In economia de piata exista o stransa legatura dintre formele de proprietate si modul de implicare a agentilor economici in viata societatii. Formele de proprietate pot genera fie interes pentru sporirea performantelor agentilor economici, fie dezinteres fata de intreaga desfasurare a activitatii economice. S-a dovedit ca dezvoltarea societatii depinde de progresul inregistrat in materie de proprietate.
CONCEPTUL, OBECTUL SI SUBIECTUL PROPRIETATII
Proprietatea este un concept complex, cu o incarcatura juridica, filosofica si economica. In sens juridic proprietatea reprezinta "dreptul de a utiliza si de a dispune de un bun, intr-un mod excesiv si absolut, sub rezerva unor limitari precizate de legiuitor".
Optica juridica a proprietatii exprima relatia de posesiune a ceva de catre cineva. Viziunea filosofica fundamentala ideea de proprietate, pornind de la personalitatea umana : in proprietate omule se implica si se realizeaza ca fiinta totala, manifestandu-si responsabilitatea prin proprietatea pe care o poseda, de care dispune si pe care o integreaza social prin folosire eficienta .
In sens economic, proprietatea este definita ca totalitate a relatiilor dintre oameni in legatura cu bunurile, relatii legate de norme istoriceste determinate pe plan social. Ca raport socio-economic,proprietatea exprima :
. Dreptul de posesiune al bunurilor;
. Dreptul de dispozitie asupra obiectului proprietatii;
. Dreptul de gospodarire, administrare, gestionare a bunurilor;
. Dreptul de a culege roadele utilizarii proprietatii.
In cadrul acestor atribute, dreptul de posesiune are rol hotarator,din acesta decurgand toate celelalte. Aceste atribute reprezinta monopolul proprietarului, instrainarea lor fiind o functie exclusiva acestuia: instrainarea lor totala genereaza relatii de vanzare-cumparare, donatie, mostenire; iar instrainarea lor partiala provoaca relatii de inchiriere, arendare, concesionare.
Atributele mentionate ale proprietatii nu trebuie intelese simplist, in sensul ca se rezuma la puterea de "a detine, a folosi si a dispune de lucruri". In jurisprudenta vestului se opereaza cu conceptul de proprietate inteles ca "un set de drepturi", care determina legitimitatea participarii la procesul de dezvoltare sociala.
In esenta, proprietatea exprima unitatea dintre obiectul si subiectul ei.
Obiectul proprietatii il formeaza bunurile, in intreaga lor tipologie :
1. bunurile de consum, vizeaza omul ca fiinta biologica, consumator de bunuri,
2. bunurile economice sau mijloacele de productie, vizeaza omul ca factor de productie.
Societatea este interesata atat in dezvoltarea productiei de bunuri de consum cat si a bunurilor economice, de volumul si productivitatea acestora din urma depinzand, in buna parte, posibilitatea de multiplicare a intregului obiect al proprietatii.
O forma distincta a proprietatii, care prezinta mult interes pentru ingineri este proprietatea intelectuala, industriala si comerciala, reprezentata de patente, marci de fabrica sau comerciale, dreptul de autor si drepturi conexe dreptului de autor, desene si modele industriale, scheme ale configuratiei circuitelor integrate si altele.
Subiecti ai proprietatii sunt :
1. persoane fizice;
2. persoane juridice;
3. statul, care prin intermediul administratiei publice, detine, utilizeaza si gestioneaza o anumita parte din bunurile societatii;
4. organizatiile internationale , constituite prin aderarea anumitor agenti din diferite tari.
In economia contemporana, odata cu progresul tehnico-stiintific, cu sporirea considerabila si diversificarea obiectului proprietatii,se imbogateste structura raportului de proprietate. Proprietatea evolueaza, adaptandu-se noilor conditii,permitand dezvoltarea continua a economiei de piata. Astfel, se accentueaza pluralismul formelor de proprietate, se intensifica raporturile de competitie intre formele proprietatii, are loc intrepatrunderea sferelor publice si private ale proprietatii. Constituindu-se proprietatea mixta, se amplifica interventia statului in economie. In aceste conditii, drepturile de proprietate formeaza o parte tot mai importanta din regulile care guverneaza majoritatea interactiunilor economice, hotarand ce miscari economice trebuie facute. Pluralismul formelor de proprietate creeaza premisele stimularii initiativei, ofera posibilitati neingradite de actiune si optiune tuturor agentilor economici, prin instrumentele si mecanismele pietei. Revolutia manageriala determina trecerea puterii de decizie si a controlului de la proprietari la manageri, fapt reflectat si pe planul redistribuirii veniturilor. Cresterea interventiei statului in economie isi face simtita tot mai mult prezenta prin parteneriat, in sensul transformarii statului intr-un veritabil partener pentru intreprinzatori, integrandu-se organic in mecanismul economiei de piata.
FORMELE PROPRIETATII IN ECONOMIA DE PIATA
Istoria economica atesta existenta concomitenta a mai multor forme de proprietate, in cadrul fiecareia distingem mai multe modalitati de insusire a factorilor de productie si de exercitare a prerogativelor proprietatii de catre subiectul acesteia. Atat formele proprietatii cat si formele ei de gestiune difera in timp si spatiu. Diversitatea formelor de proprietate si de gestiune a acestora depinde de: epocile istorice, natura sistemelor economice, sistemul intereselor, competitia interna si externa, specificul productiei, gradul de eficienta economica, dimensiunea unitatilor economice etc.
In economia de piata contemporana coexista urmatoarele forme principale :
. proprietatea privata, cu forma de administrare individuala, individual-asociativa, privata de familie si privat-asociativa;
. proprietatea publica, aflata in proprietatea statului si in proprietatea unitatilor administrativ-teritoriale ;
. proprietatea mixta, rezultata prin combinarea formelor de proprietate privata si publica, atat in cadrul national, cat si la nivel international.
Proportia fiecarei forme de proprietate in cadrul economiilor nationale difera. In general in tarile cu economie de piata proprietatea privata ocupa locul central, predomina. Compatibilitatea multiplelor forme de proprietate are sens si suport in cresterea eficientei economice si in modernizarea aparatului tehnic al societatii. Eficienta si rationalitatea economica reprezinta criteriul absolut de apreciere a tuturor formelor de proprietate, care se afla intr-o permanenta competitie.
Ca forma principala a proprietatii in economia de piata, proprietatea privata se distanteaza de celelalte forme prin urmatoarele avantaje :
. asigura autonomie deplina unitatilor economice, constituind fundamentul libertatilor individuale si al democratiei economice;
. genereaza o concurenta reala intre agentii economici;
. stimuleaza libera initiativa in infiintarea si dezvoltarea intreprinderilor;
. asigura o cointeresare inalta si o motivare superioara in munca;
. permite o mai buna adaptare a activitatii unitatii la cerintele schimbatoare ale pietei, diminuand astfel riscul;
. asigura raspundere maxima pentru valorificarea factorilor de productie ai unitatii pentru sporirea eficientei ei economice .
Prin toate aceste virtuti, proprietatea privata sustine in mod constant interesul pentru o activitate economica performanta. Datorita acestor avantaje, in sistemul economiei de piata intreprinderea privata este considerata tipul fundamental si caracteristic de organizare a unitatilor economice. Cu toate acestea, proprietatea privata nu este lipsita de unele limite, care pot fi insa inlaturate sau atenuate prin interventia statului. Intre aceste limite avem in vedere faptul ca proprietatea privata :
. contine tendinte de extindere continua, de concentrare si centralizare, conducand treptat la monopoluri, cu urmari negative asupra functionarii mecanismului economiei;
. permite tendinte de specula cu marfuri si titluri de proprietate;
. poate favoriza o stare de nesiguranta materiala si neliniste in randul proprietarilor mici si mijlocii;
. favorizeaza polarizarea societatii intre bogati si saraci, iar prin posibilitatea mostenirii conduce la formarea unei paturi parazite.
In ceea ce priveste proprietatea publica, constituita in principal pe calea nationalizarilor si a unor investitii speciale, ca avantaje de retinut :
. cuprinde unele domenii devenite in mod traditional de utilitate publica, cum ar fi :transportul feroviar, telecomunicatii, posta, retelele de apa, gaze, retele electrice, exploatarea si conservarea unor resurse ale solului si subsolului etc.
. se angajeaza in activitati cu riscuri mari dar necesare societatii, pentru care intreprinzatorii privati nu manifesta interes, cum ar fi :cercetarea stiintifica si cercetarea spatiala;
. asigura populatiei un acces mai larg la unele nevoi sociale :asistenta sanitara, invatamant public, activitati culturale ;
. ofera o mai mare stabilitate locurilor de munca;
toate aceste virtuti ale proprietatii publice prezinta importanta deosebita pentru dezvoltarea oricarei economii nationale, dar efectul lor se poate reduce daca nu se actioneaza consecvent in directia atenuarii consecintelor si limitelor acesteia.
Astfel, in modul de organizare si conducere a activitatii unitatilor economice trebuie tinut seama de faptul ca proprietatea publica :
1. limiteaza initiativa si creativitatea in procesul muncii, nivelul castigurilor fiind relativ mai redus;
determina instrainarea lucratorilor de mijloacele de productie folosite, limitand interesul si raspunderea in activitatea lor;
2. datorita existentei mai multor verigi administrative, favorizeaza elemente de birocratism, care intarzie in luarea deciziilor si reduce capacitatea de adaptare la schimbarile pietei;
3. poate admite nerentabilitatea unor intreprinderi care supravietuiesc prin subventii de la bugetul de stat.
Proprietatea publica ocupa un loc mai putin important in SUA, Elvetia, si are o pondere mai mare in tari ca :Franta, Italia, Germania, Austria, Anglia. In general, in toate tarile dezvoltate economic exista un sector public puternic, care contribuie cu 25% la productia de bunuri economice si la ocuparea fortei de munca. Rolul sectorului public este determinant in sistemul de invatamant, ocrotirea sanatatii, justitiei, protectie sociala.
Analiza comparativa a proprietatii private si a proprietatii publice, sub aspectul avantajelor si limitelor conduce la concluzia ca prezenta lor in economia de piata se impune in mod obiectiv, fiecare , in virtutile proprii si functiile de compensare, contribuind la dezvoltarea economica si asigurarea echilibrului general al societatii. Disciplina de piata impune egalitatea ambelor forme de proprietate in fata legilor economice si juridice, fiecare unitate economica, indiferent de forma de proprietate, participand la procesul concurential general.
