Premisele formarii statelor medievale romanesti. Odata cu desavarŽsirea procesului de formare a poporului roman si a limbii romane (secolele VIII-IX) in istoria ce se scria in spatiul Carpato-Danubian-Pontic incepe o noua etapa -constituirea statelor medievale romanesti.
Formarea statelor medievale romanesti este, in primul rand, rezultatul actiunii mai multor factori interni: formarea relatiilor feudale, necesitatea protejariii averii acumulate de diferitele paturi sociale, a reglementarii relatiilor dintre aceste paturi, a apararii cailor comericiale internationale care strabateau spatiul romanesc si a centrelor de comert intern (iarmaroace, asezari orasenesti), a valorificarii economice a noilor terenuri etc.
Premisele interne au fost favorizate de anumite imprejurari externe. Astfel, in perioada care a urmat dupa invazia tatarilor din 1241 a fost lichidata pentru o vreme hegemonia regatului maghiar la sud si est de Carpati, ceea ce a permis formatiunilor statale romanesti din aceasta zona sa evolueze spre intarirea propriei organizari interne si extinderea lor teritoriala.
Constituirea statelor medievale romanesti a decurs in cateva etape: unificarea teritoriala, formarea structurilor sociale, a institutiilor centrale statale de guvernare si obtinerea independentei, recunoscuta de tarile vecine.
Procesul de formare a statelor romanesti si-a gasit expresie in formula acceptata de istorici despre evolutia societatii romanesti de la sat la stat. Aceasta formula explica esenta procesului care a avut la baza consolidarea obstei satesti (in frunte cu juzi sau cnezi) ca forma initiala de organizare sociala si autoadministrare in perioada de dupa retragerea legiunilor romane din Dacia.
Interesele comune de aparare si de valorificare a terenurilor agricole serveau drept baza pentru unirea mai multor obsti in uniuni de obsti cu o capetenie unica in frunte, numita voievod, cnez, ban. Uniunile de obste se numeau "tari " (din latinescul-terra). Marele istoric roman Nicolae lorga a numit aceste "tari "- Romanii populare, in izvoarele istorice straine ele se mai numeau Vlahii, adica tari ale romanilor, deoarece strainii, dupa cum am demonstrat deja (vezi capitolul 5) ii numeau pe romani "vlahi ", cu diferite derivate ale acestei denumiri. Istoricii au atestat circa 20 de asemenea "tari ", care acopereau intreg spatiul locuit de romani. Romaniile populare erau, astfel, formatiuni teritorial-politice incipiente si prezentau o forma de organizare teritorial-administrativa autonoma in conditiile lipsei unui stat unitar.
Necesitatile de aparare in fata incursiunilor razboinice ale migratorilor au dus la aparitia unei forme mai avansate in comparatie cu uniunile de obsti. Acestea erau voievodatele, cnezatele si banatele, formatiuni, ce intruneau cateva uniuni de obsti, avand in frunte un cneaz, voievod (din slava-conducator de oaste), un ban etc. Faptul ca aceste formatiuni erau preponderent numite in termeni slavi, permite de a conchide ca constituirea lor s-a produs in perioada asimilarii elementului slav la nord de Dunare in secolele VII-VIII.
Formatiuni statale incipiente romanesti. Cele mai vechi informatii despre voievodatele romanesti se refera la teritoriul Transilvaniei. Aceasta se lamureste prin faptul ca dupa 896 ungurii au migrat din stepele nord-pontice in Panonia unde au venit in contact cu romanii. Pe masura extinderii lor teritoriale in directia TranŽsilvaniei, ei s-au ciocnit cu formatiunile politice locale romanesti, in cronica maghiara "Gesta Hungarorum " ( "Faptele ungurilor "), scrisa de un notar anonim (numit de istorici Anonymus) al regelui Bela (dupa opinia majoritatii istoricilor este vorba de Bela al III-lea, 1173-1196) se vorbeste despre trei voievodate romanesti: voevodatul lui Menumorut (in Crisana, cu centrul la Biharea), voievodatul lui Gelu (pe podisul Transilvaniei, cu centrul posibil la Dabaca) si voievodatul lui Glad (in Banat, intre Mures si Dunare, cu centrul la Cuvin).
Unii istorici, mai ales maghiari, sunt de parere ca detaliile privind luptele basti-nasilor romani cu ungurii, expuse cu lux de amanunte de catre cronicar, ar putea fi imaginare. Dar si in acest caz cert este faptul ca Anonymus se bazeaza pe traditia existenta in mediul maghiarilor despre rezistenta opusa la venirea lor in Transilvania de catre romanii bastinasi (organizati in voievodate).
Desi aceste voievodate au fost supuse de catre maghiari, totusi un secol mai tarziu in Transilvania sunt atestate alte doua noi formatiuni statale: una cu centrul la Alba lulia (Balgrad), in frunte cu Gyla, si alta in Banat, fiind condusa de Antum,
. descendent din familia lui Glad, vasal al Imperiului Bizantin. Cu timpul si aceste voievodate au fost supuse de Regatul maghiar.
Prezenta compacta a romanilor in Transilvania i-a determinat pe regii maghiari sa cuate a castiga loialitatea capeteniilor locale. Cu acest scop in Transilvania a fost pastrata o autonomie interna. Ea avea in frunte un voievod, fiind numita voievodat.
Dar si dupa constituirea voievodatului inca multa vreme s-au pastrat formele romanesti de organizare teritorial-administrativa - "tarile " (Tara Fagarasului, Tara Maramuresului, Tara Hategului, Tara Barsei etc.).
Intre anii 1211-1225 pe teritoriul Tarii Barsei regele maghiar a dislocat Ordinul cavaleresc religios al lonitilor, stramutat din Palestina. Teutonii, insa, refuzau sa se supuna autoritatii regale si la ordinul papei ei au fost din nou stramutati, de aceasta data in Tinuturile Baltice.
Daca lonitii n-au contribuit la consolidarea pozitiilor regelui maghiar in Transilvania, apoi acest rol le-a revenit colonistilor secui (de origine turanica) si germanici, numiti sasi (adica saxoni, deoarece o mare parte dintre ei erau originari din Saxonia). Ei aveau o autonomie administrativa (numita "scaune sasesti si "scaune secuiesti ") si sustineau politica regelui in voievodat.
Daca "tarile " romane situate in Transilvania au avut de infruntat expansiunea maghiara, apoi formatiunile statale de la sud si est de Carpati s-au confruntat cu un nou val de migratori. Pe la mijlocul secolului al Xl-lea in spatiul romanesc s-au deplasat pecinegii, populatie de origine turanica, apoi in secolul al Xl-lea au urmat cumanii, un alt neam turanic.
Romanii au cautat sa intretina relatii pasnice cu migratorii. Conducerea formatiunilor statale de la est si sud de Carpati indeplinea functia de mediere in relatiile rornano-turanice, organizand colectarea darilor pentru invadatori.
In secolul al Xl-lea pecinegii de la Dunarea de Jos au intreprins actiuni antibizantine. Ca urmare, pecinegii, impreuna cu populatia eterogena din Dobrogea, printre care si romani, au participat la organizarea a trei formatiuni politice, conduse de Tatos, Sesthlav si Staza. Unii istorici ii socot pe aceste capetenii conducatori ai unor formatiuni politice romanesti, in ultimul timp a fost expusa si parerea ca ei puteau fi pecinegi care au colaborat cu populatia romaneasca locala. Alte triburi de migratori-cumanii, impreuna cu o multime de aliati (inclusiv si romani nord-dunareni), au colaborat, la randul lor, cu romanii de la sud de Dunare, care in anii 1185-1186, condusi de trei frati - Petru, Asan si lonita, s-au rasculat impotriva Bizantului. Biruinta rasculatilor a pus temeiul Imperiului Romano-Bulgar (sau al doilea tarat bulgar). Romanii impreuna cu bulgarii au participat la crearea acestei structuri statale, iar lonita Caloian a fost recunoscut imparat de catre papa Inocentiu al III-lea, invocand originea romana a lui lonita. in timpul domniei urmasilor lui lonita acest stat devine bulgar. Relatiile lui cu cumanii si extinderea stapanirii Imperiului la nord de^Dunare s-au rasfrant si asupra populatiei romanesti din spatiul Carpato-Dunarean, in aceasta perioada la riord de Dunare se raspandeste scrisul slav chirilic si liturghia in limba slavona. Prin intermediul statului sud-slav patrund si anumite elemente bizantine de organizare a institutiilor statale la romani, inclusiv a domniei (dupa modelul bazileilor bizantini si tarilor bulgari).
Astfel, conform ultimelor viziuni ale istoricilor romani, asupra procesului de constituire a statelor medievale romanesti, de rand cu traditia autohtona a Romaniilor populare, un anumit rol l-au jucat influenta bizantino-subslava si prezenta migratorilor turanici. Cumanii au impiedicat expansiunea Regatului maghiar la sud si est de Muntii Carpati, oferind romanilor posibilitatea sa-si creeze formatiuni statale proprii, care plateau tribut migratorilor.
Formarea Tarii Romanesti. Formarea statului medieval Tara Romaneasca a cunoscut cateva etape. Formatiuni politice incipiente - uniuni de obsti - au fost atestate in izvoarele slave sub denumirea de Vlasca, Codrii Vlasiei (Tara Vlasiei) etc., adica tari ale romanilor.
In deceniile care au urmat dupa invazia tataro-mongola, izvoarele istorice ne comunica despre formatiuni statale intre Carpati si Dunare cu un caracter mai avansat. Astfel, in anul 1247 regele maghiar preconiza sa amplaseze in Banat si Oltenia Ordinul religios al lonitilor. Printr-o diploma speciala cavalerilor ioniti li s-au acordat mari privilegii, dar ei asa si nu s-au stabilit aici. Din diploma aflarn ca in spatiul rezervat ionitilor era situata Tara Severinului, care includea cnezatele lui loan si Farcas (in Oltenia), Tara Litua, in frunte cu voievodul Litovoi (pe Jiu), si voievodatul lui Seneslau (pe Arges).
In a doua jumatate a secolului al XII-lea, conform documentelor maghiare, un urmas al lui Litovoi (purtand acelasi nume) pentru anii 1272-1275 a unit la voievodatul sau teritoriul din dreapta Oltului si a refuzat sa recunoasca suzeranitatea maghiara. Dar in urma expeditiei regelui Ladislau al IV-lea (1272-1290), intreprinsa in 1277-1279 Litovoi este ucis, iar fratele sau Barbat - luat prizonier.
Prima incercare de unificare politica la sud de Crapati denota faptul ca evolutia societatii romanesti se dezvolta in directia statului medieval unificat.
Crearea unui stat unificat era determinata de mai multi factori, in primul rand, era necesara asigurarea securitatii drumului comercial, care lega Europa Centrala cu gurile Dunarii. Veniturile capatate de la asigurarea comertului pe acest drum au intarit forta economica a voievodatelor romanesti. Diferentierea sociala din societatea romaneasca aflata pe calea constituirii relatiilor feudale, determina la randul ei necesitatea unui aparat administrativ puternic pentru a reglementa relatiile dintre diferitele paturi sociale, pentru a apara bunurile lor materiale de invazii straine si infractori interni.
Desi regii maghiari isi impuneau suzeranitatea lor la sud de Carpati, vecinatatea Hoardei de Aur nu le permitea sa-si extinda stapanirile in aceasta zona. Dominatia mongola dupa 1241 era efectiva numai in teritoriile de sud-vest ale Moldovei, in celelalte teritorii romanesti de la sud si est de Carpati dependenta de mongoli se limita la plata unui tribut, in schimb acestia stavileau expansiunea maghiara in zona. Totodata, in procesul evolutiei relatiilor mongolo-romane, bazate pe colectarea birurilor de la populatia autohtona, s-a constituit aparatul administrativ local, preluat apoi de statul medieval romanesc. Astfel, dominatia mongola a fost un factor accelerator pentru procesul de unificare politica in spatiul romanesc.
In cronicile muntenesti inceputul procesului de unificare este legat de venirea legendarului Negru Voda din Tara Fagarasului, care la 1290 "a descalecat " (intemeiat) Tara Romaneasca cu centrul la Campulung, apoi la Arges. Legenda se bazeaza pe traditia orala despre stramutarea unor grupuri de romani de peste munti din cauza ofensivei feudalilor unguri impotriva obiceiurilor si institutiilor lor traditionale, in realitate unificarea a fost infaptuita de catre capetenii militare locale in decursul unei perioade indelungate (ceea ce nu exclude si unele imigrari ale romanilor de peste munti, factor permanent jn acea zona). Acest proces s-a incheiat sub domnia lui Basarab I (1324-1352). in anul 1330 Basarab I a respins atacul regelui maghiar Carol-Robert, pornit sa-i pedepseasca pe vasalul sau "infidel ", care unise la stapanirile sale Banatul Severinului (supus regelui).
In localitatea numita Posada oastea maghiara a fost nimicita (9-12 octombrie 1330). Ca urmare, a fost intrerupta dependenta vasala de rege a voievodului roman. Victoria obtinuta a demonstrat ca statul nou aparut prezinta o realitate politico-militara la sud de Carpati. Voievodul Basarab I a fost intemeietorul dinastiei Basara-bilor in Tara Romaneasca.
Formarea Tarii Moldovei, in secolele IX-XIII, in spatiul situat intre Muntii Carpati si Nistru s-au desfasurat procese similare cu cele din teritoriile dintre Carpati si Dunare. Cercetarile arheologice ne permit sa urmarim concentrarea populatiei in jurul unor complexe teritoriale, aparate de fortificatii in mai multe zone pe cursul inferior al Jijiei, Bahluiului si Prutului, in regiunea dintre Prut si Barlad, pe teritoriuldintre Prut si Nistru - pe valea Ciuhurului, in regiunea codrilor (teritoriul viitorului tinut Lapusna-Orhei) etc.
Izvoarele istorice contin unele informatii despre formatiuni politice in aceasta zona. in vestitul poem german "Cantecul Nibelungilor " se povesteste despre o "Tara romaneasca " in frunte cu ducele Rumunc, nume derivat de la denumirea etnica a poporului-ruman.
In vecinatatea cnezatului Hacici a fost atestata o "tara a bolohovenilor " (adica a "volohovenilor "), a romanilor, intre anii 1231-1257 bolohovenii au luptat cu Cnezatul Halici, fiind ajutati de mongoli.
Despre trei formatiuni politice vechi, uniuni de obsti: Vrancea, Campulung si Thigheci a relatat Dimitrie Cantemir. Aceste formatiuni teritoriale si-au pastrat specificul lor in decursul intregului ev mediu, formand de rand cu alte "tari " baza pe care s-a constituit statul medieval moldovenesc.
In lucrarile istoricilor au mai fost mentionate "Cnezatul barladnicilor " si "Tara brodnicilor ".
Numele primei formatiuni este legat de cel al cneazului Ivan Rostislavovici din Zvenlgorod, care in 1144 a fugit la sudul pamanturilor dintre Nistru si Carpati, stabilindu-se in regiunea Barladului. Istoricii inclina spre parerea ca aflarea cneazului rus si a tovarasilor lui de lupta, numiti "bartadnici ", pe teritoriul Moldovei a fost un eveniment temporarfara urmari politice semnificative.
In anul 1222, intr-un^act emis de regele ungar Andrei al H-lea, la sudul Moldovei este mentionata "Tara (pamantul) brodnicilor ".
in 1223, brodnicii condusi de voievodul lor Ploscanea au participat in batalia de la Kalka (1223) de partea mongolilor.
Originea etnica a brodnicilor nu este clara. Ei au fost considerati slavi semlnomazi, romani, sau o populatie mixta, alcatuita din romani, slavi si cumani. Unii istorici considera, ca numele brodnicilor ar proveni de la "brod " (in l. slava - "vad "), acestea fiind bastinasi romani aveau functia de podari la trecerea peste rauri. Ultima parere poate fi acceptata, deoarece mai tarziu, in secolele XV-XVI, la Dunare sl Nistru era demult stabilita o populatie locala, care deservea trecatorile.
Procesul de unificare politica a pamanturilor de la est de Carpati este insa, legat direct nu de formatiunile nominalizate, ci de una care a aparut la sfarsitul secolului al XlII-lea, in timpul domniei regelui maghiar Ladislau al IV-lea (1272-1290), in valea raului Moldova, afluent al Siretului. La 1308, in "Cronica rimata a lui Ottocar de Styria " este mentionat un "voievod roman (vlah) de peste munti ", adica de la est de Carpati. Din aceasta zona au venit la 1325 romanii (volohi!) care au participat la o campanie a polonezilor contra Brandenburgului. Voievodatul numit "Valahia ", cu centrul la Siret, este mentionat in 1340 intr-o scrisoare a calugarilor mineriti catre Papa de la Roma.
Cronicile moldovenesti, ca si cele unguresti, leaga constituirea Voievodatului Moldovei de legenda lui Dragos. Asa cum Negru Voda sosise in Tara Romaneasca din Tara Fagarasului, si Dragos a venit din Tara Maramuresului in timpul vanatorii unui bour la est de Carpati, unde in valea raului Moldova a "descalecat " Tara Moldovei.
Legenda isi gaseste expresie in stema Moldovei - cap de bour, dar mai mult nu este confirmata de realitatile istorice. Pamanturile de la est de Carpati erau permanent populate de autohtoni. Desi intre populatia Moldovei si a Maramuresului in evul mediu au existat relatii foarte diverse, constituirea statului independent a fost un proces launtric, care s-a desfasurat similar si in alte teritorii romanesti in directia unificarii si emanciparii lor politice.
