Cand in primavara anului 1543, cu putin inainte de a inchide ochii, Nicholaus Copernic publica De revolutionibus orbium caelestium(Despre miscarile de revolutie ale corpurilor ceresti), nu banuia probabil ca opera sa va prilejui una din cele mai dramatice batali de idei din cate a cunoscut istoria culturii occidentale. Ceea ce la inceput parea sa fie doar o controversa intre cativa savanti de cabinet in jurul unei teorii cosmologice in raspar cu Biblia, simtul comun si traditia "stintifica", avea sa devina, in mai putin de un secol, o confruntare ideologica de mare anvergura intre doctrina dogmatica a bisericii catolice, flancata de peripatetism, si stiinta moderna nascanda, ilustrata stralucit de Galileo Galilei.
A trebuit ca pe scena lumii stiintifice sa apara Galileo Galilei, care, abandonand consideratiile etice si metafiziceale unui Giordano Bruno in sprijinul heliocentrismului, sa furnizeze intr-un limbaj colorat si larg, accesibil publicului, argumente din fizica, date de observatie si probe experimentale irecuzabile in favoarea teoriei copernicane, pentru ca aceasta sa triumfe. Invatatul italian a fost primul om de stiinta, care a demonstrat , pe baza legilor dinamicii, adevarul teoriei astronomului polonez, si care, tot cel dintai, a oferit confratilor sai posibilitatea sa se convinga de visu , cu ajutorul lunetei sale astronomice, de temeinicia noii teorii cosmologice. De aceea se poate spune, aparent paradoxal, ca adevarata "revolutie copernicana" in gandirea filozofico-stiintifica europeana s-a savarsit fara Copernic si se datoreaza lui Galileo Galilei. Geniu de tip renascentist doar prin pluralitatea vocatiilor-pentru matematica si astronomie, filozofie si fizica, tehnica si inginerie, literatura si medicina, muzica si pictura, invatamant si cercetare stintifica- Galilei apartine neindoielnic timpurilor moedrne. In persoana sa, teoreticianul minuitor de abstractiuni este dublat de practicianul inzestrat cu un prodigios spirit aplicativ, cercetatorul stintific se intalneste cu inginerul si inventatorul. Asa se face ca de numele sau se leaga contributii teoretice de covarsitoare insemnatate in fizica(principiile dinamicii, legile caderii corpurilor, izocronismul oscilatiilor pendulului, rezistenta materialelor) si descoperiri epocale in astronomie(satelitii lui Jupiter si Saturn, fazele planetei Venus, relieful lunii, petele solare), dar si inventii de mare valoare(telescopul, microscopul, balanta hidrostatica, termometrul, compasul geometrico-militar).
Nascut la Pisa in 1564, anul nasterii lui Shakespeare si al mortii lui Michelangelo, Galileo Galilei a inceput prin a studia, la Florenta, limbile clasice, disciplinele umanistice, logica, muzica si pictura, iar la universitatea din orasul natal, medicina, pe care, in 1584, o abandoneaza definitiv pentru a se dedica matematicii si aplicatiilor ei practice, mai ales in domeniul fizicii. Rodul primelor sale cercetari si experiente pe acest taram il constituie descoperirea izocronismului oscilatiilor pendulului, in urma observarii - zice-se - a oscilatiilor candelabrului domului din Pisa. In 1585 se inapoiaza la Florenta, si timp de patru ani alterneaza cercetarile stiintifice cu lectura autorilor clasici latini (Vergiliu, Ovidiu, Horatiu, Seneca) si a celor italieni. Din acesti ani dateaza inventarea balantei hidrostatice, destinata determinarii greutatii specifice a corpurilor (continuare a experientelor lui Arhimede), dar si doua lectii Despre infatisarea, asezarea si marimea "Infernului" lui Dante. Aceste lectii, tinute la academia din Florenta, nu sunt singurele exegeze literare dedicate de Galilei marilor autori italieni. In anii urmatori va scrie Consideratii asupra lui Tasso si Comentarii despre Ariosto, marturii ale pasiunii sale statornice pentru literatura. Autor el insusi de scrieri literare, printre care satira Impotriva obiceiului de a purta toga, in care ridiculizeaza unele moravuri - si naravuri - academice, marele om de stiinta s-a ales, din frecventarea scriitorilor antici si moderni, cu o indemanare la scris si un stil care au ridicat proza sa stiintifica la demnitatea artei literare. Tot din perioada sederii la Florenta dateaza formularea unor teoreme asupra centrului de greutate al corpurilor solide, atragand asupra-I pretuirea cercurilor stiintifice. Totusi, abia in 1589 izbuteste sa fie numit, pt. o perioada de 3 ani, profesor de matematici la Universitatea din Pisa, dealminteri cu un stipendiu foarte modest. Paralel cu activitatea didactica isi continua cercetarile stiintifice privitoare la caderea corpurilor. Contrar comentatorilor lui Aristotel, care sustineau ca, cu cat sunt mai grele corpurile, cad spre pamant cu viteza mai mare, Galilei demonstreaza ca in vid corpurile cad, de la aceeasi inaltime, cu aceeasi viteza, indiferent de greutatea lor, facand precizarea ca viteza caderii corpurilor nu este constanta, ci creste odata cu timpul. Pentru a dovedi exactitatea concluziilor sale despre caderea corpurilor, Galilei recurge la un experiment public: din faimosul turn inclinat al Pisei lasa sa cada 3 sfere de marimi si greutati diferite, proband in mod empiric legea caderii corpurilor formulata de el.
In cei 3 ani petrecuti la Pisa, Galilei s-a ocupat si de astronomie, care figura in programa analitica a cursului sau, dupa cum este probabil ca printre obligatiile sale didactice figura, la aceasta disciplina, si expunerea sistemului lui Ptolomeu, acceptat ca un adevar indiscutabil de stiinta oficiala.
La expirarea termenului de trei ani pt. care fusese angajat cu contract la Universitatea din Pisa, Galilei se decide, din multiple consideratii, sa abandoneze catedra de aici. Este nemultumit in primul rand de stipendiul sau modest de 60 de scuzi, cu totul insuficient pt. a face fata greutatilor familiale sporite care apasau pe umerii lui, mai ales din 1591 cand, murindu-I tatal, preluase, ca fiind cel mai varstnic dintre fii, sarcinile intregii familii formate din mama, frate si 3 surori. S-a adaugat apoi ostilitatea crescanda a mediului universitar si stiintific conservator din Pisa, care nu se putea impaca nici cu noutatea ideiilor tanarului invatat, nici cu ardoarea lui polemica. A contribuit , in sfarsit, la plecarea sa din Pisa o disputa personala cu Giovanni de Medici, fiul nelegitim al marelui duce Cosimo al Florentei, caruia I-a contestat paternitatea unei inventii, ceea ce I-a inrautatit iremediabil situatia in cetatea universitara pisana aflata sub obladuirea familiei Medici.
