NOTIUNEA SI CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE RENTA VIAGERA

Notiune.

Contractul de renta viagera face parte din categoria contractelor aleatorii, adica a acelor contracte in care existenta sau intinderea obligatiiilor partilor, sau a uneia dintre acestea depinde de hazard, ceea ce face ca sa existe sanse de castig, respectiv de pierdere pentru ambele parti (alea).

Contractul de renta viagera este reglementat de Codul civil in Cartea a III‑a, Titlul XIII (Despre contractele aleatorii), in Capitolul III, intitulat Despre contractul de rendita pe viata, art. 1639-1651.

Pentru a fi in prezenta unui contract de renta viagera este nevoie ca obligatia debitorului de plata a rentei periodice sa fie asumata pentru intreaga durata a vietii creditorului. Decesul credirentierului trebuie sa fie cauza exclusiva a stingerii rentei. 

Articolul 1643 Cod civil creeaza posibilitatea ca renta sa fie constituita in favoarea uneia sau a mai multor persoane. Calitatea de credirentier o poate dobandi atat cel care este transmitatorul bunului cat si o alta persoana desemnata de acesta, care nu a transmis nimic dar care va fi, in acest fel, beneficiara promisiunii de plata a rentei din partea debirentierului.

Cel mai frecvent acest lucru se intampla in practica cand unul din soti transmite un bun debirentierului in schimbul obligatiei acestuia de a plati renta viagera ambilor soti.

Problema care se pune in astfel de situatii este daca in raporturile cu creditorii obligatia debirentierului de a plati renta se mentine nemodificata pana la moartea ultimului creditor sau ea se reduce la partea calculata pentru creditorul respectiv.

Cu alte cuvinte, creanta, respectiv obligatia  este sau nu indivizibila? Apreciem ca obligatia de plata a rentei este una divizibila daca din clauzele contractului nu se poate deduce vointa partilor de a da un caracter indivizibil obligatiei  .

Ca regula generala obligatiile sunt divizibile, iar indivizibile sunt doar cele care prin natura lor nu pot fi executate divizat sau cele pe care partile le-au privit "sub un raport de nedivizibilitate", dupa cum prevede art. 1058 Cod civil. Obligatia de plata a rentei este una care prin natura ei este divizibila.

Fiind divizibila prin natura ei, regulile de la indivizibilitatea obligatiilor se pot aplica doar in masura in care in contract sunt clauze din care sa se deduca faptul ca partile au privit obligatia sub un raport de nedivizibilitate.

In consecinta moartea unui credirentier duce la stingerea partiala a rentei, celalalt sau ceilalti creditori fiind in drept sa solicite doar partea care li se cuvine dupa scaderea cotei credirentierului decedat.

In schimb este valabila si producatoare de efecte clauza prin care se stipuleaza plata integrala a rentei pana la decesul creditorului supravietuitor.

In ceea ce priveste debitorii , obligatia lor trebuie considerata, de asemenea divizibila, cu exceptia situatiei in care clauzele contractuale releva intentia partilor de a da un caracter indivizibil obligatiei respective.

Caractere juridice.

Contractul de renta viagera este, de regula, un contract cu titlu oneros, si anume un contract cu titlu oneros aleatoriu, deoarece exista sansa de castig - pierdere pentru ambele parti, aceste sanse depinzand de un eveniment viitor si incert; perioada cat va trai credirentierul. Daca prestatia periodica in bani se plateste pe un timp determinat, contractul nu mai este aleatoriu si deci nu este renta viagera.

Contract sinalagmatic.

In functie de continutul lor, contractele se clasifica in contracte sinalagmatice si contracte unilaterale. Cu atat mai bine, cu cat contractul de renta viagera este, de regula, contract sinalagmatic si, prin exceptie, contract unila­teral, vom putea intelege cei doi termeni ai grupei si, dupa caz, caracterul sinalagmatic ori unilateral al acestui contract:

a)       contractul sinalagmatic este contractul care da nastere la obligatii reciproce intre parti. Cum este si normal, fiecare parte a contractului sinalagmatic isi asuma obligatii si, bineinteles, dobandeste drepturi; si

b)       contractul unilateral este acela care naste obligatii numai pentru una din parti, cealalta parte fiind doar titularul drepturilor corelative.

Caracteristici definitorii pentru caracterul sinalag­matic al contractului de renta viagera. In aceasta privinta sunt de pus in discutie urmatoarele caracteristici: reciprocitatea obligatiilor, conexitatea obligatiilor si corelativitatea existenta in­tre drepturile unei parti, pe de o parte si obligatiile unei parti, pe de alta parte, fara a deosebi dupa pozitia lor de creditor si debitor in acelasi timp.

In legatura cu caracteristica definitorie a caracterului sinalag­matic de renta viagera cu titlu oneros constand in reciprocitatea obligatiilor se impun urmatoarele precizari:

ambele parti - atat credirentierul, cat si debirentierul isi asuma obligatii, motiv pentru care obligatiile asumate de ele sunt considerate a fi reciproce;

credirentierul isi asuma ca principala obligatie formarea fondului de renta viagera, in bunuri sau in bani si, in legatura cu aceasta, transmiterea dreptului de proprietate catre debirentier (obligatie de a da) si isi asuma obligatia de a face, constand in predarea bunurilor ori in operatiu­nile concrete de inmanare, depunere la banca ori alte echivalente privind sumele de bani;

debirentierul, la randul sau, se obliga sa savarseasca prestatiile periodice catre credirentier, prestatii care sunt, in acelasi timp, obligatii de a da, constand in transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor (de regula sume de bani) la care se refera prestatiile sau de a face, constand in actiunile concrete privind predarea bunurilor la care se refera ori, dupa caz, la predarea sumelor de bani.

In legatura cu cea de a doua trasatura (caracteristica) defini­torie a caracterului sinalagmatic al contractului de renta viagera cu titlu oneros, constand in conexitatea obligatiilor partilor se poate observa cu usurinta ca:

obligatiei credirentierului de a forma fondul de bunuri sau capital si de a transmite dreptul de proprietate asupra lui (obligatia de a da) ii corespunde obligatia debirentierului de a plati (a executa) prestatiile periodice, in conditiile contractului, si de a transmite dreptul de proprietate asu­pra a ceea ce face obiectul prestatiilor (obligatie, de ase­menea, de a da).

obligatiei credirentierului de a preda bunul (bunurile) la care se refera prestatia sa ori de a indeplini toate activi­tatile pe care le implica predarea sumei de bani (obligatie de a face) ii corespunde obligatia, de asemeni, de a face a debirentierului, de a indeplini toate activitatile pe care le implica predarea bunurilor sau sumelor de bani la care se refera prestatia periodica.

In sfarsit, in legatura cu corelativitatea drepturilor unei parti cu obligatiile celeilalte parti, trasatura definitorie a caracterului sinalagmatic al contractului de renta viagera cu titlu oneros, se impun urmatoarele precizari:

dreptului credirentierului de a cere sa se formeze fondul rentei viagere (in bunuri sau in bani) ii corespunde obli­gatia debirentierului de a se conforma;

dreptului credirentierului de a cere transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului (bunurilor) ori sumei de bani ce constituie fondul rentei viagere ii corespunde obligatia debirentierului de a transmite acest drept;

dreptului credirentierului de a pretinde sa i se predea bu­nurile sau sumele de bani ce constituie fondul rentei viagere ii corespunde obligatia corelativa a debirentierului de a preda bunurile ori sumele respective;

dreptului debirentierului de a pretinde sa i se transmita dreptul de proprietate asupra bunurilor sau sumelor de bani la care se refera prestatiile periodice ii corespunde obligatia corelativa a credirentierului de a transmite acest drept catre primul; si

dreptului debirentierului de a pretinde sa i se predea efectiv bunurile sau dupa caz, sumele de bani ce consti­tuie fondul rentei viagere ii corespunde obligatia crediren­tierului de a preda asemenea bunuri sau fonduri banesti.

Din sumara analiza referitoare la caracterul sinalagmatic al contractului de renta viagera cu titlu oneros se poate lesne inte­lege ca raporturile juridice care se nasc dintr-un asemenea con­tract sunt raporturi juridice complexe.

Consecintele ce decurg din caracterul sinalagmatic al contractului de renta viagera. Este aproape o axioma faptul ca, in general, contractele sinalagmatice sunt carmuite de reguli proprii (reguli specifice), aplicabile si in situatia - regula in care contractul de renta viagera are caracter sinalagmatic:

exceptio non adimpleti contractus: partea care nu si-a executat obligatia nu poate pretinde celeilalte parti sa si-o exe­cute pe a sa, intrucat aceasta din urma ii poate opune exceptia neindeplinirii contractului;

daca o parte si-a executat obligatia asumata sau demon­streaza ca este gata sa si-o execute, pentru neexecutarea contrac­tului de catre cealalta parte poate cere rezilierea contractului; si

daca obligatia asumata nu poate fi executata datorita fortei majore, cealalta parte este libera de obligatie datorita fap­tului ca riscul contractual il suporta debitorul obligatiei imposibil de executat, ca urmare a regulii res perit domino.Neindoielnic, cele trei reguli specifice contractelor sinalag­matice la care ne-am referit opereaza tinand seama de spe­cificul contractului de renta viagera rezultand din existenta unui element aleator in raportul juridic la care da nastere.

Contract cu titlu oneros.

Potrivit scopului urmarit de parti, con­tractele se clasifica in contracte cu titlu oneros si contracte cu titlu gratuit.

Prin natura lucrurilor, spre deosebire de contractele cu titlu gratuit care se incheie in interesul exclusiv al unei singure parti careia i se procura un folos de catre cealalta parte, fara a se urmari sa se obtina ceva in schimb (un folos, o contraprestatie), in contractele cu titlu oneros fiecare parte urma­reste o asemenea contraprestatie in schimbul a ceea ce se obliga. Se urmareste deci, realizarea unui interes patrimonial in schimbul a ceea ce fiecare se obliga.

In context, rezulta ca:

In situatia in care contractul de renta viagera este un contract cu titlu oneros, atat credirentierul cat si debientierul se obliga la prestatii, unul in folosul celuilalt;

Daca insa suntem in prezenta unui contract de renta via­gera cu titlu gratuit, cea care se obliga este doar partea care constituie fondul rentei viagere - in bunuri sau in bani - nu si cealalta parte.

Din consecintele ce decurg din caracterul oneros sau cu titlu gratuit al contractului de renta viagera facem urmatoarele observatii.

a) renta viagera insasi poate fi constituita atat cu titlu oneros, cat si cu titlu gratuit, fara a deosebi in privinta izvorului sau;

b) ea poate fi constituita cu titlu gratuit daca isi gaseste cauza intr-o intentie de liberalitate, situatie in care se spune ca renta viagera se apropie foarte mult de donatie, fiind in ultima instanta chiar donatie. Se poate intelege usor ca o asemenea renta viagera poate fi constituita nu numai prin donatie, ci si prin testament²;

c) o donatie deghizata sub forma unui contract cu titlu one­ros poate imbraca forma unui contract de renta viagera cu ace­lasi titlu: printr-un asemenea contract s-ar recunoaste, de exemplu, o datorie de renta viagera care in realitate nu exista. Intr-o asemenea situatie, contractul de renta viagera nu ar fi unul cu titlu oneros ci unul cu titlu gratuit;

d) renta viagera si respectiv, contractul de renta viagera este cu titlu oneros, cu toate consecintele juridice care decurg din acest caracter, in situatia in care credirentierul fie transmite, fie se obliga sa transmita contravaloarea rentei, plata rentei constand, potrivit sensului civil din materia executarii contrac­tului, intr-o suma de bani ori intr-un alt bun imobil sau mobil.

e) In situatia in care renta viagera are ca obiect pretul unui imobil sau o suma de bani mai mici decat venitul imobilului sau, dupa caz, capitalului transmis ori egale cu acestea, suntem in prezenta unei donatii.

Contract aleator

Prin definitie, contractul aleator insusi este contractul la a carui incheiere partile nu cu­nosc nici existenta si nici intinderea exacta a avantajelor patri­moniale pe care le pot obtine, si nici daca si in ce masura sunt susceptibile de pierderi, pentru ca au inteles sa se oblige in functie de alea - un eveniment viitor si incert - sub aspectul realizarii ori momentului realizarii. Elementul aleatoriu consta, deci in alea, eveniment de care depind sansele partilor de pierdere sau de castig.

Contract consensual

Dupa modul de incheiere, actele juri­dice civile si deci si contractul, ca principala specie a acestora, se clasifica in: contracte consensuale, contracte solemne si contracte reale:

sunt consensuale contractele pentru a caror formare (validitate) este suficient acordul de vointa valabil expri­mat al partilor. Caracterul consensual al contractelor de­curge din principiul consensualismului, principiu dominant - ca actiune - in dreptul nostru civil, motiv pentru care se considera ca in raport de criteriul amintit, contractele consensuale constituie regula in materie, regula care cu­noaste numai doua exceptii:

contractele reale, definite ca fiind acele contracte pentru a caror formare valabila (validitate), pe langa acordul de vointa valabil exprimat al partilor, se cere si remiterea (predarea) unui lucru de catre o parte celeilalte parti. Intra in aceasta categorie contractul de imprumut, contractul de comodat, contractul de depozit si contractul de gaj; si

contractele solemne, definite ca fiind acele contracte care, sub sanctiunea nulitatii absolute, trebuie sa fie fa­cute in anumite forme. Altfel spus, pentru formarea vala­bila a acestora este nevoie de acordul de vointa valabil exprimat al partilor la care se adauga cerintele de forma impuse de lege sub sanctiunea nulitatii.

Se cere, deci, ca forma acestor contracte sa fie una ad validitatem sau ad solemnitatem. Intra in aceasta categorie donatia si actele de instrainare a imobilelor si contractul de ipoteca.

Este important sa nu se confunde forma ad validitatem (ad solemnitatem) cu forma scrisa ceruta de lege ad probationem. in aceasta din urma situatie, forma ad probationem nu conditio­neaza existenta si validitatea contractului, ci afecteaza, in conditii ale dreptului probator comun, posibilitatea dovedirii lui.

Se spune, pe buna dreptate, ca intr-o asemenea situatie contractul in sens de operatie juridica (negotium juris) exista (existenta lui nu este pusa in discutie) independent de faptul daca s-a facut sau nu un inscris care sa consemneze acordul de vointa al partilor, numai ca operatia juridica va fi foarte greu de dovedit.

O asemenea clasificare are o importanta anume pentru toate contractele, in general, pentru toate contractele aleatorii, in special si pentru contractul de renta viagera - in speta, asa cum se va preciza in continuare. Importanta rezida in nevoia de a stabili daca partile au incheiat un contract valid (valabil), inclusiv in cazul contractului de renta viagera, prin respectarea intocmai a cerintelor impuse prin normele care consacra formarea lor. Numai astfel se va putea stabili daca, in cazul contractului con­sensual, consimtamantul partilor a fost valabil exprimat si, in consecinta, in masura sa produca efecte juridice, daca, in cazul unui contract real, consimtamantul a fost valabil exprimat iar lucrul a fost remis (conditii cumulative) si, in sfarsit, daca in cazul contractelor solemne, consimtamantul a fost valabil format si a fost consemnat intr-un act cu respectarea cerintelor impuse de lege sub sanctiunea nulitatii absolute.

Contract numit.

Contractul de renta viagera este un contract numit. El are un nume propriu, "contractul de rendita pe viata' si o reglemen­tare proprie asigurata prin dispozitiile art.2242-2251 C. Civ. A considera contractul de renta viagera ca fiind un contract numit, prezinta o importanta deosebita pentru ca, in asemenea contracte partile nu trebuie sa prevada toate implicatiile raportu­rilor in care intra, decat daca este vorba de abateri de la regulile supletive ale legii, intrucat acestea isi gasesc consacrarea in lege. Spre deosebire de contractele numite, din care contractul de renta viagera face parte, in cazul contractelor nenumite par­tile trebuie sa prevada un intreg sistem de clauze spre a da re­glementare tuturor implicatiilor posibil de conceput ale unor ase­menea raporturi juridice.

Contract principal.

Alaturand suma regulilor care guverneaza contractele acce­sorii la suma regulilor care guverneaza contractele principale, se va intelege lesne ca regula in materie o constituie acestea din urma⁴.

Aceasta regula este perfect aplicabila si actioneaza pe deplin in materia contractului de renta viagera, pentru bunul mo­tiv ca acesta este un contract principal.

Astfel fiind, nu se poate pune in discutie actiunea regulii accesorium sequitur principale, in nici una din situatiile care sunt supuse analizei: validitatea, rezilierea, executarea s.a.

Atributul de "contract principal' al contractului de renta via­gera rezulta fara putere de tagada din toate textele legale con­sacrate reglementarii acestuia.

Contract negociat.

Contractul de renta viagera este un contract ne­gociat (un contract traditional) pentru ca intregul sau continut este rezultatul hotararii comune a partilor, respectiv, al acordului lor de vointa valabil exprimat.

Gratie acestui caracter, partile pot conveni in contractul de renta viagera asupra celor mai felurite clauze, stabilind, astfel, continutul dorit de ele, fara vreo influenta din afara, bineinteles totul in limitele dreptului pozitiv si ale bunelor moravuri.

Asa cum au fost infatisate deja textele care asigura regle­mentarea juridica a acestui contract si tinand seama de conti­nutul lor se poate trage concluzia ca legiuitorul de la 1864 a asigurat un cadru reglementativ larg si flexibil pentru aceasta institutie juridica.

Altfel spus, se poate conchide ca actiunea principiului auto­nomiei de vointa in materia contractului de renta viagera este tarmurita numai de limitele date de dreptul obiectiv si bunele moravuri.

In concluzie, contractul de renta viagera este un contract ne­gociat - tipic (traditional - tipic).

Contract translativ de proprietate.

Contractul de renta viagera este un contract translativ de proprietate, cu toate con­secintele ce decurg din aceasta, atat in privinta constituirii fon­dului de bunuri sau capitalului, dupa caz, cat si in privinta pres­tatiilor periodice la care debirentierul se obliga.