PADURILE DE CONIFERE
Padurea de conifere este cel mai intins habitat terestru din lume, ocupand o fasie lata de aproximativ 1.300 km in emisfera nordica. Arborii vesnic verzi de pe aceasta arie intinsa cresc acolo unde este prea frig pentru padurile de foioase, dar prea cald pentru tundra.
Padurile de conifere care apar in mod natural se gasesc in emisfera nordica. Nu exista paduri de conifere in emisfera sudica deoarece continentele sudice nu se extind indeajuns de departe spre sud. Din aceasta cauza acolo nu exista o vegetatie comparabila. Padurile din Noua Zeelanda, Tasmania si sudul Americii de Sud sunt paduri tropicale temperate, care includ si conifere. Pentru ca o padure sau un tinut impadurit sa fie considerat padure de conifere, trebuie sa contina conifere in proportie de cel putin 80 %.
O fasie de arbori
Padurile de conifere formeaza o fasie din Scandinavia spre est peste fosta Uniune Sovietica spre nordul Chinei, putin spre nord de Cercul Polar de Nord si spre sud de linia de latitudine de 50° in China. Intinderi semnificative de paduri de conifere apar si de-a lungul lantului muntos Himalayan, in Georgia (CSI) precum si in Alpi si in Pirinei (Europa).
In Europa de Nord vegetatia naturala originala de conifere se intinde dinspre est spre vest, in cea mai mare parte spre nord de linia de latitudine 40° si spre sud de golful Hudson, dar ajungand doar putin la nord de Cercul Polar de Nord in Teritoriile de Nord-Vest si in Alaska. Se mai intalnesc intinderi semnificative de vegetatie de conifere in sud de-a lungul Muntilor Stancosi de pe Coasta de Vest si spre vest de preriile centrale.
Padurile de conifere sunt legate in nord de tundra alpina si de deserturile de gheata, iar in sud, in Asia, de stepa si de desert. Taigaua are diferite semnificatii. Cuvantul "taiga" adesea denumeste padure de conifere. Pentru unii taigaua este insasi padurea de conifere. Pentru altii ea reprezinta granita nordica dintre padure si tundra, numita si padure de licheni, reprezentata de genuri de licheni precum Cladonia, Romalina si Xanthoria. Aceasta granita nordica a padurilor este deschisa, adesea ca un parc, avand copaci izolati si tundra pe marginea padurii. Acest tip de teren este un habitat ideal pentru viata salbatica.
Tipuri de paduri
Exista doua tipuri de paduri naturale de conifere in lume: tipul boreal si cel montan. Padurea boreala este circumpolara si este o padure temperata rece dominata de conifere. Padurea montana se gaseste la latitudini tropicale si mijlocii, precum Muntii Himalaya si Muntii Stancosi. In padurea boreala din America de Nord si Asia exista mult mai multe alte specii de plante decat in zona europeana.
Principalele grupuri de conifere intalnite in padurile de conifere sunt clasificate in functie de acele lor. De exemplu, pinii (Pinus) au ciorchini de ace lungi, iar brazii (Abies), molizii (Picea) si ienuperii (Juniperus) au ace mai scurte si mai ascutite. Tuia (Thuja), chiparosii (Cupresus) si falsii chiparosi (Chamaecyparis) au frunze ce s-au transformat in solzi.
Adaptari la frig
Coniferele sunt bine adaptate la conditiile ostile din nord, unde timp de sase pana la noua luni din an temperatura este sub 6°C. Ramurile lor sunt lasate in jos, permitand zapezii, care este in medie intre 380-635 mm pe an, sa cada fara a provoca daune structurii arborilor. Frunzele lor sunt transformate in ace sau solzi si sunt impregnate cu rasina, care impiedica inghetarea celulelor. Zada (Larix) din Europa si Pseudolarix din Asia sunt exceptii printre conifere, ele avand frunze cazatoare si acele lor cazand in fiecare an.
Majoritatea coniferelor rezista la vant, pentru ca au fibre relativ spongioase care le permit sa se indoaie si sa se clatine fara a se rupe. Aceasta trasatura este cel mai bine vizibila la arborii sequoia uriasi si la arborii sequoia rosii (Sequoiadendron giganteum si respectiv Sequoia sempervirens), care au si scoarta rezistenta la incendii. Acest lucru este extrem de util, deoarece incendiile cuprind in mod regulat padurile de conifere. Scoarta rezistenta la incendii au si pinii albi (Pinus albicaulis) si pinii mari (Pinus banksiana).
Nu toti arborii sunt protejati impotriva incendiilor. Insa unii arbori, desi sunt distrusi, pot profita de pe urma incendiului. Pinul cu noduri (Pinus attenuata) are conuri care pot fi deschise numai la foc. Atunci cand conurile, vechi de pana la 30 de ani, sunt incalzite intr-un incendiu de padure, semintele sar afara si germineaza in ramasitele bogate in carbon ale incendiului. Noile rasaduri, care cresc repede, acopera stratul de culoare inchisa de la solul padurii cu verdeata. Astfel in timp ce copacii de la care au provenit conurile sunt distrusi, puietii lor rasar din cenusa.
Solul padurilor de sub conifere tinde sa fie acid, pentru ca aici se aduna acele rasinoase si lipseste descompunerea si reciclarea substantelor nutritive, caracteristica padurilor mai deschise de foioase.
Exista o gama speciala de plante care se ivesc din patul de ace de pini, precum crucea voinicului (Hepatica) cu florile sale albastre, sau degetarutii (Soldanella sp), indeosebi in poieni si la marginile padurilor. Petice de muschi Sphagnum acopera suprafete mari de pamant iar pedicutele verzi (Lycopodium sp) si ferigile stau pe trunchiurile copacilor cazuti.
Ramurile mai joase si lemnul vechi al pinilor nu gazduiesc doar ferigi, muschi si alge, ci si plante cu flori, precum afinul (Vaccinium sp) si curpenul alpin (Clematis alpina). Umiditatea padurii de conifere atrage si ciuperci precum buretele puturos (Phallus impudicus), al carui miros neplacut inunda majoritatea padurilor de pini. Ciuperca conopida (Sparassis crispa) se gaseste de asemenea in mod obisnuit la solul padurilor crescand printre acele de pini. O alta planta de padure interesanta care are o forma ciudata este cuibul galben sau pipa olandezului (Hypotropa hypopitys), cu florile sale viu colorate.
