De exemplu, Ganymede, cel mai mare satelit al planetei Jupiter, este mai mic decat a 25-a parte a planetei.
Din aceasta cauza multi astronomi considera ca Pamantul si Luna ar trebui privite ca un sistem planetar dublu. Intr-adevar, Luna este la fel de mare cat jumatate din Pluto, cea mai indepartata planeta, si nu cu mult mai mica decat Mercur. Masa Lunii este ceva mai mica de 1:80 din masa Pamantului. Forta ei gravitationala este si ea mai mica, doar o sesime din cea a Pamantului. Cu toate acestea, forta gravitationala a Lunii afecteaza Pamantul. Aceasta atrage apele din mari si oceane, dand nastere fenomenului de maree. Fluxul apare atunci cand Luna este in ascensiune, fluxurile aparand pe ambele parti ale Pamantului.
Interiorul
Pamantul si Luna sunt asemanatoare ca structura. Ca si celelalte planete invecinate, Mercur, Venus sau Marte, sunt alcatuite din roca. Au o structura stratificata: un miez bogat in fier in interior, acoperit cu o manta semilichida de roca. La suprafata este o scoarta de roca solida mai usoara.
Scoarta selenara este mai densa decat cea a Pamantului, care sub suprafata oceanelor are o grosime de doar 10 km: mantaua Lunii pare sa fie rigida si compacta pe toata grosimea ei in vreme ce partea superioara a mantalei terestre este usor elastica, ceea ce inseamna ca poate curge. Curgand, duce cu ea crusta solida, proces numit deplasare a placilor tectonice.
Scoarta Pamantului nu se deplaseaza ca un tot, ea se divide in aproximativ 15 fragmente, sau placi, care se deplaseaza in directii diferite. Studierea tectonicii placilor este astazi unul dintre cele mai importante domenii ale geologiei.
Miscarile tectonice ale placilor dau nastere si altor fenomene. Cand o placa se loveste de cealalta, relieful se increteste si se inalta, formandu-se muntii. Acesti munti pot contine vulcani formati din roci topite izbucnite din zonele de slaba rezistenta ale scoartei. Acolo unde doua placi tectonice aluneca una pe langa alta, ele se intepenesc uneori pentru ca apoi sa se elibereze brusc. Aceasta transmite unde de soc care se propaga prin scoarta, detectate sub forma unor cutremure de pamant.
Modelarea reliefului
Daca suprafata Terrei a fost modelata in principal de miscarile placilor tectonice, acest lucru nu este valabil si in cazul Lunii. Principala forta care pare sa fi modelat suprafata Lunii este forta de impact cu care a fost asaltata de rocile cosmice. Aceste bombardamente au lasat suprafata selenara plina de cratere mai mici sau mai mari. Unele impacturi au topit scoarta originala, dand nastere la campii intinse de lava. Aceste campii mai tinere au mai putine cratere decat scoarta veche.
De pe Pamant se pot vedea cu ochiul liber campiile de lava si parti din vechea scoarta selenara. Campiile sunt zonele mai intunecate, in timp ce scoarta veche pare mai luminoasa.
