Dreptul constituie un sistem de norme, care imbraca o anumita haina juridica, ia o anumita forma, datorita careia sunt aduse la cunostinta intregii societati.
"Dreptul, - scria Hegel, - trece in existenta faptica mai intai prin forma, prin faptul ca este pus ca lege " Forma de exprimare a formelor juridice, modalitatea principala prin care dreptul devine cunoscut de cei al caror comportament il prescrie poarta denumirea de izvor de drept.
Notiunea de izvor de drept este utilizata in mai multe sensuri, dintre care cele mai raspandite sunt:
. Izvor material si izvor formal al dreptului
. Izvor direct si izvor indirect
. Izvor scris si izvor nescris al dreptului
. Izvor intern si izvor extern al dreptului
Izvoarele materiale ale dreptului mai sunt denumite si izvoare reale. Lee sunt concepute ca un sistem de factori sociali, politici, ideologici, precum cadrul natural, social-uman, etc., care determina actiunea legiuitorului sau da nastere unor reguli izvorate din necesitatea practica de reglementare prin norme juridice a unor relatii sociale.
Izvorul formal al dreptului se interpreteaza ca forma de adoptare sau sanctionare a normelor juridice, modul de exprimarea normelor, adica sursa in care normele juridice sunt reflectate. Izvorul formal caracterizeaza mijloacele speciale pe care statul le aplica pentru ca vointa guvernantilor sa capete un vesmant juridic. De obicei, acest rol revine actelor normative.
Izvorul indirect sunt considerate acele izvoare, care pentru a fi considerate juridice, trebuie sa fie validate, sanctionata de autoritatea publica competenta. In calitate de izvor indirect pot servi, de exemplu, obiceiurile sau normele elaborate de organizatiile ne statale. Aceste norme devin juridice numai din momentul in care au fost confirmate in modul respectiv de autoritatea publica.
Izvoarele scrise sunt considerate izvoarele, care necesita o formulare stricta, determinata de principiile legiferarii. De exemplu actul normativ se prezinta totdeauna sub forma scrisa, pe cand obiceiul poate fi transmis si pe cale orala.
Nu sunt unanime parerile ce tin de izvorul intern si izvorul extern al dreptului. Unii autori considera ca izvorul intern il formeaza insasi vointa general-obligatorie ridicata la rangul de lege. Altii sustin ca izvorul intern al dreptului il constituie normele juridice. In ceea ce priveste izvorul extern al dreptului, el caracterizeaza mijloacele prin care vointa, devenita statala, obtine o haina juridica adecvata.
In sfarsit, notiunea de izvor al dreptului este utilizata si in alte sensuri. Asa de exemplu, se considera ca politica constituie izvorul politic al dreptului, in sens ca autoritatea publica este cea care pandeste viitoarele norme juridice. La fel si constiinta juridica este considerata ideologie a dreptului.
In evolutia sa dreptul a cunoscut urmatoarele forme de exprimare (izvoare formale):
a) obiceiul juridic (cutuma)
b) practica judiciara si precedentul judiciar
c) doctrina
d) contractul normativ
e) actul normativ
obiceiul juridic (cutuma)
In succesiunea istorica izvoarele de drept, obiceiul juridic ocupa, fara indoiala, primul loc. Obiceiul este cea mai originala forma a manifestarii a vointei sociale. Chiar in formele cele mai rudimentare, primitive de convetuire umana gasim unele reguli, care nu sunt impuse, in mod expres, dar de fapt sunt respectate aproape din instinct. Aceste reguli apar prin respectarea constanta a unor acte, repetari carora li se impune o obligativitate. Elementul lor material, central il constituie repetarea constanta. O repetare constanta, nu este suficienta ca fapta sa se transforme in obicei juridic. Mecanismul trecerii unui obiect din sistemul general al normelor sociale in sistemul izvoarelor dreptului este marcat de doua momente importante:
1. fie ca statul sanctioneaza (recunoaste ) un obicei si-l incorporeaza intr-o norma oficiala;
a) fie ca obiceiul este invocat de parti ca norma de conduita in fata unei instante de judecata si aceasta il valideaza de regula juridica.
In epoca medievala numarul cutumelor a sporit si mai mult incat s-a pus problema sistematizarii lor. Sunt cunoscute asemenea culegeri de cutume cum ar fi "Oglinda saxona" din 1230; "Oglinda svaba" 1273-1282; "Asezamintele lui Ludovic cel sfant" 1270.
Obiectul, desi extrem de rar, mai continue si in zilele noastre, mai ales in statele ce tin civilizatia juridica romano-germanica.
