In vara anului 1096, pentru prima oara in istorie, o mare armata crestina, alcatuita din oameni apartinand mai multor popoare, a pornit spre Rasarit. Aceasta era formata din: cavaleri nobili, scutierii acestora, calareti, tarani, oraseni, atat barbati, cat si femei. Au fost intre 50 pana la 70000 de oameni care au pornit la drum, impartiti in cinci sau sase grupuri, urmare povestilor despre minunile Ierusalimului si perspectiva unei prazi bogate.
Petru de Amiens, numit si Petru Eremitul, conducea o asemenea ceata de sarmani. Inainte de aceasta, murdar si zdrentaros, calare pe un magar, a strabatut regiuni intinse ale Frantei, facand cunoscuta cruciada.
Inaintea marii armate cruciate, au pornit trupe izolate conduse de Eremit si de un cavaler, "Walter cel fara de avutie" formate din aproximativ 15000 de oameni. Prima trupa a parasit Renania de Nord in martie si s-a indreptat spre sud-est, traversand Ungaria si Bulgaria de astazi. Ambele cete de tarani au trebuit sa infrunte populatiile locale.Taranii au suferit pierderi grele, caci pentru un asemenea gen de infruntari nu erau pregatiti. Duceau lipsa de alimente si de arme, ceea ce a facut ca pe drum sa comita pradaciunii din cauza carora au fost prigoniti de localnici, cu toata cruzimea. Cu toate acestea Petru si oastea lui au ajuns, la inceputul lui august 1096, inaintea portilor Constantinopolului, la doua saptamani dupa sosirea trupei lui Walter.
La jumatatea lunii august 1096 a pornit din patrie si armata cruciata propiu-zisa, bine echipata, sub comanda lui Gottfried de Bouillon, duce al Lorenei de Jos, marsaluind tot drumul terestru spre sud-est. La 23 decembrie a ajuns si aceasta la Constantinopol. Cea mai mare armata se afla sub comanda lui Raimund de Toulouse, in a carui suita calatorea si reprezentantul papal Adhemer. Alta armata condusa de Bohemud din Tarent, cel mai lipsit de scrupule conducator al primei cruciade, a navigat cu armata sa pe Marea Mediterana, spre rasarit. Tot pe nave au ajuns in toamna lui 1096 la Bosfor si Robert de Flandra si Stefan de Blois.
Imparatul Alexie I al Bizantului ii adresase, in 1095 papei Urban al II lea rugamintea sa-l ajute pentru a invinge hoardele selgiucizilor si pecenegilor si a recuceri teritoriile pierdute. El dorea sa angajeze mercenari , pe care sa-i plateasca, si care sa-i dea ascultare. In loc de aceasta s-a pomenit cu armata taraneasca, trupe de cavaleri conduse de printii lor, ceea ce i-a dat de inteles ca intentiile celor doua parti nu coincideau.
Imparatul Alexie i-a primit pe primii cu prietenie, dar a permis intrarea in capitala sa, numai conducatorilor carora le-a pretins un juramant de credinta. Cruciatii s-au impotrivit in prima faza, dar in final au jurat ca vor respecta persoana si posesiunile imparatului.
Alexie I spera sa fie ajutat sa recupereze posesiunile sale, iar cruciatii sperau ca bizantinii sa le dea asistenta pentru alungarea musulmanilor din locurile sfinte ale crestinatatii. Astfel au fost dezamagite ambele parti.
Cea dintai tinta a armatei cruciate a fost Niceea-alta data loc de intrunire a unor mari adunari bisericesti-acum capitala sultanului selgiucid Arslan. Cruciatii tarani au suferit o mare infrangere din partea selgiucizilor. Taranii care nu au cazut in lupta au fost vanduti ca sclavi, printre care si "Walter cel fara de avutie". Petru Eremitul se afla inca la Constantinopol si in mai 1097 s-a alaturat,cu restul trupei sale, armatei de cavaleri.
Sultanul Aslan planuia sa-i distruga la fel si pe intrusi, de aceea nu a dat atentia cuvenita amenintarii dusmanului care se apropia si astfel a fost infrant de trupele de cavaleri din Occident in lupta desfasurata in camp deschis- victorie care nu a fost insa decisiva. Marina bizantina a acordat cruciatilor ajutorul dorit, reusind astfel sa recucereasca orasul.
Marea armata a cruciatilor si-a continuat drumul. La 1 iulie 1097, cruciatii i-au infrant inca o data pe selgiucizi pe vechiul teritoriu bizantin, in Turcia de astazi. Armata s-a divizat. Cea mai mare parte a acesteia a continuat drumul prin Caesarea (Turcia), in directia Siriei. Pe o caldura insuportabila, trupele au patruns in vechiul oras Caesarea, a carui populatie il parasise. Au traversat muntii inalti ai Taurusului Central. La 20 octombrie 1097 au trecut peste "podul de fier" de pe raul Oronte si la scurt timp au ajuns sub zidurile Antiohiei. Dupa un asediu de sapte luni, orasul s-a predat (iulie 1098). Cruciatii au fost ajutati de armeni si de bizantini.
Intre timp, ceilalti cavaleri francezi au preluat puterea asupra Edessei si au intemeiat un stat propriu pe ambele maluri ale Eufratului-primul stat cruciat din Orient. Dupa aceea au aparut si alte state cruciate- spre exasperarea Imparatului Bizantului care astepta retrocedarea.
Dupa cucerirea Antiohiei, cruciatii si-au continuat drumul spre sud, spre litoral punand stapanire asupra catorva orase portuare, iar apoi catre est. In orasul Ramia au instalat un episcop romano-catolic. La 6 iunie 1098, Tancred a patruns cu armata sa in Bethlehem-locul nasterii lui Iisus Hristos. De pe Muntele Bucuriei au vazut Ierusalimul care era o cetate bine aparata. Aici crestinii si evreii traiau impreuna cu musulmanii, destul de pasnic (dominau musulmanii). Stapanitorii musulmani percepeau de la crestini taxe speciale in shimb nu-i sileau sa treaca la islamism.
Ierusalimul era bine pregatit pentru asediu, populatia avea provizii mari de mancare si apa. Fantanile din afara orasului au fost otravite. Cruciatii nu au fost pregatiti pentru asediul imediat al Ierusalimului. Abia in iulie 1099 au reusit sa cucereasca orasul.
Cruciatii au omorat toti locuitorii Ierusalimului: musulmani sau evrei, barbati, femei sau copii, in afara de guvernator si suita sa. Au avut un comportament iesit din comun.
La scurt timp, cruciatii misunau prin oras si adunau: aur, argint,cai, catari si alte bogatii, iar apoi s-au dus la mormantul lui Iisus Hristos. Masacrul acela a ramas multa vreme in constiinta musulmanilor si evreilor.
O data cu eliberarea Ierusalimului si a Mormantului Sfant, s-a atins telul cel mai important al acestei cruciade. Cei mai multi supraveghetori s-au intors catre casele lor. Unii cruciati au ramas in Palestina, unde ulterior au venit foarte multi occidentali. Acestia au intemeiat in Orient state si le-au organizat dupa regulile feudalismului.
Biserica romano-catolica s-a extins si ea in Tara Sfanta. Daimbert, noul patriarh al Ierusalimului a incoronat in anul 1100 pe Balduin I ca rege. Ierusalimul era cel mai importnt dintre statele cruciate, lui i-au fost subordonate toate asezarile cruciate intemeiate pana atunci sau mai tarziu.
Multi cruciati si urmasii lor au ramas in Orient.Aici era o cultura citadina, iar viata era mai confortabola decat in Occident. Crestinii au inceput sa se imbrace ca musulmanii, sa manance si sa bea ca arabii. Au invatat sa scrie si sa citeasca.
Dupa anul 1100, cruciatii si-au extins puterea. Ei au pus stapanire pe: Accon- port la Marea Mediterana, Tripolis- din Libanul de astazi. Teritoriul ocupat de cruciati se intindea de la Edessa in nord si pana la Golful Akaba in sud. Intinderea de la est la vest a ramas limitata.
Cuceririle si victoriile primei cruciade nu au insemnat sfarsitul luptei, ci doar un vremelnic armistitiu. In Orient locuiau mai multi musulmani decat crestini. Ei nu au renuntat la teritoriile lor. Aveau o flota puternica( cea egipteana), dar nu erau foarte uniti intre ei datorita neantelegerilor religioase.
Baronii statelor cruciate au incercat sa-si extinda teritoriile si sa fixeze granitele astfel incat sa fie usor de aparat. Doreau sa ocupe orasul sirian Harran ,pentru a despartii in doua fortele selgiucizilor, dar nu au reusit. Bizantinii au profitat de aceasta ocazie pentru a se extinde iarasi in spatele selgiucizilor, in regiunea sudica a Asiei Mici.
Egiptul, cu suprematia sa maritima intacta, a ramas pentru cruciati un spin infipt in ochi. Si Balduin I, regele Ierusalimului, era plin de invidie in special din cauza comertului cu India. In 1118 a reusit sa-l castige de partea sa pe suveranul Damascului. Imediat s-a aliat cu acesta si a atacat Egiptul, dar a trebuit sa solicite sprijinul venetienilor. Astfel a reusit sa-i invinga pe egipteni, dar a trebiut sa acorde venetienilor scutirea de impozite vamale si dreptul de desfacere pe piata in regatul sau plus o mare suma de bani. Negustorii venetieni care traiau in Regatul Ierusalim s-au supus de atunci si unor tribunale proprii.
