Cele patru mari forme ale agriculturii de subzistenta sunt vanatoarea si culesul plantelor, pastoritul nomad, cultivarea diferitelor loturi si agricultura stabila. Fiecare din aceste forme reflecta un anumit stadiu din istoria societatii umane.
In urma cu aproximativ 12000 de ani, cea mai mare parte a oamenilor traia din vanatoare, pescuit si cules. Aceasta implica uciderea animalelor salbatice pentru carne si culesul plantelor si radacinilor comestibile, printre care fragi, fructe si seminte salbatice.
Ca mod de viata, vanatoarea si culesul au avut un declin rapid dupa dezvoltarea agriculturii, in urma cu 12000-10000 de ani. O data cu descoperirea modului in care pot fi cultivate plantele si domesticite animalele, majoritatea au devenit agricultori. In regiunile cu ploi abundente si regulate, ei cultivau diverse recolte. In regiunile mai uscate, ei cresteau animale. Grupurile tot mai mici de vanatori si culegatori au fost impinse catre zone care nu erau propice nici unei forme de agricultura.
Vanatoarea si culesul necesita o buna cunoastere a modului de supravietuire in armonie cu natura. Aceste cunostinte le permit vanatorilor si culegatorilor sa supravietuiasca chiar si in zonele extrem de inospitaliere. Unii oameni de stiinta considera ca n-ar trebui pierdute cunostiintele despre natura a vanatorilor si culegatorilor.
Pastoritul nomad
Pastoritul nomad reprezinta un stadiu mai evoluat al vanatorii si unele forme de pastorit sunt chiar foarte asemanatoare cu aceasta. De exemplu, hoardele de caribu urmarite de eschimosii din nordul Canadei, sau cele de reni vanate de laponii din nordul Scandinaviei, sunt doar partial domesticite. In realitate, aceste animale sunt salbatice si migreaza an de an, fiind sau nu insotite de oameni.
Cele mai multe triburi nomade reusesc insa sa domesticeasca animalele, printre care vite, capre si oi, alaturi de camile, in Africa de Nord si sud-vestul Asiei, lame in Muntii Anzi din America de Sud si iaci in muntii si podisurile inalte din centru Asiei.
Pastorii nomazi isi duc de obicei animalele la pasunat pe terenuri improprii cultivarii plantelor. Ei au insa nevoie de hrana si de alte bunuri produse de agricultorii stabili, pe care le obtin prin troc. Drept urmare, in in mod normal, comertul joaca un rol important in modul de viata nomad.
Pastori nomazi binecunoscuti sunt si tuaregii din Sahara si fulanii din regiunea Sahel, la sud de Sahara, beduinii vorbitori de araba din sud-vestul Asiei si bakhtiarii din Iran. Acesti nomazi nu se deplaseaza niciodata fara vreun motiv precis si isi ridica tabara, de obicei, din cauza ca vechiul loc nu mai corespundea pasunatului sau nu mai avea suficiente rezerve da apa. Deplasarile lor se fac in functie de anotimp.
De exemplu, in timpul sezonului secetos din Sahel, din noiembrie pana in mai, tuaregii din nordul Africii isi instaleaza taberele langa fantani, permitand pasunatul animalelor pe o raza de treizeci de kilometri. In iunie, o data cu aparitia primelor ploi, tuaregii se deplaseaza din zona fantanilor, permitand vegetatiei sa-si revina. Animalele lor pot pasuna pe arii mult mai intinse, pana la reinstalarea sezonului secetos care ii obliga sa se reintoarca in preajma fantanilor.
Moduri de viata pe cale de disparitie.
Multe grupuri minoritare, de pe intreg mapamondul, duc o lupta dificila pentru supravietuire. Printre grupurile amenintate sunt si pastorii nomazi. Partial, acest lucru se datoreaza faptuluica majoritatea guvernelor contemporane ar prefera ca nomazii sa se stabileasca in orase si sa renunte le vechiul lor mod de viata. Persoanelecu un domiciliu stabil sunt mai usor de controlat si isi platesc la timp taxele si impozitele.
Unele guverne, cum ar fi cele din China, Mongolia si fosta Uniune Sovietica, au utilizat pana si forta pentru a obliga grupurile nomade sa se stabileasca. Aceste guverne sustin ca, astfel, copii fostilor nomazi vor avea acces mai usor la educatie, sanatate si alte servicii.
O alta amenintare se datoreaza schimbarilor climatice adesea legate de alti factori ecologici, ca supra-pasunatul sau defrisarea padurilor. De exemplu, secetele prelungite din Sahel, din anii '70 si '80, impreuna cu distrugerea vegetatiei, au transformat terenul de pasunat in desert. Milioane de animale domestice au murit. Ca urmare, multi tuaregi au fost obligati sa se stabileasca in zonele periferice ale oraselor, unde sunt asistati de agentii de ajutorare. Multi copii de tuaregi au fost obligati sa cerseasca
Importanta economica
Impactul economic al agriculturii de subzistenta este mic,. Recoltele sunt produse pentru familia agricultorului sau pentru oamenii din acea comunitate si cei mai multi dintre acesti agricultori sunt saraci.Cea mai mare parte a muncii este executata de femei, « capul » gospodariilor, sotii fiind
plecati in cautare de munca platita in orase. In perioadele de munca intensa, toti membrii familiei participa la muncile agricole. In Africa, intre 60 si 80 de procente din muncile agricole sunt efectuate de femei. Aceste procente includ femeile care practica agricultura de subzistenta dar si pe cele angajate pe plantatii.
Pentru multi agricultori de subzistenta este mare lucru daca isi pot hrani familiile si isi pot plati impozitele. Multora le lipsesc banii pentru insamantarea loturilor cu seminte selectionate stiintific, deoarece aceste seminte necesita , adesea, tratarea cu fertilizatori si cu pesticide scumpe. Trecerea la agricultura pentru comercializare este un risc fata de obiectivul principal, acela de hranire a propriei familii.
In unele foste colonii, terenuldetinut odinioara de de europeni a fost realocat agricultorilor locali. Cei mai multi dintre ei utilizeaza o parte a terenurilor pentru recoltele de subzistenta dar o parte pentru recolte destinate vanzarii, cum ar fi cafeaua sau ceaiul. Adesea, agricultorii isi vand produsele unei cooperative locale care se ocupa cu comercializarea acestor bunuri. Aceasta combinatie intre agricultura de subzistenta si cea comerciala, devenita obisnuita in Africa, este o speranta pentru dezvoltarea si ridicarea nivelului de trai.
