Aparenta unitate a bisericii medievale a fost distrusa atunci cand Martin Luther s-a opus autoritatii Papei si a declansat Reforma Protestanta. Aceasta scindare a dus la razboaie religioase sangeroase in Europa - razboaie care au durat 150 de ani.
In 1500 Biserica Catolica detinea suprematia in Europa centrala si de vest, supravietuind opozitiei Lollarzilor englezi, a husitilor boemieni precum si a altor dizidenti religiosi. Cu toate acestea, revoltele erau semnalele unei nemultumiri crescande, care in cele din urma s-a dovedit imposibil de suprimat.
Criticile aduse Bisericii se refereau la imensa sa avere si la coruptia pe care aceasta bogatie o incuraja. O serie de scandaluri slabise autoritatea Bisericii si nenumarati preoti ai Renasterii erau mai preocupati de avere sau putere, decat o viata sfanta. Toate acestea au alimentat resentimentele fata de privilegiile legale sau de alta natura ale c, precum si fata de pozitia dominanta in cadrul slujbelor, astfel incat laicii (cei care nu faceau parte din cler) devenisera aproape niste spectatori.
Cu timpul, laicii au devenit mai instariti si mai educati si s-au decis sa joace un rol mai activ in viata religioasa. Folosirea exclusiv a limbii latine limita intelegerea Bibliei pentru multe persoane, dar, evident, exista nevoia unui mod mai simplu si mai putin ostentativ de manifestare a religiei, asa cum se intamplase in cazul primilor apostoli ai Crestinismului. Luand in considerare circumstantele, era de la sine inteles ca declansarea uni crize religioase era inevitabila.
Primul care si-a exprimat public nemultumirile a fost Martin Luther (1483 - 1546), un calugar augustin si profesor la universitatea din Wittenberg, Saxonia. In ciuda cunostintelor sale Luther se lovise de anumite lipsuri in viata sa spirituala, fapt ce l-a determinat sa creada ca salvarea este posibila doar prin credinta, care era un dar harazit de Dumnezeu, ce nu poate fi cumparat. Aceste idei inofensive erau de fapt eretice (blasfemii impotriva credintelor religioase acceptate), deoarece duceau la concluzia ca toate ceremoniile si practicile prescrise de Biserica pentru a servi mantuirii credinciosilor erau inutile.
"Justificare prin credinta" a devenit un element central al crezului lui Luther, dar acest lucru nu ar fi dus neaparat la un conflict cu Biserica. Luther era un calugar relativ obscur, fara prea mare influenta. Atitudinea sa fata de mantuire putea fi privita ca o varianta mai severa, dar totusi permisa, printre multiplele variante tolerate de Roma. Conflictul cu autoritatile depindea de modul in care Luther intelegea sa-si exprime ideile: daca isi va promova doctrina intr-un mod discret, fara a atrage atentia asupra sa, sau va evidentia in mod public toate implicatiile negative pe care aceasta doctrina le avea pentru Biserica.
Prima disputa initiata de Luther a avut ca subiect o alta problema, cea a indulgentelor - acestea erau documente care, in anumite situatii, puteau fi cumparate de catre credinciosii care preferau mai degraba sa plateasca suma respectiva decat sa indeplineasca penitentele date pentru ispasirea pacatelor lor. Aceasta practica oferea conducatorilor bisericii o sursa importanta de venit, dar s-a ajuns foarte usor la abuz. In vremea lui Luther, oamenilor li se spunea ca daca vor cumpara o indulgenta, vor putea pune capat suferintelor prietenilor si rudelor care se aflau in purgatoriu (locul unde sufletele mortilor isi ispaseau pedeapsa, inainte de a intra in ceruri). In anul 1517, un calugar dominican facea o afacere buna din vanzarea indulgentelor si fara pic de rusine informa audienta ca: "Imediat ce banul de aur a fost dat, sufletul in ceruri s-a ridicat!".
In Octombrie 1517, Luther a vazut oameni carand bucati de hartie care, sustineau ei, ii va salva de mania Domnului. Acest lucru l-a infuriat intr-o asemene a masura pe Luther, incat a batut in cuie, pe usa bisericii din Wittenberg, o petitie impotriva vanzarii de indulgente. Petitia continea 95 de teze (argumente) - modul natural in care un invatat lua pozitie fata de un subiect de factura intelectuala si provoca o discutie. Dar atacul lui Luther viza un raspuns mult mai larg, in afara cercurilor de carturari, iar ideile sale s-au raspandit cu o rapiditate de necrezut datorita uni inventii relativ recente - tiparnita. Miile de pamflete si carti iesite de sub tipar au dat o noua dimensiune disputelor doctrinare din secolul XVI, cu serioase repercusiuni.
Conducatorii Bisericii au interpretat pozitia lui Luther ca un atac la legitimitatea autoritatii lor, dar nu au reusit sa il reduca la tacere prin amenintari. Beneficiind de o larga sustinere, Luther si-a definit ideile mult mai detaliat si a atacat pe un front mai larg. Ulterior a facut un pas hotarator, respingand autoritatea infailibila a Papei si traditiile instaurate de Biserica, sustinand ca Sfanta Scriptura (Biblia) era singura autoritate adevarata in practica si credinta crestina. Deoarece numeroase doctrine si practici ale Bisericii Catolice fusesera dezvoltate in perioada postbiblica (si din acest motiv, sustinea Luther, erau corupte) se impunea o noua religie, radical reformata.
In 1520 Luther era pe cale de a fi excomunicat (inlaturat din cadrul Bisericii de autoritati) daca nu renunta la opiniile sale. In 1521, la Worms, a aparut in fata unei diete (consiliu) imperiale, prezidata de imparatul Imperiului Roman, Carol V. Luther a facut o impresionanta declaratie de credinta, spunand "Aceasta este pozitia mea!", dar a fost condamnat de Carol si de multi dintre membrii dietei.
Scos in afara legii de Carol si excomunicat de Biserica, Luther a fost adapostit de prieteni si si-a petrecut iarna la un castel saxon din Wartburg. Acolo a tradus Noul Testament in limba germana, creand o capodopera care a conferit limbii literare germane trasaturile specifice.
Efortul lui Luther si al reformatorilor de a traduce Scripturile in limbi nationale a avut efecte de lunga durata; in tarile protestante oamenii obisnuiti aveau posibilitatea sa citeasca singuri "cuvantul lui Dumnezeu" si timp de secole lectura regulata a Bibliei a devenit atat de obisnuita, incat a influentat modul de gandire si exprimare din viata de zi cu zi.
In urmatorii ani Luther a pus bazele unei biserici (considerata de el si adeptii lui o renastere a bisericii primitive, necorupte) care se opunea Bisericii Catolice. Serviciile Bisericii Lutherane se desfasurau in limba nationala si slujbele erau mult simplificate. De fapt, pe masura ce Luther si-a explicat si si-a dezvoltat pozitia, a devenit tot mai clar ca intreaga Biserica, atat ca institutie cat si din perspectiva ceremoniilor desfasurate, avea nevoie de o reforma. Numarul sacramentelor a fost redus de la sapte la trei, iar Liturghia a devenit o ceremonie predominant comemorativa. Preotii nu mai erau considerati o categorie aparte a populatiei si aveau voie sa se casatoreasca. Manastirile au fost desfiintate (Luther s-a casatorit in 1525 cu o fosta calugarita) si au disparut multe alte aspecte ale Crestinismului medieval: rugaciuni adresate sfintilor sau Fecioarei Maria, confesiuni, pelerinaje, indulgente si venerarea relicvelor sfinte.
In ciuda eforturilor mari facute de Biserica, Luther a supravietuit excomunicarii datorita ajutorului primit de la printi germani, mai ales de la conducatorii din Saxonia si Hesse. Pe de o parte convingerile religioase au jucat un rol important in convertirea lor, dar pe de alta parte existau si numeroase avantaje materiale. Principii luterani puteau sa-si insuseasca averea Bisericii si de asemenea puteau sa aduca sub controlul lor strict succesoarea Bisericii Catolice: Biserica Luterana. Neavand alti protectori impotriva Imparatului si a Bisericii Catolice, Luther nu a avut alta optiune decat sa sustina suprematia autoritatii statului.
Faptul ca Luther a fost nevoit sa faca un compromis cu privire la pozitie la pozitia sa a devenit evident destul de curand, atunci cand entuziasmul generat de sfidarea sa initiala a dus la raspandirea mai multor idei si miscari radicale. Anii 1524-1525 au fost marcati de cresterea numarului de revolte taranesti in Germania. Revolte care au fost denuntate de Luther, cu furia isterica a unui om care se temea sa nu fie invinovatit pentru ele. In anii 1530, radicalismul social si religios au fost duse la extreme de anabaptisti, care respingeau ideea botezarii copiilor si in unele cazuri imbratisau idealuri colectiviste primitive. Asemenea credinte au fost pedepsite cu o cruzime aparte.
