Forma de guvernamant

Forma de guvernamant

Una din bazele organizarii puterii statale este teritoriul. Teritoriul intereseaza dreptul constitutional in primul rand sub aspectul structurii de stat.

Structura de stat nu este altceva decat organizarea de ansamblu a puterii in raport cu teritoriul, ea indicandu-ne daca un stat este constituit din unul sau mai multe state membre.

Structura de stat formeaza obiect de cercetare, in egala masura atat pentru dreptul international public cat si pentru dreptul constitutional.

Dreptul international public este interesat in cercetarea structurii de stat indeosebi pentru identificarea subiectelor raporturilor de drept international. Pentru dreptul constitutional interesul stiintific ce-1 prezinta structura de stat trebuie cautat in realitatea ca teritoriul este o baza a organizarii puterii, ca structura de stat este organizarea puterii in raport cu teritoriul si ca dreptul constitutional reglementeaza acele relatii sociale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a puterii.

Forma statului exprima modul de organizare a puterii, structura interna si externa a puterii. Laturile competente ale acesteia sunt: structura de stat, forma de guvernamant si regimul politic. Laturile componente ale acesteia sunt: structura de stat, forma de guvernamant si regimul politic. Aceste aspecte sunt determinate de trei criterii de analiza:

a) modul de organizare si exercitare a puterii in raport cu teritoriul;

b) natura institutiei investita cu prerogativele de sef al statului;

c) modul de guvernare, concretizat in gradul de participare a poporului la
conducerea societatii si drepturile si libertatile cetatenesti.

In functie de acestea, distingem o structura de stat unitar sau federal, o forma de guvernamant monarhica sau republicana si un regim politic democratic sau nedemocratic.

1. Structura de stat

Structura de stat reprezinta organizarea puterii in raport cu teritoriul, adica impartirea statului in unitati administrativ-teritoriale sau in parti politice autonome si raporturile dintre stat, considerat ca intreg, si partile sale componente. Din acest punct de vedere, statele se impart in state simple sau unitare si state compuse sau federative, care presupun o grupare sau o uniune.

Structura de stat intra in sfera de preocupare a dreptului constitutional, cat si in cea a dreptului international public. Primul are in vedere modul cum este organizata puterea in interiorul statului. Cel de al doilea se ocupa de state ca subiecte ale raporturilor de drept international.

Statul unitar sau simplu. Se bazeaza pe un singur centru de decizie, in sensul ca 'o vointa unica se transmite asupra teritoriului intr-o maniera de fluid electric'. Suntem in prezenta unui stat unitar atunci cand are un singur parlament, un singur executiv, un singur organ de jurisdictie suprem si o singura ordine juridica. Locuitorii unui stat unitar au in principiu o singura cetatenie sau, mai bine zis, statul respectiv acorda o singura cetatenie. In statele unitare, organele administratiei locale se subordoneaza uniform in raport cu puterea centrala.

Statele unitare pot fi, din punct de vedere administrativ, mai mult sau mai putin centralizate. Descentralizarea reprezinta delegarea unor atributii administrative ale puterii centrale pe plan local, in favoarea unor reprezentanti alesi. Descentralizarea reprezinta recunoasterea unor sfere de competente mai mare. Ea conduce la un grad de autonomie mai mare, dar nu la independenta.

Statul federativ sau compus. Federatia este formata din mai multe state membre, din unirea carora apare un stat nou, ca subiect unitar de drept. Statul federal cuprinde unitati federale care poarta diferite denumiri. in Australia, India, SUA poarta denumirea tot de state, ca si statul federal. in schimb, in alte tari, poarta denumirea de provincii (Canada), landuri (Germania si Austria), regiuni (Belgia) etc.

Statele federative dispun de o organizare distincta de cea a statelor federale. Ele au o putere legislativa, executiva si jurisdictionala proprie. La randul lor, unitatile federale au propriile lor organe, parlamente, guverne, organizate jurisdictional. Uneori, unitatea federala dispune in mod simbolic de un drapel. In S.U.A. exista 51 de Constitutii, inclusiv aceea a statului federal; Guvernatorul unui stat american este replica Presedintelui S.U.A.

Statele federale si unitatile federale au o ordine juridica comuna si una proprie. Din aceasta cauza, in unele state federative exista o mare diversitate a ordinei de drept, de la o unitate federala la alta. Dreptul elaborat de statul federativ este prioritar in raport cu dreptul statului federat.

Statul federativ este subiect de drept international, la fel ca si un stat unitar. El dispune de suveranitate deplina, isi asuma drepturile si obligatiile pe plan economic, monetar, diplomatic, militar. Unitatile federale nu dispun de atributul suveranitatii si nu apar ca subiecte de drept pe plan international, dar isi pastreaza o anumita organizatie statala, care reprezinta mai mult decat autonomie administrativa. in virtutea acestei calitati isi pastreaza o anumita independenta, de exemplu dreptul de a se desprinde din federatie.

Relatiile dintre unitatile federale, precum si cele dintre acestea si statul federativ, sunt relatii de drept intern.

Suprapunerea celor doua nivele ale statului implica repartizarea competentelor intre statul federal si statele federale. Aceste probleme sunt determinate, in principiu, de constitutia federala, care stabileste expres domeniile care reprezinta interesele superioare (si sunt deci atributii federatiei). Celelalte domenii raman de competenta statelor federate. Unele constitutii stabilesc competente relativ limitate pentru statul federativ, altele rezerva o sfera mai larga de probleme. Uneori, constitutia statului federal are domenii concurente cu cele ale statului federal de exemplu in Germania, unde statele federale pot sa intervina, daca federatia nu o face.

Controlul efectuat de Curtile Supreme ale federatiilor reprezinta o garantie a respectarii competentelor. Astfel, acestea judeca conflictele intre statul federal si statele membre, intre statele membre si intre particularii care apartin unor state diferite.

Statelor federative le este specifica o structura parlamentara bicamerala: o camera reprezinta populatia statului in intregime, iar cealalta camera reprezinta statele federale (respectiv Senatul sau Camera Superioara).

Este adevarat ca exista si state unitare care au o structura parlamentara bicamerala. Ele au la baza diferite consideratii, printre care se numara si traditia istorica sau dorinta de a realiza un anumit echilibru intre cele doua Camere.

Majoritatea statelor din lume au o structura unitara; aproximativ 20 de state sunt federative. Factorii care determina aparitia unui sistem federal de guvernare sunt numerosi, ei pot fi de natura istorica, geografica, culturala. Un loc important printre acestia il determina si marimea tarii. Prin urmare, nu este surprinzator ca cele mai multe tari din lume au o structura federala. Astfel, 40% din populatia lumii traieste in state federale. Vom ilustra cele mentionate mai sus cu cateva exemple.

Argentina are 22 de provincii, fiecare cu propria Adunare, propriul guvernator si propria constitutie. Curtea Suprema, formata din 5 membri, judeca conflictele constitutionale ale statului federal.

Australia are 6 state, cu propria lor constitutie si organe legislative. Conflictele federale sunt rezolvate de inalta Curte australiana, formata din 7 membri.

Austria are 9 landuri, fiecare cu propria sa Adunare. Puterea lor este limitata la problemele planificarii regionale, agricultura, spitale si electricitate. Curtea Constitutionala este formata din 14 membri si rezolva conflictele federale. Brazilia are 23 de state, care au Adunari unicamerale, un guvernator ales si constitutie.

Insulele Comore sunt un grup de 3 insule; fiecare are un guvernator ales si o Adunare a insulei, cu autonomie legislativa si administrativa partiala.

Germania, dupa unificare, are 16 landuri, fiecare cu propria sa constitutie, Adunare aleasa si Guvern, care are in frunte un premier.

India are 25 de stat| organizate in special pe baza de limba; fiecare are Adunarea sa aleasa, un Consiliu de ministri si un premier. Exista si un guvernator stabilit de presedintele federal.

Mexic are 31 de state, cu Adunarile lor proprii, alese, guvernatori si constitutii.

Elvetia are 26 de cantoane. Fiecare canton are propria sa constitutie, Adunare legislativa si Guvern; acestea au puteri substantiale in sfere socio-economice, cum ar fi educatia, mediul, turismul, transportul.

Emiratele Arabe Unite au 7 seicate. Fiecare seic este un conducator ereditar absolut in propriul sau seicat.

S.U.A. au 50 de state, care au propria Constitutie, Adunare, Guvernator ales si o Curte Suprema. Conducerea federala are responsabilitate pentru problemele externe si cele de aparare si pentru coordonarea problemelor dintre state. Exista o Curte Suprema formata din 9 judecatori, care se ocupa cu disputele constitutionale la nivelul federatiei.

Literatura de specialitate precizeaza ca, uneori, in statele federale exista doua cetatenii. in realitate, cresterea puterilor federatiilor a condus fie la disparitia, fie la reducerea rolului cetatenilor in statele federale. Prin urmare, cetatenia cu mai multe grade a devenit o exceptie. in Europa, aceasta a continuat sa existe in Elvetia, unde o persoana este nu numai cetateanul Confederatiei, dar si al cantonului si al comunei (localitatii) de unde provine. Cetatenia (nationalitatea) cantonala (denumita si 'indigenat') si cetatenia (nationalitatea) comunala (denumita 'dreptul de cetate') se dobandesc, la fel ca si cetatenia (nationalitatea federala), prin: filiatie, casatorie, neutralizare. Termenul 'nationalitate' este echivalentul celui de 'cetatenie'. in multe tari nu se face distinctie intre ele.

Alte state federale din Europa nu cunosc cetatenia pe mai multe grade. in Germania a existat sub Imperiu si in timpul Republicii de la Weimer. Nu a fost exclusa din Constitutia actuala, dar nu si-a gasit concretizarea. In Austria nu exista doua tipuri de cetateni. In Belgia, care a evoluat incet spre federalism, nu a fost introdusa o cetatenie diferentiala, ci se ia in considerare numai conceptul de nationalitate in sens etnic. In Constitutia S.U.A., in amendamentul XIV, se prevede ca 'orice cetatean al S.U.A. este in acelasi timp cetatean al statului in care traieste'. Exista deci, o cetatenie cu doua grade, numai formal. 'intrucat se confunda cu rezidenta -arata Pierre Garrone - intr-o tara in care mobilitatea este mai mare, ea nu poate fi considerata ca un atribut stabil al persoanei si nu are deloc influenta, nici juridica, nici simbolica'.

In ceea ce priveste Uniunea Europeana, a inceput sa fie introdusa cetatenia cu doua grade. Astfel, in Tratatul Uniunii Europene de la Maastricht - 1992 s-a hotarat sa se introduca in Tratatul de la Roma o parte intitulata 'Cetatenia Uniunii'. Unul dintre articolele acestei parti precizeaza ca 'este cetatean al Uniunii orice persoana care are nationalitatea statului membru'. Dupa cum se poate constata, deocamdata, cetatenia nationala ramane centrala. De altfel, drepturile conferite Uniunii nu se refera decat la anumite domenii specifice si care existau si inainte de proclamarea unei cetatenii a Uniunii. In orice caz, un pas important pe planul principiilor a fost traversat: 'existenta unei cetatenii europene, manifestata prin modelul cu pasaport uniform, este un element al constructiei unei Europe federale'.

Asociatiile de state. Grupurile de state pot fi impartite in doua mari categorii: federatiile si asociatiile. Asociatiile nu pot fi considerate forme ale structurii de stat; ele nu constituie subiecte unitare ale raporturilor de drept international. Asociatiile reprezinta formatiuni ale vietii internationale; statele componente isi pastreaza independenta (cel putin formal). Relatiile dintre statele membre sunt raporturi de drept international, reglementate prin tratate, ca si relatiile cu statele care nu fac parte din asociatie.

a) Uniunea personala este o forma de asociere in care o persoana este seful a doua sau mai multe state; aceasta persoana poate fi monarh sau presedinte. Uniunile personale au aparut, de cele mai multe ori, datorita regulilor de succesiune la tron. Ele nu constituie un subiect unitar decat din punct de vedere al faptului ca suveranitatea celor doua state se confunda cu persoana sefului de stat. Celelate aspecte ale organizarii puterii sunt Luxemburgul (1815-1890). Daca avem in vedere acceptiunea mai larga, in care seful statului este un presedinte, atunci putem ilustra uniunile personale si cu exemplul celor trei republici de pe continentul sud-american, unite sub presedentia lui Simion Bolivar si anume: Peru (1813), Columbia (1814) si Venezuela (1816).

b) Uniunea reala este o asociatie de state care au comun seful statului (de obicei monarh), precum si alte organe de stat comune. Spre deosebire de uniunea personala, statele se unesc voluntar. Organele de stat comune se constituie in domeniul relatiilor internationale, in probleme de aparare, finante etc. Uniunea reala ar putea constitui o forma incipienta a unei noi structuri de stat. De altfel, uneori, au constituit in practica o etapa pentru formarea statelor unitare, cum ar fi Principatele Unite (Tara Romaneasca si Moldova, intre 24 ianuarie 1859 - 24 ianuarie 1862). in alte situatii, uniunea reala a fost temporara, de exemplu Austria si Ungaria - intre anii 1867-1918 -, Norvegia si Suedia - intre anii 1815-1905 -, Danemarca si Islanda -, intre anii 1918-194 Aceste forme de asociere sunt considerate depasite.

c) Confederatia este o asociatie intre state egale, care accepta sa coopereze in unele domenii de natura economica, financiara, militara, diplomatica etc, pastrandu-si suveranitatea. Relatiile dintre statele membre, inclusiv delegarea exercitiului unor competente, se reglementeaza printr-un tratat. Deciziile importante in ceea ce priveste problemele comune se reglementeaza printr-un tratat. Deciziile importante in ceea ce priveste problemele comune se iau cu unanimitatea membrilor sau prin referendum national. Structurile cu caracter interguvernamental sunt configurate ca expresie a suveranitatii statelor. Confederatiile existente in trecut au reprezentat o etapa pentru constituirea statelor federale. De exemplu, Confederatia Statelor Unite a Americii de Nord -care a durat din 1778 pana in 1787; Confederatia Helvetica - din perioada 1803-1848 -, a le carei radacini se intind pana in secolul XIV si care s-a transformat in Statul federal Elvetia, prin Constitutia din 1848; Confederatia germanica - care a durat din 1815 pana in 1866; si Confederatia Germaniei de Nord - 1867 - 1871 -, care a precedat Imperiului german din 1871.

In perioada actuala avem exemplul Senegambiei, creata in 1981; confederatia asociaza Senegalului francofon si Gambia anglofona. Confederatia are o Adunare constituita din 60 de membri, din care 20 provin din Parlamentul gambian si 40 din Parlamentul senegalez. Confederatia este componenta in materia de politica externa, aparare si securitate.

Se pare ca Uniunea europeana, care este o confederatie de tip modern, se indreapta catre un stat federativ. Daca ne referim la istoria Uniunii Europene, putem consemna cateva etape. Astfel, la initiativa Germaniei si Frantei, statele europene au creat, succesiv, Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Euratomul, prin Tratatul de la Roma, 1957. Aceste comunitati au fuzionat in 1965. Ulterior, prin semnarea Tratatului de la Maastricht din 1992, acestea s-au transformat in Uniunea Europeana, care coopereaza in materie politica, economica, monetara. in prezent, Uniunea Europeana si-a creat o ordine de drept proprie. Dreptul comunitar, ca si dreptul unui stat federativ, se bucura de prioritate fata de dreptul national, in conditiile stabilite de constitutia fiecarui stat.

2. Forma de guvernamant a Romaniei

Intre forma de guvernamant si regimul politic exista o stransa legatura, astfel incat este greu de facut o distinctie precisa.

In multe manuale de drept constitutional din tarile occidentale s-a renuntat sa se mai abordeze forma de guvernamant datorita faptului ca ar fi lipsita de importanta practica. Se trateaza pe larg structura de stat si regimurile politice. Clasificarea acestora din urma se refera in special la modul in care este distribuita puterea intre organele statului, conform criteriului separatiei puterilor in stat si mai putin potrivit altor considerente care se refera la natura mai mult sau mai putin democratica a puterii.

Totusi, in dreptul constitutional roman continuam sa analizam forma de guvernamant ca o parte componenta a formei de stat, datorita traditiei, dar si din considerente practice. in Constitutia noastra (dar si in alte constitutii, cum ar fi cea a Frantei) se proclama forma de guvernamant republicana, ti mai mult chiar, se precizeaza ca este una din problemele care nu poate fi supusa revizuirii.

In literatura juridica din tara noastra, exista mai multe definitii ale formei de guvernamant. Uneori, ele se opresc asupra unor aspecte, care conform opiniei unor autori, intra in domeniul regimului politic. De altfel, aceasta dilema a traversat istoria gandirii din cele mai vechi timpuri pana in prezent.

Din considerente didactice, ne vom opri asupra unei definitii mai simple, fara sa pretindem ca aceasta acopera in intregime complexitatea acestei probleme. Prin urmare, forma de guvernamant se refera la natura organului care indeplineste functia de sef al statului si la modul in care acest organ este constituit.

Evolutia formei de guvernamant in Romania a exprimat intreaga evolutie istorica de la formarea statului unitar roman 1859 pana in prezent.

Constitutia din 1866 sub sectiunea I 'Despre domn' reglementeaza monarhia ca forma de guvernamant stabilind ereditatea in linie descendenta directa, legitimitatea cu excluderea copiilor nelegitimi, primogenitura, masculinitatea, cu inlaturarea urmasilor de sex feminin.

Monarhia este mentinuta si de constitutiile din 1923 si din 1938.

Forma monarhica a fost inlocuita cu forma republicana de guvernamant prin Legea 363 din 30 decembrie 1947. republica a fost consacrata prin constitutiile din anii 1948, 1952, 1965.

Dupa revolutia din decembrie 1989 prin Decretul-lege nr. 2 s-a reafirmat forma de guvernamant republicana, iar potrivit legislatiei s-a instituit functia de Presedinte al Romaniei. Constitutia actuala a Romaniei prin art. 1 stabileste ca forma de guvernamant a statului roman este republica.

Presedintele Romaniei este ales prin vot universal si nu este subordonat Parlamentului.

In preptul constitutional prin forma de guvernamant intelegem in general modul in care sunt constituite si functioneaza organele supreme. Ea este raportata in principiu la trasaturile definitorii ale sefului de stat si la raporturile sale cu puterea legiuitoare.

Realizand o sinteza a formelor de guvernamant vom retine ca cele mai utilizate au fost monarhia si republica. Monarhia ca forma de guvernamant se caracterizeaza prin aceea ca seful statului este un monarh (rege, imparat, emir, print) absolut sau nu, ereditar sau desemnat dupa proceduri specifice in functie de traditiile regimului constitutional.

In evolutia monarhiei se pot identifica: monarhia absoluta, monarhia limitata, monarhia parlamentara dualista, monarhia parlamentara contemporana.

Monarhia absoluta, ca cea mai veche forma de monarhie se caracterizeaza prin puterea discretionara in stat a monarhului.

Monarhia limitata (constitutionala), asa cum o arata chiar denumirea, se caracterizeaza prin limitarea puterilor monarhului prin legea fundamentala a statului (constitutia).

Monarhia parlamentara dualista este o forma a monarhiei constitutionale prin care monarhul si parlamentul stau din punct de vedere legal pe o pozitie egala.

Monarhia parlamentara contemporana, intalnita astazi in Anglia, Belgia, Olanda, tarile scandinave, ca o expresie a traditiei si istorie acestor tari are mai mult un caracter simbolic.

Republica este acea forma de guvernamant in care asa cum se spune cetatenii se guverneaza singuri, desemnandu-si sau alegand un sef de stat denumit de regula presedinte.

Republica parlamentara se caracterizeaza prin alegerea sefului de stat de catre parlament in fata caruia de altfel si raspunde, nuantat desigur.

Republica prezidentiala se caracterizeaza prin alegerea sefului de stat de catre cetateni fie direct prin vot universal, egal, secret si liber exprimat, fie indirect prin intermediul colegiilor electorale (electori, S.U.A. de exemplu).

3. Regimul politic

Asa cum am aratat, regimul politic este strans legat de forma de guvernamant, astfel incat unii autori le identifica. Totusi, distinctia este necesara, intrucat regimul politic reflecta continutul real al puterii, in ce masura este mai mult sau mai putin democratica, spre i deosebire de forma de guvernamant republicana nu este neaparat democratica.

Regimul politic se refera la modul in care este exercitata puterea, aratand cum participa si cum sunt reprezentati cetatenii in organele statului, felul in care este distribuita puterea intre ele si efectele exercitiului ei asupra drepturilor si libertatilor cetatenesti.

In literatura de specialitate s-au facut o serie de clasificari ale regimurilor politice, folosindu-se diferite criterii.

In opinia noastra, putem stabili natura regimului politic in functie de: detinatorul real al puterii, gradul de participare a cetatenilor la conducerea societatii, precum si sfera drepturilor si libertatilor cetatenesti. Dupa felul in care sunt intrunite aceste elemente distingem regimuri politice democratice si nedemocratice. Astfel, atunci cand puterea se afla in mainile unei singure persoane (suveran sau dictator) sau a unui grup restrans (oligarhia aristocratica burgheza sau comunista) cetatenii nu participa in mod real la exercitiul puterii, iar drepturile si libertatile sunt reduse, formale sau inexistente. Suntem in prezenta unor regimuri nedemocratice. Istoria ne-a dezvaluit, pe langa regimurile absolutiste, obligarhice si dictaturi totalitare fasciste sau comuniste, in secolul nostru. Daca puterea se afla in mana reprezentantilor alesi, cetatenii participa direct sau indirect la putere, iar drepturile si libertatile sunt garantate, suntem in prezenta unor regimuri democratice. Aceste caracteristici corespund succintei definitii date de Abraham Lincoln: 'guvernarea poporului prin popor si pentru popor'.

In literatura occidentala se mai foloseste frecvent, in cazul regimurilor democratice, un criteriu complementar, si anume principiul separatiei puterilor in stat, care exprima nu numai natura, dar si modul in care functioneaza regimul politic.

Principiul separatiei consta in faptul ca se pot distinge trei puteri: legislativa (care elaboreaza legile si apartine parlamentului), executiva (care asigura executarea lor si este incredintata guvernului si presedintelui sau monarhului, in general), jurisdictionala (care se aplica particularilor pentru a judeca diferendele lor, precum si conflictele dintre stat si cetateni). intre aceste puteri trebuie sa existe un echilibru, o relativa independenta si un control reciproc.

In practica, distribuirea puterii intre organele statului si raporturile dintre ele s-au conturat, de-a lungul timpului, intr-o serie de tari, in imprejurari istorice specifice, si a dat nastere la combinatii diferite.

Totusi, cu toata diversitatea conditiilor istorice, in tarile occidentale democratice se pot descifra cateva tipuri de regimuri politice, potrivit principiului separatiei puterilor in stat. Astfel, distingem: regimuri politice parlamentare, regimuri politice prezidentiale si regimuri politice semiprezidentiale.

Pivotul raporturilor dintre diferite organe ale statului, adica punctul de referinta principal, il reprezinta, in opinia mai multor autori, executivul. Acesta se poate prezenta sub forma individuala sau colectiva (seful statului, primul ministru, Guvernul etc.) si poate avea un rol mai mult sau mai putin important in timp si spatiu. Indiferent de forma sa contemporana, istoriceste, executivul este descendentul direct al monarhiilor absolute sau al regimurilor autocratice. Tocmai de aceea, procurarea principala a democratiilor occidentale este ca acesta sa nu se automatizeze sau sa se absoarba celelalte puteri si sa nu se reduca astfel libertatile cetatenesti.

In regimul parlamentar, raporturile executivului cu Parlamentul sunt diferite fata de alte tipuri.

Trasaturile regimului politic parlamentar sunt urmatoarele:

Parlamentul este ales de cetateni;

executivul este reprezentat de doua organe distincte: seful statului si guvernul (care este condus de primul ministru);

seful statului poate sa fie monarh (de ex. Marea Britanie) sau presedinte (Germania). Monarhul este stabilit ereditar, iar acolo unde forma de guvernamant este republica, presedintele este ales pe o perioada determinata de catre Parlament;

atributiile sefului statului sunt mai reduse sau simbolice;

seful statului, fie ca provine prin traditie ereditara, fie ca este ales de catre Parlament, cel putin teoretic, nu raspunde in fata parlamentului, cu atat mai mult cu cat atributiile pe care le detine presupun echidistanta si implicare mai mare numai in situatiile critice. Totusi acesta raspunde indirect prin intermediul Guvernului, pentru ca actele sale cele mai importante sunt contrasemnate de catre premier;

cealalta parte a executivului, respectiv Guvernul, raspunde fata de Parlament. De obicei, liderul partidului sau al coalitiei care a castigat majoritatea in alegeri este desemnat de sefiil statului sa devina prim-ministru si sa formeze Guvernul. Lista si programul Guvernului depind de aprobarea Parlamentului. Raspunderea ministrilor este solidara si individuala. Pentru realizarea politicii de conducere efectiva a tarii, Guvernul propune cele mai importante acte normative, pe care Parlamentul le poate accepta sau respinge. in acelasi timp, Parlamentul isi poate exprima dezaprobarea fata de politica Guvernului, printr-un vot de neincredere, care poate sa duca la demiterea acestuia.

Autorii J.D. Derbyshire si I. Derbyshire aratau ca, in regimurile parlamentare, executivul provine de la Adunare si 'ca cel putin teoretic este responsabil fata de ea'. in realitate, precizau ei, primul ministru britanic, de exemplu, se bucura de majoritatea clara in Parlament si are o putere executiva mai mare decat presedintele S.U.A. in schimb, in tarile in care exista coalitii guvernamentale, autoritatea premierului este mai slaba, puterea fiind divizata printre ministrii care provin dintr-o varietate de partide.

Cea de a treia putere, cea judecatoreasca, s-a deprins de multa vreme de cea executiva, (exercitata impreuna cu cea legislativa de monarh), prin existenta unor institutii specifice, instantele judecatoresti. Ele au independenta proprie, in sensul ca celelalte puteri nu se amesteca in modul in care solutioneaza litigiile dintre cetateni sau pe cele dintre cetateni si organele statului. Bineinteles ca ele trebuie sa judece pe baza constitutiei si legilor adoptate de Parlament si a altor acte normative (inclusiv ale executivului), daca sunt in litera si spiritul celor dintai. De-a lungul timpului, in multe tari s-a creat treptat o atributie care are rolul de control al constitutionalitatii legilor, fie de catre instante special constituite, fie de instante ordinare. in ciuda disputelor potrivit carora, daca o instanta ar controla constitutionalitatea legilor elaborate de Parlament, s-ar incalca principiul separatiei puterilor in stat, aceasta practica s-a impus. Ea raspunde logicii statului de drept, in care actele tuturor autoritatilor trebuie sa se supuna legilor si mai ales legii supreme.

Totusi, puterea judecatoreasca si institutia controlului constitutionalitatii legilor, precum si forma in care se practica in diferite tari, nu au legatura directa cu forma de regim politic pe care o imprima relatia dintre legislativ si executiv. De aceea, nu ne vom referi la ea in paragrafele care urmeaza. Aceasta nu inseamna ca nu o vom avea in vedere in permanenta, ca un pilon principal, in care se distribuie puterea in orice regim democratic, pentru a nu se putea abuza de ea.

b) Regimul prezidential a fost conceput in asa fel incat sa exprime cel mai bine principiul separatiei puterilor in stat, printr-o determinare mai stricta a atributiilor executivului si legislativului si o legitimitate a fiecaruia, prin alegerea de catre cetateni. Desi in aceste regimuri legislativul, executivul si judiciarul isi pastreaza mai bine individualitatea, ele nu pot sa nu conlucreze, fiind dimensiunile acelorasi puteri indivizibile.

Cel mai semnificativ exemplu este acela al Constitutiei S.U.A., care a urmarit sa exprime fidel principiul separatiei, dar in practica a fost greu de respectat, astfel incat s-au gasit solutii constitutionale pentru echilibrul reciproc, dar si colaborarea puterilor.

Trasaturile regimului politic prezidential sunt urmatoarele:

o executivul este reprezentat de o singura entitate, seful statului, care este si seful guvernului;

o ministrii sunt numiti si depind, in general, numai de autoritatea presedintelui. Ei raspund solidar si individual numai in fata sefului statului;

o seful statului este ales de cetateni, ca si Parlamentul. Prin urmare, provenienta legitimitatii lor este similara;

o Presedintele nu raspunde in fata Parlamentului, iar guvernul sau nu poate sa se retraga datorita unui vot de neincrede dat de Parlament;

Presedintele are atributii importante in domeniul conducerii problemelor executiv-administrative. De asemenea, are competente importante in domeniul apararii tarii, al relatiilor externe, al numirii unor inalti functionari publici, pe care le solutioneaza cu avizul Parlamentului; din punct de vedere legislativ, presedintele are initiative legislative indirecte, prin intermediul mesajelor adresate Parlamentului sau prin intermediul propunerii facute de deputati. De asemenea, acesta are dreptul de veto, cu ocazia promulgarii legilor; dreptul de veto nu este absolut; poate fi respins de Parlament cu o alta majoritate, mai mare.

c) Regimul semiprezindetial intruneste atat trasaturi ale regimului parlamentar, cat si trasaturi ale regimului prezidential.

Trasaturile regimului semiprezidential sunt urmatoarele:

o Presedintele este ales de intreaga natiune, ca si in republicile prezidentiale. Prin urmare, presedintele se bucura de aceeasi legitimitate ca si Parlamentul;

o executivul este reprezentat de presedintele ales de catre cetateni si de guvern. Acesta din urma este subordonat atat fata de seful statului, cat si fata de Parlament, care au o legitimitate politica similara. Presedintele desemneaza premierul, de obicei liderul majoritatii care a castigat in alegeri, prezinta lista guvernului si programul de guvernare spre aprobarea Parlamentului. Ministrii raspund solidar si individual in fata Parlamentului. Parlamentul poate acorda vot de incredere guvernului;

Presedintele are o serie de competente in domeniul apararii, al politicii externe, al numirii unor functionari publici superiori, in solutionarea unor situatii critice ale tarii, pe care le realizeaza cu avizul Parlamentului;

Raspunderea presedintelui in fata Parlamentului nu este directa, ci prin intermediul guvernului. Astfel, o parte din actele emise de presedinte sunt contrasemnate de premier;

Din punct de vedere legislativ, presedintele are unele prerogative, cum ar fi, in unele tari, posibilitatea adoptarii unor acte normative in alte domenii decat cele rezervate legilor; promulga legile si are posibilitatea sa le trimita spre reexaminare Parlamentului, care poate respinge propunerea presedintehii cu o alta majoritate, mai mare, poate sa ceara verificarea constitutiei, validitatii unor legi inainte de promulgare, etc.

Formele structurii de stat

In formele structurii de stat cuprindem statul unitar si statul federativ. Statul unitar mai este denumit in literatura de specialitate si statul simplu, iar statul federativ mai este analizat si sub denumirea de stat compus sau complex alaturi de asociatiile de state.

Statul unitar sau simplu. Ca forma a structurii de stat statul unitar se caracterizeaza prin existenta unei formatiuni statale unice si prin existenta unui singur rand de organe centrale de stat (un singur organ legiuitor, un singur guvern, un singur organ judecatoresc suprem).

Statul federativ compus sau unional. Spre deosebire de starul unitar, statul federativ este format din doua sau mai multe state membre din unirea carora apare un nou stat, federatia - ca subiect unitar de drept. El se caracterizeaza prin existenta a doua randuri de organe centrale de stat si anume organele federatiei (Parlament, Guvern, organ suprem judecatoresc) si organele statelor membre in sensul ca fiecare stat membru are un Parlament, un Guvern si un organ judecatoresc suprem proprii.

5. Asociatiile de state

in cadrul asociatiilor de state sunt cercetate obisnuit uniunea personala, uniunea reala si confederatia. Unii autori mai adauga la aceasta enumerare comunitatea de natiuni (Commonwealth) si uniunea franceza, in timp ce altii, studiind uniunile si confederatia sub notiunea mai larga de state compuse in care se cuprinde si federatia, includ in asociatia de state numai comunitatea de natiuni si uniunea franceza.

Uniunea personala este o asociatie de doua sau mai multe state independente, care au in comun doar seful statului. Uniuni personale cunoscute in istorie sunt: Anglia si Regatul Hanovrei intre 1714 si 1837; Olanda si Marele ducat de Luxembourg intre anii 1890-1908.

Uniunea reala este o asociatie de state in care pe langa seful statului exista si alte organe de stat comune. De obicei aceste organe de stat comune sunt in domeniul afacerilor externe, armatei, finantelor etc. uniuni reale cunoscute in istorie sunt: Principatele Unite intre 24 ianuarie 1859 si 24 ianuarie 1862; Austria si Ungaria intre anii 1867-1918; Norvegia si Suedia intre anii 1815-1905; Danemarca si Islanda intre anii 1918-194

Confederatia de state este o asociatie de state independente determinata de considerente economice si politice atat de ordin intern cat si de ordin extern, care nu da nastere unui stat nou, ca subiect individualizat de drept. in istorie s-au cunoscut urmatoarele confederatii: Confederatia statelor americane intre anii 1778-1787; Confederatia germanica intre 1815-1871 si Confederatia Elvetiana intre anii 1815-1848.