Poteca a disparut si, pentru a merge mai departe, sarim din piatra in piatra ; uneori, pentru ca nu avem incotro, trebuie sa o luam direct prin apa rece. Foarte des, suspendate la diverse inaltimi, gaurile negre ale unor pesteri ne fac sa visam la lume tainica a adincurilor. Am intrat intr-un sector de chei. Dupa cateva sute de metri, pe stanga, abruptul se mai domoleste si de sub niste bolovani tasneste un suvoi puternic de apa. Este un izbuc, un izvor carstic. De la izbuc in sus, distingem urmele unei albii secate. Urcand pe aceasta, cu putin efort, ajungem pe omica creasta, unde decorul ce ni se infatiseaza ne poate contraria, dar in acelasi timp ne poate starni curiozitatea : covorul de iarba este punctat pe intinse suprafete de lapizuri-forme rezultate ca urmare a eroziunii calcarului de catre apele de siroire. De diferite dimensiuni, mai frecvent de ordinul zecilor de centrimetri, acestea pot fi : rotunjite, ascutite, cavernoase, de tipul rigolelor sau canelurilor etc.
Fundul depresiunii ce se vede in fata este ciuruit de palnii, avand un contur mai mult sau mai putin circular ; totul arata ca dupa bombardament. Aceste excavatiuni se numesc doline si sunt formele carstice cele mai frecvente. Avand diametre ce se inscriu intre cativa meri si peste un kilometru s iadancimi de pana la 100 de metri, ele se grupeaza, formand campuri de doline.
De undeva, din lateral, apare un curs de apa ;un firicel firav, ce descrie cateva meandre.
