. Viata pe mosia feudala. Au existat diferite grade de servitute. Unii iobagi lucrau pe pamanturile stapanului si erau atasati de casa acestuia. De multe ori chiar si mosierul era vasalul unui feudal mai mare, de la care primise pamant si protectie.
In ciuda atacurilor brutale din exterior, la inceputul secolului al XI-lea Europa lua nastere si feudalismul devenea sistemul social dominant.
Evul mediu este un termen general folosit pentru a se referi la istoria Europei intre anii 1000 si 1500 e.n. Aceasta perioada este o epoca determinanta in dezvoltarea culturii si societatii europene. La inceput, Europa Centrala si de Vest erau pe cale de a iesi din luptele crancene duse cu intrusii externi si interni. Insa spre sfarsitul acestei perioade, dupa mai multe declinuri si perioade de dezvoltare, de multe ori chiar prin utilizarea energiei barbarilor ostili, si-a inceput expansiunea politica si culturala o Europa mai mare si mai dinamica, in urma careia si restul lumii a trecut prin schimbari definitive.
Europa a dus mult timp lipsa de resurse naturale utilizabile, iar reteaua rudimentara de comunicatii abia putea lega localitatile mici si imprastiate. Comertul era slab dezvoltat, iar majoritatea comunitatilor erau autarhice: atat alimentele cat si uneltele si le confectionau singuri. Comertul se baza pe troc in loc de bani. In cazul unor recolte proaste, supravietuirea unor comunitati sau a unor indivizi era in primejdie si erau expuse atacurilor hoardelor nomade, cum erau vikingii. Astfel era necesara o protectie mai buna a comunitatilor dar de multe ori chiar si puterea centrala era destul de slaba, si intotdeauna prea departe pentru a intervenii in caz de urgenta.
. Stratul cel mai sarac era iobagimea. Acestia erau tarani si locuiau pe la marginile satelor avand gospodarii de circa 1-1,5 hectare.
SISTEMUL FEUDAL
Toti acesti factori au hotarat in mare parte structura societatii europene inaintea erei feudale clasice. Epocile urmatoare au numit rezultatul acestui proces feudalism, dar nu a fost nimic sistematic in formarea lui. Individul in cautarea securitatii a cerut protectie de la un lider local, acceptand rolul de supus al acestuia.
Relatia feudala in Evul Mediu insemna o interdependenta personala. Feudalul se angaja sa-si apere vasalul, in schimb vasalul jura fidelitate feudalului. Acesta din urma isi castiga astfel adepti, dar spre asi asigura propri-ai securitate, el devenea vasalul unui feudal si mai mare. In varful ierarhiei de putere formate din feudali si vasali, se situa regele ca feudalul suprem, pentru care cei mai insemnati feudali depuneau juramant de loialitate (fidelitate). O caracteristica a oranduirii feudale era aceasta relatie de supra- si subordonare. Se corela cu doua concepte de importanta majora din acea vreme: proprietatea asupra pamantului si serviciul militar. Pentru suveranitate si alte angajamente luate, feudalul primea o danie de pamant. Aceasta era numita feudum, de unde provine si termenul de feudalism.
. ilustratie de la sfarsitul evului mediu: un cavaler depune juramant de fidelitate domnitorului franc Carol cel Mare (768-814), care a cucerit jumatatea Europei.
SERVICIUL MILITAR
Obligatia majora a vasalilor era serviciul militar. Datoria feudalilor de rang inalt era ca intr-un numar prestabilit de zile din an sa fie la dispozitia regelui cu o forta armata negociata. Din punctul de vedere al regelui aceasta rezolva problema apararii tarii. De altfel, din cauza resurselor insuficienta regele nu era capabil sa mentina o armata proprie permanenta.
Datorita mosiilor imense, aristocratii erau capabili sa-si respecte angajamentul si sa recruteze soldati suficienti, deoarece si acestia puteau sa dea pamant vasalilor lor care, la randul lor puteau face acelasi lucru, si asa mai departe.
La baza piramidei feudale au stat: luptatorul - acel cavaler a carui mosie era suficienta doar pentru satisfacerea propriilor nevoi si intretinerea unui cal mare, care il putea duce impreuna cu armura sa. In perioada de serviciu anuala , el trebuia sa-si insoteasca superiorul in regimentul regelui sau in razboi, trebuia sa lupte de partea feudalului in conflictele locale sau sa indeplineasca misiuni pasnice in cetate, devenita simbolul cel mai reprezentativ al puterii feudale.
. Despre regele Carol cel Mare s-au creat legende. Cu sute de ani dupa moartea lui erau in circulatie balade si cantate eroice, iar numele lui era binecunoscut peste tot. A fost denumit chiar sfant. Aceasta imagine din secolul al XV-lea ilustreaza moartea lui.
CAVALERII EVULUI MEDIU
Cavalerul este figura principala in scrierile medievale. Taranul agricultor insa, era considerat doar putin mai presus de un animal de jug, desi tot sistemul feudal se baza pe munca lui. Majoritatea taranilor erau iobagi, adica nu erau chiar sclavi, dar nu aveau drept de stramutare.
Pentru garantarea unui nivel de securitate oarecare, acestia erau nevoiti sa cedeze o parte prestabilita din recolta anuala si din animalele avute si totodata trebuiau sa lucreze pe terenurile proprii ale feudalului un anumit numar de zile gratis: robotul. In mod normal, iobagul nu avea sanse de a se opune deoarece mosierul ii era totodata si judecatorul atotputernic si ii putea cere numeroase alte servicii suplimentare dupa placul lui. In plus, iobagii trebuiau sa plateasca si dijma sau zeciuiala (decima), deoarece si biserica se adaptase la sistemul feudal. Arhiepiscopii, episcopii si conducatorii manastirilor, abatii, au primit mosii de la rege si au avut proprii lor vasali si iobagi. Astfel, aspectul religios al bisericii a intrat adesea in contradictie cu rolul implinit in viata economica. Loialitatea conducatorilor bisericesti era impartita adesea intre rege si papa de la Roma. Domnitorii au fost in conflict cu fiecare papa, de-a lungul anilor, in privinta dreptului de numire a conducatorilor bisericesti, care beneficiau de o influenta insemnata in viata politica.
In ciuda claritatii aparente, a juramintelor solemne si a contractelor semnate, sistemul a purtat in sine germenul conflictelor. Domnitorii au avut intotdeauna probleme privind controlul asupra principalilor aristocrati. Acestia aveau putere absoluta pe propriile mosii si datorita mostenirii averilor de catre membrii familiei feudale, puterile locale au devenit din ce in ce mai independente. Daca din cand in cand un rege puternic vroia sa reduca din independenta lor, aristocratii puternici puteau sa se opuna. Daca puterea centrala era slabita cu ocazia urcarii pe tron a unui copil, atunci aristocratii aranjau disensiuni pe cale armata. Din aceasta cauza Evul Mediu s-a caracterizat prin revolte numeroase, razboaie private si civile.
CONFUZII LEGISLATIVE
Din relatia feudala s-au nascut numeroase situatii neclare din punct de vedere juridic. Daca cineva a primit feude de la doi feudali sau a posedat mosii in doua tari diferite, s-a ivit intrebarea fireasca: pe cine trebuie sa slujeasca si pentru cine trebuie sa porneasca la lupta? Cazul era si mai complicat cand regele unei tari poseda pamanturi in alte tari. Spre exemplu Wilhelm Cuceritorul nu apartinea nici unei autoritati feudale ca rege al Angliei, insa ca print al Normandiei era vasalul regelui francez. Regii Angliei au fost in situatii similare de-a lungul secolelor. Puterea lor a reprezentat o amenintare continua pentru feudalii francezi, iar prestigiul regal si atributiile lor au exclus deplasarea la Paris daca `domnul` lor ii chema. Sistemul militar feudal ar fi fost mai eficient daca ar fi purtat numai campanii scurte impotriva intrusilor straini. Efectuarea unor campanii militare mai serioase ridica probleme insemnate tocmai datorita naturii restranse a obligatiilor feudale. Deseori vasalii refuzau sa lupte in afara regatului, pe motiv ca aceasta depaseste deja atributiile lor. Daca se angajau totusi in lupta, dupa depasirea termenului de 40 de zile aveau dreptul ca pur si simplu sa plece de pe campul de lupta si asa si procedau, indiferent de starea luptelor. Tocmai din aceasta cauza, regii au preferat sa se bazeze pe regimente de mercenari, bineinteles in limita in care si-au putut permite acest lucru. Datorita faptului ca mosiile se puteau mostenii, mosierii preferau rolul de domn in provincie decat cel de luptator si prefera sa plateasca impozit in loc de serviciu militar.
