Dintotdeauna omul si-a pus intrebari legate de moarte.Initial s-a crezut ca doar omul evoluat e capabil sa-si puna astfel de probleme, dar scrieri precum cele provenite din antichitate au demonstrat ca a existat un puternic cult al mortii, mai bine spus un cult al vietii de dupa moarte, inca din preistorie .
Cercetarile moderne, incepand cu secolul al XIX-lea, au scos la iveala vestigii ale unor necropole preistorice, care atesta prezenta acestui cult si in neolitic, mai precis in neoliticul vechi, asupra caruia ma voi opri in aceasta scurta prezentare despre cultura Starčevo-Cris.
Neoliticul, un termen rezultat prin sudarea a doua cuvinte grecesti: neos, care inseamna nou si lithos, care inseamna piatra, in traducere ar fi epoca noua a pietrei .
Epoca noua a pietrei este o revolutie in prelucrarea pietrei(s-a trecut de la cioplirea pietrei la slefuirea ei) , dar nu numai aceasta este trasatura fundamentala a performantelor gandirii umane, ci si perfectionarea lucrarii ceramice, aparita unor asezari permanente intarite, trecerea omului de la stadiul de consumator la cel de producator, conturarea unor puternice credinte mistice .
Din punct de vedere cronologic neoliticul timpuriu se desfasoara intre 6000-4250 i.Hr .Neoliticul vechi, cristalizat, pe parcursul caruia vorbim de aparitia, dezvoltarea si disparitia culturii Starčevo-Cris se intinde pe intervalul unui mileniu. Aceste date, trebuie mentionat, sunt necalibrate, vorbim deci despre o cronologie relativa, pentru stabilirea uneia absolute avem nevoie de cat mai multe date arheologice culese prin descoperirea vestigiilor .
Pentru a putea pune in discutie problema ritului si ritualului culturii Starčevo-Cris, trebuie sa specificam ce se intelege prin termenul de cultura. Cultura arheologica reprezinta totalitatea manifestarilor materiale si spirituale asemanatoare intre ele, care se raspandesc intr-un anumit
spatiu la un momentdat.
Pana in momentul actual, in urma deschiderii unor situri arheologice in diferite puncte ale Romaniei, s-a stabilit ca Starčevo-Cris este cea mai veche cultura neolitica . Dovezi in atestarea ei au fost aduse de cercetatorii: Nicolau Vlassa, in urma descoperirilor de la Gura Baciului(langa Cluj) si Marin Mica, la Carcea(langa Craiova) . Dar nu numai in aceste puncte s-au gasit vestigii apartinand culturii Starčevo-Cris, ci si in Banat, Oltenia, vestul Munteniei, sud-estul Transilvaniei, in sudul Moldovei, pe valea Prutului (fig.1).
Numele culturii este rezultatul unirii a doua localitati: Starčevo, de pe teritoriul Iugoslaviei si Cris, spus generic astfel, fiind vorba de fapt despre regiunea Crisurilor . Cultura Starčevo-Cris isi are originile undeva in regiunea Pelopones, arealul de raspandire ajungand pana la Tisa si Prut .
Date in conturarea trasaturilor culturii Starčevo-Cris au fost adunate de catre cercetatori precum: Dumitru Berciu, care in urma sapaturilor de la Verbita din Oltenia, a realizat o periodizare interna a culturii si raporturile ei cu alte civilizatii; Ion Nestor, a sapat in Moldova pe valea Jijiei si in Transilvania la Let, reusind sa precizeze cronologia relativa a neoliticului timpuriu propriu si a relatiilor cu ceramica liniara; Mircea Petrescu-Dambovita, in urma sapaturilor de pe santierele arheologice de la Perieni, Valea Lupului, Traian, Glavanesti, a facut o racordare cronologica precizand pozitia arealului culturii Starčevo-Cris; Eugen Comsa, dupa cercetarile efectuate in Muntenia a indicat geneza culturii si implicit o stratigrafie a acesteia, in Moldova a realizat o cronologie interna si a stabilit relatiile cu Clisura Dunarii; Nicolau Vlassa, a intocmit o sinteza asupra culturii in Transilvania in urma cercetarilor de la Gura Baciului; Eugenia Popusoi, a racordat evolutia neoliticului timpuriu de pe teritoriul Romaniei cu evolutia lui in Europa, in urma lucrarilor arheologice de la Trestiana .
Lucrarile si sintezele realizate de acesti cercetatori au incercat sa recreeze un univers cat mai bine definit al culturii Starčevo-Cris. Majoritatea lor au luat cultura ca atare, ca un intreg, dar unii au considerat cultura Cris drept o etapa evolutiva a culturii Starčevo, adica ar fi doua culturi distincte .In realitate ele sunt una si aceeasi cultura cu variantele lor culturale specifice pentru fiecare zona datorita influentelor altor culturi vecine sau a vechii culturi epipaleolitice, care s-a neolitizat prin aculturatie .
Revenind la tema propriu-zisa, mentionez ca omul preistoric avea puternice credinte. Neintelegerea fenomenelor naturii, a cataclismelor sau a altor evenimente importante cu consecinte indelungate, au dus la formarea unei constiinte superstitioase, in care magia si samanismul sunt omniprezente in viata cotidiana a oamenilor .
Credintele religioase se rezumau la zeitati ce ofereau protectie familiei, pamanturilor si recoltelor agricole, ce aduceau vanat bogat, vreme prielnica si implineau diverse alte doleante, peiorativ spus . In principal asupra acestor chestiuni se apleca omul primitiv, dar el nu lasa la o parte moartea, tesand in jurul ei un adevarat cult, ridicandu-se astfel o noua credinta, aceea a vietii de dupa moarte.
Pentru a putea vorbi de ritual funerar, trebuie sa punem in discutie alte trei aspecte: figurinele, manifestarile si ritul funerar propriu-zis .
Figurinele isi au originea in paleolitic, cand erau simple modelari de lut ce reprezentau o zeita mama, a fecunditatii (din aceasta zeita vor apare alte zeitati care se vor specializa pe rezolvarea "doleantelor" de mai sus), banale reprezentari lucrate infantil ce puneau in evidenta bazinul foarte lat si sanii . Predominante sunt statuetele feminine, cele masculine si zoomorfe fiind foarte putine (fig.2). Pe parcursul neoliticului s-au constatat imbunatatiri ale tehnicii de facturare a figurinelor, precum si a materialelor, astfel ca, in neoliticul timpuriu erau doar din lut(fig.3), in cel mijlociu din os si marmura, iar in cel tarziu sa apara din arama si aur .
Manifestarile nu stim exact in ce constau, presupunem ca in existenta unor dansuri sacre, a unor cantece si a unui anumit ceremonial de ingropare. In privinta dansurilor si cantecelor, dovezi sunt aduse de prezenta unor instrumente muzicale de suflat precum cele descoperite in judetul Vaslui , La Poienesti . Ceremoniile de inmormantare sunt concretizate prin prezenta unui inventar mai bogat sau mai sarac in obiecte.
Comunitatile neoliticului considerau moartea o revenire la starea initiala, de aceea din aceasta cauza in cadrul culturii Starčevo-Cris nu vom avea de-a face cu necropole situate in locuri speciale, ci mormintele se vor afla in cadrul comunitatilor, printre locuinte , de aici desprinzandu-se un simt puternic al legaturii interumane, precum si credinta ca sufletul celui mort traieste printre cei vii si-i apara daca in momentul inhumarii este cinstit asa cum se cuvine. Aceste ingropari in cadrul asezarilor au creat adevarate handicapuri si goluri in reconstiuirea ritualului funerar, deoarece s-au suprapus constructii de alt gen peste morminte distrugandu-le continutul, din unele nemairamanand nimic care sa le ateste existenta.
