RENÉ DESCARTES (1596 - 1650)
ONTOLOGIA
Substanta suprema sau Dumnezeu
Din punct de vedere general-filosofic, Descartes afirma un monism substantialist de tip deist. el admite o substanta suprema, Dumnezeu. Sustine ca substanta suprema este perfecta si, ca atare, exista prin sine insusi, adica isi este propria cauza. Depinzand numai de sine, Dumnezeu poseda o libertate absoluta, fiind singura fiinta pe deplin libera. asadar, in sensul ei cel mai general, libertatea inseamna afirmarea a ceva prin sine, independent.
In configuratia ontologiei sale, Descartes trece de la monismul deist la dualism. el sustine ca Dumnezeu a creat doua substante secunde, independente una de alta: res extensa (lucrul intins) si res cogitans (lucrul cugetator).
Res extensa si lumea fizica
Pin res extensa Descartes explica lumea fenomenelor fizice. El sustine ca Dumnezeu a creat res extensa ca lume haotica, i-a stabilit legi si i-a dat un prim impuls, fara sa mai intervina ulterior in dezvoltarea ei.
Substanta intinsa sau natura corporala este identificata de Descartes cu intinderea. altfel spus intinderea este o substanta materiala, adica nu are nevoie de altceva ca sa existe, decat de Dumnezeu. Rezulta ca Descartes, spre deosebire de Locke, intelege substanta materiala ca fiind totuna cu esenta lucrurilor, .
Identificand materia cu intinderea, Descartes o identifica cu corpul in genere si o diferentiaza de corpurile individuale. Astfel materia, ca intindere in genere sau ca corp in genere, este unica si indestructibila, in timp ce corpurile individuale sunt multiple si perisabile. Fiind unica, este si unitara, adica este la fel in toate partile ei. Este tot una cu plinul si exclude vidul absolut.
Descartes considera ca alaturi, dar nu independent de materie, o alta dimensiune fundamentala a lucrurilor este miscarea.
Potrivit lui Descartes, miscarea este, ca si materia, o substanta secunda pentru ca isi are izvorul in Dumnezeu. Fiind o astfel de substanta, miscarea este invariabila, astfel ca, intreaga cantitate de miscare se conserva.
Descartes considera ca miscarea se desfasoara in cerc sau sub forma unui vartej, in jurul anumitor centre, adica prin deplasarea concomitenta circulara a tuturor partilor unui inel inchis.
Descartes intelege miscarea numai ca deplasare mecanica a corpurilor geometrice, nu si ca energie potentiala. Reducand miscarea la deplasare mecanica, iar materia la intindere, Descartes nu reuseste sa explice nici proprietatea miscarii de a se propaga printr-o materie inelastica, dura,.
De la analiza intinderii si a miscarii in genere, Descartes va trece la lucrurile intinse si supuse miscarii. Descartes defineste lucrurile prin insusiri pe care Locke le va numi "calitati primare": forma (figura), cantitatea, locul si timpul (durata). Toate insusirile primare sunt intelese ca aspecte derivate sau moduri ale intinderii. Figura, e exemplu, presupune o anumita delimitare in cadrul intinderii. Locul este inteles ca un invelis exterior al unui corp, astfel incat acesta ocupa un spatiu din care inlatura un alt corp. Asadar locul este si el un decupaj din cadrul intinderii.
Miscarea corpului local, adica miscarea locala este inteleasa ca deplasare mecanica in cadrul intinderii, ca transport al unui corp din vecinatatea unora socotite in repaus in vecinatatea altora. astfel miscarea este considerata geometric, ca varietate de pozitie. Prin intelegerea geometrica a miscarii, Descartes a pus bazele cinematicii. Deplasarile mecanice locale apar ca niste segmente ale unor vartejuri care le inglobeaza. Dealtfel, Descartes a reusit sa sustina ipoteza heliocentrista a lui Copernic, tocmai prin faptul ca a admis conjunctia miscarii generale inchise si a celei locale deschise.
Descartes a contribuit la explicarea miscarii locale si prin faptul ca a descoperit faptul ca suma constanta a miscarii se repartizeaza intre corpuri si trece de la unul la altul:
1. Legea inertiei.
2. Legea miscarii in linie dreapta pe tangenta la curba descrisa de un mobil.
3. Legea potrivit caruia cauzele particulare ale schimbarilor corpurilor sunt toate cuprinse in aceeasi regula.
Descartes caracterizeaza lucrurile individuale prin caracteristici concret-sensibile, pe care Locke le va numi "calitati secundare": lumina, culori, gusturi, mirosuri, insusiri tactile. In general el considera ca varietatea ar rezulta din combinarea unor moduri ale intinderii, cum ar fi: divizibilitatea, figura, marimea, miscarea mecanica.
Res cogitans si lumea psihica
Spre deosebire de res extensa, care este unica, res cogitans este multipla. Astfel, Dumnezeu a creat o pluralitate de substante cugetatoare, care sunt sufletele umane individuale. In opozitie cu corpul intins si necugetator, sufletul este cugetator si neintins. Atat prin calitatea sa de substanta, cat si prin faptul ca este neintins, si deci indivizibil, sufletul individual este si nemuritor. Cele doua entitati exista independent, de sine statator. Totusi, in cursul vietii corpul si sufletul uman intretin o anumita conexiune.
Descartes intelege continutul sufletului ca lucru cugetator, cogito-ul, fie in sens larg, fie in sens restrans.
In sens larg, res cogitans este sufletul cu principalele sale facultati sau atribute si anume: gandirea, vointa, imaginatia si simtirea. Astfel Descartes arata ca se poate indoi cu privire la lucrurile pe care si le imagineaza sau pe care le simte, dar e cert faptul ca isi imagineaza si simte. In acest sens, al certitudinii rationale, el admite ca facultatea de a imagina "exista intr-adevar, si face parte din cugetarea mea", la fel cum faptul de a simti nu este altul decat al cugetarii.
In sens restrans, Descartes sustine ca sufletul cugetator nu cuprinde simtirea si imaginatia decat ca moduri. Astfel, el considera ca actele de a simti sunt, in realitate, incerte. La fel, imaginatia depinde de lucrurile materiale, caci se exercita in legatura cu ele. Asadar, in sens restrans, sufletul cugetator este prin excelenta gandire si vointa.
Cele doua acceptii ale cogito-ului cartezian nu se exclud.
. Prima arata ca sufletul cuprinde doua facultati diferite.
. A doua reafirma diferentele dintre facultatile sufletesti si le accentueaza, mergand pana la a conchide ca simtirea si imaginatia sunt secundare si eliminabile din sfera cugetarii. Mai precis se sustine ca unitatea sufletului este asigurata de primatul gandirii, caci acesta este intrucatva prezenta si in actele sensibile si in cele imaginative.
Prin conceptia sa despre lucrul cugetator, Descartes identifica esenta sufletului cu gandirea si vointa rationala. Aceasta conceptie este rationalist-moderata.
. Rationalista prin teza primatului gandirii si vointei rationale asupra celorlalte acte psihice.
. Moderata Intrucat sustine ca intelegerea si dominarea rational-voluntara a diferitelor acte psihice nu sacrifica specificitatea acestora.
Descartes nu confunda insa sufletul, ca substanta, cu gandirea.
