Dreptul international penal ca parte a dreptului international public

Universitatea "Spiru Haret"- Facultatea de Drept si Administratie Publica

Dreptul international penal ca parte a dreptului international public

Cuprins

1. Definitia dreptului international penal

2. Subiectele dreptului international penal

3. Principiile dreptului international penal

4. Obiectul de reglementare

5. Diferenta dintre dreptul international penal si dreptul penal international

6. Dreptul international penal ca parte componenta a dreptului international public

7. Infractiunile internationale

7.1. Clasificarea infractiunilor internationale

7.1.1. Crimele internationale

7.1.2. Alte infractiuni internationale (delictele internationale)

8. Concluzii

Bibliografie

Dreptul international umanitar al conflictelor, Editura Sansa, Bucuresti, 1993

Dictionar de drept international public, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982

Statutul Curtii Penale Internationale din 1998

Rezolutia Adunarii Generale a ONU nr. 2391 (XXIII), din 28 noiembrie 1968. Conventia a intrat in vigoare la 11 noiembrie 1970.

Vasile Cretu, Drept international penal, Editura "Tempus", Bucuresti, 1996

Malaurie Ph., "Antologia gandirii juridice", Editura Humanitas, 1997

I. Closca; I. Suceava, Dreptul international, Editura Sansa, Bucuresti, 1992

Dreptul international umanitar al conflictelor armate, Editura Sansa, Bucuresti, 1993

Rezolutia Adunarii Generale a ONU nr. 3 (I) si 95(1) din 13 februarie 1946 si 11 decembrie 1946.

Rezolutia Adunarii Generale a ONU nr. 3074(XXVIII) din 3 decembrie 1973.

Rezolutia Adunarii Generale a ONU nr. 3314(XXIX) din 14 decembrie 1974.

Niciu M.I., "Drept intenational public"-vol. 2, Editura Fundatia Chemarea, Iasi ,1996

Protocolul privind reglementarea pasnica a diferendelor internationale', adoptat la Geneva in anul 1924

Draft articles on State responsibility, adopted by the Commission on the Work in 1996, General Assembly, doc. A/51/10. A se vedea www.un.org.

Statutul de la Roma,17 iulie 1998

Statutul Tribunalului Militar International de la Nürnberg din 1973

Rezolutia Adunarii Generale a ONU, nr. 111(11) din 1947; Declaratia Adunarii Generale a ONU asupra principiilor de drept international privind relatiile prietenesti si de cooperare intre state, conform Cartei Natiunilor Unite din 1970; Pactul international privind drepturile civile si politice ale omului din 1976; Actul final al Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, de la Helsinki, 1975.

Rezolutia Adunarii Generale a O.N.U., nr. 3068 (XXVIII). A se vedea "Drepturile Omului in sistemul Natiunilor Unite"- vol. 1, Editura Modus P.H., Resita, 1999

Conventia Natiunilor Unite pentru desfiintarea sclaviei, comertului cu sclavi si a institutiilor sau practicilor similare sclavajului, 1956; Statutele tribunalelor internationale penale de la Haga si Arusha; Statutul Curtii Penale Internationale.

Rezolutia Adunarii Generale a ONU, nr. 96(I) din 11 decembrie 1946.

Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite, la 9 decembrie 1948

Statutul Tribunalului International Penal pentru fosta Iugoslavia

Statutul Tribunalului International pentru Rwanda

Rezolutia Adunarii Generale a ONU, nr. 2391(XXIII) din 26 noiembrie 1968. A se vedea, Dreptul international umanitar al conflictelor armate, documente ARDU, 1993

Protocolul de la Geneva

26. Statutul Tribunalului International Penal pentru fosta Iugoslavia

Statutul Tribunalului International pentru Rwanda

1. Definitia dreptului international penal

Una dintre cele mai vechi definitii, formulata de Vespasian V. Pella, arata ca dreptul international penal este "totalitatea regulilor de fond si forma care guverneaza modul de reprimare a actiunilor comise de state sau de indivizi, de natura sa tulbure ordinea publica internationala si armonia intre popoare''' si ca dreptul international penal trebuie sa aiba ca obiect "reglementarea modului de exercitare a reprimarii actiunilor ilicite care pot fi comise de state in raporturile reciproce"[1].

O alta definitie este aceea potrivit careia, dreptul international reprezinta "ansamblul regulilor juridice (cutumiare sau conventionale) stabilite sau acceptate in relatiile dintre state, referitoare la represiunea infractiunilor comise prin violarea dreptului international public'.

Dictionarul de drept international public defineste dreptul international penal ca "ansamblu de norme cu forta obligatorie, stabilite si acceptate de catre state, prin care se definesc principiile si modalitatile raspunderii penale si repri­marea infractiunilor internationale savarsite cu incalcarea dreptului interna­tional contemporan' [2].

2. Subiectele dreptului international penal

Acestea sunt statele. Ele au creat dreptul international penal si sunt parti la raporturile juridice reglementate de acesta, chiar daca statelor nu li se pot aplica sanctiuni penale. Persoanele fizice, fie ca functionari ai statului, fie ca particulari, apar mai mult ca obiect al raporturilor penale internationale, decat ca subiect direct al lor².

Statele se obliga prin tratate sa introduca in ordinea juridica interna normele pe baza carora sa traga la raspundere penala pe autorii crimelor internationale si, ca regula, instantele de judecata nationale sunt competente sa judece. Sanctionarea prin instante penale internationale reprezinta exceptia, chiar si in reglementarea noului Statut al Curtii Penale Internationale (principiul complementaritatii). Rezulta ca persoana fizica autoare a infractiunilor interna­tionale are calitatea de subiect de drept in ordinea juridica interna si numai in mod exceptional in cea internationala.

Dreptul international nu creeaza obligatii direct in sarcina persoanei fizice, ci prin intermediul statului care se angajeaza ratificand tratatele internationale.

3. Principiile dreptului international penal

Principial legalitatii infractiunilor si pedepselor, consacrat in dreptul intern ca un principiu de baza al dreptului penal, reprezinta un principiu si in dreptul international penal. Potrivit acestuia, nicio fapta nu este infractiune daca nu este incriminata astfel de lege (nullum crimen sine lege) si nicio pedeapsa nu poate fi aplicata daca ea nu este prevazuta de lege (nulla poena sine lege). Specific pentru dreptul international penal, conventiile care stabilesc infractiuni internationale, nu precizeaza si pedepsele care se aplica. In mod exceptional, unele documente internationale prevad si pedepsele aplicabile, dar intr-o formulare foarte generala, cum ar fi Statutului Tribunalului Militar International de la Nürnberg , Statutul Curtii Penale Internationale din 1998 sau tribunalele penale care functioneaza in prezent la Haga si Arusha (Tanzania) pentru crimele din spatiul Iugoslaviei, respectiv Rwandei. De aceea, statele sunt obligate sa preia in legislatiile lor nationale prevederile conventiilor si sa stabileasca sanctiunile penale aplicabile. Trebuie precizat ca principiul legalitatii vizeaza, in acelasi timp, si legalitatea judecatii (nullum judicio sine lege), precum si legalitatea hotararilor instantelor judecatoresti (nulla poena sine judicio).

Principiul represiunii universale stabileste ca statul care descopera pe teritoriul sau autorul infractiunii internationale este competent sa o judece, indiferent de locul unde a savarsit infractiunea (ubi te invenero, ibi te judicabo). Statutul Curtii Penale Internationale din 1998 preia acest principiu sub denumirea de "principiul de complementaritate', spre deosebire de tribunalele penale temporare care aplica, prin exceptie, "principiul primordialitatii'.

Infractiunea internationala ca unic temei al raspunderii internationale penale este un principiu in temeiul caruia o persoana poate fi judecata si condam­nata numai daca a savarsit o infractiune internationala. Prin urmare, numai daca o instanta competenta a stabilit legatura dintre persoana si fapta internationala penala se declanseaza raportul juridic de raspundere penala, pana atunci persoana beneficiind de prezumtia de nevinovatie.

Principiul raspunderii penale individuale si personale, consacrat in numeroase instrumente internationale, este exprimat prin aceea ca numai omul, ca individ, poate raspunde penal, colectivitatea neavand un asemenea atribut. Nu se admite nici raspunderea colectiva si nici raspunderea unei persoane pentru fapta altuia.

Principiul imprescriptibilitatii crimelor internationale este aplicabil numai pentru o parte a infractiunilor internationale, respectiv pentru crimele de razboi si crimele contra umanitatii. Principiul a fost consacrat prin Conventia asupra imprescriptibilitatii crimelor de razboi si crimelor contra umanitatii, adoptata in sistemul ONU, in anul 1968[5].

Principiul neretroactivitatii, cu exceptia legii penale mai favorabile, este consacrat in mai multe documente internationale si este socotit ca facand parte din asa numitul "nucleu dur' al drepturilor omului.

4. Obiectul de reglementare

Prin instrumentele juridice de drept international penal sunt reglementate relatiile internationale cu caracter penal, stabilindu-se faptele care aduc atingere intereselor superioare ale comunitatii internationale, modul de sanctionare a acestora si regulile colaborarii internationale in incriminarea, descoperirea si sanctionarea unor asemenea fapte.

Caracteristic pentru normele dreptului international penal este ca acesta cuprinde indeosebi norme materiale prin care se stabilesc infractiunile internationale sau in cuprinsul carora se enumera care anume fapte stabilite prin alte conventii internationale sunt considerate crime si trebuie sa fie induse si in legislatia interna a statelor si sanctionate ca atare, normele de ordin procedural cunoscand o mai mica dezvoltare.

In acelasi timp, conventiile internationale cu caracter penal nu cuprind de regula si pedepsele corespunzatoare fiecarei fapte, ci doar indicii referitoare la regimul sanctionator, in sensul ca prin legislatia interna a statelor se vor prevedea sanctiuni penale pentru fiecare fapta incriminata, in raport de gravitatea acesteia, uneori indicandu-se ca faptele respective trebuie sa fie pedepsite cu pedepse aspre ori sa fie considerate ca fapte grave sau ca infractiunile la care acestea se refera constituie crime internationale si trebuie sa fie pedepsite dupa modalitatile stabilite prin legislatia interna pentru faptele penale ce se incadreaza in categoria crimelor.

Faptele penale care fac obiectul reglementarii de catre dreptul international penal sunt atat cele prin care se aduc atingere relatiilor pasnice dintre popoare, precum si drepturilor fundamentale ale omului, cum suni crimele impotriva pacii, crimele contra umanitatii si crimele de razboi: cat si cele prin care sunt afectate sau tulburate alte valori fundamentale pentru societatea umana sau activitati importante pentru, colaborarea internationala, in aceasta categorie intrand infractiuni internationale cum sunt terorismul, traficul de sclavi, traficul de femei si copii, distrugerea unor valori culturale, traficul de droguri, pirateria, deturnarea de aeronave, ruperea cablurilor submarine si alte asemenea fapte.

5. Diferenta dintre dreptul international penal si dreptul penal international

In literatura juridica se foloseste atat denumirea de drept international penal, cat si cea de drept penal international. Problema nu este numai de terminologie, cele doua sintagme exprimand concepte relativ diferite.

Dreptul international penal face parte din ordinea juridica internationala, pe cand dreptul penal international apara ordinea interna a fiecarui stat. Dreptul penal international cuprinde norme de drept intern care au si un element de extraneitate, in ce priveste locul savarsirii faptelor sau al producerii consecintelor acestora, nationalitatea faptuitorilor, locul unde acestia se afla dupa savarsirea infractiunilor, cand toate aceste elemente sau unele din ele nu sunt intrunite in cadrul national, imprejurari de natura a determina competenta de judecata a instantelor nationale.

Dreptul penal international constituie astfel domeniul in care statele isi cer reciproc sprijin pentru rezolvarea unor probleme de drept penal intern. Din cadrul acestuia fac parte normele referitoare la extradare, la asistenta judiciara in cauze penale, la aplicarea legilor nationale in cazul infractiunilor savarsite in strainatate, la recunoasterea hotararilor penale pronuntate de instantele judecatoresti ale altor state sau la regulile de jurisdictie penala in cazul infractiunilor savarsite de catre trupele straine aflate in tranzit sau stationate pe teritoriul altui stat ori impotriva unor asemenea trupe etc.

Desi din punct de vedere teoretic deosebirea dintre cele doua concepte este destul de clara, in practica, la stadiul actual de dezvoltare a dreptului international penal, problema prezinta o mai mica importanta, intre dreptul international penal si dreptul penal international existand o stransa intrepatrundere, in fond dreptul penal international constituind un ansamblu de reguli, in general de ordin procedural, prin care se realizeaza o stransa legatura intre dreptul intern al statelor si dreptul international penal in probleme cu caracter penal ce tin adesea atat de ordinea interna a statelor, cat si de cea internationala.

Dreptul international penal ca parte componenta a dreptului international public

Dreptul international penal este o ramura a dreptului international public. Rolul acestuia in dreptul international public este analog celui al dreptului penal in ordinea interna.

Ca ramura a dreptului international public, dreptul international penal prezinta numeroase puncte de contact cu acesta. Principiile generale ale dreptului international public se aplica si domeniului penal al relatiilor internationale, reglementarile din dreptul international penal trebuind sa fie conforme cu principiile juridice generale promovate de dreptul international public.

Izvoarele dreptului international public sunt in general aceleasi si pentru dreptul international penal, desi in raport de stadiul general de dezvoltare a dreptului international penal unele nuante in ponderea acestora exista.

Ca si pentru dreptul international general, izvorul traditional al dreptului international penal il constituie cutuma, care a continuat sa detina intaietate fata de dreptul conventional mai mult decat in alte ramuri ale dreptului international, data fiind constituirea mai tarzie a dreptului international penal ca ramura distincta. Dreptul international penal este inca si astazi in mare parte un drept cutumiar, fiind in mica masura codificat prin conventii internationale.

In special dupa al doilea razboi mondial dreptul conventional a dobandit, insa, un rol tot mai important si in dreptul international penal, in cadrul procesului general de codificare a dreptului international. Conventiile internationale, indiferent de denumirea lor, tind tot mai mult sa devina baza dreptului pozitiv si in acest domeniu, prin asemenea conventii fixandu-se regulile dreptului cutumiar preexistent sau creandu-se norme noi in raport de necesitatile reclamate de realitatea vietii contemporane si de exigentele colaborarii internationale pentru reprimarea faptelor penale grave.

Codificarea dreptului international penal are meritul de a permite o adaptare imediata a reglementarilor juridice existente la evolutia rapida a relatiilor internationale, precum si crearea de norme noi in acele domenii in care aparitia pe cale cutumiara a normelor juridice ar fi prea anevoioasa si nu ar corespunde caracterului urgent al incriminarii anumitor fapte grave si al colaborarii internationale pentru reprimarea acestora. Totodata, transpunerea in scris a regulilor privind definirea si sanctionarea infractiunilor internationale este de natura a asigura acestor reguli o mai buna cunoastere, si aplicare, in conditiile in 'care stabilirea existentei si continutului, unei cutume este deosebit de dificila orice cutuma trebuind sa fie probata. Dreptul penal prin natura sa trebuind sa fie clar si bine conturat, legalitatea incriminarii si a pedepsei trebuie sa fie fara echivoc.

Reglementarile penale interne din statele cu o legislatie avansata in acest domeniu prezinta de asemenea o importanta remarcabila, atat prin sursa de inspiratie pe care o ofera legislativului international, cat si in aplicarea concreta a reglementarilor existente pe plan international, atat timp cat pentru infractiunile internationale nu exista inca un sistem de jurisdictie bine conturat, in afara jurisdictiei interne si separat de aceasta.

Izvoarele subsidiare de drept international public-jurisprudenta, doctrina, echitatea si uzantele internationale - contribuie de asemenea desi nu direct, la conturarea institutiilor de drept international penal, la dezvoltarea si aplicarea uniforma a acestora.

Jurisprudenta, prin interpretarea pe care o da reglementarile juridice in procesul de aplicare a acestora, clarifica aspectele mai obscure ale reglementarii, umple lacunele si indreapta inadvertentele, iar uneori adapteaza institutiile invechite la noile realitati, in baza principiilor generale recunoscute in doctrina contemporana.

Este recunoscut rolul deosebit pe care l-au jucat in dreptul international penal tribunalele militare de la si Tokio, care prin hotararile lor au contribuit decisiv la conturarea unor importante institutii ale raspunderii penale internationale a persoanelor in calitatea de agenti ai statului, intrate ulterior in dreptul international pozitiv.

Este cunoscut in dreptul international penal rolul de promotori pe care l-au indeplinit unii juristi eminenti, intre care elvetianul M.Moynier care in 1872 propunea crearea unui tribunal international pentru reprimarea crimelor contra dreptului international sau, mai recent, spaniolul Quintiliano Saldana, francezul Jacque Dumas si romanul Vespasian V.Pella, care sunt considerati precursori ai dreptului international penal modern, in operele lor dezvoltand idei care au stat ulterior la baza reglementarilor internationale in materie.

Spaniolul Saldana s-a preocupat in mod deosebit de crearea unei jurisdictii internationale in cadrul unui curs tinut in 1925 la Academia de drept international de la Haga intitulat 'Justitia penala internationala', iar francezul Dumas a adus contributii importante la dezvoltarea principiilor raspunderii statului si agentilor sai indeosebi in lucrarea 'Responsabilitatea internationala a statelor', publicata in 1930.

Vespasian V.Pella (1897-1952) a fost un savant de renume mondial ce si-a depasit in multe privinte epoca³ prin caracterul vizionar al lucrarilor sale si prin stradania depusa in crearea unor institutii adecvate pentru reprimarea criminalitatii internationale.

In numeroase lucrari, intre care 'Criminalitatea colectiva a statelor si dreptul penal al viitorului', publicata in 1926, si in opera sa capitala publicata postum in 1946 si intitulata 'Razboiul - crima si criminalii de razboi' el preconiza crearea unui drept penal interstatal avand ca obiect reprimarea actelor ilicite ale statelor in raporturile lor reciproce, pornind de la ideea ca razboiul de agresiune constituie: o crima si aducand argumente pentru calificarea razboiului de agresiune ca o crima internationala si pentru stabilirea in concret a crimelor de razboi. In alte lucrari el s-a ocupat de reprimarea pirateriei si a altor crime indreptate impotriva statelor.

In calitatea sa de presedinte al Asociatiei internationale de drept penal, Vespasian V. Pella a adus contributii importante la dezvoltarea, stiintei dreptului international penal sub deosebit de variate aspecte. In acelasi timp, la cererea unor foruri internationale a intocmit in 1935 planul unui 'Cod represiv mondial' ca parte a planului general al unui cod de drept mondial, iar in 1950 a redactat un memorandum asupra instituirii unei curti criminale internationale, proiecte ce nu si-au gasit inca materializarea, dar care constituie contributii de seama cu caracter de pionierat in directia unor eforturi care se situeaza in centrul atentiei in opera de dezvoltare a dreptului international penal.

Echitatea si uzantele internationale pot indeplini, de asemenea rolul de izvoare subsidiare ale dreptului international penal in lipsa unor reglementari precise prin conventii internationale sau pe cale cutumiara.

Ca ramura a dreptului international public, dreptul international penal se afla in stranse raporturi cu alte ramuri ale acestuia.

In primul rand, dreptul international penal este strans legat de dreptul tratatelor, la baza instrumentelor juridice prin care statele se angajeaza sa interzica si sa reprime infractiunile internationale stand regulile care guverneaza materia tratatelor internationale.

Astfel, partile la asemenea tratate nu pot fi decat subiectele de drept international, vointa partilor trebuie sa fie exprimata in mod liber pentru ca tratatul sa fie valabil, obiectul acestora il reprezinta raporturile juridice internationale. In egala masura asemenea instrumente juridice trebuie sa respecte normele din dreptul tratatelor referitoare la incheierea, efectele, incetarea si interpretarea tratatelor si, in general, la toate problemele pe care le ridica tratatele in dreptul international.

O legatura stransa exista intre dreptul international penal si drepturile omului, care furnizeaza intr-o importanta masura normele referitoare la protectia persoanei umane, a caror incalcare atrage sanctionarea in planul dreptului international penal.

Dreptul conflictelor armate, inclusiv dreptul umanitar aplicabil in perioada de conflict armat, a constituit primul sistem de norme juridice internationale care a stabilit interdictii si restrictii in modul de ducere a razboiului in favoarea victimelor acestuia, a caror sanctionare a stat de fapt la baza constituirii dreptului international penal modern. Crimele contra pacii si securitatii omenirii, crimele contra umanitatii si crimele de razboi constituie cele mai grave crime de drept international, iar faptele care constituie latura obiectiva a acestor crime sunt stabilite indeosebi in cuprinsul conventiilor internationale din domeniul conflictelor armate.

Dreptul international penal are, in fine, importante afinitati si cu alte ramuri ale dreptului international public, in special cu dreptul marii si cu dreptul aerian, ce cuprind principii si norme a caror incalcare intra sub incidenta represiunii penale.

Faptul ca si o raspundere intentionala a persoanei fizice si ca aceasta este acceptata cand persoana actioneaza, fie in calitate de agent al statului, cand decide sau executa acte care sunt calificate ca infractiuni internationale, fie in calitate de particular, cand savarseste fapte incriminate de dreptul international, nu insemna ca persoana fizica ar fi subiect al dreptului international. Daca persoanele fizice savarsesc infractiuni internationale, raspun­derea penala a acestora este, de fapt, o consecinta a raspunderii internationale a statelor. Prin urmare, persoanele fizice autoare ale infractiunilor internationale sunt judecate in calitate de subiecte de drept intern, nu de drept international. Aceasta este o consecinta a angajamentelor asumate de state prin tratatele internationale, de a incrimina si sanctiona autorii infractiunilor internationale. De altfel, regula este sanctionarea de catre instantele nationale, judecarea criminalilor de catre instante internationale fiind numai o exceptie.

Specificul raspunderii internationale penale a persoanei fizice este ca ilegalitatea se produce in dreptul international public, iar incriminarea se realizeaza in ordinea juridica interna, prin legea nationala. In mod exceptional, persoanele fizice pot fi judecate de instante internationale.

Existenta infractiunilor internationale presupune astfel existenta raspunerii penale a persoanei fizice, institutie importanta a dreptului international public, normele acesteia constituindu-se intr-o ramura distincta - dreptul international penal.

Dreptul international penal este rezultatul conceptiei mai noi, potrivit careia nu numai statul raspunde pe plan international, ci si persoana fizica. Hugo Grotius (Hugo de Groot, 1583-1645), considerat parintele stiintei dreptului international public, afirma ca orice fiinta umana are drepturi fundamentale si incalcarea prin forta a acestor drepturi constituie o crima[6] . In temeiul acestei considerari, Grotius promoveaza ideea raspunderii individuale in dreptul international, chiar daca apare intr-o forma embrionara. Esenta acestei idei consta in aceea ca statul trebuie sa pedepseasca nu numai criminalii din interior, ci si pe cei care savarsesc infractiuni la dreptul gintilor (radio inter omnes gentes).

Primele reguli conventionale referitoare la raspunderea penala pentru crime internationale (crime de razboi si crime contra umanitatii) le intalnim in Tratatul zace de la Versailles (1919).

Importanta prevederilor Tratatului de la Versailles este deosebita in dreptul international public, pentru ca apare pentru prima data notiunea de "crima de razboi' si, mai mult, pentru prima data seful unui stat era acuzat pentru crime de dreptul gintilor.

Semnificativ este faptul ca la originea dreptului international penal este plasat si marele jurist si diplomat roman, Vespasian V. Pella care, prin opera sa, precum si prin intreaga sa activitate, pleda pentru o justitie internationala permanenta si pentru definirea exacta si clara a crimelor internationale[7].

In perioada interbelica s-au derulat mai multe programe privind raspun­derea internationala a statelor si a persoanelor autori ai crimelor contra pacii, ajungandu-se chiar la proiecte de codificare[8]. Nu poate fi vorba inca de o raspundere a statelor pentru crima de agresiune, dar incep sa apara instrumente conventionale care condamna razboiul ca instrument al politicii nationale a statelor.

In timpul si dupa cel de-al doilea razboi mondial, primul document care deschide calea reprimarii crimelor de razboi a fost "Declaratia de la Saint James Palace" din 1942, care viza nu numai pedepsirea crimelor de razboi, ci si orice acte de violenta asupra populatiei civile. De asemenea, 'Declaratia cu privire la atrocitati" , adoptata la Moscova in 1943, care stabilea judecarea si pedepsirea militarilor germani vinovati de crime de razboi.

Anul 1945 este aproape exploziv prin adoptarea unor documente care vizau pedepsirea criminalilor de razboi: Acordurile de la Yalta din 11 februarie "Declaratia privind infrangerea Germaniei si preluarea puterii supreme in Germania de catre Guvernul provizoriu al Republicii Franceze si de catre guvernele SUA, Regatului Unit si URSS', fundamentata pe Acordurile de la Yalta; Acordurile de la Potsdam din 2 august; ,"Acordul privind urmarirea si pedepsirea marilor criminali de razboi ai puterilor europene ale Axei, ale caror crime sunt fara localizare geografica' (Acordul de la Londra) din 8 august, in baza caruia a fost creat Tribunalul Militar International de la Nürnberg, "Statutul Tribunalului Militar International de la Nürnberg', anexat la Acordul Londra. La acestea trebuie sa adaugam si Proclamatia din 19 ianuarie Comandantului Suprem al Puterilor Aliate (generalul Mc.Arthur), prin care s-a creat Tribunalul Militar International de la Tokio pentru urmarirea si pedepsirea marilor criminali de razboi din Extremul Orient.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, preocuparile celor care savarsesc crime contra pacii, crime de razboi si crime care au cunoscut o amploare deosebita. Ilegalizarea razboiului de agresiune prin Carta ONU[12], rezolutiile Adunarii Generale a ONU din 1946 , care au confirmat principiile de drept international recunoscute in Statutul Tribunalului Militar international de la Nürnberg, si din 1973 privind principiile cooperarii internationale ce priveste depistarea, arestarea, extradarea si pedepsirea indivizilor vinovati de crime de razboi si de crime contra umanitatii, lucrarile Comisiei de Drept International pentru elaborarea unui Cod al crimelor contra pacii si umanitatii, incercarile de definire a agresiunii duc la concluzia ca in dreptul international public s-a conturat precis o ramura distincta - dreptul international penal.

Aceasta concluzie este sustinuta si de alte finalitati, precum adoptarea instru­mentelor umanitare in 1949 si 1977 la Geneva, instrumente care incrimineaza gravele incalcari ale dreptului umanitar (crimele de razboi), dar si conventii care stabilesc alte crime internationale. De asemenea, infiintarea unor instante penale internationale temporare pentru judecarea criminalilor din Iugoslavia sau Rwanda si adoptarea Statutului Curtii Penale Internationale Permanente prin Tratatul de la Roma din 17 iulie 1998 duc la aceeasi concluzie.

Aparitia dreptului international penal ca ramura distincta a dreptului international public a fost determinata initial de necesitatea sanctionarii crimina­lilor de razboi, pentru ca apoi sa evolueze si spre incriminarea altor fapte din categoria infractiunilor internationale.

7. Infractiunile internationale

Pana in prezent nu s-a elaborat o definitie conventionala a infractiunii internationale. Potrivit Dictionarului de drept international public, infractiunea internationala este fapta contrara principiilor si normelor dreptului international public savarsita de catre state (organe centrale sau locale), organizatii internationale sau persoane particulare si atrage raspunderea internationala a ceha vinovat'[16].

Elementele constitutive ale infractiunii internationale sunt[17]:

- elementul material, ca act material voluntar si fizic comis numai de persoane fizice (pentru ca numai persoanele fizice raspund penal chiar cand autor este statul), fie sub forma unei actiuni (delicta comissiva), fie sub forma unei omisiuni (delicta omissiva);

- elementul ilicit, ca element fundamental exprimat prin faptul ca actiunea (inactiunea) este contrara dreptului international public;

- elementul subiectiv care exprima raportul cauzal dintre autor si fapta, respectiv atat vointa de a actiona (volitiv) cat si constient (intelectiv) despre caracterul ilicit al faptei.

Ceea ce scapa definitiei prezentate mai sus este faptul ca nu se precizeaza aspectul incriminarii acestor fapte in virtutea principiului legalitatii (nullum crimen sine lege). O fapta, pentru a fi infractiune internationala, trebuie sa fie calificata ca atare pe cale conventionala.

De asemenea, definitia trebuie sa surprinda si aspectul dual al infractiunii internationale, in functie de periculozitatea ei pentru valorile ocrotite. Astfel, unele infractiuni internationale sunt crime prin gradul mare de periculozitate pe care-l prezinta, pentru ca atenteaza la valori fundamentale si esentiale pentru comunitatea internationala, precum pacea si securitatea internationala, suverani­tatea statelor, existenta grupurilor umane etc. Altele sunt calificate ca delicte sau simple infractiuni, prezentand un pericol mai redus decat crimele internationale.

In sfarsit, trebuie precizat ca nu intotdeauna tratatele internationale fac si aplicatia principiului legalitatii pedepselor (nulla poena sine lege).

Prin urmare, infractiunea internationala este o fapta comisiva sau omisiva, ilicita din punct de vedere international, cu caracter criminal sau delictuos. periculoasa pentru valorile fundamentale ale comunitatii internationale si savarsita cu vointa si constienta, incriminata ca atare prin tratate internationale, fapta care atrage dupa sine aplicarea unor sanctiuni penale potrivit acestor tratate sau a legilor nationale.

7.1. Clasificarea infractiunilor internationale

Cel mai important criteriu de clasificare a infractiunilor este cel al valorilor ocrotite, respectiv norma de drept si obligatia corespunzatoare acesteia care au fost incalcate. Din acest punct de vedere, infractiunea internationala suporta divizare dihotomica:

- crime internationale si delicte internationale (delicta juris gentium);

- delicte internationale (delicta juris gentium);

7.1.1. Crimele internationale

Crimele internationale, prin gravitatea lor, reprezinta cea mai importanta categorie a infractiunilor internationale. Aducand atingere celor mai importante valori ocrotite de dreptul international public, crimele internationale sunt fapte calificate ca atare prin tratate, cu dreptul intregii comunitati internationale de a actiona impotriva lor.

Stabilite prin norme de jus cogens, cu valoare universala, crimele interna­tionale se deosebesc de celelalte infractiuni atat prin valorile ocrotite, prin subiectul infractiunii, cat si prin faptul ca obligatiile rezultate din aceste reglementari intra in categoria obligatiilor "erga omnes'. Prin urmare, reactia la incalcarea unei asemenea obligatii este un drept care nu apartine numai statului (statelor) victima, ci intregii comunitati internationale[18].

Notiunea de crima internationala a fost utilizata pentru prima data in perioada interbelica pentru a desemna, in mod deosebit, periculozitatea si ilegalitatea razboiului de agresiune. Astfel, "Protocolul privind reglementarea pasnica a diferendelor internationale', adoptat la Geneva in anul 1924[19], califica razboiul de agresiune drept o crima internationala. In anul 1927, Adunarea Societatii Natiunilor a adoptat o rezolutie prin care, de asemenea, razboiul constituie o crima de agresiune.

Ulterior, notiunea de crima internationala apare in mai multe documente internationale, fie pentru a condamna razboiul de agresiune, fie pentru desem­narea infractiunilor internationale deosebit de grave pentru comunitatea interna­tionala.

Dictionarul de drept international public defineste crima internationala (in formularea crima de drept international) ca fiind "acele infractiuni care prezinta un pericol social prin faptul ca ating bazele coexistentei natiunilor si statelor, dezvoltarea lor pasnica"[20].

Intr-o alta definitie, se precizeaza ca prin crime internationale se incalca obligatii internationale esentiale pentru garantarea intereselor fundamentale ale comunitatii internationale, aceste infractiuni fundamentale calificate drept crime internationale de catre dreptul international public[21].

Clasificarea crimelor internationale.

O prima clasificare a crimelor internationale, devenita traditionala, este aceea stabilita de Statutul Tribunalului Militar International de la Nürnberg, in art. 6, respectiv:

Crimele contra pacii [lit. a)].

Crimele de razboi [lit. b)].

Crimele contra umanitatii [lit. c)].

Cel mai recent document, Statutul Curtii Penale Internationale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998[22], afirmand ca "cele mai grave crime care ating ansamblul comunitatii internationale nu vor ramane nepedepsite si ca represiunea lor trebuie sa fie efectiv asigurata prin masuri luate in cadrul national si prin intarirea cooperarii internationale", ofera urmatoarea clasificare, limitand competenta Curtii la cele mai grave crime care ating ansamblul comunitatii internationale :

a) Crima de genocid;

b) Crimele contra umanitatii;

c) Crimele de razboi;

d) Crima de agresiune.

Exista incercari mai recente de a identifica o noua categorie de crime internationale, respectiv crimele impotriva Natiunilor Unite si a personalului asociat. Daca analizam Statutul de la Roma al Curtii Penale Internationale, vom constata ca, din punct de vedere conventional, aceste crime sunt incluse in categoria crimelor de razboi, grupa "alte violari grave ale legilor si obiceiurilor aplicabile in conflictele armate internationale in cadrul stabilit de dreptul international''[24], respectiv in grupa "alte violari grave ale legilor si obiceiurilor aplicabile in conflictele armate fara caracter international'' .

Crimele contra pacii (crima de agresiune)

Primul document care condamna crima de agresiune este Statutul Tribunalului Militar International de la Nürnberg. Acesta defineste crimele contra pacii in urmatoarea formulare: "planuirea, pregatirea, declansarea sau purtarea unui razboi de agresiune sau a unui razboi cu violarea tratatelor, a granitelor sau acordurilor internationale'[26]. Este considerata tot o crima contra pacii si "participarea la un plan premeditat sau la un complot pentru infaptuirea unuia din actele mentionate mai sus.'

Ulterior, la aceste crime contra pacii s-a adaugat si propaganda de razboi, consacrata ca atare in mai multe documente internationale .

Reluand preocuparile de incriminare a agresiunii, Statutul de la Roma al Curtii Penale Internationale enumera printre crimele date in competenta Curtii si crima de agresiune[28], cu urmatoarea precizare: "Curtea va exercita competenta sa cu privire la crima de agresiune cand o dispozitie va fi adoptata () pentru a defini aceasta crima si va fixa conditiile exercitarii competentei Curtii cu privire la aceasta. Aceasta dispozitie va trebui sa fie compatibila cu dispozitiile pertinente ale Cartei Natiunilor Unite ".

Solutia adoptata de Statutul de la Roma este fireasca, avand in vedere ca pana in prezent nu s-a adoptat o definitie conventionala a agresiunii.

Crimele contra umanitatii

Crimele contra umanitatii pot fi comise atat in timp de pace cat si in timp de razboi, in acest din urma caz fiind foarte dificila, sub anumite aspecte, o diferentiere clara intre acestea si crimele de razboi.

Crimele contra umanitatii au fost definite pentru prima data in Statutul Tribunalului Militar International de la Nürnberg, enumerandu-se urmatoarele acte: "asasinatul, exterminarea, supunerea la sclavie, deportarea si orice alt act inuman comis impotriva oricaror populatii civile, inainte sau in timpul razboiului, sau chiar persecutiile pentru motive politice, rasiale sau indiferent daca aceste acte sau persecutii au constituit sau nu o violare a dreptului intern al tarilor in care ele au fost comise ca urmare a oricarei crime intrand in competenta Tribunalului sau in legatura cu aceasta. Conducatorii, organizatorii, provocatorii sau complicii care au luat parte la elaborarea sau executarea unui plan sau la un complot pentru a comite una din crimele mai sus definite sunt responsabili de toate actele savarsite de persoanele in executarea acestui plan ' .

Crima de apartheid[31] este o alta crima contra umanitatii consacrata ca atare la inceputul deceniului opt. Ea consta in negarea drepturilor fundamentale ale membrilor unui grup rasial, prin aplicarea de masuri de segregare rasiala bazate pe actiuni represive inumane. Ea a fost definita si condamnata pentru prima data prin "Conventia asupra eliminarii si reprimarii crimei de apartheid' din 30 noiembrie 1973 . In prezent, apartheidul este incriminat si de Statutul Curtii Penale Internationale, care il defineste in termenii urmatori: "acte inumane analoage cu cele vizate de paragraful 1 (crime contra umanitatii, n.n.), comise in cadrul unui regim institutionalizat de opresiune sistematica si de dominatie catre un grup rasial asupra unui alt grup rasial sau tuturor celorlalte grupuri rasiale si cu intentia de a mentine acest regim'.

In preocuparile Comisiei de Drept International a ONU de a elabora Proiectul de Cod al crimelor contra pacii si securitatii omenirii, a fost inclus ca o crima contra umanitatii si colonialismul sau dominatia straina, precizandu-se ca "orice individ care, in calitate de conducator sau organizator, stabileste sau mentine prin forta dominatia coloniala sau orice alte forme de dominatie straina, violand dreptul popoarelor de a dispune de ele insele, asa cum este consacrat in Carta Natiunilor Unite, va fi recunoscut culpabil de acest act si condamnat'. Din punct de vedere al jus cogens, aceasta dispozitie ramane si in prezent un deziderat in reglementare chiar daca in realitatea relatiilor internationale, colonialismul a fost eradicat.

O alta crima contra umanitatii, sclavia, este si cea mai veche ca preocupari de incriminare. Ea a fost declarata ca delictum juris gentium inca de la inceputul sec. al XlX-lea, prin Declaratia de la Viena din 1815. Prima calificare a sclaviei drept crima internationala, din categoria celor contra umanitatii, apare in Statutul Tribunalului Militar International de la Nürnberg. Ulterior, ea a fost incriminata si prin alte instrumente[33].

Dispozitii asemanatoare asupra crimelor contra umanitatii sunt stabilite si in Statutul Tribunalului International Penal de la Haga pentru crimele din Iugoslavia si in Statutul Tribunalului International Penal de la Arusha pentru crimele din Rwanda.

Mult mai laborios, cel mai nou document international, de referinta pentru stabilirea crimelor contra umanitatii, este Statutul de la Roma al Curtii Penale Internationale, care le defineste ca fiind "unul din urmatoarele acte comise in cadrul unui atac generalizat si sistematic lansat contra unei populatii civile si in cunostinta de acest atac':

a) omorul;   

b) exterminarea;

c) reducerea la sclavie;

d) deportarea si transferul fortat de populatie;

e) intemnitarea sau alte forme de privare grava de libertate fizica cu violarea dispozitiilor fundamentale ale dreptului international;

f)  tortura;

g) violul, sclavajul sexual, prostitutia fortata, insarcinarea fortata, sterili­zarea fortata si oricare alta forma de violenta sexuala de gravitate comparabila;

h)  persecutia intregului grup sau a intregii colectivitati identitare pentru
motive de ordine politica, rasiala, nationala, etnica, culturala, religioasa
sau sexuala, sau in functie de alte criterii universal recunoscute ca
inadmisibile in dreptul international, in corelatie cu toate actele vizate
in prezentul paragraf sau cu toate crimele care tin de competenta
Curtii;

i)   disparitia fortata;

j) apartheid-ul;

k) alte acte inumane cu caracter analog care cauzeaza intentionat mari suferinte sau atentate grave la integritatea fizica sau la sanatatea fizici sau mentala"[34].

Crima de genocid

Considerata unanim ca fiind cea mai grava crima contra umanitatii, docu­mentele internationale cele mai recente o reglementeaza distinct de celelalte crime contra umanitatii, ca semn al atentiei deosebite pe care i-o acorda comunitatea internationala.

Primul document juridic international care incrimineaza genocidul este "Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid", adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite, la 9 decembrie 1948. De altfel, Adunarea Generala a ONU stabilise inca din 1946 ca genocidul este o crima la adresa dreptului gintilor[35].

Conventia defineste genocidul precizand ca acesta se refera la "oricare dintre actele de mai jos, comis cu intentia de a distruge, in totalitate sau numai in parte, un grup national, etnic, rasial sau religios, cum ar fi:

a) omorarea membrilor unui grup;

b) atingerea grava a integritatii fizice sau mintale a membrilor unui grup;

c) supunerea intentionata a grupului la conditii de existenta care antreneaza distrugerea fizica totala sau partiala;

d) masuri care vizeaza scaderea natalitatii in sanul grupului;

e) transferarea fortata a copiilor dintr-un grup in altul[36].

Conventia mai precizeaza ca vor fi pedepsite atat genocidul cat si intelegerea in vederea comiterii genocidului, incitarea directa si publica la comiterea unui genocid, tentativa de genocid si complicitatea la genocid[37]. Mai mult, se arata ca persoanele care au comis genocidul sau unele din actele enumere vor fi pedepsite indiferent ca sunt conducatori, functionari sau particulari.

Genocidul a fost incriminat separat de crimele contra umanitatii si de crimele de razboi atat in Statutul Tribunalului International Penal pentru Iugoslavia[38] si in Statutul Tribunalului International Penal pentru Rwanda , cat si in Statutul de la Roma al Curtii Penale Internationale , reluand identic formularea Conventiei.

Crimele de razboi

Unul dintre cele mai importante documente pentru desemnarea crimelor de razboi este "Conventia Natiunilor Unite asupra imprescriptibilitatii crimelor de razboi si a crimelor contra umanitatii', adoptata la 26 noiembrie 1968[41]. Conventia recunoaste crimele de razboi ca fiind imprescriptibile "asa cum sunt definite in Statutul Tribunalului Militar International de la Nürnberg, din 8 august 1945, si confirmate prin rezolutiile Adunarii Generale a ONU 3(I) si 95(I) din 13 februarie 1946 si 11 decembrie 1946 si in special infractiunile grave enumerate in Conventiile de la Geneva din 12 august 1949 pentru protectia victimelor de razboi ".

Infractiunile grave prevazute de Conventiile de la Geneva din 12 august 1949 sunt calificate drept crime de razboi si prin dispozitiile Protocolului aditional I la aceste Conventii adoptat la Geneva in 1977, potrivit caruia "sub rezerva aplicarii conventiilor (de la Geneva din 1949, n.n.) si a prezentului Protocol, incalcarile grave ale acestor instrumente sunt considerate drept crime de razboi^".

Desi Protocolul al II-lea la Conventiile de la Geneva din 1949, privind protectia victimelor in conflictele armate fara caracter international, adoptat la Geneva in 1977, nu face nici o referire la crimele de razboi, mai recent, atat Statutul Tribunalului International Penal pentru Rwanda cat si Statutul de la Roma al Curtii Penale Internationale fac trimitere la numeroase acte care, savarsite in conflictele armate interne, sunt crime de razboi.

Trebuie precizat ca un tribunal similar cu cel de la Nürnberg a fost creat la Tokio, actele incriminate drept crime de razboi de catre statutul acestuia fiind identice cu cele prevazute in Statutul Tribunalului de la Nürnberg.

Tratatele umanitare

Conventiile de la Geneva din 12 august 1949 si Protocolul aditional I la aceste Conventii din 8 iunie 1977 au extins considerabil sfera crimelor de razboi.

Statutele tribunalelor internationale penale

Atat Statutul Tribunalului International Penal pentru fosta Iugoslavie, cat si Statutul Tribunalului International Penal pentru Rwanda, precum si Statutul Curtii Penale Internationale, stabilind crimele de razboi, confirma, in principiu, prevederile tratatelor umanitare.

7.1.2. Alte infractiuni internationale (delictele internationale)

Delictele internationale (delicta juris gentium), spre deosebire de crimele internationale, sunt infractiuni internationale mai putin grave. Orice infractiune internationala care nu este calificata de tratate ca o crima internationala intra in categoria delictelor internationale, denumite deseori si "alte infractiuni interna­tionale'. Prin aceste infractiuni sunt afectate valori universale care sunt importante dar nu sunt esentiale pentru comunitatea internationala. Statele au obligatia de a le incrimina prin propria legislatie, de a le reprima si de a coopera pe plan international in materie penala, mai ales sub aspectul urmaririi si a extradarii autorilor. Ca urmare a imperfectiunilor codificarii acestei materii, asistam astazi la situatii in care fapte internationale deosebit de grave nu sunt calificate drept crime internationale, ci doar ca simple infractiuni. Este si cazul terorismului international.

Faptele considerate in prezent ca infractiuni internationale, fara a intra in categoria crimelor internationale sunt:

terorismul international;

- traficul cu stupefiante; traficul cu fiinte umane;

- falsificarea de moneda;

- pirateria maritima;

- distrugerea cablurilor submarine;

- difuzarea de publicatii pornografice.

Terorism international

Atentatele din 11 septembrie din S.U.A. au dus la apogeu sirul de acte teroriste de o deosebita gravitate din ultimul deceniu. Comunitatea internationala in ansamblul ei, socata de pericolul extrem pe care l-au materializat autorii acestor acte, a reactionat prompt la chemarea la lupta contra terorismului.

Din nefericire, la nivelul codificarii regulilor internationale, care sa incrimineze aceste grave crime, nu s-au facut nici pana astazi pasi categorici, ramanandu-se, mai degraba, la nivelul discursului. Terorismul international ramane si acum in textele conventionale doar ca o alta infractiune internationala.

Proiectul de Cod al crimelor contra pacii si securitatii omenirii, in ultima sa varianta, califica terorismul ca o crima internationala, dar numai in situatii de conflict armat ca o crima de razboi[43]. Statutul Curtii Penale Internationale adoptat la Roma in anul , care a reunit practic cele doua proiecte, al Codului crimelor contra pacii si securitatii omenirii si al Statutului Curtii Criminale Internationale, si a devenit un veritabil cod penal si de procedura penala internationala, nu a retinut crimele de terorism nici macar in forma prevazuta de proiectul amintit. Este adevarat ca terorismul international poate fi asimilat cu multe din actele incriminate de Statutul Curtii Penale Internationale, fie in categoria crimelor contra umanitatii, fie in categoria crimelor de razboi. Ramane insa ca o mare imperfectiune a dreptului international public actual faptul ca terorismul international nu este calificat si sanctionat expres ca o crima internationala distincta, extrem de periculoasa in contextul realitatilor din ultimii ani.

Ca si agresiunea, nici terorismul international nu este definit astazi pe cale conventionala si, intr-o mare masura, de aici decurge dificultatea incriminarii. Desi este un fenomen care a insotit intreaga existenta a statelor, comunitatea internationala nu a reusit sa adopte un tratat universal care sa condamne terorismul international in general si sa califice actele corespunzatoare acestuia drept crime internationale.

Terorismul poate fi privit atat ca atitudine, cat si ca un instrument, dar si ca o metoda prin care autorii, folosind teroarea, urmaresc realizarea unor scopuri diverse. Dupa cum scopurile sunt private sau politice, terorismul poate fi doar o infractiune de drept comun, prin care autorul urmareste obtinerea unor avantaje personale, materiale sau de alta natura, si poate fi terorism politic, cand are obiective politice.

Cand actele se comit pe teritoriul unui singur stat, terorismul capata forma terorismului intern, ca infractiune de drept comun sau ca terorism politic.

Cand actele se comit cu transgresarea frontierelor nationale, avem de-a face cu terorismul international, fie ca forma a criminalitatii transfrontaliere, fie ca forma a terorismului politic, acesta din urma prezentand un pericol extrem pentru relatiile internationale, pentru pacea si securitatea internationala, mai ales cand actele sunt comise cu sprijinul sau chiar numai cu incuviintarea statelor - terorismul de stat.

Exista multe incercari doctrinare de definire a terorismului. In esenta, este vorba despre acte de o extrema violenta prin care, provocand teroarea cat mai larg posibil si utilizand metode si mijloace barbare, deosebit de periculoase, se urmaresc scopuri diverse, precum schimbarea unor regimuri politice, lichidarea unor lideri politici, revendicari etnice sau de alta natura, obtinerea unor avantaje, chiar numai simpla razbunare sau doar un avertisment.

In planul reglementarilor juridice internationale a existat o singura incercare de a se adopta un tratat general care sa condamne terorismul interna­tional in integralitatea lui. Este vorba despre Conventia pentru prevenirea si combaterea terorismului, adoptata la Geneva, sub egida Societatii Natiunilor, in anul 1937, impreuna cu Conventia pentru infiintarea unei Curti Penale Internationale. Din pacate, ambele Conventii au ramas in faza dezideratului, nefiind ratificate de state.

Si in plan regional au fost preocupari de adoptare a unor conventii pentru reprimarea terorismului international.

In ultimul timp, Adunarea Generala, Secretarul General si Consiliul de Securitate al ONU au intensificat actiunile de adoptare a unor masuri mai concrete de combatere a terorismului international. Numeroasele rezolutii adoptate referitoare atat la actele teroriste din 11 septembrie 2001, cat si la actiunile de lupta impotriva terorismului derulate pe teritoriul Afganistanului duc la concluzia ca este inevitabila adoptarea unor instrumente juridice generale care sa defineasca si sa califice terorismul international ca o crima internationala. Mentionam faptul ca, la 28 septembrie 2001, Consiliul de Securitate al ONU a creat Comitetul contra terorismului[44], cu sarcina de a stabili masurile in acest scop, printr-o larga colaborare cu statele.

Traficul ilicit cu stupefiante

Ca si terorismul international, traficul ilicit cu stupefiante nu este calificat astazi decat ca o infractiune internationala, chiar daca, in una din variantele proiectului de Cod al crimelor contra pacii si securitatii omenirii[45] se intentionase o calificare a acestuia ca o crima internationala.

Traficul ilicit cu stupefiante este infractiune internationala atunci cand faptele care constituie continutul acesteia sunt savarsite cu transgresarea frontierelor nationale, obiectul ei fiind strans legat de dreptul fundamental al omului la sanatate.

Primele reglementari internationale sunt relativ timpurii. Astfel, in anul 1912, la Haga, se adopta prima Conventie asupra stupefiantelor, urmata de numeroase alte conventii, adoptate fie in cadrul Societatii Natiunilor, fie al ONU, care au incercat sa condamne traficul ilicit cu stupefiante.

Traficul cu fiinte umane

Este considerat tot o infractiune internationala, fiind incriminata inca din anul 1904 cand, la Paris, s-a incheiat un Aranjament international care condamna traficul cu carne vie, mai precis traficul cu femei si copii cu varsta mai mica de 20 de ani.

Prima Conventie internationala pentru reprimarea traficului cu carne vie a fost adoptata tot la Paris, in anul 1910, care condamna inclusiv recrutarea femeilor pentru a se prostitua, chiar cu consimtamantul lor.

Societatea Natiunilor a materializat preocuparile in acest domeniu prin adop­tarea la Geneva, in anul 1921, a Conventiei pentru reprimarea comertului cu femei si copii si, in anul 1933, a Conventiei pentru reprimarea traficului cu femei majore.

Preocuparile de condamnare a traficului cu femei si copii a continuat si in cadrul ONU. Astfel, in anul 1950, a fost adoptata Conventia pentru reprimarea si abolirea traficului cu fiinte umane si a exploatarii prostituarii altuia, completata in acelasi an cu un protocol. Noutatea pe care o aduc aceste reglementari consta in incriminarea traficului, chiar consimtit, cu orice fiinta umana indiferent de sex, rasa, varsta sau alte deosebiri. Mai recent, tinand seama de amploarea pe care au luat-o aceste fapte in ultimii ani, la 15 noiembrie 2000, s-a adoptat Conventia Natiunilor Unite contra criminalitatii transnationale organizate, completata cu Protocolul aditional vizand prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane, in particular a femeilor si copiilor.

Si in plan regional s-au amplificat preocuparile de cooperare penala in acest domeniu. De exemplu, Consiliul Europei a adoptat la 16 mai 2005 Conventia pentru lupta contra traficului cu fiinte umane.

Falsificarea de moneda

Cu implicatii negative majore asupra stabilitatii sistemelor financiare si a dreptului de proprietate, in general, falsificarea de moneda reprezinta actiunea de contrafacere a oricarui semn monetar, in mod ilicit.

Primele actiuni de reprimare pe plan international s-au consacrat prin Conventia internationala pentru reprimarea falsificarii de moneda, adoptata la Geneva, in anul 1929, insotita de un protocol facultativ. Sunt incriminate nu numai actele de contrafacere a monedelor, ci si punerea lor in circulatie stiind ca sunt false, producerea sau procurarea de instrumente destinate producerii de moneda falsa, inclusiv tentativa si participarea la asemenea fapte.

Pirateria maritima

Este infractiunea internationala concretizata prin actele ilicite savarsite pe mare de particulari sau de nave de stat, cu scopul de a jefui alte nave, inclusiv de a le scufunda. Aceasta infractiune a fost consacrata prin mai multe documente internationale, precum Tratatul de la Nyon, din anul 1937, Conventia cu privire la marea libera, de la Geneva, din anul 1958 si Conventia asupra dreptului marii, de la Montego-Bay, din anul 1982. De mentionat ca, potrivit acestor tratate, navele militare si cele destinate serviciului public ale oricarui stat au dreptul sa urmareasca si sa captureze navele pirat, cu dreptul statului respectiv de a judeca pe autorii faptei si de a decide soarta navei pirat.

Distrugerea de cabluri submarine

Este calificata ca infractiune internationala de Conventia asupra marii libere, adoptata la Geneva in anul 1958. Conventia asupra dreptului marii de la Montego-Bay confirma aceasta calificare si aduce ca noutate obligatia de despagubire a proprietarului navei care a fost prejudiciat pentru ca a evitat sa deterioreze un cablu sau conducta submarina.

8. Concluzii

Rezultatele obtinute in reglementarea unor importante probleme cu incidente directe in dreptul international penal, ca si diligentele care se depun in continuare pentru dezvoltarea unor asemenea reglementari, pentru amplificarea eforturilor in sensul colaborarii tot mai largi in reprimarea criminalitatii si pentru codificarea tot mai precisa a normelor din acest domeniu, sunt dovada ca in zilele noastre asistam la o larga afirmare a dreptului international penal, la conturarea tot mai clara a principiilor, a instrumentelor si metodelor sale, care sa-l faca mai eficient in lupta comunitatii internationale pentru sanctionarea incalcarilor aduse principiilor si normelor de drept si pentru respectarea legalitatii internationale atat in timpul de pace cat si in perioada de conflict armat.[46]