; pe ele s-a grefat ulterior un relief de campii si dealuri.
Dislocatiile longitudinale si transversale au usurat declasarea vulcanismului in cea mai mare parte in lungul unor linii, existand un vulcanism mai vechi, dar si vulcanism actual. Seismicitatea pronuntata este inca un caracter al evolutiei geosinclinalului actual, la care se ataseaza intr-un fel arhipelagul japonez.
Intr-un profil morfologic de ansamblu, se evidentiaza urmatoarele trepte ale reliefului: regiuni muntoase, cu altitudini ce depasesc 3000 m, regiuni deluroase si montane, cu altitudini cuprinse intre 500-3000 m, campii litorale si interioare, piemontane, fluviatile, cu suprafete mlastinoase. Foarte frecvent apare relieful vulcanic, inclusiv cel recent, datorita intensei activitati tectonice.
Din punct de vedere climatic, pe teritoriul arhipelagului japonez se deosebesc doua tipuri principale:in nord, climatul temperat-musonic, cu ierni aspre, iar in sud, climatul subecuatorial-umed, cu caracter musonic. Temperaturile anuale variaza intre 7in Hokkaido si 22 in Ryukyu, mediile in iulie trecand de 20 C (28 in Ryukyu). Cantitatea precipitatiilor in luna cea mai umeda a anului depaseste 300 mm, mediile anuale variind intre 800mm in nord si peste 2200mm in arhipelagurile sudice.
Raurile se alimenteaza predominant din ploi si zapada, cele mai mari fiind Shinano,Tone, Ishikari. Lacurile sunt vucanice(Tasawa, Towada, Akan etc.), tectonice (Biwa), de baraj vulcanic (Chazenji); pe litoral sunt lagune si limane (Saroma, Shinji, Hamaha).
Vegetatia se incadreaza in Subregiunea floristica Chino-Japoneza. Caracteristicile sunt padurile temperate umede si cele umede subtropicale. Cele temperate sunt reprezentate prin paduri de conifere, de foioase etc., iar cele subtropicale prin magnolii, bambusi, liane, etc.
Solurile apartin grupelor subtropicale si celei temperate. Din categoria solurilor subtropicale, cele rosii si galbene sunt tipice . au acumulare de argila in orizontul B, cantitatea de humus variind intre 7-8%(Ichire Kanno, 1960).
Fauna apartine subregiunilor Euro-Siberiana si Chino-Manciuriana(ursul japonez, maimuta japoneza, cocosul japonez ). Diversitatea si unicitatea peisajului arhipeleagului japonez a determinat considerarea a numeroase regiuni drept percuri nationale.
Desfasurarea mare in latitudine, complexitatea reliefului, in general, vulcanismul si seismicitatea, in special,la care se adauga structura hidroclimatica si biodogeografica, au conturat mai multe unitati fizico-geografice.
Peisajul tarmurilor si insulelor pacifice, intens modificat de activitatea complexa antropica. Se detaseaza printr-o structura ce se modifica permanent si activ sub influente complexe. Transformarile sunt conditionate in principal de clima umeda cu caracter musonic, de actiunea valurilor si cel putin in aceeasi masura de actiunea antropica.
Pana la paralela orasului Tokyo tarmul este putin crestat, jos, cu inguste campii litorale, putine golfuri si insotit de un numar redus de insule (Rishiri, Rebun). Rareori apar lagune (laguna Motoro, iar dintre golfuri mai importante sunt Abashiri, Uchiura - golf vulcanic - Ishikari. Complexitatea tarmului creste la sud de Tokyo. Aici se asociaza tarmul jos, lagunar, mlastinos, lacustru, cu inguste portiuni de faleza cu promontorii, ce inainteaza destul de mult in ocean. Exista spre interiorul arhipelagului, intre insula Shikoku si Honshu, sectoare de tarm modificate radical prin activitatea omului. Dealtfel tarmul estic inregistreaza transformari (portuare, turistice etc. ) pe aproape jumatate din lungimea sa. In apropierea liniei tarmului se gasesc insule, unele situate pe praguri submarine (Oshima, Toshima, Augashima).
Un element de definire a peisajului, vegetatia, desi modificata substantial, reflecta in principal diferentierile climatice, astfel: predominarea asociatiilor temperat-oceanice spre nord si acele subtropicale umede spre sud. Apele care ajung la ocean sunt dintre cele mai mari, unele formandusi la varsarea deltei, in cvea mai mare parte indiguite, amenajate. Un fapt aparte il prezinta arhipelagul Ryukyu si anume prin constructiile coraligene care insotesc unele insule.
Peisajul tarmurilor si insulelor dinspre Marea Japonie. Spre deosebire de cel estic, acesta prezinta o mai mare uniformitate pe toata intinderea in ceea ce priveste unele elemente ale structurii sale. Este putin festonat, exceptie facand-o insula Kyushu. Apare pe alocuri insotit de insule (Sado, Oki), peninsule (Mokita, Tsugaru, Noto), colinare sau cu munti de altitudine mijlocie. Pe toata desfasurarea sa tarmul este asociat cu o ingusta campie litorala. Rareori aceasta se termina la Marea Japoniei cu lagune. Influentele continentale in peisaj se fac mai mult simtite. Reteaua de ape este mai putin numeroasa comparativ cu cea din est.
Peisajul campiilor litorale. Se impune printr-o serie de trasaturi distincte care il deosebesc net de celelalte tipuri. Este specific celei mai joase trepte de relief, dezvoltandu-se sub actiunea combinata a doi factori: cel natural hidroclimatic si cel antropic. In general, campiile fiie ca este vorba de campii fluviatile, mairne etc. se intalnesc in regiunile de golf care prin adapostul oferit constituie locuri prielnice dezvoltarii asezarilor si indeosebi a celor portuare.
In nord, pe latura estica si sudica a insulei Hokkaido, se gasesc: campia Kushiro de forma triunghiulara cu mlastini si lacuri (Toro, Furen); campia Tokachi, dezvoltata si in lungul raului cu acelasi nume, o campie fluvio-marina presarata cu martori de eroziune; campia Ishikari, lacustro-mlastinoase, joase cu altitudini sub 200 m. In insula Honshu se intalnesc :campia Tsugaru, campia Niigata, campia Sendai, campia Kanto etc.
peisajul regiunilor colinare si montane predominant vulcanice din zona temperata. Se intalneste in general pe axa orografica centrala care strabate arhipelagul de la nord spre sud. In insula Hokkaido, altitidinile care depasesc 2000m (cosul vulcanic Daisetsu - 2290m) se gasesc in partea mediana. Din acest ax diverg o serie de culmi: Kitami, Yubari, Hidaka. Periferia regiunii centrale este marcat de munti mai josicu inaltimi de 1500m. Mai coborata si concentrica celei anterioare apare treapta colinara. In buna parte aceste trepte ale reliefului sunt dezvoltate pe structura vulcanica. Unele inaltimi sunt conuri vulcanice, platouri vulcanice, inscrise pe liniile de dislocatie Chisima si Nasu.
In conditiile climei temperate influente musonice, cu ierni aspre se dezvolta si se etajeaza padurile de conifere si foioase. In culmea Tokachi apar asociati de tundra montana. Solurile podzolice, dernopodzolurile, solurile brune de padure teperata subliniaza si mai mult caracterul temperat al peisajului.
Acelasi tip de peisaj se intalneste si in jumatatea nordica a insulei Honshu, cu interferente subtropicale spre sectorul central. Relieful montan si colinar, ale carui altitudini trec de 2000m impun o etajare morfoclimatica si biogeografica. Liniile majore orografice au o dispunere nord-sud.
Peisajul regiunilor colinare si montane in zona tropicala.
