Conditiile de exercitiu ale ordonantei presedintiale

Conditiile de exercitiu ale ordonantei presedintiale

1. Conditiile generale de admisibilitate ale ordonantei presedintiale

Cand vorbim de conditiile de admisibilitate a ordonantei presedintiale, trebuie avute in vedere atat conditiile generale, aplicabile oricarei actiuni in justitie, cat si conditiile specifice acestei proceduri. Astfel, prima obligatie a instantelor judecatoresti investite cu solutionarea cererilor de ordonanta presedintiala este de a verifica daca sunt intrunite conditiile necesare oricarei actiuni in justitie.

In nicio norma legala nu se dispune in mod expres asupra numarului de conditii pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a fi parte in procesul civil. In literatura juridica[1] se arata ca pentru a fi parte in proces trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii, care sunt in acelasi timp si conditii de exercitiu ale actiunii civile, ale oricarei forme procedurale ce intra in continutul actiunii civile:

capacitate procesuala;

calitate procesuala;

sa justifice existenta unui interes

sa pretinda, sa afirme un drept.

Art. 109 C. pr. civ. prevede ca oricine pretinde un drept impotriva altei persoane trebuie sa faca o cerere inaintea instantei competente.

Asa cum se retine in doctrina juridica, nu se cere a fi indeplinita conditia privitoare la afirmarea unui drept, intrucat pe calea ordonantei presedintiale nu se discuta fondul, ci se cerceteaza numai aparenta dreptului[2].

Pornind de la dispozitiile art. 5 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice potrivit carora "capacitatea de folosinta este aptitudinea de a avea drepturi si obligatii', capacitatea pro­cesuala de folosinta apare ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si de a-si asuma obligatii pe plan procesual. Persoana care are capacitatea de folosinta a drepturilor civile are si capacitatea procesuala de folosinta, in legatura cu drepturile si obligatiile sale.

In conditiile art. 41 alin. 1 C. proc. civ. "Orice persoana care are folosinta drepturilor civile poate fi parte in judecata'. Iar potrivit alin. 2 "Asociatiile sau societatile care nu au personalitate juridica pot sta in judecata ca parate, daca au organe proprii de conducere'.

Persoanele fizice dobandesc capacitatea de folosinta la momentul nasterii, preluat de art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptie, daca el se naste viu - si o pierd odata cu moartea[3]. Regula este capacitatea, care, potrivit art. 4 din acelasi act normativ este recunoscuta tuturor persoanelor fara ca sexul, rasa, nationalitatea, religia, gradul de cultura ori originea sa aiba vreo inraurire asupra acesteia. De asemenea, nimeni nu poate fi ingradit in capacitatea de folosinta decat in cazurile si in conditiile stabilite de lege (art. 6 alin. 1). Dupa cum, nimeni nu poate renunta nici in tot, nici in parte, la capacitatea de folosinta (art. 6 alin. 2).

Ingradirile aduse capacitatii de folosinta inseamna, implicit, incapacitate transpusa pe plan procesual in sensul ca persoana respectiva nu poate figura ca parte in proces, in limitele ingradirii. Capacitatea de folosinta a persoanelor juridice se dobandeste diferit, dupa cum acestea sunt supuse sau nu inregistrarii[4]. In conditiile art. 33 din Decretul nr. 31/1954 persoanele juridice care sunt supuse inregistrarii au capacitatea de a avea drepturi si obligatii de la data inregistrarii lor.

Si in cazul persoanelor juridice exista un text - art. 33 alin. final din Decretul nr. 31/1954 - similar art. 7 alin. 2, pentru persoanele fizice, care recunoaste persoanei juridice capacitate chiar de la data actului de infiintare - si inainte de data inregistrarii sau de data actului de recunoastere ori de data indeplinirii celorlalte conditii - cat priveste drepturile constituite in favoarea ei si indeplinirea obligatiilor si a oricaror masuri preliminare ce ar fi necesare, dar numai daca acestea sunt cerute pentru ca persoana juridica sa ia fiinta in mod valabil. In plus, capacitatea de folosinta a persoanelor juridice este guvernata de principiul specialitatii consacrat de art. 34 din Decretul nr. 31/1954.

Pe langa limitarile decurgand din principiul specialitatii, capacitatea de folosinta a persoanelor juridice poate cunoaste anumite ingradiri pe care legiuitorul Ie-a instituit din considerente de ocrotire sau protectie a anumitor categorii de persoane.

Codul nu prevede in mod expres sanctiunea ce intervine in lipsa capacitatii procesuale de folosinta. In doctrina juridica s-a aratat ca actele de procedura savarsite de o persoana fara capacitate de folosinta sunt lovite de nulitate absoluta[5].

Capacitatea de exercitiu, potrivit art. 5 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954 este capacitatea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatii, savarsind acte juridice. Capacitatea procesuala de exercitiu a fost definita[6] ca fiind capacitatea unei persoane, care are folosinta dreptului, de a angaja si conduce personal procesul civil, indeplinind obligatiile si realizand drepturile procesuale, pentru a valorifica in justitie dreptul litigios. Cu alte cuvinte, ea este capacitatea de a sta in judecata.

Capacitatea procesuala de exercitiu este urmarea fireasca a capacitatii de folosinta pentru ca in lipsa unui drept nu este de conceput nici exercitiul lui. Altfel spus, in aceeasi masura in care exercitarea unui drept subiectiv substantial, material, presupune ca titularul sau sa aiba capacitatea de a exercita acel drept, in aceeasi masura de regula, actiunea in justitie nu este admisibila daca reclamantul nu are capacitatea de a sta in justitie. Astfel, "pentru ca cineva sa poata sta in justitie, trebuie sa aiba liberul exer­citiu al tuturor facultatilor si drepturilor sale, sau dupa cum se exprima procedura ardeleana, capacitatea de a se obliga prin contract'[7].

Se poate insa intampla ca o persoana sa aiba capacitate de folosinta dar sa nu aiba capacitate de exercitiu. In conditiile art. 42 C. proc. civ. "persoanele care nu au exercitiul drepturilor lor nu pot sta in judecata decat daca sunt reprezentate, asistate sau autorizate in chipul aratat in legile sau statutele care randuiesc capa­citatea sau organizarea lor'.

Rezulta asadar, ca numai persoana fizica cu capacitate deplina de exercitiu (respectiv, persoana care a implinit varsta de 18 ani, potrivit art. 8 alin. 1 si alin. 2 din Decretul nr. 31/1954; minora de 15-16 ani care se casa­toreste, potrivit alin. 3 al aceluiasi text) poate sta singura in judecata si sa participe personal sau sa-si exercite drepturile procesuale printr-un mandatar.

Persoanele lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exer­citiu restransa nu pot sta in judecata decat daca sunt reprezentate, asistate sau, in ambele cazuri, atunci cand este vorba de efectuarea unor acte pro­cesuale de dispozitie de catre reprezentantul sau ocrotitorul legal, autorizate.

Reprezentarea intervine in privinta persoanelor fizice lipsite de capacitate de exercitiu: minorul care nu a implinit varsta de 14 ani si persoana pusa sub interdictie (art. 11 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954). In alin. (2) al textului se arata ca pentru cei care nu au capacitate de exercitiu actele juridice se fac de reprezentantii lor legali. Acestia sunt, pentru minorul sub 14 ani, parintii (art. 105 C. fam) sau, in lipsa acestora, tutorele (art. 113 C. fam.) iar pentru persoana pusa sub interdictie, tutorele (art. 147 C. fam) sau curatorul provizoriu, pana la solutionarea cererii de punere sub interdictie (art. 146 C. fam).

Reprezentarea legala poate sa aiba loc nu numai in temeiul dispozitiilor art. 42 C. proc. civ., ci chiar in favoarea unor persoane capabile. De exemplu, curatorul numit in conditiile art. 152 C. fam are calitatea de reprezentant al celui ocrotit prin aceasta masura desi "instituirea curatelei nu aduce nici o atingere capacitatii celui pe care curatorul il reprezinta' - art. 153 C. fam.

Codul reglementeaza si posibilitatea reprezentarii legale temporare, impusa de o situatie deosebita. Astfel, potrivit art. 44 C. proc. civ. in cazul in care cel lipsit de capacitate de exercitiu nu are reprezentant legal si exista urgenta in solutionarea cauzei, la cererea partii interesate se va numi un curator special care sa-l reprezinte pe incapabil pana la numirea reprezentantului legal. De asemenea, numirea curatorului special se impune ori de cate ori exista contrarietate de interese intre reprezentant si reprezentat. Aceste dispozitii se aplica, in mod corespunzator si persoanelor cu capacitate de exercitiu restransa[8].

In al treilea rand, potrivit art. 44 curatorul special este numit persoanei juridice chemate sa stea in judecata, daca nu are reprezentant. Alin. 3 al art. 44 prevede ca numirea acestor curatori se va face de instanta competenta sa hotarasca asupra cererii de chemare in judecata.

Persoana juridica dobandeste capacitatea de exercitiu la data infiintarii sale si o pierde la momentul incetarii printr-unul din modurile de incetare prevazute de lege. Dispozitiile art. 34 din Decretul nr. 31 /1954 care impun principiul speciali­tatii capacitatii de folosinta sunt valabile si in privinta capacitatii de exercitiu. In raport de dispozitiile art. 35 persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale, actele juridice facute de aceste organe in limitele puterilor ce le-au fost conferite, fiind actele persoanei juridice insasi. In mod obisnuit, persoana juridica nu participa in procesul civil personal, prin organele sale de conducere, ci prin reprezentant (de aceasta data conventional, nu legal) care este jurisconsultul sau avocatul.

Atat in cazul persoanei fizice cat si al persoanei juridice, actele de procedura indeplinite de cel care nu are exercitiul drepturilor procedurale sunt anulabile (art. 43 alin. 2 C. proc. civ.). Solutia este aceeasi pentru actele savarsite de cel cu capacitate de exercitiu restransa care nu a fost asistat de ocrotitorul legal, atunci cand asistarea este obligatorie.

In Franta Noul Cod de procedura civila prevede prin art. 117 ca lipsa capacitatii de a sta in justitie reprezinta o neregularitate de fond care afecteaza valabilitatea ac­telor[9].

In doctrina italiana tratandu-se problema capacitatii procesuale, se arata ca trebuie sa se faca distinctie intre capacitatea de a fi parte si capacitatea de a sta in proces, aceasta din urma fiind in legatura cu capacitatea de a actiona.  Definita de art. 75 C.proc.civ. italian capacitatea procesuala priveste, generic, capacitatea de a actiona, si, legat de aceasta, reprezentarea persoanelor care nu au liberul exercitiu al drepturilor lor. Aceste persoane, potrivit alin. 2 al art. 75 sunt, dupa caz, reprezentate, asistate sau autorizate potrivit normelor care le reglementeaza capacitatea. La randul lor, persoanele juridice stau in judecata prin intermediul persoa­nelor care le reprezinta in temeiul legii sau al statutului lor (alin. 3). Asociatiile si comitetele care nu au personalitate juridica stau in proces prin mijlocirea persoanelor indicate de art. 36 din acelasi cod de procedura civila (alin. 4).

Tot astfel, in Belgia, capacitatea - tratata in termeni generali - este considerata o conditie de admisibilitate a actiunii a carei nerespectare atrage nulitatea cererii, nulitate care, in mod obisnuit, nu este de ordine publica[10].

In afara de capacitatea procesuala trebuie justificata si indreptatirea de a figura in acel proces ca reclamant sau parat, adica partile trebuie sa aiba calitate procesuala. Spre deosebire de capacitatea procesuala care se apreciaza in general, pentru o anumita categorie de persoane, calitatea procesuala se determina in concret, "la speta', in raport de litigiul dedus judecatii. Altfel spus, numai o anumita persoana poate fi reclamant(a), respectiv parat(a), in cadrul raportului juridic litigios. Conditia calitatii procesuale prezinta o importanta considerabila intrucat raportul de drept procesual nu se poate stabili decat intre persoanele care isi disputa dreptul in litigiu.

Intrucat Codul nu cuprinde o definitie a calitatii procesuale, in doctrina s-au conturat diferite conceptii in legatura cu aceasta notiune. Astfel, s-a considerat[11] ca in procesul civil calitatea procesuala presu­pune justificarea dreptului sau a obligatiei unei persoane de a participa, ca parte, in procesul civil. Aceasta justificare nu presupune cu necesitate existenta unui drept subiectiv, rezultat al stabilirii unui anumit raport juridic de drept substantial (in cazul calitatii procesuale active) si nici o obligatie inclusa in continutul unui raport juridic de drept substantial (in cazul calitatii procesuale pasive).

Intr-o alta opinie[12], prin calitate procesuala se intelege indreptatirea, respectiv obligatia legala a unei persoane, fizice sau juridice, de a figura intr-un anumit proces in calitate de parte. Calitatea de parte in proces trebuie sa corespunda cu calitatea de titular al dreptului si respectiv al obligatiei ce formeaza continutul raportului juridic de drept material asupra judecatii. Calitatea de reclamant intr-un anumit proces poate apartine numai persoanei care pretinde ca i-a fost incalcat un drept al sau, iar calitatea de parat numai persoanei despre care se afirma ca a incalcat sau nu a recunoscut acel drept. Calitatea procesuala este titlul legal care indreptateste o persoana sa fie parte in proces .

De asemenea, prin calitate procesuala se intelege interesul indreptatit al unei persoane de a cere concursul justitiei, ce izvoraste din incalcarea unui drept propriu sau dintr-un raport - recunoscut de lege - de conexitate cu acel drept[14]. Acela care are un drept are si calitatea de a intenta o actiune .

S-a impus conceptia potrivit careia calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului in raportul juridic dedus judecatii (calitate procesuala activa) si, pe de alta parte, intre persoana paratului si cel obligat in acelasi raport juridic (calitate procesuala pasiva)[16]. Definitia a fost reconfirmata si in jurisprudenta .

Faptul ca uneori legiuitorul, din diverse ratiuni, a recunoscut legitimare procesuala activa si altor persoane decat titularului dreptului nu poate conduce la alta solutie. De vreme ce prin actiune se asigura, de regula, protectia drepturilor subiective civile - si numai prin exceptie, in cazurile prevazute de lege, obiectul actiunii il constituie protectia intereselor care nu se pot realiza decat pe calea justitiei - apare normal ca, pentru a putea exercita actiunea, calitatea procesuala sa coincida cu calitatea de titular al dreptului dedus judecatii, iar calitatea procesuala pasiva cu calitatea de subiect pasiv al dreptului.

In sistemul nostru procesual procurorul, potrivit art. 45 C. proc. civ. poate sa porneasca orice actiune, in afara de cele strict personale, sa participe la orice proces in orice faza a acestuia, sa exercite caile de atac, chiar daca nu a participat la judecata, si sa ceara punerea in executare a hotararii[18]. Procurorul nu poate sa exercite actiunile strict personale care fiind strans legate de o anumita persoana, exercitiul lor este intim legat de vointa titu­larului dreptului respectiv.

Sunt cazuri in care legiuitorul a precizat persoana care poate sa porneasca o actiune. Astfel, numai sotul mamei poate sa porneasca actiunea de tagada a paternitatii (art. 54 C. fam.); actiunea pentru stabilirea filiatiei fata de mama apartine numai copilului (art. 52 C. fam.); actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei apartine copilului (art. 59 C. fam). De asemenea, numai sotii pot cere desfacerea casatoriei sau anularea ca­satoriei pentru vicii de consimtamant; revocarea donatiei pentru ingratitudine poate fi ceruta numai de donator.

In doctrina[19] se vorbeste si de o legitimare procesuala extraordinara pasiva, in cazurile prevazute de art. 1000 alin. 2-4 C. civ. care consacra principiul raspunderii civile delictuale pentru fapta altuia. Parintii, institutorii, mestesugarii au calitate procesuala pasiva pentru ca raspund pentru faptele ilicite ale copiilor, elevilor si ucenicilor.

Interesul este o alta cerinta necesara pentru existenta dreptului la actiune. Altfel spus, interesul confera calitatea de parte. Interesul trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

sa fie legitim, corespunzator cerintelor legii materiale si procesuale.

Interesul este legitim atunci cand se urmareste afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege (respectiv a unui interes ocrotit de lege) si potrivit scopului economic si social pentru care a fost recunoscut. Exercitarea unui drept subiectiv fara interes legitim, deci impotriva scopului sau recunoscut de lege, constituie un abuz de drept care trebuie sanctionat (art. 723 alin. 2 C. proc. civ.). Totusi, teoria abuzului de drept a patruns si in domeniul procedurii, dar forta sa este atenuata deoarece accesul la justitie este expresia unei libertati de ordin public care contrabalanseaza interdictia de a-ti face dreptate singur.

De aceea, o eroare de apreciere, o greseala de gandire nu poate duce la concluzia ca cererea de chemare in judecata sau apararea este temerara. Trebuie sa se verifice daca cererea a fost facuta in conditii care sa dovedeasca greseala grava sau reaua-credinta. Revine judecatorului sarcina de a gasi echilibrul intre cerintele contradictorii: sa se asigure accesul liber la justitie, utilizarea caii de atac a recursului, intreaga libertate de aparare, dar in acelasi timp sa limiteze initiativele lipsite de justificare, opunerile motivate de dorinta de a intarzia executarea obligatiilor certe, determinate;

interesul trebuie sa fie personal, adica folosul practic urmarit prin declansarea procedurii judiciare sa apartina celui care recurge la actiune.

Cu alte cuvinte, aceasta cerinta exprima ideea ca in principiu, nu este ingaduit unei anumite persoane sa apere interesul altei persoane si deci, nici interesul colectiv. In mod obisnuit, apararea colectivitatii este recunoscuta unor organe ale statului - Ministerul Public - sau unor organisme de specialitate, ca de exemplu, asociatiile pentru protectia consumatorilor, sindicatele. Cerinta ca interesul sa fie personal celui care actioneaza reprezinta aspectul subiectiv al conditiilor de exercitiu ale actiunii.

interesul trebuie sa fie nascut si actual, sa existe in momentul in care este formulata cererea, pentru ca rolul judecatorului este de a rezolva litigii deja nascute. Un interes eventual, ca si un interes care a trecut, a fost depasit, nu poate fi luat in considerare.

Desi Codul nostru de procedura civila nu defineste aceasta conditie de exercitare a actiunii[20] in literatura de specialitate s-a aratat ca prin interes intelegem folosul practic, imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea in miscare a procedurii judiciare . De asemenea, s-a aratat ca exercitiul actiunii in justitie cere o justificare deosebita, care nu consta nici in interesul material sau moral care formeaza substanta dreptului subiectiv in cauza, nici in interesul de a invoca acest drept si de a starui in realizarea lui, ci in interesul de a-l invoca si de a-l urmari pe calea formala care duce la punerea in functiune a organelor jurisdictionale. Prin impunerea conditiei interesului se urmareste nu numai evitarea unor litigii lipsite de orice utilitate pentru reclamant, pur vexatorii, dar in acelasi timp "menajarea timpului magistratilor si a finantelor statului' .

Exigenta impusa reclamantului de a justifica un interes pentru a avea dreptul sa desfasoare o activitate jurisdictionala, creeaza in acelasi timp un avantaj pentru judecator: el nu se pronunta asupra fondului unei cereri cata vreme nu se justifica un scop in promovarea ei.

In mod obisnuit, interesul este material, patrimonial (atunci cand se urmareste restituirea unui imprumut, plata unei datorii, revendicarea unui bun) sau moral (atunci cand se urmareste un scop nepatrimonial, ca de exemplu in cazul punerii sub interdictie, masura de natura sa il apere atat pe cel pus sub interdictie cat si pe tertii cu care ar putea incheia diferite acte juridice).

Conditiile speciale de admisibilitate

ale ordonantei presedintiale

Dupa cum am retinut, ordonanta presedintiala se infatiseaza ca un mijloc procedural ce intruneste conditiile unei actiuni civile, insa o astfel de actiune prezinta un caracter specific determinat de insasi caracterul particular al masurilor ce pot fi luate pe aceasta cale.

Reglementata de art. 581-582 C. proc. civ., ordonanta presedintiala necesita, pe langa conditiile generale ale oricarei cereri in justitie, indeplinirea unor conditii speciale de exercitiu[23].

Ca procedura speciala, ordonanta presedintiala implica prin definitie intrunirea unor conditii specifice de admisibilitate.  In sensul art. 581 Cod procedura civila, instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.

Din acest text legal, decurg urmatoarele conditiile de admisibilitate ale ordonantei presedintiale[24]: urgenta, caracterul vremelnic al masurii; cea de-a treia conditie, care rezulta din caracterul vremelnic al masurii, este ca instanta sa nu cerceteze fondul dreptului.

1. Vremelnicia

Textul articolului 581 alin. 4 C. pr. civ. se refera in mod expres cu privire la caracterul vremelnic al ordonantei presedintiale. Stabilirea expresa a acestui caracter dovedeste intentia legiuitorului de a inlatura orice fel de discutie posibila asupra acestei probleme si de a preciza insasi natura ordonantei presedintiale. Aceasta inseamna ca, pe cale de ordonanta presedintiala, nu se pot lua masuri definitive, care privesc rezolvarea fondului dreptului litigios, ci numai masuri provizorii care tind sa pastreze un drept periclitat prin intarziere sau sa preintampine o paguba iminenta si ireparabila.

Instanta trebuie sa evite orice masuri care rezolva fondul litigiului si fac imposibila eventuala restabilire a situatiei de fapt anterioare. Instanta poate lua pe cale de ordonanta presedintiala numai masuri provizorii ori de cate ori pastrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente nu se poate realiza in mod eficient pe calea actiunii de drept comun.

Asadar, "caracterul vremelnic" trebuie inteles in sensul ca pe calea ordonantei presedintiale nu pot fi luate masuri definitive (de exemplu, daramarea unei constructii) sau care sa rezolve fondul litigiului dintre parti, ci numai masuri provizorii care sa preintampine pierderea unui drept sau o paguba iminenta si ireparabila[26]. Acelasi caracter il au nu numai hotararile date in prima instanta, cat si cele pronuntate in apel sau in recurs.

De regula, masurile luate pe calea ordonantei presedintiale sunt limitate in timp pana la solutionarea fondului litigiului, chiar daca in hotararea pronuntata nu se face nici o precizare in acest sens. Este posibil ca masurile luate pe calea ordonantei presedintiale sa ramana definitive, daca partea impotriva careia au fost luate nu va exercita caile de atac recunoscute de lege, considerand masura luata ca fiind justa, sau alteori masura luata pe calea ordonantei corespunde cu masura hotarata dupa judecata asupra fondului[27].

Caracterul vremelnic al masurii luate prin ordonanta decurge din insasi natura masurii luate, fie din cuprinsul hotararii, in care se poate arata expres ca ea isi produce efectele numai un anumit timp[28]. In cazul inlaturarii piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executarii unei hotararii judecatoresti, admiterea ordonantei nu este conditionata de stabilirea urgentei intrucat ea rezulta in mod obiectiv din necesitatea inlesnirii executarii. In practica[29] s-a aratat ca o obligatie de a face nu poate fi dispusa prin ordonanta presedintiala, decat in cazurile in care se tinde la incetarea unor acte abuzive, intrucat numai astfel se pastreaza caracterul vremelnic al masurilor luate .

Daca ordonanta nu cuprinde nici o mentiune in legatura cu durata sa, atunci masura dispusa va produce efecte pana la solutionarea litigiului asupra fondului[31].

In practica judiciara regasim numeroase exemple care se refera la caracterul vremelnic al ordonantei presedintiale[32].

Astfel, s-a retinut ca ordonanta presedintiala constituie o procedura speciala, prevazuta de art. 581 C. proc. civ., in vederea rezolvarii vremelnice a unor cazuri al caror caracter grabnic nu ingaduie sa se astepte desfasurarea procedurii de drept comun. Hotararea luata pe calea ordonantei presedintiale are un caracter vremelnic, nu are scopul de a stabili definitiv drepturile partilor, dar tine sa pastreze drepturile care s-ar pagubi prin intarziere sau sa preintampine o paguba iminenta si ireparabila[33].

Tot astfel, caracterul vremelnic al masurii luate in baza dispozitiilor art. 581 C.proc.civ. nu este conditionat de existenta unor litigii asupra pricinii, ci poate decurge din insasi natura masurii luate[34].

Actiunea reclamantului, prin care a solicitat luarea unei masuri provizorii de sistare a unor lucrari incepute de un coindivizar pe un teren indiviz litigios, nu are caracter sicanator, masura incadrandu-se in dispozitiile art. 581 C.proc.civ[35].

S-a decis ca este admisibila cererea de ordonanta presedintiala prin care o societate comerciala solicita instantei sa dispuna suspendarea paratului din functia de administrator al societatii, ca masura vremelnica, justificata de iminenta amplificarii prejudiciului cauzat societatii prin administrarea defectuoasa exercitata de parat[36]. Pe de alta parte, s-a retinut ca revocarea calitatii de administrator al unei societati comerciale nu poate fi considerata o masura vremelnica, deoarece este o masura care vizeaza fondul cauzei si care nu poate fi luata pe baza procedurii instituite de art. 581 Cod procedura civila .

In materia raporturilor locative, cererea pentru efectuarea unor lucrari de reparatie, are caracterul unei obligatii de "a face" din partea paratului, care nu poate fi dispusa pe cale de ordonanta presedintiala, decat in cazurile in care se tinde la incetarea unor acte abuzive, deoarece numai in acest fel se pastreaza caracterul vremelnic al masurilor luate[38].

Masura demolarii constructiei nu poate fi dispusa pe calea ordonantei presedintiale, deoarece in acest mod s-ar rezolva definitiv drepturile si obligatiile partilor, printr-o procedura prin care se pot lua masuri vremelnice[39].

Actiunea in evacuare pe motiv ca inchirierea s-a facut numai pentru o perioada scurta de timp, care a expirat, nu justifica luarea unor masuri prin ordonanta presedintiala, raporturile locative dintre parti putand fi lamurite numai in cadrul unei actiuni de drept comun[40].

Prin natura sa, autoturismul este destinat unei utilizari permanente, refuzul nejustificat de predare a acestuia fiind de natura sa-l prejudicieze pe proprietar, astfel incat se poate impune luarea unei masuri urgente de predare, conform art. 581 C.proc.civ[41].

Este admisibila evacuarea pe calea ordonantei presedintiale a celor ce ocupa samavolnic o locuinta, in conditiile in care reclamantul, titular al unui contract de inchiriere, este nevoit sa locuiasca cu familia in conditii improprii, la locul de munca[42]. Evacuarea dintr-un imobil nu poate fi socotita o masura vremelnica si nu se poate dispune pe calea ordonantei presedintiale decat in cazul in care se urmareste inlaturarea unui act abuziv. Existenta unui titlu locativ, chiar discutabil sub aspectul validitatii sale, conduce la respingerea cererii, reclamantul avand deschisa numai calea dreptului comun .

Urgenta

Codul de procedura civila nu defineste conceptul de "urgenta" insa indica situatiile care o pot justifica.

Astfel, conditia "existentei urgentei"[44] rezulta din prevederile legale care se refera la pastrarea unui drept care s-ar pierde prin intarziere si, respectiv, pentru prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara. Cu toate ca art. 581 C. proc. civ. prevede si a treia situatie care justifica urgenta, respectiv pentru inlaturarea piedicilor ivite cu prilejul unei executari, in practica s-a apreciat ca instanta nu este obligata sa o constate[45].

Doctrina de specialitate a definit urgenta ca reprezentand primejdia unui prejudiciu ireparabil sau prejudiciul serios care s-ar aduce prin intarziere; necesitatea care nu sufera nici o intarziere, pericolul atat de imediat, incat nici o chemare in judecata chiar cu termen scurt nu l-ar putea inlatura; este urgenta cauza in care este nevoie de inlaturarea unor dificultati serioase[46].

Art. 581 alin. 1 din Codul de procedura civila enumera cazurile grabnice in care se poate apela la ordonanta presedintiala pentru:

pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere

prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara;

inlaturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executari

Urgenta trebuie sa rezulte din fapte concrete, specifice fiecarui caz in parte, pe care instanta este datoare sa le arate in mod concret (spre exemplu: incredintarea copilului minor intr-o actiune privind desfacerea casatoriei, stabilirea contributiei parintilor la cresterea si ingrijirea copilului minor pana la pronuntarea unei hotarari definitive intr-o actiune de divort, reintegrarea in spatiu a sotului alungat etc.). La aprecierea urgentei se au in vedere circumstantele obiective ale cauzei si anumite elemente subiective (in practica judiciara[47] s-a retinut ca este admisibila exercitarea ordonantei presedintiale pentru a face sa inceteze impiedicarea folosintei unor dependinte nu numai cand samavolnicia se realizeaza prin incuierea sau punerea unor stavile materiale, ci si atunci cand zadarnicirea accesului se face prin amenintari - in speta cu bataia - a caror insemnatate in fapt este de natura sa creeze temeri in persoana celui amenintat) stabilite de practica ca necesare .

Urgenta trebuie examinata in raport cu situatia existenta la momentul introducerii actiunii, dar ea trebuie sa persiste pe toata perioada judecatii. Ori de cate ori se constata lipsa acestei cerinte continuarea procedurii specifice ordonantei presedintiale nu mai are nici o justificare. In anumite cazuri, urgenta, este apreciata chiar de legiuitor, de exemplu cererea pentru suspendarea executarii vremelnice (art. 280 alin. 5 C. proc. civ.) sau uneori nu trebuie dovedita, atunci cand este vorba de o samavolnicie sau de o violenta (de exemplu, reprimarea unui abuz de folosinta a locuintei, reintegrarea in spatiu), cand constatarea acestor fapte constituie insasi dovada urgentei, urgenta rezultand din insasi natura litigiului respectiv[49].

Conditia urgentei trebuie apreciata si in considerarea intervalului de timp scurs de la producerea faptului prejudiciabil si pana la introducerea cererii de ordonanta presedintiala. In aceasta privinta jurisprudenta noastra nu a manifestat o pozitie constanta. Astfel, de exemplu, uneori s-a decis ca in lipsa unui termen fatal de introducere a cererii de ordonanta simplul fapt al trecerii unui anumit timp de la savarsirea faptului prejudiciabil si pana la sesizarea instantei nu exclude caracterul urgent al cauzei. Alteori, instanta suprema a apreciat ca elementul urgentei nu mai subzista atunci cand de la savarsirea faptului prejudiciabil si pana la sesizarea instantei a trecut un timp apreciabil[50].

Urgenta nu trebuie confundata cu celeritatea, prin care se intelege ca pricina trebuie solutionata cu mai multa operativitate, cu promptitudine, si care da dreptul la un mers mai rapid al procedurii obisnuite[51], insa acest lucru nu inseamna ca judecata va avea loc pe baza ordonantei presedintiale, sau ca judecata cu celeritate este mai rapida decat procedura ordonantei presedintiale, in cadrul careia urgenta nu reprezinta o caracteristica a unei cauze de a se judeca mai rapid, ci o conditie esentiala, care tine de insasi natura ordonantei presedintiale .

Delimitarea dintre urgenta si celeritate[53] este prevazuta si de unele dispozitii legale privitoare la ordonanta presedintiala. Astfel, potrivit art. 582 alin. 3 C. proc. civ. "recursul se judeca de urgenta, si cu precadere, cu citarea partilor". Legea foloseste aici conceptul de urgenta in sensul de celeritate, adica de solutionare rapida a unei cauze. Desi legea nu o spune expres, intreaga procedura a ordonantei presedintiale se caracterizeaza prin celeritate, concluzie ce rezulta din chiar scopul ordonantei presedintiale - acela de a permite luarea unor masuri in cazuri grabnice, ceea ce inseamna ca  urgenta la care se refera art. 581 alin. 1 C. proc. civ. nu exclude, ci presupune si celeritate in solutionarea cauzei.

a. Pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere

In legatura cu aceste prevederi in doctrina de specialitate s-a subliniat ca acest text are in vedere nu doar o masura de natura conservatorie, ci si situatia in care dreptul ar putea fi pagubit prin formele lente ale procesului obisnuit; cu toate acestea, cand dreptul a fost lezat intr-o asemenea masura incat el nu mai poate fi pastrat sau restabilit urgent, in conditiile si sub aspectul in care se cerea protejat, dispare interesul si deci ratiunea ordonantei, ramanand ca el sa fie restabilit pe calea unei actiuni de drept comun[54].

In practica judiciara s-a retinut ca urgenta este una dintre conditiile specifice procedurii ordonantei presedintiale; ea trebuie sa rezulte din cauze concrete, specifice fiecarui caz, iar in cazul ordonantei presedintiale urgenta se apreciaza in raport cu situatia existenta la momentul judecatii, intrucat cererea nu poate fi admisa daca intre momentul sesizarii si cel al judecatii situatia de fapt s-a schimbat in asa fel incat nu mai este posibila reabilitarea ei urgenta. In speta, cererea de ordonanta presedintiala privind obligarea paratului la sistarea lucrarilor de demolare a constructiei edificate de reclamant a fost respinsa cu motivarea ca in cursul procesului paratul a finalizat demolarea constructiei. Lucrarile de demolare fiind finalizate, rezulta cu evidenta ca nu mai subzista conditia urgentei, deoarece nefiind posibila restabilirea situatiei de fapt, reclamantul isi poate valorifica pretentiile pe calea unei actiuni de drept comun[55].

Tot astfel, s-a retinut ca daca beneficiarul servitutii de trecere, constituite prin conventia partilor, este impiedicat sa-si exercite dreptul prin inchiderea drumului de trecere, el are calea ordonantei presedintiale pentru ca instanta sa ordone masurile necesare mentinerii dreptului sau. Aceste masuri au caracter provizoriu deoarece instanta, fara sa rezolve fondul dreptului, verifica valabilitatea formala a titlului servitutii si, prin examinarea lui sumara, stabileste daca aparenta de drept, invocata de reclamant, coincide cu starea de fapt anterioara tulburarii[56].

In cazul in care sotia reclamanta si copilul minor nu au unde locui, si aparenta dreptului rezulta din insasi calitatea reclamantei de sotie care a locuit impreuna cu paratul in acelasi domiciliu, figurand atat ea cat si copilul in contractul de inchiriere, sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru folosirea cererii de ordonanta presedintiala[57].

In conditiile in care paratii au ocupat fara violenta apartamentul reclamantilor, goi la acea data, iar reclamantii au cerut evacuarea paratilor abia dupa doi ani de la ocupare, nu se poate retine ca sunt intrunite
conditiile de admisibilitate ale ordonantei presedintiale, lipsind caracterul urgent al cererii[58]; faptul promovarii unei actiuni in justitie dupa un interval mare de timp (6 ani) de la edificarea constructiilor in litigiu face ca o prima conditie de admisibilitate a ordonantei presedintiale - urgenta - sa nu fie indeplinita .

Nu sunt indeplinite cerintele art. 581 C. proc. civ. privind urgenta atunci cand se solicita obligarea la ridicarea unor materiale care au fost depozitate pe teren in urma cu doi ani[60]; este inadmisibila pe cale de ordonanta presedintiala cererea prin care coproprietarul unei locuinte solicita obligarea celuilalt coproprietar de a-i permite accesul in locuinta respectiva pe care paratul o foloseste in exclusivitate, daca reclamantul coproprietar are asigurata locuinta in alt imobil, deoarece nu este vorba de ocrotirea unui drept ce s-ar pagubi prin intarziere .

In cazul in care un sot a fost izgonit fara drept din locuinta comuna, cererea de reintegrare prezinta urgenta deoarece orice intarziere in luarea masurii solicitate s-ar reflecta negativ asupra dreptului pe care il are de a folosi acel spatiu locativ si bunurile ce se afla in el. Faptul ca sotii mai au un imobil in proprietate personala, in care reclamantul ar putea locui nu este de natura sa justifice respingerea cererii de reintegrare, cu atat mai mult ca instanta ar pronunta in mod implicit o separare de domicilii si ar antama fondul pricinii in conditiile in care sotii s-ar afla in proces de divort[62].

In materie de bunuri mobile se poate solicita pe aceasta cale numai restituirea celor de uz personal, de stricta necesitate. Restituirea altor bunuri care nu au acest caracter nu poate fi solicitata decat pe calea actiunii de drept comun[63].

b. prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara

"Paguba iminenta" presupune ca ea inca nu s-a produs, dar se va produce cu siguranta, daca situatia avuta in vedere perpetueaza. Un prejudiciu eventual nu este suficient, dar un prejudiciu conditionat, in cazul cand un eveniment determinat se va produce, poate justifica ordonanta presedintiala . Prin urmare, daca prejudiciul este doar eventual, cererea nu poate fi admisa.

Caracterul iremediabil al prejudiciului este adesea luat in considerare la momentul pronuntarii ordonantei presedintiale.

In jurisprudenta s-a retinut ca legea nu determina cazurile considerate urgente. Aceasta problema este lasata la aprecierea instantei in raport de imprejurarile de fapt ale fiecarei pricini in parte. In speta, reclamanta a incheiat cu parata contractul de locatie de gestiune, pentru o perioada de 5 ani, iar parata refuza sa-l puna la dispozitie, fapt care-i creeaza prejudicii reclamantei in derularea activitatii, situatie in care, in mod corect, s-a apreciat ca se impune rezolvarea pe calea urgentei prevazuta de art. 581 C. proc. civ. Acest contract incheiat intre parti este legal si el trebuie sa-si produca efectele; in caz contrar, pentru reclamanta se produce o paguba iminenta[65].

Este admisibil ca, pe calea ordonantei presedintiale sa se solicite sistarea lucrarilor de instalare a unor cabluri subterane pe terenul proprietatea reclamantilor, precum si autorizarea reclamantilor sa dezafecteze terenul de aceste cabluri, pe cheltuiala paratei[66]; in situatia data, in mod corect instantele au retinut ca din moment ce procesul in care se va stabili daca reclamanta are sau nu dreptul sa cumpere spatiul comercial pe care-l detine inca nu s-a solutionat, organizarea licitatiei publice si eventuala vanzare a spatiului comercial i-ar putea aduce o paguba care nu s-ar putea repara, astfel ca sunt pe deplin intrunite cerintele art. 581 C. proc. civ., pentru suspendarea licitatiei prin ordonanta presedintiala .

Evacuarea provizorie a chiriasilor pentru efectuarea lucrarilor de consolidare a imobilului in care locuiesc poate fi dispusa si pe calea ordonantei presedintiale in masura in care sunt intrunite cumulativ conditiile de admisibilitate impuse de lege pentru aceasta procedura. Daca din expertiza efectuata in cauza rezulta ca imobilul necesita reparatii, dar acestea nu sunt urgente, astfel incat in lipsa lor imobilul sa se prabuseasca sau sa devina impropriu utilizarii normale, nu se justifica evacuarea chiriasilor pe calea ordonantei
presedintiale pana la terminarea lucrarilor[68].

Fapta paratului, coproprietar asupra terenului, de a efectua lucrari de taiere a copacilor, fara acordul celuilalt coproprietar, justifica luarea masurii sistarii actiunilor sale, pe calea ordonantei presedintiale[69].

Conditia urgentei nu este indeplinita in cazul in care parata isi delimiteaza, prin construirea unui gard, suprafata de teren dobandita in baza unui act autentic de vanzare-cumparare. Reclamantii, care nu detin nici un titlu cu privire la respectiva suprafata de teren, nu pot solicita, pe calea ordonantei presedintiale, sistarea acestor lucrari[70].

c. inlaturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executari

Aceasta conditie reprezinta in fapt o situatie particulara de posibila aplicare a reglementarilor in materie de ordonanta intrucat, intr-un astfel de caz, urgenta rezulta in mod obiectiv din necesitatea de a aduce la indeplinire hotararile[71].

S-a retinut ca nu poate fi vorba de piedici la executarea hotararii definitive prin care s-a solutionat fondul dreptului de proprietate, cata vreme parata nu a fost parte in acel proces si, deci, hotararea prezentata de reclamanti nu-i este opozabila[72].

Pentru situatia analizata nu trebuie dovedita urgenta, pentru ca ea rezulta din necesitatea executarii imediate a titlurilor executorii. In acest sens, s-a retinut ca instantele nu au obligatia cercetarii urgentei cand formularea ordonantei este justificata de inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari, deoarece in aceasta situatie urgenta rezulta din necesitatea executarii titlului executoriu, ea fiind presupusa pana la proba contrara.. Ordonantele din aceasta categorie sunt prevazute in art. 581 partea finala, tocmai pentru a permite creditorului, care detine titlu executor, sa-l poata executa, scopul lor fiind de a inlatura piedicile ivite in calea executarii si nu conservarea unui drept[73].

Tot astfel, s-a retinut ca desi textul de lege nu arata cu claritate ce trebuie inteles prin notiunea de piedici; in mod obisnuit se intelege ceea ce opreste realizarea unui tel, un obstacol, o dificultate, ceea ce se opune unei executari, notiunea urmand a fi inteleasa din punctul de vedere al ambelor parti - creditorul si debitorul. In astfel de conditii, nici nu se mai pune problema prejudecarii fondului dreptului, in acest caz, elementul important fiind titlul executoriu ce trebuie recunoscut ca atare si, nu in ultimul rand, evitarea unor intarzieri si cheltuieli din partea creditorului[74].

3. Neprejudecarea fondului

Neabordarea fondului litigiului reprezinta o conditie specifica a ordonantei presedintiale si presupune ca instanta cu ocazia solutionarii cererii privind ordonanta presedintiala, nu poate sa puna in discutia partilor insasi fondul dreptului. Pentru a se evita insa pronuntarea unor hotarari arbitrare, instanta poate cerceta aparenta dreptului, facand un examen sumar al cauzei, pentru a putea constata de partea cui este aparenta dreptului[75].

Hotarul insa dintre examinarea sumara a litigiului si examinarea in fond nu este totdeauna atat de evident precum pare, ramanand instantei obligatia de a se rezuma cu abilitate la "pipairea" fondului, evitandu-l totusi.

In literatura juridica[76] s-a aratat ca, in cazul in care dreptul reclamantului decurge dintr-un titlu sau daca paratul opune pretentiilor reclamantului un titlu, instanta fara a cerceta in fond valabilitatea actului, eficacitatea sau inopozabilitatea lui, eventualele aparaii de fond pot fi valorificate numai pe calea dreptului comun. In practica s-a apreciat ca aceasta cerinta nu este incalcata in cazurile in care, in vederea solutionarii cererii privind ordonanta, partile au obligatia sa depuna actele contestate; instanta poate sa faca un examen sumar pentru a constata aparenta dreptului si daca partea care a introdus cererea justifica un interes pentru luarea unor masuri provizorii pe cale de ordonanta se poate impune paratului o obligatie de "a face", daca este vorba de acte samavolnice iar prejudiciul suferit sau care urmeaza sa-l suporte reclamantul nu poate fi reparat altfel .

Pe calea ordonantei presedintiale este posibila consfintirea unei tranzactii si predarea provizorie a unor bunuri mobile; insa este inadmisibila in cazuri precum interpretarea unui text de lege, chemarea in garantie (intrucat pe calea ordonantei nu se rezolva fondul), radierea unei ipoteci, evacuarea chiriasului solicitata de proprietar pentru a se muta in propria locuinta (masura in acest caz are caracter definitiv).

In practica judiciara s-a retinut ca revendicarea unei suprafete de teren nu poate fi solutionata in cadrul procedurii prevazute pentru ordonanta presedintiala, ci in cadrul unei actiuni de drept comun[79]; anularea unei licitatii nu se poate dispune pe calea ordonantei presedintiale ; starea iminenta de faliment nu constituie prin ea insasi indeplinirea conditiilor de admisibilitate a unei cereri de ordonanta presedintiala cu privire la datoriile intimatei parate catre recurenta. Restituirea unor utilaje care au facut obiectul unui con­tract de vanzare-cumparare, pe motivul neachitarii pretului are caracterul unei rezilieri de contract si nu poate avea loc pe cale de ordonanta presedintiala, fiind o masura care prejudeca .

Pronuntarea instantei prin ordonanta presedintiala asupra valabilitatii unui contract de credit si a unui contract de garantie, prin radiere din cartea funciara, este inadmisibila, intrucat aceasta masura este de natura sa prejudece fondul[82]; inregistrarea in registrul de actiuni nu poate fi dispusa pe calea unei ordonante presedintiale, intrucat aceasta constituie o operatiune definitiva ce poate fi rezolvata numai pe calea unei actiuni obisnuite ; pe calea ordonantei presedintiale nu se poate stabili dreptul de proprietate asupra unor spatii comerciale asupra carora ambele parti sustin ca au un drept de proprietate .

Odata verificata indeplinirea celorlalte conditii de admisibilitate, instanta va examina daca si aparenta dreptului este sau nu in favoarea reclamantului. De aceea, judecatorul va face doar un examen sumar al cauzei, va "pipai fondul", astfel incat in aceasta procedura nu ar fi posibil retractul litigios. In respectarea acestei conditii, daca partile isi intemeiaza pretentiile pe un titlu, instanta nu poate sa cerceteze in fond valabilitatea titlului, ci trebuie sa examineze valabilitatea lui formala, eficacitatea ori inopozabilitatea lui. Dar, apararile de fond privitoare la viciile de consimtamant ori la caracterul simulat al actului, trebuie sa fie rezervate pentru judecata in fond.

Intrucat, prin definitie, cererea de chemare in garantie presupune o analiza a fondului, nu este admisibila formularea unei asemenea cereri in procedura ordonantei presedintiale. Pentru aceleasi considerente, nu este admisibila nici o cerere de aratare a titularului dreptului[85]. In cazul in care cererea de interventie fortata a fost totusi primita la dosar, instanta nu trebuie sa adminis­treze probe cu privire la aceasta, dar nici nu o poate respinge prin incheiere, de vreme ce in privinta acestei forme de interventie nu se discuta admisibilitatea in principiu. Drept urmare, se impune disjungerea si judecarea separata a cererii de interventie fortata.

Ar putea fi primita o cerere de chemare in judecata a altor persoane. Daca, de exemplu, un coproprietar cheama in judecata o persoana pentru sistarea unor lucrari, pentru a evita o noua judecata cu ceilalti coproprietari, paratul are interes sa-i cheme in judecata si pe acestia, pentru ca ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul; de asemenea, in masura in care sunt respectate conditiile de admisibilitate ale ordonantei presedintiale, poate fi formulata o cerere de interventie voluntara, principala sau accesorie.

Trebuie sa subliniem ca prin Decizia nr. 60 din 2 februarie 2006 Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 si 582 din Codul de procedura civila[86].

Autorii exceptiei de neconstitutionalitate au sustinut ca dispozitiile legale criticate incalca prevederile constitutionale cuprinse in art. 16 alin. (2) referitor la egalitatea in drepturi, art. 21 alin. (1), (2) si (3) privind accesul liber la justitie, art. 24 alin. (1) care consacra dreptul la aparare, art. 44 alin. (1), (2), (3) si (4) referitor la dreptul de proprietate, art. 45 cu privire la libertatea economica, art. 46 privind dreptul la mostenire si in art. 52 referitor la dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea constata ca asupra constitutionalitatii textelor de lege criticate s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 396/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.160 din 8 decembrie 2004[87].

Curtea a apreciat ca prin procedura de urgenta instituita de art. 581 din Codul de procedura civila nu numai ca nu se aduce vreo ingradire dreptului oricarei persoane de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, ci, dimpotriva, se creeaza o posibilitate in plus pentru cel vatamat intr-un drept legitim de a se adresa justitiei, prin cerere de ordonanta presedintiala, si aceasta in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari. Totodata, posibilitatea atacarii cu recurs a ordonantei presedintiale, ca si cea a contestarii executarii acesteia, prevazuta de art. 582 din Codul de procedura civila, constituie un argument suplimentar in sensul deplinei respectari a dreptului la aparare.

Ratiunile care au stat la baza adoptarii solutiei anterioare isi pastreaza valabilitatea si in prezent, astfel incat aceasta se impune a fi mentinuta. Pentru aceste considerente Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 si 582 din Codul de procedura civila[88].