Activitatea notariala - aspecte introductive

ACTIVITATEA NOTARIALA - ASPECTE INTRODUCTIVE

Activitatea notariala este una dintre cele mai complexe si de importante preocupari sociale care poate ocaziona o serie intreaga de probleme de percepere si pentru a carei intelegere sunt necesare cunostinte, de cele mai multe ori, interdisciplinare. Ca in orice domeniu, respectarea regimului juridic stabilit pentru aceasta activitate este garantata prin incriminarea unor fapte grave care il incalca. In scopul ca aceste incriminari sa fie in mod real utile pentru asigurarea bunei derulari a componentelor de ordonat este necesar, insa, ca ele sa fie bine intelese si corect interpretate. In caz contrar normele juridice penale vor ramane norme abstracte, care nu isi vor gasi, sau isi vor gasi foarte rar, aplicabilitate, iar multe dintre comportamentele antisociale vor ramane nesanctionate.

Aceste rationamente, exprimate anterior, se verifica si in cazul infractiunilor comise in cadrul activitatii notariale. Pentru a ne forma o imagine clara asupra complexitatii acestor fapte care se pot comite este indispensabila observarea contextului pe care ele se grefeaza. Din aceste considerente, vom incepe demersul nostru prin a face o prezentare generala a activitatii notariale din Romania, sub diferite aspecte: concept, organizare, principii, continut, etc.

Activitatea notariala in Romania este guvernata de Legea nr. 36/1995, Legea notarilor publici si a activitatii notariale[1]. In temeiul art. 1 din aceasta lege, activitatea notariala asigura persoanelor fizice si juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum si exercitiul drepturilor si ocrotirea intereselor, in conformitate cu legea.

Activitatea notariala se realizeaza de notarii publici prin acte notariale si consultatii juridice notariale, in conditiile legii.

Actele notariale pot fi efectuate si de misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei, precum si de alte institutii in conditiile si limitele prevazute de lege.

Elementul fundamental care sta la baza organizarii activitatii notariale este biroul notarului public[2], fapt precizat, de altfel, si de art. 14 din Legea nr. 36/1995: "activitatea notarilor publici se desfasoara in cadrul unui birou, in care pot functiona unul sau mai multi notari publici asociati, cu personalul auxiliar corespunzator. Prin asociere, notarul public nu-si pierde dreptul de birou notarial individual."

Raporturile dintre notarii asociati se stabilesc prin intermediul unui contract de societate civila, in conformitate cu art. 1 din Regulamentul notarilor publici.[3]

In circumscriptia unei judecatorii pot functiona unul sau mai multe birouri de notari publici, numarul concret al acestora fiind stabilit de catre ministrul justitiei, la propunerea Consiliului Uniunii Nationale a Notarilor Publici si va fi actualizat anual.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Legea nr. 36/1995, actualizarea numarului notarilor publici se face anual de catre ministrul justitiei, pe baza propunerilor formulate de catre Camerele Notarilor Publici. In mod diferit, art. 2 din Regulamentul notarilor publici, prevede ca actualizarea se face, la propunerea Consiliului Uniunii Nationale a Notarilor Publici. Asa cum este firesc, in aceasta disputa va avea intaietate prevederea din lege si nu cea din regulament, datorita diferentei de forta juridica dintre cele doua acte normative, fiind inadmisibil ca un regulament profesional sa adauge la lege[4].

Birourile notariale se inregistreaza la Curtea de Apel in circumscriptia careia isi au sediul, in termen de 60 de zile de la numirea notarului public. Termenul poate fi prelungit pentru motive temeinicie de catre ministrul justitiei, dar sanctiunea in cazul neinregistrarii este revocarea numirii notarului public . In termen de 3 zile de la inregistrare primul-grefier al Curtii de apel elibereaza certificatul care atesta realizarea acestei operatiuni.

Notarii care functioneaza in circumscriptia teritoriala a unei Curti de apel se constituie in Camera Notarilor Publici. Aceasta este un organism cu personalitate juridica si este condusa de catre un colegiu director ales de catre adunarea generala a membrilor pentru un mandat de 3 ani.

Notarii publici din Romania se constituie in Uniunea Nationala a Notarilor Publici. Uniunea este o organizatie profesionala cu personalitate juridica si are ca scop: "reprezentarea si apararea intereselor profesionale ale membrilor sai si actioneaza pentru a asigura prestigiul si autoritatea functiei de notar public."[6] Organele de conducere ale Uniunii sunt: Congresul, Consiliul Uniunii, Biroul executiv al Consiliului Uniunii, presedintele si presedintele executiv.

Institutia notarului, in forma ei actuala, dateaza din 17 noiembrie 1995, data la care fostele Notariate de Stat si-au incheiat activitatea, luand fiinta institutia notarului public, asa cum este cunoscuta astazi. Consideram ca nu este lipsit de interes sa amintim ca primele forme de organizare notariala au aparut, pe teritoriul romanesc, in plin Ev Mediu, atestarile documentare plasand inceputurile institutiei la granita dintre secolul XIII si prima parte a  secolului al-XIV-lea. Atat cancelaria princiara a Transilvaniei cat si cea domneasca din Moldova si Tara Romaneasca, precum si "locurile de adeverire" constituie, in timp, un ansamblu de practici privind redactarea, autentificarea, pastrarea si copierea actelor ce-si trag originea din sistemul de functionare al cancelariei papale si, mai departe in timp, din cel roman.

In toate provinciile romanesti, statutul notarului (logofat, gramatic, in Tara Romaneasca si Moldova) a fost de la inceput bine delimitat, iar proeminenta sociala, precum si nivelul taxelor percepute pentru redactarea actelor - in majoritate privind litigii de proprietate - au facut ca aceasta functie sa fie foarte cautata, ea transmitandu-se in familie, pe cale ierarhica.

Implicati in intocmirea actelor publice si private, a tratatelor internationale, notarii isi imprumuta anume formule, adopta stilul vecinilor, preiau unii de la altii diferite forme, culori, dimensiuni ale sigiliilor (de aur, de ceara, de fum) cu care autentificau actele respective.

Interpreti ai taxelor de lege, redactori ai intregului corp de documente publice si private, cu valoare probatorie, in Evul Mediu, notarii constituiau unul din primele corpuri profesionale structurate din tara. Indiferent de politica domnilor, de starea de suveranitate, suzeranitate ori dependenta, de instituirea Regimului Fanariot in Tara Romaneasca si Moldova, ori de dominatia austriaca, apoi austro-ungara in Transilvania, notarii au vegheat la intocmirea cat mai riguroasa a actelor.

Timp de mai bine de cateva secole, au existat in paralel compartimentele notariale pe langa judecatoriile ce functionau in Principatele Romane, precum si notarii publici care isi desfasurau activitatea in Transilvania si Bucovina de Nord. Aceste doua sisteme paralele vor disparea odata cu aparitia noii legislatii notariale, care a instituit notariatul de stat, dupa sistemul sovietic. Astfel, in conformitate cu Decretul nr. 79/31.03.1950, ia fiinta Notariatul de Stat, ulterior restructurat in temeiul Decretului nr.377/1960, ca organ administrativ cu atributii specifice procedurii necontencioase.

Prin aparitia Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, sunt abrogate textele de lege, mentionate mai sus, stabilindu-se bazele moderne pentru desfasurarea activitatii notariale. In Romania, noul sistem de organizare, potrivit Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, a insemnat trecerea de la sistemul etatizat la unul liberal, configurat in special de statutul autonom al functiei de notar public.