Una din cele mai promitatoare cai de combatere a flagelului foametei a aparut, ca si in alte cazuri, de - a lungul istoriei istoriei stintei, ca rezultat al unei intamplari.Incercand sa aplice, la sfarsitul anilor '50, un procedeu biologic de epurare a reziduurilor petroliere, inginerul francez Alfred Champonat a constatat ca acestea costituie un mediu extrem de adecvat pentru cresterea si inmultirea microorganismelor. Din deseurile poluante se puteau obtine, rapid si ieftin, proteine.
Ideea, ca orice idee noua, s-a impus la inceput cu oarecare greutate. Totusi, cercetarile efectuate in laborator dadeau rezulatate din ce in ce mai promitatoare.
Nu numai ca se obtineau, cu ajutorul diferitelor specii de microorganisme, fainuri proteice, in cadrul unor procese de mare viteza si randament, dar aceste fainuri au dat rezultate excelente in urma testarii pe animale. Astfel, incercarile efectuate pe pui de gaina si porci au aratat ca in comparatie cu martorii de control, furajate cu faina de soia, proteinele obtinute din petrol erau foarte bine asimilate si suportate. Mai mult chiar circa 90% dintre animalele de experienta au prezentat sporuri de greutate superioare celor realizate de martori.In urma acestor constatari s-a trecut la realizarea unor procese semiindustriale de obtinere a pre tioaselor furaje din petrol. In 1971 si 1972 au fost realizate, la Lorena, in sudul Frantei, si in localitatea scotiana Granegermouth, primele instalatii cu o capacitate de productie mai importanta.
In prezent, asemenea procedee sunt aplicate in mai multe tari ale lumii. Care este insa calea de obtinere a proteinelor din petrol? S-au impus pana in prezent doua procedee: Primul foloseste ca materie prima o fractiune de la distilarea la 300-380 C a titeiului, asa-numitul "petrol greu", care contine parafine normale, neramificate, cu un numar de 15-30 atomi de carbon in molecula. Petrolul, in amestec cu apa, saruri minerale, amoniac si specia cea mai indicata sunt introduse in tancul de fermentatie. Acesta este alimentat prin partea sa inferioara, cu aer, care aduce oxigenul necesar culturii si, in acelasi timp, asigura un amestec intern al mediului de cultura.
Prin intermediul supravegherii atente a temperaturii, a valorii ptt-ului (cu ajutorul amoniacului) si a concentratiei solutiei se obtin conditiile optime care asigura dezvoltarea exclusiva a speciei de celula mononucleara aleasa. In acest fel se poate renunta la sterilizarea prealabila a instalatiei si a solutiilor. Produsele de fermentatie sunt supuse centrifugarii, in urma separarii solutiei nutritive ramanand un amestec apos ce contine cca 15% substante celulare solide. Spalat si uscat, el este transformat intr-o pulbere proteica ce ia apoi drumul combinatelor de crestere industriala a animalelor.
Cea de-a doua metoda de obtinere a proteinelor utilizeaza parafine normale puritate inalta (97.5%) cu 10-23 de atomi de carbon in molecula. Fermentatia are loc in tancuri inchise ermetic, in care se introduc, in afara parafinelor, apa, amoniac, aer, potasiu, magnziu, sulfati si fosfati,- componente care sunt in prealabil unei termosterilizari. Apoi sunt insamantate semintele de cultura, care se inmultesc intr-un proces continuu. Dintr-o tona de parafina se obtine cca o tona de substanta celulara. Avantajele esentiale ale acestor procedee,considerate pe buna dreptate revolutionare, tin pe de-o parte de viteza extraordinara de crestere in greutate a masei de cultura. Astfel, in timp cevgetalele aunevoie de una pana la doua saptamani pentru a-si dubla greutatea, culturile de microorganisme ating dublul greutatii initiale in 24-120 minute. Pe de alta parte, calitatea nutritiva a proteinelor obtinute prin culturi celulare este deosebita : continutul de proteine este de 50-80% in produsul finit (uscat), cifre care nu sunt atinse decat de soia, carnea de peste sau cea animala. Mai mult, proteinele obtinute sunt formate in proportie de 90% din aminoacizi, dintre acestia mai bine de jumatate sunt asa-numitii aminoacizi esentiali ( in gr. la 16 g azot ) al fainurilor obtinute prin cultura de microorganisme, faina de peste si de soia.
