Moartea lui Stalin

Trecatorii intarziati vor privi cu respect aceasta pata de lumina si vor gandi : «Traieste, gandeste si lucreaza pentru noi.» - cum se spune la radio.
Dar cei care vad cele cinci masini trecand pe sub ferestrele lor de pe strada Arbat banuiesc adevarul. Ar putea chiar, observand acest du-te-vino, sa traga concluzia ca Stalin, imbatranind, petrece din ce in ce mai putin timp la biroul sau. Dar de ce sa se ocupe cineva de aceste mistere teribile? De ce sa vorbeasca cineva despre un secret de stat, riscand astfel cele mai grele pedepse? A spune unde este Stalin inseamna a dauna la propria-ti securitate. Tara continua sa-l vada pe seful sau acolo unde nu este.
Corespondentii occidentali nu stiu nici ei mai mult.

In tara sa, este numit « tatal nostru cel multiubit », « dragul si preaiubitul nostru Stalin », « cel mai mare conducator din toate timpurile si dintre toate popoarele ». O mie si una de metafore insotesc numele sau venerat. In intreaga Uniune Sovietica, nu se publica o brosura, o carte, un fascicul, o teza de chimie, de astronomie, de botanica, de filologie sau din oricare alt domeniu care sa nu contina mai multe referinte la gandirea si la invatamintele lui. Putine sarbatori de familie, casatorii, aniversari unde nu se tine un toast adresat lui, in genere primul. Cultul face parte din viata cotidiana cotidiana. Cand are loc inca o marire a normelor de munca, muncitorii suspina, dar zic : « Daca Stalin ar sti .  » Si cand carnatii lipsesc din magazine, gospodinele murmura : « Daca Stalin ar sti .  »
In cele mai multe dintre apartamente, se intalneste fotografia sa sau vreun bust de gips - replica a efigiilor que va intampina in sediile adminstrative si in gurile de metrou, in salile de clasa sau in casele de economii, in uzine si in cinematografe (unde silueta sa figureaza la stanga ecranului, cea a lui Lenin fiind la dreapta, si una si alta insotite de cate un citat adecvat din operele lor).
Un inginer care pleaca la noul post la care este repartizat in Siberia, tranziteaza Moscova. El numera 101 portrete si busturi ale lui Stalin in gara Kazan, una din cele opt gari ale capitalei.
Statuile sale sunt de gasit in luminisurile din padure sau pe varfurile muntilor. Privirea sa fixa si inflexibila te urmareste din zori pana la caderea noptii, pana in intimitatea ta cea mai secreta. El este invizibil. Dar este si omniprezent, ochiul care vede tot.
Un sovietic care in 1952 avea 25 de ani, putin conformist din fire, marturisea : « Nu credeam un cuvant din ceea ce scriau ziarele. Dar el, el era altceva. El era deasupra cuvintelor. Si se afla in adancul fiecaruia dintre noi, prea puternic pentru a fi combatut. »


Kunc
evo

Aici isi petrece Stalin noptile albe de mai bine de 20 de ani, fie lucrand, solitar, cu telefoanele la indemana, fie primindu-i pe ministrii sai la ora doua noaptea, fie luand masa alaturi de colaboratorii sai pana in zori.
Printii miscarilor comuniste cunosc acest loc. Mao a fost primit aici, somptuos, in iarna lui 1949, in marea sala de la primul etaj. Tito, pe cand facea inca parte din familie, s-a aparat o noapte intreaga impotriva alcoolului si contra dialecticii stapanului caruia, georgian de samanta si stiind sa bea, ii place sa ii faca pe altii sa bea ca sa le smulga secretele.
Dupa razboi, principalii membrii din Politburo s-au reunit aici aproape in fiecare seara, imprejurul une mese lunge incarcate cu delicatese. Aici se mananca bine, timp de mai multe ore. Meniurile erau ardeiate, aproporile la fel. Vinurile, vodka curgeau in valuri. Si mai multi dintre convivi au cazut sub masa, in miezul unei veselii tumultuoase.
Aceste mese sunt din ce in ce mai rare. Ros de arterioscleroza, Stalin se menajeaza. Adesea el ramane singur, noaptea, in linistea vilei sale, supravegheat de un popor de oameni invizibili.
Cele mai multe dintre camere sunt mobilate de maniera aproape identica, sobra si urata : o masa mare, scaune, cateva fotolii, un bufet. Fara stil.
In camerele de ceremonie, pot fi admirate portretele sale. Unele il arata in uniforma de ceremonie, supraincarcate de broderii si de decoratii pe care, in realitate, el nu le poarta niciodata.
Ca sa doarma, Stalin paraseste camerele cele mari si se inchide intr-una dintre ele, cu plafonul mic, a carei mobila e alcatuita dintr-un (guéridon) si un pat stramt. Cu exceptia lemnariei din lemn stejar sobru de-a lungul peretilor, totul este aici strict si gol, ca intr-un cabinet de consultatie, la dispensar.
Molotov, acest fiu de mic-burghez care se joaca de-a gentlemenul occidental, arboreaza pijamale frumoase, halate de casa impecabile. Stalin isi bate joc de astea. Amesteca un pic hainele de zi cu cele de noapte, iar uneori doarme imbracat, sub o patura, renuntand doar la cizme. Lasand la o parte gustul sau pentru mese - el insusi simplu si in plus taran - moravurile sale sunt spartane, fruste.
Luxul sau este puterea.

Omul intins in patul dur, in camera lui cu aspect aproape manastiresc, este eternul invingator, acela care castiga mereu. Copilul sarac si umilit al mahalalelor din Gori, seminaristul cu umeri ingusti, micul agitator georgian, revolutionarul obscur care le eclipsa pe vedetele de partid domneste astazi peste un miliard de oameni. Nu a fost o traiectorie rapida, ca cea a lui Alexandru sau cea a lui Napoleon, ci un drum lent, incet, mereu cu dintii stransi.