ajunge la destinatar doar o parte din informatii.

Filtrarea informatiilor este intotdeuna involuntara ea avand la baza de regula, neincrederea emitatorului in capacitatea receptorului, cu mentiunea ca aceste roluri se pot juca alternativ.

O atitudine inteligenta ar fi ca asistentul social sa nu forteze comunicarea, fiind constient ca exista riscul ca emitatorul sa transmita ceea ce intuieste ca ar dori receptorul sa auda.

Distorsionarea informatiilor presupune degradarea mesajului in cursul transmiterii lui din cauza mai multor verigi intermediare. Este dezirabil ca asistentul social sa isi ia pe cat posibil informatiile direct de la sursa iar daca acest lucru este inposibil sa caute variantele cele mai eficiente, in asa fel incat sa aiba posibilitatea verificarii veridicitatii acestora.

Barierele de comunicare pe care asistentul social le poate intalni sunt:

a) Bariere de limbaj

- aceleasi cuvinte au sensuri diferite pentru persoane diferite (este de preferat ca asistentul social sa se asigure ca beneficiarul intelege clar ceea ce se discuta);

- dificultatile in exprimare ;

- utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze;

- ideile preconcepute pot influenta receptivitatea;

- diferenta de pregatire si experienta intre emitator si receptor.

b) Bariere de mediu

- climatul neadecvat; (de ex. Poluare fonica mare)

- starea de disconfort sau chiar frica de a vorbi din cauza "asistentei nedorite"

c) Bariere de conceptie

- existenta presupunerilor;

- atentia diminuata in receptarea mesajului;

- dezinteresul pentru receptarea mesajului;

- concluziile premature.

Asistentul social trebuie sa aiba urmatoarele aptitudini de intervievare:

- sa aiba permanent disponibilitate pentru ascultare;

- sa asculte in totalitate sau sa ajute pacientul sa se exprime;

- sa urmareasca ideile principale;

- sa poata reformula acele fraze unde are nevoie de precizari sau date suplimentare;

- sa sustina vorbitorul printr-o atitudine pozitiva si incurajatoare;

- sa determine o alternanta fireasca in comunicare;

- sa observe rezervele, retinerile pe care vorbitorul le are;

- sa fluidizeze conversatia ;

- sa invite indirect vorbitorul la asociatii din care poate trage ulterior concluzii;

- sa ajute vorbitorul sa se proiecteze in anumite situatii;

Tehnica documentarii in asistenta sociala

Ce este un document social?

In cercetarea si interventia sociala, tehnica documentarii este utilizata in scopul culegerii de date despre un aspect al socialului la care nu avem acces prin observatie directa sau in scopul informarii teoretice, in sensul consultarii unei bibliografii si a rapoartelor de cercetare cu privire la un domeniu studiat anterior, precum si in incercarea de a reconstitui spiritul unei epoci. Documentele sociale sunt valorificate in cadrul unor stiinte teoretice si aplicative precum istoria, sociologia, antropologia, psihologia, stiintele juridice si administrative, asistenta sociala. In functie de modul de valorificare, documentele vor fi utilizate ca sursa principala de informatii sau, complementar, alaturi de alte metode si tehnici.

Documentele sociale contin relatari despre evenimente, fapte sociale si despre reflectarea acestora in constiinta subiectilor (reprezentari, opinii, credinte, productii literare etc.). Din aceasta perspectiva, un document social este orice obiect material sau text care contine o informatie comprehensibila despre o realitate oarecare; ele sunt 'urme' ale faptelor si proceselor sociale. Urmele lasate de faptele anterioare pot fi urme directe (rezultate din activitatea productiva a oamenilor) si urme indirecte (texte scrise, acte oficiale) (Chelcea, 2001, p. 467).

In categoria documentelor sociale intra, asadar, atat textele scrise, cat si imaginile fotografice si cinematografice, inregistrarile audio, produsele activitatii umane, obiectele casnice, simbolice si de vestimentatie etc.

In practica asistentei sociale, analiza documentelor sociale oficiale si neoficiale ale clientilor este o activitate curenta, reprezentand una dintre sursele complementare de informare utilizate in scopul realizarii unor investigatii si diagnoze psihosociale cat mai complete.

Clasificarea documentelor

Marea diversitate a documentelor, utilizate de cercetatori si practicieni pentru descrierea si explicarea fenomenelor sociale din trecutul mai indepartat sau mai apropiat, impune clasificarea lor. Principalele criterii de clasificare mentionate in literatura de specialitate sunt forma (natura), continutul, destinatarul si emitentul. Combinarea acestor criterii acopera diversitatea documentelor sociale (Chelcea, 2001, pp. 468-469).

Clasificarea dupa criteriul formei include: documente scrise (texte propriu-zise; documente oficiale si neoficiale; publice si personale etc.) si nescrise (obiecte cu utilitate practica, documente fotografice, sonore si cinematografice).

Clasificarea dupa criteriul informational include documente cifrice (statistici, recensamanturi) si necifrice (avand ca suport limbajul natural).

In functie de destinatar, deosebim documente personale si publice, iar in functie de emitent, oficiale (emise de guvern sau alte autoritati de stat) si neoficiale.

In asistenta sociala, o utilitate speciala o au documentele publice oficiale cu caracter infonnativ (cu privire la aspecte ale vietii politice, economice etc.) sau prescriptiv (legi, ordonante de guvern, regulamente de ordine interna, coduri deontologice); documentele personale oficiale (certificate de nastere, casatorie, deces, buletin de identitate, acte de proprietate, testamente, adeverintele si dovezile eliberate de autoritati, documente scolare, fise medicale etc.) servesc in primul rand pentru identificarea subiectilor investigati. Documentele personale neoficiale jurnale, memorii, scrisori, produsele activitatii) ofera asistentului social un bogat material informativ, relatand experiente individuale unice sau reprezentative pentru o categorie de populatie. Speci­ficul documentelor sociale consta in ambivalenta subiectiv - obiectiv, individual ­social. Acestea sunt utilizate de psihologi si asistenti sociali pentru studierea perso­nalitatii si a conditionarii sociale a acesteia.

Gordon W. Allport sintetizeaza astfel motivele posibile pentru care oamenii scriu documente personale: 'pentru autojustificare, din egotism, cu intentia de a se prezenta intr-o lumina favorabila, din dorinta de a pune in ordine propria viata, in scop estetic, in vederea gasirii unei perspective sigure in viata, pentru autoexplicarea conflictelor traite, din motive pecuniare, cu intentia de a le publica, la cererea expresa a cerce­tatorilor sau a oficialitatilor, spre a gasi «mantuirea» sau pentru a facilita reintegrarea in societate, cu scop stiintific, spre a servi ca exemplu celorlalti sau din dorinta de a-si asigura «nemurirea» ()' (apud Chelcea, 2001, p. 502). Cunoscand motivele care ii determina pe oameni sa scrie jurnale, autobiografii etc., cercetatorul (asistentul social) poate verifica gradul de obiectivitate a relatarilor. In acelasi timp, deformarea voluntara sau involuntara a relatarilor poate fi interpretata si exploatata stiintific. Documentele personale ofera o importanta baza de date investigatorului pentru elaborarea sau verificarea ipotezelor, pentru intelegerea concreta a motivatiei sociopsihologice a clientului. Analiza si interpretarea acestor date pot fi facute la nivelul simtului comun sau realizate sistematic prin metode stiintifice de studiu al documentelor sociale.

Analiza documentelor sociale

Analiza documentelor sociale face apel la un ansamblu de tehnici de cercetare calitativa si cantitativa pentru descifrarea semnificatiilor explicite si implicite ale textului. Analiza calitativa a unui document, utilizata deopotriva in critica literara, in cercetarea istoriei, in sociologie si asistenta sociala, se remarca prin faptul ca nu aplica sisteme precodificate de inregistrare a informatiilor, presupunand o minima sistematizare a instrumentelor de lucru cu textul. Spre deosebire de aceasta, analiza cantitativa, subordonata dezideratului obiectivitatii si preciziei, recurge la cuantificarea documentului (stabilirea unor categorii de analiza, semnalarea frecventei acestora, clasificarea, ierarhizarea lor etc.) si la analiza statistica a datelor (Uut, 1997, p. 162). Desi introduce un plus de rigoare in cercetare, analiza cantitativa se opreste mai ales asupra mesajului manifest al comu­nicarii, asupra componentelor vizibile si repetabile, pierzand semnificatiile profunde si inedite. De asemenea, analiza cantitativa nu este aplicabila oricarui tip de document si nici nu se utilizeaza in 'forma pura'.

La ora actuala, in metodologia cercetarii sociale se sustine ideea imbinarii adecvate intre cercetarea de tip cantitativ si cea de tip calitativ, dorindu-se o 'temperare' a cantitativismului, dublata de aspiratia spre rigoare a calitativismului. Aceste tendinte metodologice se reflecta si in practica asistentei sociale in cadrul carei analiza documentelor se raporteaza la premisa ca documentele sociale, cele scrise, ca si cele materiale, se prezinta ca adevarate' texte sociale' ce ofera informatii asupra unui caz particular si asupra contextului general in care acesta se incadreaza. Avand in atentie documentele personale oficiale si neoficiale de tipul jurnalelor, memoriilor, scrisorilor, produselor activitatii, asistentul social realizeaza, indeosebi, analize calitative centrate pe analiza interna (descifrarea sensurilor si semnificatiilor) si externa (contextuala) a documentelor. Aceste tipuri de analiza necesita aplicarea cunostintelor din campul psihologiei si sociologiei.