Fisiunea nucleara
Fisiunea se face prin absortia unui neutron de un nucleu greu de uraniu 235, in urma reactiei rezultand cesiu 140, rubidiu 93, 3 neutroni si 200 MeV sau 7.7x10-12 calorii. In cadrul unei reactii de fisiune nucleara este eliberata o cantitate de energie de 10 milioane de ori mai mare decat in cazul unei reactii chimice obisnuite. Energia eliberata de cantitatea de 1 Kg de uraniu 235 este de 18.7 milioane Kwh de caldura. Neutronii eliberati in urma reactiei reactioneaza cu alte nuclee de uraniu, in urma reactiei neutronii inmultindu-se. In urma acestui proces se formeaza o reactie sustinuta sau o reactie in lant care duce la o eliberarea continua de energie.
In mod natural uraniul contine 0,71 % uraniu 235, restul fiind uraniu 238. O masa de uraniu natural, oricat de mare, nu poate sustine o reactie in lant din cauza faptului ca numai uraniul 235 froduce usor fisiunea. Probabilitatea ca un neutron cu o energie de aproximativ 1 MeV sa produca fisiune este scazuta, dar probabilitatea poate fi crescuta de sute de ori cand neutronul este incetinit printr-o serie de coliziuni elastice cu nuclee usoare ca hidrogen deuteriu sau carbon.
In decembrie 1942 fizicianul italian Enrico Fermi a reusit sa produca prima reactie nucleara in lant la Universitatea din Chicago. Acest lucru a fost reusit printr-o combinatie de uraniu natural si grafit natural, acesta avand rolul de a incetini neutronii.
Energia nucleara se poate obtine prin fuziunea a doi nuclei usori in unul mai greu. Energia data de stele si de soare provine din reactii nucleare de fuziune din interiorul lor. In prezenta unei presiuni enorme si a unei temperaturi de peste 15 milioane ° C ce este in stele, nucleul de hidrogen se combina ca in ecuatia de mai jos, dand nastere la majoritatea energiei degajata de soare.
Fuziunea Nucleara
Fuziunea nucleara a fost realizata pentru prima data prin anii 1930 prin bombardarea unei tinte conttinand deuteriu, izotopul hidrogenului cu masa 2, cu deuteroni intr-un ciclotron. Pentru a ccelera raza de deuteroni este necesara folosirea unei imense cantitati de energie, marea majoritate transformandu-se in caldura. Din aceasta cauza fuziunea nu este o cale eficienta de a produce energie. In anii 1950 prima demonstratie la scara larga a eliberarii unei cantitati mari de energie in urma fiziunii, necontrolata a fost facuta cu ajutorul armelor termonucleare in SUA, URSS, Marea Britanie si Franta. Aceasta experienta a fost foarte scurta si nu aputut fi folosita la producerea de energie electrica.
In cadrul fisiunii, neutronul, care nu are sarcina electrica poate interactiona usor cu nucleul, in cazul fuziunii, nucleele au amandoua sarcina pozitiva si in mod natural nu pot interactiona pentru ca se resping conform legii lui Coulomb, lucru care trebuie contacarat. Acest lucru se poate face cand temperatura gazului este suficient de mare 50-100 milioane ° C.
Intr-un gaz de hidrogen greu izotopii deuteriu si tritiu la asa temperaturi are loc fuziunea nucleara, eliberandu-se aproximativ 17,6 MeV pe element de fuziune.
Energia apare la inceput ca energie cinetica a lui heliu 4, dar este transformata repede in caldura. Daca densitatea de gaz este sufucienta, la aceste temperaturi trebuie sa fie de 10-5 atm, aproape vid, energia nucleului de heliu 4 poate fi transferata gazului de hidrogen, mentinandu-se temperatura inalta si realizandu-se o reactie in lant.
Problema de baza in atingerea fuziunii nucleare este caldura gazului si existenta unei cantitati suficiente de nuclee pentru un timp indelungat pentru a permite eliberarea unei energii suficiente pentru a incalzi gazul. O alta problema este captarea energiei si convertirea in energie electrica. La o temperatura de 100.000 ° C toti atomii de hidrogen sunt ionizati, gazul fiind compus din nuclee incarcate pozitiv si electroni liberi incarcati negativ, stare numita plasma.
Plasma calda pentru fuziune nu se poate obtine din materiale obisnuite. Plasma s-ar raci foarte repede, si peretii vasului ar fi distrusi de caldura. Dar plasma poate fi controlata cu ajotorul magnetiilor urmand liniile de camp magnetic stand departe de pereti.
In 1980 a fost realizat un astfel de dispozitiv, in timpul fuziunii temperatura fiind de 3 ori mai mare ca a soarelui.
O alta cale posibila de urmat este de a produce fiziune din deuteriu si tritiu pus intr-o sfera mica de sticla care sa fie bombardata din mai multe locuri cu ul laser pulsand sau cu raze ionice grele. Acest procedeu produce o implozie a sferei de sticla, paroducandu-se o reactie termonucleara care aprinde carburantul.
Progresul in fuziunea nucleara este promitator dar infaptuirea de sisteme practice de creare stabile de reactie de fuziune care sa produca mai multa energie decat consuma va mai lua ceva decenii pentru realizare. Activitatea de experimentare este scumpa. Totusi unele progrese sau obtinut in 1991 cand o cantitate importanta de energie (1,7 milioane W) a fost produsa cu ajutorul reactie de fuziune controlata in Laboratoarele JET din Finlanda. In 1993 cercetatorii de la Universitatea din Princeton au obtinut 5.6 milioane W. In ambele cazuri s-a consumat mai multa energie decat s-a creat.
Daca reactia de feziune devine practica ofera o serie de avantaje: o sursa de deuteriu aproape infinita din oceane, imposibilitatea de a produce accidente din cauza cantitatii mici de carburant, reziduriile nucleare sunt mai putin radioactive si mai simplu de manipulat.
Interactiunea fotonilor nucleari g cu semiconductori, cu particulele atomice din care sunt compusi acestia este identica cu interactiunea electronilor si a fotonilor nucleari X, indiferent de substanta sau materia cu care interactioneaza.
1 - Efectul fotoelectric (absorbtie). Particulele radiatiei g smulg electroni din stratul K sau L, consumandu-si complet energia. Electronii eliberati se numesc fotoelectroni.
2- Efectul Compton (imprastiere). Particulele radiatiei g se ciocnesc de electronii invelisului electronic al atomului pe care ii smulg din structura atomului, trasmitandu-i numai o parte din energia sa. Particulele radiatiei g sunt deviate de la directia lor initiala, avand o frecventa mai mica E ' = hn '.
Electronii smulsi din invelisul electronic, in urma ciocniri lor cu particulele radiatiei g se numesc electroni Compton.
3 - Formarea de perechi. Interactiunea fotonilor g cu nucleonii, respectiv protonii si neutronii va genera perechi de particule subatomice.
In cazul interactiunii fotonilor nucleari g (o) cu protonii, acestia emit perechi de particule electroni (-e)-pozitroni (+e) si se transforma in neutroni si trec de pe orbita fundamentala pe o orbita superioara, iar datorita acestei interactiuni atomul a trecut din starea fundamentala in starea de excitatie.
Electroni (-e) sunt particule incarcate din punct de vedere electric negativ si formeaza radiatiile b, iar pozitroni (+e) sunt particule incarcate din punct de vedere electric pozitiv si alcatuiesc radiatiile a.
Aceste particule avand sarcini electrice diferite se atrag si se neutralizeaza reciproc printr-un proces de anihilare A, in urma caruia rezulta doua particule (o) neutre din punct de vedere electric care sunt emise sub forma unor cuante de radiatii g moi care sunt identice si au caracteristici asemanatoare cu radiatiile g radioactive emise de nuclee atomice in procesul dezintegrari nucleare radioactive.
La revenirea neutronilor de pe orbita superioara, pe orbita fundamentala, acestia emit fotonii nucleari (of) gd duri si diferenta de energie dintre cele doua orbite nucleare.
In cazul interactiunii fotonilor nucleari g (o) cu neutronii, acestia emit perechi de particule electroni (-e)-neutrini (on) si se transforma in protoni si trec de pe orbita fundamentala pe o orbita superioara.
Electroni (-e) sunt particule incarcate din punct de vedere electric negativ formeaza radiatiile b, iar neutrini (on) fiind particule neutre din punct de vedere electric alcatuiesc radiatiile g moi.
Protoni nu au o situatie stabila pe aceasta orbita superioara si revin pe orbita fundamentala, emitand fotonii nucleari (of) gd duri si diferenta de energie dintre cele doua orbite nucleare.
In acest caz, atomul trece din starea de excitatie in starea fundamentala.
Fotonii nucleari emisi sunt particule neutre din punct de vedere electric si reprezinta diferenta de energie dintre cele dou" orbite.
Din aceasta prezentare rezulta ca, radiatiile radioactive a, b si g sunt alcatuite din particule inarcate din punct de vedere electric sau neutre din punct de vedere electric:
- pozitronii, particule subatomice care au sarcina electrica pozitiva
- electronii, particule subatomice care au sarcina electrica negativa
- neutrini, particule subatomice neutre din punct de vedere electric
- fotoni nucleari, particule neutre din punct de vedere electric.
Toate aceste particule interactioneaza cu substanta care este alcatuita din molecule, atomi care la randul lor sunt constituite tot din particule incarcate din punct de vedere electric sau neutre din punct de vedere electric, respectiv:
- electronii din invelisul electronic al atomului care sunt incarati din punct de vedere electric negativ
- protoni care au sarcina electrica pozitiva
- neutronii care sunt neutri din punct de vedere electric.
In acest caz, interactiunea sarcinilor electrice pozitive, negative si neutre a radiatiilor radioactive a, b si g cu particulele semiconductorilor din bateriile fototermoelectrice va produce absorbtia si transformarea lor in curent electric continuu.
