La conceptia unei succesiuni care se poate transmite s-a ajuns mai tirziu, cind s-a putut face distinctie intre transmiterea lucrului si aceea adreptului si cind s-a admis posibilitatea de transmitere a unui drept asupra lucrului altuia.
Institutia succesiunii este mult legata de cea aproprietatii private, caci a aparut si s-a consolidat in procesul acapararii mijloacelor de productie si a produselor de catre majoritatea dominata, constituind principalul instrument juridic prin care s-a asigurat perpetuarea sistemului exploatarii sclavagiste(3).
Romanii au ajuns la aceasta conceptie abia mai tirziu, in procesul evolutia generale a ideilor privind transmiterea patrimoniului. La origine, ei nu admiteau ideea tansmiterii patrimoniului de la defunct la succesorii sai, asa cum nu admisese ideea transmiterii proprietatii intre vii.
Pornind de la princiupiu ca nu exista patrimoniu fara titular, vechii romani considerau ca patrimoniul unei persoane dispare odata cu moartea sa.
In aceea epoca, raporturile dintre o persoana si patrimoniul sau aparea ca o legatura materiala intemeiata pe ideea de puterea care se stingea odata cu moartea titularului patrimoniului(4).
Emil Molcut: Drept roman. Editura 'Press-Mihaela' SRL Bucuresti 2000. P. 133.
Stefan Cocos: Drept roman. Editura AU-Beck, Bucuresti 2000. P.133.
Emil Molcut: op. cit. P.133.
Intrucit dreptul defunctului se stingea odata cu ea, romanii considerau ca dobindesc un drept nou, un drept de proprietate-putere(5).
In epoca clasica, cuvintul succesiune era intrebuintat, numai in intelesul de succesiune cu titlu universal.
In timpul lui Justinian, se vorbea de o succesio in res sau in singulares res, in opozitie cu succesio per universitatem sau in universitatem.
Heriditas se numeste si totalitatea bunurilor lasate de o persoana decedata.
Herdelele nu este numai un succesor de bunuri lasate si datorii, o heriditas cuprinzind si elemente nepatrimoniale.
TIPURI DE SUCCESIUNI, EVOLUTIE, INSEMNATATE.
Persoanele chemate a dobindi succesiunea sunt desemnate fie prin voita legii si atunci cind avem de-a face cu succesiunea legala, fie prin testament.
Succesiunea ab interstat(fara testament) se deschide atunci cind nu exista succesori testamentari, fie pentru ca defunctul nu a lasat testament, fie pentru ca testamentul nu a fost valabil intocmit.
Chiar din timpul legilor celor XII Table,care reglamenta riguros succesiunea legala, succesiunea testamentara capata prioritate fata de aceasta. Era nu numai un obicei, dar si un fel de demnitate cetata-neasca ca cineva sa moara lasind testament(6).
4.Mihai Vasile Jakota: Drept roman. Editura 'Fundatiei' Chemarea' Iasi. P.512.
Emil Molcut: op. cit. p. 134.
Evolutia generala a dreptului roman a cunoscut, din punct de vedere succesoral, doua tendinte principale, astfel:
decaderea formalismului. Daca la origine actele juridice reclamate de transmiterea patrimoniului defunctului catre succesorii sai erau imbracate in forme solemne extrem de rigide, cu timpul, fata de cerintele economice, in continua expansiune, formele se simplifica tot mai mult, astfel incit, in final, constatam ca simpla manifestare de vointa este suficienta pentru declansarea unor consecinte juridice.
ocrotirea rudeniei de singe, rudenie ce tine sa ia locul agnatiunii, ca fundament al mostenirii. Fiul de familie emancipat nu-si putea
mosteni tatal, intrucit inceta sa mai fie ruda cu el(7).
Succesiunea este importanta din doua puncte de vedere:
interesul creditorilor care dobindesc in persoana heredelui un nou
debitor, avind mai multe sanse de a fi platit, intrucit averea succesorului se alatura celui a defunctului.
interesul defunctului - bunurile vindute erau pe numele sau. Odata cu moartea sa se sting uzufructul si datoriile ce rezulta dintr-un delict.
Pe linga cele doua tipuri de succesiuni, in dreptul roman exista si un al treilea, respectiv succesiunea diferita contra testamentului. Potrivit principiului libertatii de a testa, testatorul putea institui sau dezmosteni pe descendentii sai, dupa cum credea de cuviinta, cu conditia sa respecte formele solemne.
Emil Molcut: op. cit. p. 136.
Stefan Cocos: op. cit. p. 134.
PRINCIPII FUNDAMENTALE ALE SUCCESIUNII
Nemo pro parte testatus, pro parte interstatus decedere protest - nimeni nu poate muri in parte fara testament. Conform acestui principiu, succesorul nu poat veni la succesiune decit dac este herede estamentar.
Pentru aceeasi succesiune el nu poate fi in acelasi herede testamen-tar si herede ab interstat.
semel heres, semper heres - o data herede, totdeauna herede.
