Simplitatea formei de ou este, paradoxal, incarcata de simbolism.
In acest eseu voi analiza opera care inchide ciclul ovoidelor, "Inceputul lumii" realizata in 1924, in atelierul de la Paris. Forma este simpla, un ovoid clasic, de bronz, insa ceea ce este deosebit fata de celelate creatii din acelasi ciclu este faptul ca suprafata este lustruita in asa fel incat actioneaza ca o oglinda. Astfel, in adancul Inceputului Lumii se oglindeste privitorul, cu propriul sau univers imediat. Materialul efemer se reflecta in oul simbolic. Brancusi a realizat aceasta sculptura ca o sculptura dinamica, in sensul ca ea se schimba cu fiecare miscare ce se petrece in jurul sau. Nu numai oul de bronz lustruit realizeaza ideea, scopul, ci creeaza un tot cu momentul prezent care se oglindeste in suprafata sa mereu schimbatoare.
Simbolic, oul devine Oul Primordial din care a luat nastere lumea, sau in conceptia hermetistilor, viata in forma pura. In mitologia buddista, Buddha, spargand Oul Cosmic, sparge "coaja nestiintei". In cazul sculpturii lui Brancusi, oul devine o oglinda nemuritoare a unui numar infinit de inceputuri, unite prin acest simbol intr-o singura lume, caci daca din Oul Primordial lumea a luat nastere o data, in "Inceputul lumii", lumea se naste neincetat.
Sculptura este prin esenta sa, ceva static, care nu se schimba. Brancusi insa, prin intreaga sa opera, lupta sa sparga granita dintre miscare si nemiscare, viata si neinsufletire. Rezultatul acestei lupte este o maniera de sculptura abstractizata.
