Razboiul de independenta

RAZBOIUL DE INDEPENDENTA

Romania din 1877 era o tara aflata sub tutela Impeiului Otoman, caruia ii platea un tribut anual, impovarator pentru bugetul saracacios al tarii, iar politica externa a tarii nu putea depasi anumite limite, impuse autoritatilor de la Bucuresti de puterea suzerana si, de aceea, tot mai multi politicieni militau pentru obtinerea independentei totale a Romaniei fata de Imperiul Otoman.

In realitate Romania a beneficiat si de o conjunctura externa favorabila obtinerii acestui deziderat major al unei natiuni demne si, deoarece in primavara anului 1877 Imperiul tarist a inceput un nou razboi impotriva Imperiului Otoman,, Romania a folosit acest prilej pentru a-si dobandi independenta, incheind in acest sens o intelegere cu Imperiul tarist. In realitate rusii, pretextand ca ar proteja ortodoxia balcanica, nu erau interesati de eliberarea popoarelor balcanice, ci urmareau doar sa obtina revansa si eventual sa recastige teritoriile pierdute de ei in 1856 si chiar sa ocupe noi teritorii din Imperiul Otoman, care atunci era in declin.

Pentru romanii care doreau independenta tarii s-a ivit astfel o oportunitate si de aceea, intre guvernele celor doua tari se incheie la 4/16 aprile 1877 Conventia romano-rusa, prin care statul roman se angaja sa faciliteze armatelor rusesti tranzitarea teritoriului romanesc, in drumul lor spre Balcani, iar guvernul tarist se angaja sa mentina si sa apere integritatea teritoriala a Romaniei si, bineinteles, sa respecte si drepturile politice ale statului roman. Rusia nu a incheiat cu Romania nici o intelegere privind o viitoare colaborare militara a Romaniei si Rusiei la sudul Dunarii, deoarece tarul si cancelarul guvernului tarist s-au opus acestei colaborari, intrucat rusii erau constienti ca, in cazul unei victorii impotriva otomanilor, Romania ar fi putut emite pretentii mai mari, iar rusii, probabil, urmareau sa ocupe efectiv Romania, ca in timpul Regulamentelor organice.

Evident ca Romania incheiase aceasta conventie cu Imperiul tarist fara acordul puterii suzerane -Turcia - si de aceea la 10/22 aprilie are loc ruperea relatiilor diplomatice dintre Romania si Turcia, iar in zilele urmatoare armatele tariste patrund in Romania iar Rusia declara razboi Turciei.

Desfasurarea razboiului este minutios descrisa in multe istorii si nu mai este nevoie sa reluam toate aceste episoade, de aceea vom mentiona doar ca la 9/21 mai 1877 Romania se procalma oficial stat independent si se angajeaza sa-si apere independenta.

Armatele tariste tranziteaza Romania si, dupa ce traverseaza Dunarea, incep confruntarile armate dintre taristi si otomani. In primele lupte rusii obtin unele victorii, insa curand rusii sant infranti in apropierea Plevnei si nu mai pot inainta. In aceste circumstante, la 19/31 iulie, marele duce Nicolae, comandantul suprem al armatelor tariste, ii trimite o telegrama disperata principelui Carol, insistand ca trupele romane sa traverseze Dunarea, pentru a lupta alaturi de rusi, desi initial tarul se opusese categoric participarii armatei Romaniei la luptele directe antiotomane de pe teritoriul Bulgariei.

In acest context, Romania nu a dat curs cererii marelui duce Nicolae si, dupa ce ducele s-a consultat rapid cu tarul Alexandru al II-lea, taristii se hotarara sa ofereun fel de premiu de consolare lui Carol, care primea simbolic comanda suprema a tuturor trupelor romano-ruse concentrate in fata Plevnei, Romania primind astfel de la rusi - in schimbul enormelor sacrificii pe care romanii le vor face la Plevna - doar satisfacerea orgoliului teutonului Carol si nici un fel de avantaje politice.

Dupa cum se stie, pana la urma Plevna a fost cucerita datorita eroismului exmplar al taranilor romani inrolati in armata, iar Carol a fost gratulat nemeritat de catre istoricii xenofilocrati cu cognomenul "Marele capitan" , acesta fiind cel mai important "castig" al Romaniei -un asa-zis prestigiu - caci dupa ce Turcia a incheiat armistitiul cu Rusia, tratatul de pace de la San Stefano - de la 19 febr./3 mart. 1878 - s-a incheiat numai intre cele doua imperii, Romania fiind ignorata total, caci in acel tratat "aliatul" Romaniei -Imperiul tarist- isi rezerva dreptul suveran de a negocia cu Turcia viitoarea configuratie teritoriala a Romaniei, fara a consulta guvernul Romaniei si incalcand grosolan prevederile conventiei romano-ruse, prin care guvernul tarist se angaja sa mentina si sa respecte integritatea teritoriala a Romaniei.

Intrucat tratatul de pace de la San Stefano nu multumea marile puteri europene, intre 1/13 iunie - 1/13 iulie 1878 are loc Congresul international de la Berlin, convocat in vederea revizuirii tratatului de la San Stefano, insa si aici Romania este ignorata, caci reprezentantii Romaniei - I.C.Bratianu si M.Kogalniceanu- nu sant admisi la lucrari,ei primind doar dreptul de a participa la o singura sedinta -19 iunie/1 iulie -numai pentru a fi ascultate pretentiile lor si nu pentru a fi consultati in privinta revendicarilor Romaniei.

Pentru Romania nici Congresul de pace de la Berlin nu a fost benefic, caci rusii obtineau si de asta data ceea ce au solicitat la San Stefano ; adica Imperiul Otoman era obligat sa cedeze Rusiei Dobrogea - stravechi pamant romanesc- iar Rusia "ceda" Dobrogea Romaniei in schimbul celor trei judete din Moldova de Est,respectiv judetele Bolgrad, Cahul si Ismail, care revenisera Moldovei in 1856, ceea ce reliefeaza ca, de fapt, sacrificiul ostasilor romani in acel razboi nu a contat, Romania primind ceea ce de drept ii apartinea -Dobrogea- fiind insa constransa de marile puteri sa cedeze imperului tarist teritoriile celor trei judete mentionate, care faceau parte din Moldova de Est, pe care Impeiul Otoman o cedase Imperiului tarist in 1812.

Din acest context reiese foarte clar ca Rusia s-a folosit cu perifidie de imensele sacrificii materiale ale poporului roman, precum si de sacrificiile facute de armata romana pe campurile de lupta , tocmai pentru a-si atinge scopul dezmembrarii Romaniei, Rusia nefiind deci aliatul dorit corect, Imperiul tarist substituindu-se de fapt Imperiului Otoman, rusii hotarand in locul romanilor, ca si cand Impeiul tarist ar fi devenit noua putere suzerana a Romaniei.

Din acesta scurta prezentare a evenimentelor generate de participarea Romaniei la razboiul ruso-turc din 1877 reiese clar ca printul strain, instalat de Bratianu cu atata lejeritate pe tronul Romaniei, nu a adus Romaniei nici mult-trimbitatul prestigiu international si nici macar recunoasterea drepturilor geo-politice ale Romaniei asupra unor stravechi teritorii romanesti. Pentru marile puteri ale Europei nu conta cine este domnitorul Romaniei, ci contau numai interesele marilor puteri : chiar daca aceste interese criminale ale imperiilor europene afectau deosebit de grav existenta popoarelor balcanice si a altor popoare mai mici din Europa.

In acest context, este fireasca intrebarea : daca poporul roman nu a avut nici un beneficiu real de pe urma alungarii lui Cuza si inlocuirea lui cu teutonul Carol, cui i-a folosit instalarea unui strain pe tronul Romaniei ?

Raspunsul corect la aceasta intrebare este : elitei xenofilocrate, in general si lui I.C. Bratianu, in special, care , izgonindu-l pe Cuza, a devenit -alaturi de Carol I - codictator al Romaniei, intemeind de fapt doua dinastii controlate cu perfidie de el : dinastia de Hohenzollern si dinastia Bratienilor ; ambele la fel de criminale in timp pentru poporul roman, dupa cum vom vedea mai departe.