Intervalul de timp in care un sunet este emis si intoarcerea lui sub forma unui ecou indica distanta pana la acel obiect - ecoului ii trebuie mai mult timp pentru a se intoarce atunci cand obiectele se afla la distante mai mari. Intensitate ecoului este determinata de dimensiunile obiectului, de distanta, si de textura acestuia. Ecourile unui obiect apropiat sunt compresate, reintorcandu-se cu o frecventa mai mare decat la aceea la care au fost emise (vezi efectul Doppler). Pentru un obiect care se indeparteaza, efectul este invers. Studiile efectuate demonstreaza ca balenele pot face diferenta intre anumite tipuri de peste, iar liliecii pot evita firele foarte subtiri de tensiune in timp ce zboara cu viteza mare.
Delfinii si anumite specii de balene emit suntete cu o frecventa mai mare, de la nivelele scazute folosite in vorbirea umana (ca. 250 hertzi) la ultrasunte (ca. 220.000) care sunt cu mult peste limita auzului uman.
Emiteri scurte si puternice de sunete au cel mai bun rezultat. Sunetele sunt pulsate, lasand cate o mica pauza intre ele, moment in care animalele asculta eventualele ecouri. Atunci cand pradatorii se apropie de prada, sunetele emise cresc de la 1 la 5 impulsuri pe secunda pana la maximum 200 la lilieci si 500 la balena ucigasa. Pentru a nu surzi in timp ce sunetul este produs, pradatorul foloseste muschi pentru a imoboliza oasele mici ce transmit sunetul in interiorul urechii.
Animale care folosesc ecoul
Majoritatea liliecilor isi folosesc laringele pentru a produce ultrasunete cuprinse intre 20.000 si 120.000 de hertzi. Exceptie face liliacul rousette, singurul tip ,old world fruit bat' care foloseste ecoul. Acesti lilieci emit sunete, care pot fi percepute de om, cu ajutorul limbii. Aceste sunete se lovesc de peretii pesterilor si ii ajuta astfel sa navigheze. Unii lilieci folosesc structuri avansate ale nasului pentru a amplifica si a focaliza sunetele.