Friedrich von Hayek
Friedrich August von Hayek a fost unul dintre cei mai importanti economisti si filozofi ai secolului XX. Dupa Ludwig von Mises, profesorul Hayek a fost cea mai de seama figura a ultimelor decenii in Scolii Economice din Austria. Nu in ultimul rand a fost cel mai aprig aparator a libertatii in ultimii 200 de ani.
Nascut la Viena pe 8 mai 1899, Hayek a luptat in armata austro-ungara in Primul Razboi Mondial, urmarind actiunile de pe frontul italian. La sfarsitul razboiului s-a intors la Viena si si-a luat doctoratele in economie si drept.
In 1923 Hayek a devenit asistentul lui Ludwig von Mises, iar in 1927 au fondat impreuna Institutul de Cercetare Australian pentru Afaceri (Austrian Institute for Business Cycle Research), Hayek fiind presedinte si Mises vicepresedinte. In 1931 a primit o catedra la Scoala Economica din Londra unde a stat pana in 1948, in acest timp a publicat multe carti printre care si "Drumul catre servitute" in 1944.
Din 1950 a predat, la Universitatea din Chicago, filozofie sociala si morala pana in 1962. In aceasta perioada a publicat "Contrarevolutia in stiinta" (1952), "Constitutia libertatii "(1961) si "Ordinea senzoriala"(1952).
Din 1962 pana in 1967 a fost profesor de economie politica la Universitatea din Freiburg, apoi profesor de economie la Universitatea din Salzburg pana in 1974, cand Hayek s-a intors la Universitatea din Freiburg unde a ramas pana la moartea sa. Printre operele din aceasta perioada putem aminti: "Studii in filozofie, politica si economie "(1967), "Lege, legislatie si libertate"(3 volume 1973-1978), "Denationalizarea banilor" (1976), "Noile studii in filozofie, politica, economie si istoria ideilor"(1978) si "Conceptul fatal"(1990).
In 1974 a primit Premiul Nobel pentru stiinte economice. Hayek a murit in anul 1992 pe 23 martie la varsta de 92 de ani. El a publicat peste 130 de articole si 25 de carti.
"Drumul catre servitute " a aparut in 1944 si a reprezentat inceputul unei lungi perioade in care interesul lui Hayek pentru analiza economica s-a combinat cu studii constitutionale, cu o ampla perspectiva asupra istoriei, a vietii sociale. Cele mai importante momente, in acest sens, le reprezinta cartile sale "Constitutia libertatii " (1960) si trilogia "Lege, legislatie si libertate " (publicata in anii '70). Prin aceste lucrari, Hayek a consacrat renasterea liberalismului clasic in veacul al XX-lea.
DOMNIA LEGII
"Conditiile dintr-o tara libera se deosebesc cel mai limpede de acelea dintr-o tara aflata sub un guvernamant samavolnic prin respectul acordat marelui principiu cunoscut sub numele de Domnia Legii. Acesta inseamna ca in toate actiunile sale guvernamantul este ingradit de reguli neschimbatoare anuntate in prealabil, reguli care permit sa se prevada cu o certitudine multumitoare felul in care autoritatile isi vor folosi in diverse situatii puterile coercitive, si ca fiecare sa-si planifice propriile activitati pe temeiul acestei cunoasteri. Cu toate ca un astfel de ideal nu poate fi atins nicicand in chip perfect, caci legiuitorii, ca si cei carora li se atribuie aplicarea legii, sunt supusi greselilor, e destul de clara chestiunea esentiala: ca libertatea de actiune a organelor executive care exercita puterea coercitiva trebuie sa fie redusa cat de mult posibil. Cu toate ca orice lege restrange intr-o anumita masura actiunile individuale, prin aceea ca afecteaza mijloacele pe care oamenii le pot folosi in atingerea scopurilor lor, sub domnia legii guvernamantul nu-si permite sa ia masuri ad-hoc care nesocotesc eforturile oamenilor. In cadrul regulilor cunoscute, individul est liber sa caute sa-si implineasca scopurile si dorintele personale, avand siguranta ca puterile statului nu vor fi folosite in chip deliberat pentru a-i zadarnici eforturile.
Un caz particular al distinctiei mai generale dintre domnia legii si guvernamantul samavolnic [ . ] este si distinctia dintre [ . ] cadrul legal stabil, in interiorul caruia activitatea este calauzita de decizii individuale, si conducerea activitatii economice de catre o autoritate centrala. In primul caz, guvernamantul se limiteaza la a stabili reguli care fixeaza conditiile in care resursele disponibile pot fi folosite, lasand indivizilor sa hotarasca in ce scopuri vor fi folosite. In al doilea caz, guvernamantul dirijeaza utilizarea mijloacelor de productie in anumite scopuri[ . ]. Intr-o lume in care totul a fost prevazut in amanunt, statul nu reuseste mai niciodata sa ramana impartial. Caci acolo unde efectele politicii guvernamantului asupra oamenilor sunt minutios cunoscute, acolo unde guvernamantul tinteste in mod direct astfel de afecte, el [ . ] e constrans sa devina partinitor, sa impuna oamenilor aprecierile sale si, in loc sa le fie de ajutor in implinirea propriilor lor scopuri, el este cel care le alege scopurile.
Un rezultat necesar, dar numai aparent paradoxal, ce decurge de aici este ca egalitatea formala in fata legii este in conflict si, de fapt, e incompatibila cu orice activitate a guvernului care tinteste in mod deliberat realizarea unei egalitati ridicate sau esentiale intre diferiti oameni, si ca orice politica prin care se tinteste un ideal a carui esenta este dreptate distributiva va duce la nimicirea domniei legii. Pentru a produce acelasi rezultat pentru oameni diferiti e necesar ca ei sa fie tratati in mod diferit. Or, a le da unor oameni diferiti aceleasi sanse obiective nu inseamna a le da aceeasi sansa subiectiva. Nu se poate nega ca domnia legii produce o inegalitate economica -tot ceea ce poate fi sustinut e ca aceasta inegalitate nu se produce astfel incat sa afecteze anumiti oameni in anumite moduri."
