Principalul izvor al obligatiilor, contractul, reprezinta acordul de vointa intre doua sau mai multe persoane in scopul de a produce efecte juridice. In dreptul roman elementele esentiale ale contractului, elemente fara de care un contract nu putea fi valabil erau: capacitatea, consimtamantul si obiectul .
A) CAPACITATEA reprezinta aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si a-si asuma obligatii.
Aveau deplina capacitate de a incheia contracte cetatenii romani sui juris. In cazul altor persoane capacitatea de a incheia contracte lipsea sau era limitata. Astfel, in dreptul vechi erau incapabili de drept, deci lipsiti total de capacitate de folosinta sclavii, peregrinii si fiii de familie. In dreptul clasic s-a admis ca sclavul se poate obliga natural, ca peregrinii pot incheia acte conform dreptului gintilor si chiar conform dreptului civil daca au detinut jus comercii. La sfarsitul Republicii fiii de familie au obtinut dreptul de a se obliga civil.
Incapabili, de fapt, deci lipsiti de capacitate de exercitiu erau alienatii mintal, infantes, minorii de 25 de ani, risipitorii si femeile sub tutela, care, puteau deveni creditoare dar nu puteau deveni debitoare decat cu auctoritas a tutorilor.
B) CONSIMTAMANTUL reprezinta acordul de vointa al partilor unui contract. O singura vointa nu este suficienta pentru incheierea unui contract, caci oferta nu obliga pe cel care a facut-o, ea putand fi retrasa pana la acceptarea de catre cealalta parte. Existau insa trei cazuri in care actul unilateral de vointa produce efecte juridice: cand era vorba de "votum " adica promisiunea facuta unui zeu, in cazul in care promisiunea era facuta unei cetati si in cazul in care era vorba de promisiunea unei recompense facuta de catre un stapan de sclavi celui care il va aduce pe sclavul fugit.
Consimtamantul pentru a fi valabil trebuia sa fie serios, sa nu fi fost dat in gluma (jocandi causa) sau in imprejurari din care rezulta neindoielnic lipsa intentiei de a se obliga.
Pentru a fi valabil consimtamantul nu trebuia sa fie viciat. Viciile de consimtamant in dreptul roman sunt: eroarea, teama dolul si leziunea.
a) EROAREA (error) consta intr-o reprezentare gresita a realitatii in momentul incheierii actului juridic. Nu orice eroare constituie un viciu de consimtamant ci doar cea care altereaza vointa exprimata la incheierea contractului, astfel ca respectivul contract este lovit de nulitate. Constituie deci viciu de consimtamant urmatoarele cazuri de eroare:
.error in negotio - consta in eroarea asupra naturii juridice a actului incheiat. Spre exemplu o parte crede ca face o vanzare iar cealalta parte crede ca face un depozit.
.error in corpore - consta in eroarea asupra identitatii obiectului contractului. Spre exemplu o parte crede ca vinde un fond iar cealalta parte crede ca cumpara un sclav.
.error in substantia (in materia) - consta in eroarea asupra calitatii esentiale a lucrului ce priveste substanta materiala sau intelectuala a lucrului care constituie obiectul contractului. Spre exemplu se vand sfesnice din arama in loc de sfesnice de aur.
.error in personam - este eroarea asupra identitatii persoanei cu care se contracteaza, fie ca persoana respectiva are calitatea de creditor fie de debitor. Spre exemplu se trateaza cu Maevius crezand ca se trateaza cu Titius. Tot in aceasta categorie de eroare intra si "error in sexu ", de exemplu Titius vinde o sclava lui Seius, iar acesta crede ca a cumparat un sclav.
.error in quantitate este eroarea asupra cuantumului, atunci cand acesta este un element esential al contractului. De exemplu vanzatorul crede ca este vorba de o suma de bani mai mare in timp ce cumparatorul de o suma de bani mai mica si nu se inteleg sa se plateasca sau, dupa caz, sa se restituie diferenta de pret
b) TEAMA (Metus) reprezinta violenta psihica creata prin amenintarea unei persoane cu un rau de natura sa o determine sa incheie un contract, pe care in lipsa amenintarii nu l-ar fi incheiat. Pentru ca teama sa constituie viciu de consimtamant, trebuia sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa existe in momentul incheierii contractului (metus praesens), sa fie suficient de puternica sa nu poata fi inlaturata si sa fie nelegitima. Victima violentei avea la dispozitie in apararea sa fie o actiune in vederea anularii contractului (actio metus causa) fie o exceptie prin care se paraliza actiunea reclamantului (exceptio metus causa) Actiunea si exceptia metus causa putea fi intentata nu numai impotriva autorului violentei si a mostenitorilor sai, dar si impotriva tertilor care au tras foloase de pe urma contractului al carui consimtamant fusese viciat.
c) DOLUL (Dolus) reprezinta totalitatea manoperelor viclene pe care una din parti le utilizeaza pentru a o determina pe cealalta parte sa incheie contractul, pe care, in lipsa acestor manopere, nu l-ar fi incheiat. Victima dolului se putea apara printr-o "actio de dolo " cand contractul fusese executat si printr-o "exceptio doli " cand contractul nu fusese executat.
d) LEZIUNEA ca viciu de consimtamant intervenea cand o persoana trata printr-un contract o afacere in conditii economice vadit dezavantajoase pentru ea suferind astfel o leziune.
Aceasta persoana trebuia sa fie impuber sau minor de 25 de ani, iar daca incheia un contract in astfel de conditii beneficia de restitutio in integrum ob aetatem.
e) OBIECTUL, un alt element esential al contractului il reprezinta prestatia la care se obliga debitorul fata de creditor. El trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: sa fie posibil din punct de vedere fizic si juridic ,sa fie licit, suficient determinat si sa prezinte interes pentru creditor.
CAUZA. Chiar daca in dreptul roman nu s-a facut din cauza un element esential al contractului, unii autori fac precizari cu privire la aceasta
Cauza in dreptul roman are sensuri multiple:
1) fundamentul juridic al unui act sau sursa unui drept (de exemplu sursa unei obligatii ca in expresia ex variae causarum figuris).
2) motivul care indeamna o persoana sa faca un act ( causa impulsiva). Spre exemplu "eu va fac o datio pentru ca voi mi-ati facut un serviciu " (causa praeterita) sau "pentru ca voi imi veti face un serviciu " (causa futura).
3) cauza determinanta a actelor, scopul esential pentru care debitorul propune sa se angajeze. Spre exemplu, eu fac o spondeo pentru o cauza de pret (credendi causa) sau pentru a realiza o donatie (donandi causa) etc.
In dreptul roman, stipulatia era un contract abstract si el ramanea valabil chiar daca scopul pentru care a fost facuta nu era atins.
Trebuie facuta precizarea ca in dreptul roman desi cauza nu ne apare ca un element esential al contractului, ea nu putea fi ilicita sau imorala. Spre exemplu nu se putea incheia o stipulatie pentru a comite un delict. Pentru cauza imorala sau ilicita jurisprudenta acorda o "condictio ob turpem causam ".
Spre deosebire de elementele esentiale. cele accidentale pot lipsi dintr-un contract fara a afecta prin aceasta valabilitatea contractului.
TERMENUL (dies) este un eveniment viitor si sigur in ceea ce priveste producerea sa, de care depinde exigibilitatea sau stingerea unei obligatii.
Termenul poate fi suspensiv, extinctiv, cert sau incert.
Termenul este suspensiv (dies a quo) cand priveste exigibilitatea creantei, adica suspenda sau amana executarea creantei. Obligatia debitorului ia nastere in momentul incheierii contractului dar executarea ei nu se va putea cere decat dupa indeplinirea termenului. Termenul suspensiv are doua efecte : primul efect priveste cazul in care creditorul cere executarea obligatiei inainte de implinirea termenului - in acest caz creditorul comite o "plus petitio ", care are drept efect respingerea actiunii si stingerea definitiva a dreptului sau; cel de-al doilea efect se refera la cazul in care debitorul plateste sau isi executa obligatia inainte de implinirea termenului - in acest caz plata se considera valabila si nu o plata nedatorata.
Termenul este extinctiv (dies ad quem) cand afecteaza durata obligatiei, implinirea acestuia producand stingerea obligatiei.
Termenul este cert (dies certus) cand este fixat printr-o data calendaristica sau printr-o data fixata la capatul unei perioade al carui punct de plecare este cunoscut.
Termenul incert consta intr-un eveniment sigur dar a carui data de realizare nu se cunoaste (de exemplu moartea creditorului intr-un contract de renta viagera).
CONDITIA (condictio) este un eveniment viitor si nesigur de care depinde nasterea sau stingerea obligatiei deci insasi existenta obligatiei.
Conditia poate fi suspensiva si rezolutorie (extinctiva).
Conditia suspensiva este acea conditie de a carei indeplinire depinde nasterea obligatiei. Spre exemplu Primus se obliga sa plateasca lui Secundus 100 sesterti daca corabia va sosi din Asia, in perioada in care nu se stie daca se va realiza conditia se considera ca inca nu exista obligatia. Creditorul nu putea cere executarea obligatiei dar daca debitorul a platit din eroare poate cere restituirea prestatiei pentru ca a efectuat o plata nedatorata.
Conditia rezolutorie este conditia de a carei indeplinire depinde stingerea unei obligatii. Spre exemplu Seius vinde lui Titius mosia Corneliana; daca pana la sfarsitul lunii viitoare Titius nu va plati pretul vanzarea va fi desfiintata. Deci in conceptia romanilor in acest caz existau doua conventii: una pura si simpla (incheierea vanzarii) si un pact ce are ca obiect desfiintarea primei conventii daca se va indeplini conditia numit pact comisor.
Efectele conditiei rezolutorii sunt:
a) pendente conditione - in perioada in care nu se stie daca se va realiza conditia, cumparatorul este proprietarul lucrului si in cazul pieirii fortuite a lucrului suporta riscul conform principiului "res perit domino ";
b) daca nu s-a indeplinit conditia, cumparatorul isi vede consolidat dreptul sau de proprietate din momentul incheierii contractului;
c) daca s-a indeplinit conditia, obligatia sau conventia este desfiintata cu efect retroactiv.
