Tipuri de piete si mecanisme de formare a preturilor. Rolul preturilor in economia de piata

Tipuri de piete si mecanisme de formare a preturilor. Rolul preturilor in economia de piata

Din tripla definirea a pietei - ca piata concreta a fiecarui bun sau serviciu, ca piata a tuturor bunurilor economice si ca mecanism prin care se regleaza economia - rezulta ca aceasta se manifesta ca un ansamblu de piete interdependente.

Piata fiecarui bun economic devine o structura a pietei in general, iar ansamblul pietelor concrete ale tuturor bunurilor economice formeaza sistemul de piete.

Orice componenta a sistemului de piete se caracterizeaza prin cateva elemente:

gradul de diversificarea a obiectului vanzarii - cumpararii, distingandu-se bunuri omogene (uniforme) si bunuri eterogene (diferentiate), acestea din urma permitand substituibilitatea bunurilor ce  pot fi cumparate;

numarul subiectilor participanti, adica ofertantilor si solicitantilor; puterea economica (concurentiala) a participantilor. Pentru a desemna acest element al pietei se utilizeaza termenii de atomicitate (cand subiectii pietei au o putere si importanta economica apropiate) si molecularitate (cand participantii sunt mezoagenti economici sau agenti cu puteri economice foarte diferite);

caracteristicile comportamentului de piata al subiectilor acesteia, reflecta in atributele de libertate, mobilitate, fluiditate in initiativele si relatiile subiectilor participanti la piata;

gradul de cunoastere a mediului economic de catre subiectii participanti la piata, utilizandu-se termenii de transparenta, daca agentii economici participanti, cunosc perfect toti factorii care influenteaza piata, si opacitate, situatie in care agentii participanti ca vanzatori sau cumparatori sunt prost informati in legatura cu fenomenele pietei.

Sistemul contemporan de pietei este deosebit de complex si eterogen, putandu-se grupa dupa urmatoarele criterii:

1.Dupa natura bunurilor economice care fac obiectul tranzactiilor si rolul lor in reproductia sistemului economic se disting:

piata bunurilor si serviciilor;

piata factorilor de productie cuprinzand:  piata resurselor naturale, piata capitalului fizic, piata monetara, piata financiara, piata muncii, piata informatiei;

2.In functie de gradul de diversificare al bunurilor tranzactionate se cunosc:

piata bunurilor omogene (uniforme);

piata bunurilor eterogene (diversificate).

3.Dupa starea bunurilor care fac obiectul tranzactiilor, sistemul de piete este alcatuit din:

piata reala, prin care se tranzactioneaza bunuri;

piata fictiva, ca piata in cadrul careia se tranzactioneaza titluri de  proprietate asupra bunurilor (bursa de marfuri si bursa de valori mobiliare).

4.In functie de spatiul economic al derularii relatiilor de schimb, sistemul de piete cuprinde:

pietele locale;

pietele zonale (regionale);

piata nationala;

pietele internationale;

piata mondiala.

5.Dupa momentul in care se transfera catre cumparator obiectul tranzactiei, se cunosc trei tipuri de piete:

piata la vedere;

piata disponibila sa livreze la dorinta cumparatorului;

piata la termen.

6.In functie de raportul dintre cererea si oferta unui bun tranzactional, componentele pietei sunt:

piata vanzatorului;

piata cumparatorului.

7.In raport cu numarul, importanta si puterea economica a participantilor, formele contemporane ale pietei sunt:

piata cu concurenta perfecta presupune ca pe piata bunurilor exista un mare numar de vanzatori si cumparatori, prin a caror oferta, respectiv cerere individuala nu se pot modifica conditiile si pretul pietei;

oligopolul este situatia de piata in care se intalnesc un numar mic de vanzatori, care dispun de o productie concentrata, cu un numar mare de cumparatori, deci oferta este concentrata, iar cererea atomicizata;

monopolul reprezinta acea structura de piata in care oferta este concentrata de catre un singur agent economic, iar cererea este atomicizata;

oligopsonul este acea situatie de piata a unui bun care cuprinde un numar mic de cumparatori ce se confrunta cu un numar mare de vanzatori ai bunului respectiv;

oligopolul bilateral se manifesta ca o structura de piata in care exista o simetrie intre numarul mic de vanzatori si numarul mic de cumparatori;

monopolul limitat reda situatia in care un singur ofertant se intalneste cu un numar mic de cumparatori;

monopsonul este situatia de  piata in care cererea este controlata de catre un singur cumparator, iar oferta este atomicizata (numarul mare de ofertanti mici si mijlocii);

monopson limitat se manifesta atunci cand unui singur si foarte puternic solicitant i se opune pe piata bunului un numar mic de ofertanti, care dispun de o importanta putere economica si concurentiala;

monopsonul bilateral este structura de piata caracterizata prin unicitate, atat din partea cererii, cat si a ofertei, lupta se da intre giganti economici, cu o activitate extrem de concentrata.

Caracteristica esentiala a oricarei piete  si a sistemului de piete este concurenta, iar fortele principale ale pietei prin care ea se materializeaza sunt cererea, oferta si pretul.

Pretul exprima cantitatea de moneda ce trebuie platita pentru achizitionarea unor bunuri materiale si servicii in cadrul tranzactiilor bilaterale de piata.

Nivelul si miscarea preturilor sunt influentate de o serie de factori, un loc central ocupand cererea si oferta.

Nivelul si evolutia pretului este influentata dinspre cerere de utilitatea bunului ce urmeaza a fi achizitionat de consumator, capacitatea de plata a cumparatorului, costul cumpararii din alta parte a bunului respectiv.

Din unghiul ofertei, acestea depind de: costul de productie, respectiv consumul de factori necesar producerii bunului oferit, preturile bunului respectiv practicate pe alte piete.

Pretul va creste, va ramane neschimbat sau va scadea in functie de amploarea schimbarii cererii si a ofertei, de raportul dintre ele.

Amploarea si intensitatea influentelor exercitate de modificarea cererii si ofertei asupra preturilor sunt diferite in timp.

Astfel, pe termen scurt, deoarece oferta (productia) nu se poate modifica, cererea constituie factorul principal al formarii pretului. Pe termen lung insa, oferta reprezinta factorul predominant al evolutiei preturilor.

Costurile medii si procentajul adaugat pentru acoperirea cheltuielilor generale si a profitului reprezinta elemente definitorii ale preturilor administrate.

Pretul se constituie intr-un principal mesaj de reglare a mecanismului economic, de semnalizare a starii sistemului economic si de anticipare a evolutiei sale.

Rolul esential al preturilor in cadrul mecanismelor economice este reliefat prin functiile acestora.

Functia de calcul si masurare a cheltuielilor si rezultatelor.

Preturile servesc la evidentierea dimensiunilor cantitative si structural - calitative ale evolutiei diverselor activitati, constituind un important instrument de analiza si fundamentare a deciziilor privind introducerea noilor tehnologii, repartizarea si utilizarea resurselor, participarea la circuitul economic mondial.

Pretul este un purtator al informatiilor, exprimand tensiunile de raritate a bunurilor si serviciilor, a factorilor de productie, orientand atat optiunile si deciziile producatorului, cat si ale consumatorilor.

Functia de stimulare a producatorului.

Preturile reprezinta elementul central al strategiilor agentilor economici, stimulandu-i in adaptarea permanenta a nivelului calitativ si a structurilor productiei la cerintele reale ale pietei.

Functia de recuperare a costurilor si de distribuire a veniturilor presupune, in primul rand, ca prin nivelul lor, preturile sa asigure agentilor economici compensarea cheltuielilor si obtinerea unui anumit profit.

Activitatea A:

1. Concurenta se desfasoara normal atunci cand:

a) orice cumparator poate sa caute si sa aleaga vanzatorul cu marfuri de calitate superioara;

b) preturile sunt libere ceea ce face posibila cautarea de catre cumparator a vanzatorului cu preturile cele mai mici;

c) exista multi vanzatori si multi cumparatori;

d) metodele de vanzare sunt in concordanta cu normele comerciale in vigoare.

2. "Veridicitatea" preturilor presupune:

a) stabilirea lor pe baza costurilor de productie reale;

b) formarea preturilor in conditiile subventionarii activitatii agentilor economici ineficienti;

c) eliminarea subventiilor din economie;

d) formarea libera a preturilor corespunzator conditiilor tehnico-economice existente si raportului concret dintre cerere si oferta.

3. Enunturile urmatoare constituie functii ale preturilor:

a) maximizeaza "placerea" de a trai;

b) masoara cheltuielile efectuate si rezultatele obtinute;

c) stimuleaza agentii economici in activitatea lor;

d) mijlocesc schimburile.