Progresul stiintelor tehnice, in special al mecanicii constructiilor, a avut ca urmare realizarea de noi forme structurale: constructii in cadre, cu stalpi in V, suprafete subtiri, acoperisuri suspendate, corturi, cupole geodezice, poduri suspendate de mari deschideri.
Context tehnico-cultural
In perioada premergatoare revolutiei burgheze franceze (1789-1794) clasicismul devenise preponderant in Franta si Anglia, concomitant cu raspandirea unor idei materialist-mecaniciste si rationaliste in stiinta si filosofie. Conceptele mecanicii newtoniene (1687) au dat nastere la noi cercetari si studii care au avut ca urmare stabilirea bazelor teoriei elasticitatii (Robert Hooke, 1687?), a principalelor teoreme ale staticii (P. Varignon, 1687), a hidrodinamicii teoretice (D. Bernoulli, 1738), a problemelor de flambaj (Euler, 1749). S-au realizat mari inventii tehnice ce au culminat cu inventarea masinii cu abur cu dublu efect de catre James Watt in 1782. Aceasta inventie epocala a deschis caile progresului ethnic si a marcat inceputul primei revolutii industriale.
Progresul tehnic si introducerea industriei mecanizate in toate ramurile de activitate au jucat un rol important si in dezvoltarea si diversificarea constructiilor, inexistente in trecut : cladirile industriale cu anexele lor, silozurile, turnurile de racier, garile, tunelurile de mari lungimi, podurile feroviare si numeroase alte tipuri de constructii.
Intrarea in functiune, in 1869, a canalului Suez a permis trecerea din Mediterana in Marea Rosie si Oceanul Indian, iar realizarea canalului Panama, intre anii 1880-1914, a facut legatura dintre cele doua mari oceane, Atlantic si Pacific. Canalul Kiel terminat in 1895 deschide calea dintre Marea Baltica si Marea Nordului.
Dezvoltarea rapida a retelei de cai ferate in Europa si America a necesitat executarea unor noi tunele a caror constructie ridica probleme de mare complexitate tehnica. In 1871 s-a inaugurat tunelul Frejus (Cenisio) in Masivul Cenis, cu o lungime de 12,25km, care facea legatura intre Franta si Italia, iar in 1882 marele tunnel Saint Gothard, in Alpii Lepontini din Elvetia, ling de 15km. La noi in tara, la sfarsitul secolului XIX s-a inceput construirea tunelului Mestecanis, pe linia Darmanesti - Vatra Dornei (1,65 km lungime), terminat in 1901.
Aparitia unor noi materiale de constructii, legate de dezvoltarea intensive a metalurgiei, iar dupa 1860 a betonului armat, a contribuit de asemenea la conceperea si proiectarea unor noi forme si structuri constructive care necesitau alte mijloace de exprimare artistica. Materialele de constructii traditionale, piatra si caramida, ca si vechile sisteme de executie, se bazau in special pe masa materialului, pus in lucrare in cantitati mari, putand rezista astfel in mod nediferentiat diverselor eforturi de compresiune, intindere sau incovoiere. In felul acesta se realizau insa constructii massive, grele si costisitoare, necorespunzatoare noii societati industrializate. Inginerul rus D.I. Juravski (1821-1891) si separat matematicianul elvetian K. Culmann (1821-1881) au creat o teorie a calculului grinzilor cu zabrele continue, iar V.G. Suhov (1853-1939) a conceput si realizat contructii spatiale usoare formate din retele pentru: bolti, turnuri de racirea lamelare; acestea au fost aplicate ulterior, in Germania, la tipurile de acoperisuri lamelare Zellbau. Ing. D.I.Juravski si respective inginerul Italian Luigi Cremona
(1830-1903) au avut contributii importante in domeniile rezistentei materialelor si staticii grafice.
Daca despre o arhitectura industriala, in adevaratul sens al cuvantului, nu se poate vorbi decat in sec.XX, constructiile industriale in sine puneau mari probleme constructorilor care aveau nevoie de aportul mecanicii si calculul structurilor pentru a putea face fata noilor tipuri de constructii. Abia in secolul XX s-a pus problema colaborarii dintre inginer, tehnolog si architect in realizarea unor ansambluri industriale rezistente, functionale si estetice.
Exemple de constructii caracteristice acestei perioade
Depasindu-se epoca stilurilor baroce, de curte sau de salon,
s-a ajuns la neoclasicismul si eclectismul secolului XIX "cu toate reluarile sale numeroase in care romantismul cel mai dulceag se impaca cu arheologia stiintifica" (Bruno Zevi).
