[ . ] SISTEMELE EDUCATIONALE AR TREBUI PROIECTATE SI PROGRAMELE EDUCATIONALE IMPLEMENTATE IN ASA FEL INCAT SA TINA SEAMA DE MAREA DIVERSITATE A COPIILOR. "
( DECLARATIA DE LA SALAMANCA, 1994 ).
In 1990, la Jomtien, Tailanda, s-a lansat o noua directie a politicilor educationale in lume: EDUCATIA PENTRU TOTI!
Acest motto a fost preluat in 1994, la Salamanca, unde " educatia pentru toti " a fost definita ca " acces la educatie si calitate a acesteia pentru toti copiii ", obiectiv care presupune asigurarea posibilitatilor participarii la educatie a tuturor copiilor, indiferent de cat de diferiti sunt ei si se abat prin modelul personal de dezvoltare de la ceea ce societatea considera a fi normal.
Dreptul la educatie al fiecarei persoane a fost decis inca din 1948, prin Declaratia Universala a Drepturilor Omului si apare dezbatut in multe studii de pedagogie.
In dictionarul pedagogic, " sansa la educatie " presupune un context care solicita " posibilitati si conditii capabile sa asigure concordanta intre potentialul nativ si sistemul de influente educative in procesul formarii personalitatii in diferite etape de dezvoltare ". ( " Dictionar de pedagogie ", EDP, 1979 ).
Referindu-se la principiile noii paradigme a educatiei, Bruno Wurtz aminteste in 1992 principiul egalitarist si flexibilitatea si integrarea varstelor, referindu-se la faptul ca ritmurile inaintarii in materie pot fi diferite, datorita diversitatii individuale.
Bernard Schwartz consemneaza in 1976 faptul ca egalizarea sanselor de reusita in invatamant nu inseamna promovarea uni egalitarism, a unui " tratament identic pentru toti in numele egalitatii ", ci din contra, egalizarea inseamna " a oferi fiecarui individ un ritm si forme de invatamant care sa i se potriveasca ".
Sorin Cristea surprinde, ca un principiu al reformei invatamantului, principiul egalizarii sanselor de reusita in invatamant, care vizeaza crearea conditiilor psihopedagogice necesare pentru valorificarea potentialului fiecarui individ. Reiese din aceste afirmatii misiunea deosebita a tuturor celor implicati in actul educational. R. H. Dave sustine individualizarea deplina a procesului educativ, pentru ca " fiecare persoana sa poata dobandi - prin toate formele de instructie - cel mai inalt nivel posibil de autorealizare. " Reusita acestor principii ale educatiei pentru toti mizeaza pe resursele interne ale sistemului, angajand integral mecanismele reformei scolare. Egalizarea sanselor de reusita in invatamant a fost si este o problema in toate momentele istorice, la fel si crearea tuturor conditiilor necesare atingerii acestor obiective.
Astfel, scolile trebuie sa includa in procesul de invatamant toti copiii, fie ei cu handicap sau supradotati, copii ai strazii sau copii provenind din alte zone sau grupuri dezavantajate sau marginalizare.
Importanta educatiei este deosebita, intregul sistem educational trebuind sa se bazeze pe premisa ca fiecare individ poate fi educat, poate fi ajutat sa treaca de la o etapa la alta, atata timp cat influentele educative se adreseaza " zonei proximei dezvoltari " ( L. S. Vigotski ). Izvorul dezvoltarii psihice il constituie, dupa cum se stie, contradictiile interne care apar ca urmare a solicitarilor externe. Crearea mijloacelor necesare pentru depasirea si rezolvarea acestor contradictii revine, in primul rand, educatiei. Pe de o parte, educatia ofera continuturile ce urmeaza sa fie asimilate, pe de alta parte ea se preocupa de modul in care sa fie asimilate, de formarea capacitatilor omului. Rolul conducator al educatiei apare in interventia acesteia in crearea unui climat educational favorabil, cu valente educative puternice asupra formarii personalitatii umane. De aceea, nu este deloc gresita sau inoportuna afirmatia ca " educatia este o arta ".
In acest sens, in cadrul procesului instructiv-educativ, misiunea cea mai importanta revine educatorului, care trebuie sa realizeze accesibilizarea cunostintelor inainte de a fi transmise subiectilor educatiei ( elevii ).
Dreptul fiecarui individ la educatie trebuie constientizat de societate, iar daca sistemul scolar general nu vine in intampinarea necesitatilor tuturor persoanelor, trebuie avuta in vedere educatia speciala, care se refera la toti acei copii ale caror cerinte sunt generate de incapacitati sau dificultati in a se adapta cerintelor educationale si societale ca si cei considerati " normali " de catre societate. Totusi, trebuie sa se tinda la o pregatire a tuturor copiilor in sistemul scolar obisnuit. Insa daca acest lucru nu este posibil, calitatea educatiei speciale trebuie sa reflecte aceleasi standarde si ambitii de calitate ca si educatia obisnuita si sa fie strans legata de aceasta.
Presupunand un demers intentionat, educatia are caracter teleologic, actiunile educationale derulate corelandu-se cu o serie de reguli si norme cunoscute si aplicate de cadrele didactice. Aceste norme sunt cunoscute sub numele de principii didactice.
Diversitatea interindividuala este imensa, iar necesitatea luarii in considerare a acestui lucru si accesibilizarii continuturilor apare in didactica, ca teorie a procesului de predare-invatare, sub forma principiului accesibilitatii si individualizarii invatamantului.
Potrivit acestui principiu, organizarea si desfasurarea procesului de invatamant trebuie sa se realizeze pe masura posibilitatilor reale ale elevilor, tinandu-se seama de particularitatile de varsta, sex, nivelul pregatirii anterioare, precum si de deosebirile individuale, de potentialul intelectual si fizic al fiecarui elev in parte. Aceste cerinte se refera atat la obiectivele, continutul si volumul celor studiate in scoala, cat si la modalitatile de predare-invatare.
