Dreptatea  este valoarea etica si juridica, in functie de care se aproba sau se dezaproba relatiile sociale si raporturile juridice, normele juridice si hotararile organelor de jurisdictie existente intr-o epoca si intr-o organizare sociala data; este faptul de a recunoaste drepturile cuiva, de a acorda fiecaruia ceea ce i se cuvine in mod legitim. Dreptatea este o virtute morala, cea mai inalta dintre cele patru virtuti cardinale, care consta in faptul de a da fiecaruia ce este al sau, in a respecta drepturile altuia.
In societatile bazate pe exploatare, clasele dominante cauta sa justifice, prin conceptiile lor despre dreptate, relatiile economice existente, sa le intareasca prin legi si norme morale, in timp ce clasele si paturile sociale asuprite promoveaza propriile lor conceptii despre dreptate, care oglindesc necesitatea  schimbarilor  relatiilor sociale respective,  nazuinta maselor de a inlatura inegalitatea sociala. Dezvaluind caracterul formal al conceptiei burgheze despre dreptate, conceptie care ascunde  esenta  exploatarii capitaliste, marxismleninismul a faurit o conceptie noua, comunist-stiintifica despre dreptate, conform careia adevarata dreptate sociala consta  in eliberarea  omului de orice  exploatare si  asuprire, in realizarea  egalitatii sociale depline in conditiile comunismului. 
Exista mai multe tipuri de dreptate dintre care principalele categorii de dreptate sunt:
-	dreptatea distributiva este corectitudinea accesului la resurse, pozitii in societate si a distribuirii  unor avantaje, obligatii intre persoane, grupuri in societate.)
-	dreptatea procedurala presupune respectarea legilor si infaptuirea justitiei. Ca respectare a legilor, dreptatea presupune respectarea drepturilor  legale ale unei persoane: libertarea personala , proprietatea, demnitatea umana si sa i se dea fiecaruia ce i se cuvine. 
-	dreptatea corectiva sau reparatorie se refera la repararea  nedreptatii si la corectitudinea raspunsului la nedreptati, prejudicii.
Proprietatea
	Proprietatea , o forma sociala, istoriceste determinata, de insusire a bunurilor  materiale de catre oameni. Demonstrand ca proprietatea este un raport social care ia nastere intre oameni in legatura cu insusirea acestor bunuri, si in primul rand a mijloacelor de productie, K.  Marx a combatut conceptia burgheza  care o definea ca un raport intre om si obiect. Proprietatea nu se poate confunda cu dreptul de proprietate, care nu este altceva decat expresia juridica a relatiilor de proprietate. Nu obiectul in sine constituie proprietatea, dupa cum nici calitatile naturale ale bunurilor insusite  nu determina caracterul proprietatii, ci natura  relatiilor sociale care iau nastere  in legatura cu aceasta insusire. Spre deosebire de conceptia burgheza, care declara proprietatea privata ca fiind  vesnica si imuabila, marxismleninismul considera proprietatea ca o categorie istorica, ce se schimba  de la o oranduire sociala la alta, incadrandu-se  in doua tipuri fundamentale: proprietatea privata, care sta la baza oranduirii sclavagiste, feudale si capitaliste, si proprietatea comuna, sociala, care a stat la baza  oranduirii comunei primitive si caracterizeaza oranduirea sclavagista. La randul lor, aceste doua tipuri de proprietate au cunoscut mai multe forme corespunzatoare unui anumit grad de dezvoltare a fortelor de productie. 
Relatiile de proprietate reprezinta elementul fundamental al  relatiilor de productie, ele determinand toate celelalte  raporturi sociale, politice, juridice, familiale etc. Astfel, oranduirile bazate pe proprietatea privata s-au caracterizat prin relatii sociale bazate pe exploatarea omului de catre om, iar cele bazate pe proprietatea comuna, sociala, prin relatii de  colaborare si ajutor reciproc. Prima forma  de proprietate a fost cea obsteasca  din comuna primitiva, determinata de nivelul foarte scazut  de dezvoltare a fortelor de productie, de cantitatea redusa a mijloacelor de trai. In aceste conditii, cand oamenii izolati nu puteau face fata fortelor naturii, era necesara munca in comun  si, prin urmare, stapanirea in comun a mijloacelor de productie. Dominatia proprietatii sociale excludea inegalitatea de avere, exploatarea muncii altuia, etc. Dezvoltarea  fortelor de productie, posibilitatea crearii plus-produsului au determinat aparitia proprietatii private si, pe aceasta baza, trecerea la o noua oranduire sociala.