Al saptelea volum a aparut abia 200 de ani dupa moartea lui si mai era material si pentru al optulea volum.
In 1711, Academia l-a numit mecanic salariat (echivalent aproximativ astazi cu postul de inginer tehnolog) si ii revenea sarcina de a publica carti in diverse domenii, pe meserii si industrii. Din aceasta perioada dateaza lucrarea sa "Descrierea artelor si a meseriilor" care a fost tiparita abia dupa moartea autorului, in 1761, in 27 de volume. Reaumur a facut multe descoperiri tehnice si stiintifice pe care le-a prezentat la Academie : despre fabricarea oglinzilor, despre prelucrarea ardeziei, despre fabricarea perlelor artificiale, despre forjarea fierului, despre proprietatile hartiei si altele. In 1722 si-a publicat una dintre cele mai importante lucrari : "Arta transformarii fierului in otel", ce cuprinde rezultatele unor cercetari tehnologice, indreptata spre aplicarea practica ceea ce a dus la inceperea fabricarii otelului in intreaga Franta. In 1725, Reaumur s-a ocupat cu fabricarea tablei zincate care pana atunci era importata din Germania. A constatat pe cale experimentala ca o conditie importanta in fabricatie este inlaturarea stratului de fier de la suprafata si asigurarea unei suprafete perfect netede. In felul acesta a introdus aceasta noua productie in Franta.
In anii urmatori s-a ocupat de fabricarea portelanului si a descoperit portelanul care ii poarta numele, care era, de fapt, sticla asemanatoare cu portelanul.