NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND SISTEMUL BANCAR
1.1. Banca si activitatea bancara in timp si spatiu
Activitatea bancara isi are originile in Antichitate, perioada in care bogatiile erau pastrate in temple, fapt ce aducea un anumit "profit" preotilor, pe langa recunoasterea templelor de catre populatie. In masura in care bunurile pastrate erau perisabile, modalitatea de pastrare era imprumutul de consumatie. Pentru deponenti se asigura plasarea bogatiei intr-un loc sigur, iar pentru preoti se realiza un profit. Dovada acestor practici este descoperirea de catre arheologi in Mesopotamia a tabelelor de contabilitate datand din 3400-2500 i.H.
O alta practica des intalnita in perioada antica era imprumutul cu dobanda, practica ce la inceput nu a putut fi controlata de autoritati, deoarece nu existau reglementari in domeniu.
Imprumutul cu dobanda este reglementat mai tarziu prin Codul lui Hammurabi care este recunoscut cu prima reglementare in domeniu . Printre altele, Codul prevede si contractele d eimprumut pentru a caror recunoastere era nevoie sa fie vizate de functionari regali; si contractul de comision, stramosul contractului de cont curent de astazi.
Aparitia bancilor ca institutii a avut loc in Grecia si Roma antica in secolele VI-VII i.H. Acesta este rezultatul dezvoltarii comertului ca o consecinta a emiterii monedei proprii de catre fiecare oras comercial. In scopul de a combate camata mai multe cetati grecesti au decis sa constituie "banci publice" care pe langa rolul propriu.zis bancar, mai aveau si sarcina strangerii impozitelor si dreptul de a bate moneda . Dupa modelul grecesc, in Roma antica apar "bancheri privati" si "banci publice".
In porturile grecesti, "trapezistii" devin bancheri veritabili in sensul actual altermenului; ei indeplinesc majoritatea functiilor bancii moderne: depuneri credite, schimb, crearea altor mijloace de plata decat bancnota sau moneda.
In Egipt, unde statul era atotputernic, erau imitati "trapezistii" greci prin infiintarea "Bancii Regale" (Banca Regala din Alexandria) care detinea monopolul activitatilor respective.
La Roma, "argintarii" au inlesnit si diversificat schimburile comerciale, ajungand sa asigure toate functiile clasice ale bancilor: depuneri, credite, gestiunea conturilor, serviciul cecurilor. Republica, apoi Imperiul Roman, creeaza asemenea banci specializate, in primul rand, cu pastrarea impozitelor colectate de la contribuabili .
Desi adeptii religiei crestine se ridicau impotriva ideii de dobanda, aceasta nu a impiedicat ca bancile sa cunoasca o prosperitate continua in Bizant unde, in secolul VII , Justinian codifica uzurile romane in domeniul bancar.
Societatea medievala a cunoscut schimbari profunde la sfarsitul secolul XI, ca urmare a cuceririi normande si a cruciadelor. Biserica crestina isi reafirma opozitia fata de practicarea dobanzii in Conciliul de la Latran (1179) si in cel de la Viena (1311), dar interdictia este eludata cu ajutorul ideii de risc sau de prejudiciu: cel care acorda imprumutul isi asuma un risc (damnum emergens) sau pierde un cstig posibil (lucrum cesans). Astfel se explica recunoasterea comertului bancar in secolele XII-XIV in Europa Occidentala . In aparitia bancilor,literatura de specialitate,acorda un rol important zarafului,intermediar al circulatiei monetare.Pentru ca utilizarea banilor presupunea anumite riscuri,cum ar fi transportul banilor la locurile de utilizare si detinerea banilor care nu aducea profit.Aceste fapte au determinat pe detinatororii de caoital sa incredinteze acest depozit unui intermediar,in scopul pastrarii si al remunerarii sub forma de dobanda.
Secolele XIV-XVI, marcate de importante evenimente, au influentat si activitatea bancara prin reaparitia bancilor publice in Spania si Italia, prin initierea in Italia a retelei "muntele de pietate"- asociatie de persoane care se grupeaza sub egida municipalitatii pentru a imprumuta fara dobanda nevoiasilor.
Dezvoltarea economica din perioada secolelor XVI-XVIII va favoriza consolidarea pozitiilor dobandite la sfarsitul Evului Mediu. Europa de Nord isi continua traditia sa de specializare, beneficiind si de pozitia maritima si de exodul protestantilor dupa razboaiele religioase.
Toate tarile europene admit, cel putin tacit, legitimitatea dobanzii si introduc banul-hartie: Banca Venetiei (1637) primeste depozite pe termen, cu dobanda, iar certificatele de depozit eliberate constituie o forma primitiva de moneda de banca; Banca din Amsterdam (1609) elibereaza depunatorilor certificatele negociabile a caror valoare se exprima intr-o moneda de cont si care, la randul ei, era cotata fata de moneda oficiala; Banca Angliei este fondata in 1694, ca societate pe actiuni prin subscriptie publica si intregul capital este imediat imprumutat statului. Ea are dreptul exclusiv de a emite bilete de banca. In cea de-a doua jumatate a secolului al XVIII-lea in Anglia mai functioneaza: bancile londoneze, bancile provinciale si bancile comerciale.
Banca Statelor Unite a fost constituita printr-un act al Congresului din 1791 cu drept de a bate moneda si de a emite bilete.
In Franta, dupa esecurile suferite de Colbert cu Casa de Imprumuturi (1674) si de John Law cu Banca Generala si Compania Occidentului, publicul nu mai accepta ideea banilor de hartie. In 1776 ministru finantelor, Turgot, impreuna cu Beaumarchais si cu doi bancheri constituie Casa de Scont care primeste depozite, emite bilete si sconteazaefecte de comert. In anul 1900, primul consul, generalul Bonaparte, fondeaza Banca Finantei.
In secolul al XX-lea, dupa exemplul Angliei, toate celelalte tari isi fixeaza valoarea monedei in metal pretios (paritatea in aur a monedei nationale), prin determinarea greutatii, titlul (denumirea) si valoarea monedelor metalice favorizand astfel, aparitia a trei ipostaze ale monedei: moneda metalica, moneda fiduciara (bancnota) si moneda scriptica sau scripturala (efectele de comert si conturile in banca la vedere) .
Tot in aceasta perioada apar "casele bancare", numite "bancile private", denumite in limba franceza "haute banque". Acestea nu se ocupa nici de emisiuni monetare, nici cu colectarea unor depozite bancare, ci se angajeaza in calitate de consilieri, agenti sau mandatari. In Germania, Austria si Olanda sunt denumite "banci private", iar in Anglia "merchant banks".
In secolul al XX-lea, bancile fiind rezervate claselor dominante, s-a evidentiat necesitatea de a se crea institutii: casele de economii, casele de economii pentru constructii, cooperativele de credit.
Inceputul secolului al XX-lea (1919-1920) este marcat de economia socialista, dupa prabusirea imperiului tarist si Rusia, continuand cu coalitia ei si preluarea teoriilor si principiilor economiei socialiste dupa 1944 la mai toate tarile din estul Europei, Orient Indepartat, Caraibe si continuand in deceniul 9 al secolului al XX-lea.
Analiza comparatista a dezvoltarii bancilor in special in Tarile Occidentale dezvoltate: Anglia, Statele Unite, Japonia, Franta, Canada, dar si tari socialiste dezvoltate: Polonia, Ungaria, Romania, China etc. conduc la doua constatari esentiale: emisiunea monetara ia treptat forma unei monopol de stat si in schimb banca isi asuma mai multe functii, pe care fiecare tara le va organiza si dezvolta conform particularitatilor proprii, determinand sisteme si structuri bancare specifice.
La sfarsitul secolul al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, bancile numite de "emisiune", se inmultesc in toate tarile, conducand in cele din urma la constituirea Bancilor Centrale. Fenomene economice sociale si politice va favoriza concentrarea bancilor de emisiune pana cand va ramane doar una singura: Banca Centrala.
1.2. Evolutia sistemului bancar romanesc
Si pe teritoriul romanesc practica bancara isi are originea tot in Antichitate,
fapt afirmat prin descoperirea in zona fostelor mine de aur ale Daciei Traiane, la Alburnus Maior, intre anii 1786-1855, a circa 50 de tablite cerate, din care 25 s-au pastrat si au fost publicate integral in anul 1873, la Berlin in opera Corpus Inscriptiorum Latinarum .
Cea de-a 13-a tablita cerata, reprodusa in pagina 951, in volumul al III-lea al lucrarii lui Theodor Mommsen, contine contractul pentru constituirea unei societati bancare (Societas Dinastiarae) redactat la 28 martie 167, la Deusera, localitate situata in apropiere de Alburnus Maior .
Sintagma "societas dinastariae" este o combinatie latino-greaca. Cuvantul grec "danistes" este echivalentul termenului latin "argentarius". Asadar, este vorba de so societate de bancheri, care practica imprumuturi cu bobanda.
Aporturile asociatilor la capitalul social constau in numerar. Desi aporturile erau inegale, contractul prevede ca, atat castigul, cat si eventuala pierdere se vor imparti egal intre asociati. Profitul societatii rezulta din dobanda perceputa pentru sumele imprumutate: se practica o dobanda de 1 %.
In Tarile Romane, prima institutie de tip bancar a aparut in primul deceniu al secolului al XIX-lea in Bucuresti. Apar apoi in anul 1857, la Iasi, Banca Nationala a Moldovei, si, in 1866, Banca Nationala in Bucuresti. Prima tentativa de constituire a bancii nationale a partinut principelui Grigore Alexandru Ghica. Desi supravegheata de stat, dupa mai putin de un an de la primele operatiuni, banca a dat faliment.
Cea de-a doua banca fost autorizata sa functioneze ca filiala a Bancii Imperiale Otomane din Constantinopol, fara nici un control sau participare al beneficii in favoarea guvernului.
