O zona de liber schimb este un ansamblu geografic si economic in care nu exista nici un obstacol al schimburilor de marfuri si servicii, nici taxe vamale, nici obstacole tarifare. Formarea unei zone de liber schimb poate sa fie considerata ca un prim pas spre unificarea economica a regiunii respective.
Prin zona economica libera se desemneaza un "port liber", "un depozit liber", "un aeroport liber", aflate pe teritoriul unei tari sau in zona de frontiera a doua sau mai multe state, in care sunt eliminate o serie de taxe si restrictii vamale obisnuite altfel.
Din punct de vedere al macroeconomiei zona libera reprezinta "un port, aeroport sau o parte din teritoriul national in care comertul este liberalizat prin desfiintarea oricaror restrictii cantitative sau taxe vamale".
Din punct de vedere juridic zona de comert liber este o "forma caracteristica de integrare economica ce se concretizeaza in acordul dintre statele membre de a inlatura diversele bariere tarifare si netarifare din calea tuturor sau numai a unora din produsele care fac obiectul schimburilor comerciale reciproce".
Unii specialisti subliniaza ca zona libera este cea mai completa forma a regimurilor vamale suspensive, o enclava a teritoriului unei tari, unde marfurile au acces liber, sunt scutite de taxe de import-export si unde exista o serie de facilitati cum ar fi regimul liberal asupra profitului realizat. Profesorul libanez Emile Saadia considera zona de liber schimb un panaceu economic universal.
In concluzie, putem spune ca zona economica libera (ZEL) este o regiune geografica apartinand uneia sau mai multor tari, in care relatiile economice se dezvolta fara nici un fel de ingradiri din partea statului respectiv. Crearea ZEL este realizata cu scopul de a favoriza dezvoltarea si integrarea economica in zona respectiva. Aceste zone mai sunt denumite si zone de comert liber, de initiativa libera, de prelucrare a produselor de export, zona fara taxe vamale, zona libera industriala etc.
In afara ZEL propriu-zise, a devenit frecventa si crearea unor zone comerciale libere, numite fie "zone economice speciale"(ca in China), "zone libere deschise"(idem), fie "zone economice internationale"(cum ar fi cea propusa de Suedia intre Marea Nordului si Marea Neagra), unele dintre ele intinzandu-se pe regiuni continentale, cum ar fi zonele propuse pentru statele din CSI, statele central-europene, zona panamericana sau asiatica a liberului schimb.
1.1. Scurt istoric al zonelor libere
Inca de demult zonele libere erau cunoscute sub denumirea de porturi libere , dar originea lor nu este bine datata. Primul port liber la Marea Mediterana, Cartagina, este mentionat inca din anul 814 i.e.n. Zone libere comerciale au existat in China, Grecia, Roma Antica, zona Mediteranei, coasta de vest a Africii si a Feniciei.
Aproape 70 orase din nordul Europei, aflate la incrucisarea unor importante drumuri comerciale, se bucurau de statutul de oras liber pentru comertul cu marfuri inca din sec. XIII, toate fiind cuprinse in Liga Hanseatica.
Primele porturi libere italiene au fost Toscana(1547) si Livorno(1696). Sec. XVIII si XIX cunosc o adevarata proliferare de porturi libere: Gibraltar(1704), Civita Vecchia(1732), Bangkok(1782), Singapore(1819), Hong Kong(1842), Macao(1849). In Franta, Marsilia este declarat porto-franco in timpul lui Ludovic al XIV-lea(1669), iar in 1860 este declarata zona libera Haute-Savoie. La sfarsitul sec. XIX Italia declara Genova zona libera, Danemarca - Copenhaga, iar Grecia - Salonicul.
Cele mai multe zone libere au fost realizate in sec. XX, cand sunt incheiate si primele acorduri de comert liber intre state.
Regimul de zona libera in porturile romanesti are o veche traditie . Se atesta in 1834 orasul Galati - port liber, in 1866 orasul Braila - zona libera, iar intre 1870 si 1931 a functionat in regim de zona libera portul Sulina.
Scopul infiintarii zonelor libere era de a favoriza dezvoltarea economiei prin atragerea investitiilor de capital strain si de a dezvolta un sector de productie orientat spre export.
Un regulament de exploatare a zonelor libere este cel pentru zonele italiene Trieste si Genova. Acest regulament face referire la urmatoarele avantaje ale ZEL:
. Reexportarea marfurilor straine fara restrictii vamale;
. Conditionarea marfurilor prin schimbarea ambalajului, formei, calitatii, culorii etc.;
. Scutirea de taxe vamale a produselor fabricate aici din materii prime sau semifabricate aduse din strainatate;
. Depozitarea fara limita de timp a unor marfuri in antrepozitele respective.
1.2. Conceptul de zona libera
Zona libera reprezinta cea mai complexa forma a regimurilor vamale suspensive. Prin lege , se prevede ca intr-o zona libera bine delimitata a teritoriului national sa poata fi introduse marfuri in vederea prelucrarii si comercializarii lor, pe terte piete, fara aplicarea restrictiilor tarifare si netarifare ale regimului vamal in comparatie cu teritoriul national, corespunzator spatiului rezervat zonei vamale libere.
Conceptul de ZEL este un instrument politic util pentru tarile ce intentioneaza sa dezvolte un sector de productie orientat spre export, dar care nu au capacitatea administrativa si tehnica necesara pentru a dezvolta un sistem national care sa permita exportatorilor importul liber de taxe a echipamentelor si materialelor.
In practica internationala, facilitatilor de natura vamala le sunt asociate facilitati de natura fiscala. Accesul liber al marfurilor in zona, coroborat cu regimul mai liberal al impozitelor asupra profitului realizat in zona, reprezinta premise favorabile atragerii de capital strain in zona libera. Acestea sunt conditii necesare stimularii investitiilor straine, nu insa si suficiente. Pentru asigurarea succesului, pe langa facilitatile acordate zonei libere, trebuie sa existe conditii avantajoase combinarii capitalului cu ceilalti factori de productie(forta de munca, materii prime), precum si o infrastructura corespunzatoare.
Experienta zonelor libere la nivel mondial a demonstrat ca un element care franeaza lansarea si ulterior dezvoltarea lor este deplasarea exagerata a profitului lor spre activitatea de depozitare, in defavoarea activitatilor de prelucrare industriala orientate spre export. Prezentarea ZEL ca "depozite glorificate" se dovedeste un deserviciu alaturi de frapanta similitudine a avantajelor comerciale si financiare oferite:
. Scutiri de taxe vamale la accesul produselor de import in zona, cu conditia reexportarii acestora sau a produselor rezultate din prelucrarea in afara teritoriului vamal national, a reducerii sau scutirii de impozite pe perioada de determinare;
. Concesii tarifare la prestarile de servicii si acordarea de asistenta financiara.
Se considera ca au supravietuit numai acele zone, care, pe baza avantajelor initiale oferite s-au orientat cu consecventa spre dezvoltarea activitatilor de prelucrare pentru export. Pe de alta parte, zonele libere industriale s-au dovedit viabile numai in masura in care serviciile oferite prin structura organizatorica existenta au fost mentinute prin calitate, operativitate si selectivitate la nivelul de crestere a cerintelor utilizatorilor acestor zone.
Conceptul de zona libera a fost modificat si ajustat in multe moduri. Promovarea comertului a determinat intotdeauna crearea unui cadru fizic sigur si a unui set de legi si de reguli pentru tranzactionarea afacerilor. Fara acestea, costul si riscurile ar face comertul nefavorabil. Din punct de vedere comercial, sporirea regulamentelor prezinta atat avantaje, cat si dezavantaje:
. Imbunatatirea comunicatiilor;
. Noile forme de organizatii de afaceri faciliteaza cresterea comertului prin reducerea incertitudinii in tranzactii;
. Regulamentele comerciale si taxele pe importuri, pe de alta parte, au un impact negativ asupra comertului.
1.3. Principalele caracteristici ale ZEL
Prin caracteristicile lor, ZEL contribuie la producerea de bunuri si servicii, la "crearea", dar si la "devierea" de comert, la liberalizarea schimburilor de marfuri si servicii. Principalele caracteristici ale ZEL sunt:
. Amplasamentul zonei libere;
. Statutul juridic si legislatia din cadrul ei;
. Obiectul de lucru;
. Activitatea;
. Administrarea.
Amplasamentul sau asezarea geografica este principalul factor care determina aparitia si dezvoltarea unei ZEL. Amplasamentul zonei este de regula restrans la o suprafata de teren, limitata de frontiere naturale sau artificiale si situata in apropierea sau in interiorul unei cai de transport(port maritim sau fluvial, aeroport, cale ferata), prin care se tranziteaza un volum mare de marfuri de export si import. Panama si Hong Kong sunt exemple aproape perfecte ale unei situatii ideale pentru comoditatea transporturilor si comunicatiilor. Chiar si Elvetia, care aproape in intregul ei este o zona libera, desi nu are iesire la mare, poseda in schimb mijloace de transport si comunicare excelente, terestre si aeriene.
Statutul juridic al zonei este reglementat prin legi si diferite acte normative, care permit accesul marfurilor in regim vamal liberalizat si fara restrictii de cantitate, cu conditia ca acestea sa nu fie prohibite de legislatia tarii respective.
Abordarea legislatiei si continutul legii ZEL depinde de obiectivele ei si de gruparea responsabila cu initierea si dezvoltarea zonei. Pentru zonele libere comerciale mai vechi obiectivele erau deseori limitate de prevederea de depozite pentru marfuri exceptate de la plata tarifelor aflate in tranzit. Initiativa dezvoltarii venea din partea unei autoritati portuare sau din partea unei agentii similare, sau din partea autoritatii municipale in jurisdictia careia ar opera zona. Ministerul Industriei, Comertului si Dezvoltarii avea un interes scazut privitor la proiect. Singurul grup guvernamental cu interes major intr-un asemenea proiect era administratia vamala, care dorea sa se asigure ca nu existau marfuri exceptate de plata taxelor, care sa intre ilegal pe piata locala. Multe din legislatiile zonelor libere vechi prevedeau controale vamale stricte.
Cel mai adesea legea prevedea ca:
1. Zonele libere comerciale sau antrepozitele vamale sa fie autorizate de administratia vamala.
2. Licenta(autorizatia) sa fie acordata fie unei autoritati portuare, fie unui operator de depozitare, fie autoritatii municipale.
3. Operatorul sa fie subiectul unor conditii de operare stricte, elaborate de administratia vamala.
4. In timpul activitatii sa fie prezent un functionar vamal.
5. Activitatea de productie sa fie interzisa.
6. Magazinele si depozitele sa fie antrepozite vamale.
In general, scopul legii este "de a asigura infiintarea, controlul si conducerea zonelor libere si problemele legate de acestea". Legea desemneaza un ministru cu responsabilitate integrala asupra zonei libere. Aceasta lege nu trebuie sa specifice detaliat toate tipurile de activitati ce se pot desfasura in zona libera. Se va acorda o libertate de actiune mare autoritatii pertinente. Totusi ea poate contine unele criterii de evaluare a proiectelor. Toti operatorii din zona vor primi licente din partea ministrului sau autoritatii zonei libere.
Obiectul de lucru al zonei il constituie marfurile care port fi introduse in cadrul acesteia, in special reexportul, in scopul unor prelucrari din care sa rezulte alte marfuri pentru export.
