Cuvantul realism este deseori folosit si in literatura si in filozofie, cu toate ca in fiecare domeniu are un inteles diferit. Realismul in arte se refera la acuratetea si detaliul concrete ale vietii si ale problemelor sale, fie ca e vorba de pictura, literatura, drama sau film. Aceasta nu inseamna ca arta trebuie sa fie fotografica: o pictura a unui individ aratandu-si caracterul adevarat poate fi mai realistica decat o fotografie.
Ca un program pentru arte, realismul a fost propus pentru prima oara in Franta la mijlocul secolului 19. Intre arte sunt diferite puncte de vedere asupra folosirii realismului. O parte dintre pictori si scriitori sunt de parere ca arta realistica ar trebui sa fie precisa dar detasata. Altii insista ca scopul realismului este educational, sa ilustreze problemele celor neprivilegiati si sa promoveze schimbarile sociale. O forma specifica a acestui ultim punct de vedere a dominat arta in Uniunea Sovietica sub Stalin. Numit realism-socialist, a fost o metoda de scriere care a fost facuta sa promoveze statul socialist si sa arate viata asa cum ar terbui sa fie.
Primul pictor care s-a declarat realist a fost Gustave Courbet. Intr-un manifest a anuntat ca, pentru el, pictura reprezenta o arta a vizibilului si concretului. El a insistat ca pictura sa se realizeze ca un instigator la schimbari sociale. Un alt pictor realist a fost Jean-Francois Millet, unul dintre primii artisti care au portretizat munca taranului si viata rurala intr-o maniera simpla dar eroica. Honore Daumier, prin contrast, era un artist de oras. Cateva din subiectele lui le realizau peisajele cu muncitori in mahalalele Parisului.
In Statele Unite cativa din pictorii realisti ai secolului 19 si inceputul secolului 20 sunt William Harnett, John Peto, Thomas Eakins, Robert Henri, William Glackens, George Benjamin Luks si John Sloan. Urmatorul val de realism de peste Atlantic s-a produs in timpul marii depresii din anii 30 si includea artisti ca Grant Wood, Thomas Hart Benton, John Steuart Curry, William Gropper si Ben Shahn. Dupa ce Marea Depresie s-a terminat, realismul nu a mai fost prezent decat dupa prin anii 60.
Primi scriitori realisti au fost Honore de Balzac, Gustave Flaubert si Emile Zola in Franta. In novele ca 'Madame Bovary ' a lui Flaubert si 'Nana ' a lui Zola, sexul si violenta au fost examinate cu claritate vie, stralucitoare. Acesti realisti au adoptat in curand cuvantul "naturalism" ca sa-si caracterizeze scrierile.
In Marea Britanie Charles Dickens si Anthony Trollope s-au folosit de literatura realistica pentru a promova schimbarea sociala. In Statele Unite Theodore Dreiser a scris nuvele pesimiste despre viata americana. Cativa dintre artistii sfarsitului de secol 20 au fost Erskine Caldwell, James T. Farrell si William Faulkner.
In drama norvegianul Henrik Ibsen a creat o revolutie teatrala cu piese ca "Fantoma" si "Casa unei papusi". In Marea Britanie George Bernard Shaw a punctat subiectul grijii socialiste in "Profesia Doamnei Warren" si "" 'Major Barbara '. Printre dramaturgii sfarsitului de secol 20 care s-au inspirat de la Ibsen si Shaw se aflau Arthur Miller si John Osborne. 'Moartea unui vanzator ' a lui Miller este considerata de mulsi critici ca fiind cea mai buna piesa teatrala a secolului. 'Uita-te inapoi in furie ' a lui Osborne este plasata intr-o noua era a realismului dramatic de pe scenele Britanice.