Astfel, atat evaluarea si monitorizarea starii capitalului natural, cat si dezvoltarea cunoasterii se poate realiza in cadrul unor zone pilot cum sunt ariile protejate.
"Capitalul Natural al tarii se constituie din reteaua sistemelor ecologice care functioneaza in regim natural si seminatural si din reteaua sistemelor antropizate prin transformarea si simplificarea primelor categorii. Resursele naturale regenerabile (inclusiv apa si solul) si neregenerabile (petrol, carbune), precum si serviciile (controlul climei, al calitatii apei si aerului etc.) asigurate de catre componentele Capitalului Natural constituie unul dintre factorii cheie ai functiei de productie a sistemelor economice si de suport al dezvoltarii sistemelor socio-economice.
Capitalul Natural si componentele sale au o anumita capacitate productiva care trebuie cunoscuta pentru a evita supraexploatarea si, respectiv , o anumita capacitate de suport (parametru esential pentru a dimensiona corect presiunea antropica si a evita deteriorarea).
Pentru a garanta dezvoltarea socio-economica durabila este absolut necesar sa se asigure conservarea unei structuri diverse si echilibrate a CN si utilizarea resurselor si serviciilor produse de acesta in limitele capacitatii de suport a componentelor sale. " - Angheluta Vadineanu.
Astfel conservarea Capitalului Natural presupune in principal mentinerea unui raport acceptabil intre ecosistemele naturale, seminaturale si antropizate, cu mentinerea heterogenitatii in cadrul fiecarui tip de ecosisteme si asigurarea conectivitatii intre aceste ecosisteme.
"Pentru conservarea structurii ecologice la scara complexelor macroregionale de ecosisteme este necesar sa se identifice configuratia viabila a unui mozaic de ecosisteme naturale si seminaturale care sa includa toate tipurile de ecosisteme.
Conectivitatea dintre diferitele tipuri de ecosisteme naturale si seminaturale, asigurata prin coridoare naturale si/sau obtinuta prin diferite lucrari de reconstructie ecologica, este o conditie fundamentala pentru atingerea obiectivelor conservarii diversitatii habitatelor si a sistemelor ecologice.
In spatiile acestei matrice trebuie sa se distribuie ecosistemele antropizate, ecosistemele urbane si rurale, complexele industriale si reteaua rutiera. "
Daca am trai intr-o lume ideala, atunci toate aceste consideratii ar fi puse in practica si ar fi integrate in toate politicile si strategiile sectoriale (agricultura, transporturi, industrie, turism, ).
Dar totusi noi traim intr-o lume reala, in care sistemele ecologice naturale se confrunta cu nenumarate amenintari la adresa biodiversitatii si in care exista tendinta degradarii ireversibile a capitalului natural. Astfel infiintarea de arii protejate si managementul eficient al acestora e o necesitate deoarece:
- ariile protejate sunt exponente ale ecosistemelor naturale si seminaturale care pot fi evaluate si monitorizate, exprimand intr-o anumita masura starea acestora la un moment dat. Ecosistemele naturale si seminaturale reprezinta principalele componente ale capitalului natural care asigura resursele si serviciile ce stau la baza dezvoltarii socio-economice. - ariile protejate sunt zone in care se dezvolta cunoasterea necesara pentru asigurarea tranzitiei la un model de dezvoltare durabila. - ariile protejate sunt adevarate "sali de clasa in aer liber " in care oamenii pot fi educati cu privire la rolul naturii si necesitatea conservarii naturii si a dezvoltarii durabile.
Arii protejate in lume
Este unanim recunoscut pe intreg globul ca ariile protejate sunt printre cele mai eficiente mijloace destinate conservarii biodiversitatii. Astfel, de-a lungul ultimului secol, au fost investite resurse importante pentru constituirea de arii protejate in intreaga lume. Aceste eforturi au avut ca rezultat pentru majoritatea tarilor crearea sau cel putin planificarea unui sistem national de arii protejate.
In prezent exista in lume peste 1388 de titluri care desemneaza arii protejate, fiecare dintre ele fiind desemnata prin lege la nivel national. Se pot gasi astfel arii protejate care au denumiri diferite, dar care au acelasi scop, cum ar fi: rezervatie naturala stricta in Bhutan; rezervatie pentru managementul naturii in Bahamas; rezervatie naturala in Ontario - Canada; rezervatie naturala nationala in Cehia; rezervatie naturala marina in Indonesia; arie pentru conservarea naturii in Japonia si rezervatie naturala stricta in Sri Lanka, dar toate reprezentand acelasi lucru, si anume o Rezervatie Strict Protejata - categoria I-a conform IUCN.
De asemenea acelasi titlu al unei arii protejate poate implica obiective de mangement si caracteristici foarte diferite in tari diferite. Exemplul clasic este dat de larg utilizata denumire de Parc National, care a inceput sa fie uzitata odata cu infiintarea Parcului National Yellowstone in anul 1872. Astfel, in timp ce in multe parti ale lumii (America, Africa, Asia de Sud si Sud-Est, Australia si Noua Zeelanda) parcurile nationale sunt mari teritorii naturale, in Europa se gasesc arii protejate care poarta denumirea de parc national dar in care interventia omului este evidenta, cum ar fi toate cele 11 parcuri nationale din Anglia si Tara Galilor, majoritatea parcurilor nationale din Germania si Parcul National Cevennes din Franta.
Eliminarea acestor diferente de terminologie se poate face doar utilizand sistemul IUCN de clasificare care se bazeaza pe principalul obiectiv de management al ariei protejate. Se folosesc astfel 6 categorii pentru ariile protejate care implica si o gradatie a interventiei umane, variind de la o interventie umana nula proprie categoriilor Ia/Ib pana la o interventie umana de un nivel mai ridicat in cazul categoriei V. Categoria VI este singura care a fost adaugata ulterior, astfel incat din punctul de vedere al interventiei umane se intercaleaza intre categoriile III si IV.