Probabil ca , atunci cand am vazut pentru prima data caii salbatici , salbatici si ei , oamenii s-au gandit ca sunt foarte buni de mancat .Asa frumusete de animale , imposibil sa nu fie buni de mancat.
Si nu probabil , ci chiar sigur , au incercat sa-i prinda , oamenii salbatici , pe caii salbatici.Atunci in splendoarea naturii primare , splendorile salbatice au pus bazele frumusetii relatiei dintre oameni si cai , a frumusetii miscarii , gratiei si respectul fortei.
In afara de hipopotami si rame toate animalele au mai multa sau mai putina gratie , unele prin hidosenia lor pot fi frumoase pentru un privitor mai special.Dar nici unul dintre ele nu a reusit sa imbine atat de armonios , gratia cu forta .
Un cal este superb si atunci cand din pacate, este biciuit.Pe un asemenea animal nu poti sa-l umilesti , el cand este la pamant , sub povara sau ranit nu starneste mila , ci respectul.
Cand este silit la circ , sa se supuna unui dresor ridicol are un aer detasat de ceea ce se intampla acolo .Ca o dedublare . Partea fizica a lui detasata de cea sufleteasca satisface nevoia de penibil a spectatorului in timp ce cealalta parte zburda pe campiile salbatice insotit de stramosii lui. In arena este inteligenta animalica raspunzand nimicniciei oamenilor .
Ei, caii, nu au nici o vina cand , purtand in razboaie un razboinic in sa este ucis doar pentru ca apartine stapanului.Este o blasfemie fiindca el nu este un razboinic, nici nu ar avea cum, este superior omului fiindca el nu uraste.
Si nu intelege nimic atunci cand este biciuit pana la sange ca sa fuga mai repede decat alti cai.
Ei sunt intelegatori si nu-i calca in picioare pe cei ce i-au obidit si ca semn al iertarii, mananca bucata de zahar din palma.
Probabil ca ar fi o tema interesanta un ciclu de tablouri care sa cuprinda scene sau idei care sa induca privitorului stari si sentimente legate de contexte in care caii sunt umiliti, obiditi sau loviti.
Ar ramane insa acolo pe panza, raniti, legati, tristi.
De aceea in ciclul de lucrari in care am abordat tema cailor nu am pictat si nu pictez decat cai liberi.Cai neanseuati la vreun atelaj, neprinsi in vartejul unei curse, cai fara spaime, fara griji.
Caii mei pasc, alearga, fornaie in lumina sau amurg, pe pajisti sau in atmosfere ireale.
Fiecare animal are ceva de regula frumos care-l defineste.O pisica fiindca este felina este, normal, gratioasa, gestul pe care-l face aceasta cu labuta lovind motoceii este unic, doar ea stie sa-l faca.Un caine este definitoriu prin inteligenta din ochi cand isi priveste stapanul .
Ferocitatea unui crocodil masivitatea elefantului, gingasia unui pitigoi sau stupiditatea unei vaci, toate definesc animalul respectiv.
Niciunul insa nu are complexitatea calitatilor estetice ale unui cal.La nici un animal, natura nu a pus atata gratie sa domine atata forta.
De regula forta face din detinatorul ei un colos ori o creatura dura ca otelul de la care nu a imprumutat decat taria, in amandoua cazurile excelenta poate fi data doar de grandios, monumentalitate, in primul caz sau de perenitate in cel de-al doilea.
Calul insa si atunci cand se afla in repaos, sau paste de exemplu, se cofunda cu natura.
Sa vezi un cal care paste printre flori in pragul zilei, cand nu s-a ridicat inca roua diminetii, in acea zi poti sa nu mai vezi nimic frumos, imaginea din zori este de ajuns.
Daca vrea sa-ti explice cineva ce este aceea, tihna, o poate face fara prea multe elucubratii, doar aratandu-ti un cal care paste si fornaie din cand in cand.
Din oricare parte ai privi un cal, bogatia de forme si gratie, este aceiasi.Nici un animal nu poate degaja atata senzatie de forta si respect ca un cal alergand.Dar nu alergand inebunit de frica sau groaza, aceia este alta infatisare a lui, ci alergand fiindca asa vrea el.Cand o face pentru ca asa vrea el, in timp ce alearga isi misca capul intr-o parte si in alta si isi flutura coama in vant.El stie probabil, sau sigur stie ca facand miscarile acestea este foarte frumos, fiindca o face mai ales cand alearga dupa vreo iubita.Ca sa nu mai vorbim de ea, de iapa.Cand este alergata,alergata nu fugarita, fuge in asa fel incat lasa impresia ca invinge un coboras,chiar daca terenul pe care o face este drept. In asa fel arunca picioarele din spate ca ai impresia ca ea coboara o panta.
Este superba miscarea!Poate fi egalata doar de oameni, de doi balerini de exceptie.Nu pot ei sa danseze "dansul calului " sa zicem, nici nu ar putea, oamenilor le lipseste forta, masivitatea si au prea multa ratiune.Poate fi egalata intensitatea expresiei in comparatia facuta mai sus.
