"Conflictul transnistrean, vechi de peste un deceniu, a constituit si ramane in continuare un factor destabilizator in dezvoltarea Republicii Moldova." Este un fapt evident ca viitorul statalitatii si identitatii politice a ceea ce numim astazi Republica Moldova si a romanilor de pretutindeni va fi in mare parte determinat si conditionat de evolutia fenomenului transnistrean, de reglementarea acestuia si de modalitatea de rezolvare a dilemelor ce il insotesc. Aceste procese sunt si ele, la randul lor, in stransa legatura cu evolutiile politico-economice ale celor trei actori principali: Chisinau, Tiraspol si Moscova.
Astfel, pe parcursul deceniului de cautare a solutiilor pentru problema transnistreana, au fost promovate mai multe sugestii, scenarii si propuneri de reglementare reciproc avantajoasa. Printre ideile forte care pot fi scoase in evidenta sunt:
Actiuni de implicare pe larg a comunitatii internationale in solutionarea conflictului transnistrean si plasarea operatiunii de mentinere a pacii sub mandatul unei organizatii internationale abilitate cu solutionarea problemelor de securitate (ONU, OSCE).
Elaborarea unei declaratii politice cu privire la suspendarea statutului Republicii Moldova ca parte a actualei oparatiuni de mentinere a pacii, ca una care contravine normelor dreptului international, si adoptarea acesteia de fortele politice din Moldova.
Elaborarea si prezentarea unei pozitii ferme a RM referitor la crearea fortelor de mentinere a pacii in stricta concordanta cu normele dreptului international.
Renuntarea la o oarecare alta participare la viitoarea operatiune de mentinere a pacii internationala sub mandatul unei organizatii internationale decat cea care reiese din statutul de tara gazda, parte la conflictul armat.
Transformarea zonei de securitate in zona demilitarizata si extinderea acesteia, odata cu retragerea Armatei a 14-a, pe tot teritoriul din stanga Nistrului si monitorizarea indeplinirii acestei prevederi de catre pacificatorii internationali.
Aceste sugestii deriva din studii comparative, generale, dar si particularitatile pe care le developeaza pe parcursul a zece ani conflictul transnistrean. Astfel, se ia in consideratie experienta tarilor care cunosc fenomenul respectiv. Astfel, in dependenta de experienta universala, au fost propuse cateva scenarii. Vom analiza in continuare scenariile de baza care au fost generate pe parcursul celor zece ani de cautari ale solutiei optimale.
In Irlanda de Nord nu s-a reusit nici un progres catre oprirea violentei pana cand Marea Britanie si Irlanda n-au gasit un teren comun pentru reglementarea problemei. Divizarea Ciprului continua anume din cauza persistentei divergentelor politicii externe a Turciei si Greciei. Referitor la Moldova a devenit clar ca pana in momentul cand Chisinaul si Moscova nu-si vor gasi un teren comun cu privire la obiectivele politicii lor externe, incompatibilitatea prezenta se va reflecta direct in Transnistria. Care ar putea fi acest teren comun? Unul dintre cele mai optimiste ar fi apropierea Rusiei de catre Uniunea Europeana din punct de vedere economic si de NATO din punct de vedere a securitatii. Aceasta nu este inimaginabil dat fiind interesul Rusiei in pietele europene si in general integrarea in lumea dezvoltata. Carta semnata de Rusia cu NATO si statutul de membru in Grupul celor 8 sunt semne de progres in aceasta directie. In eventualitatea unui asemenea scenariu, apropierea obiectivelor politice externe a Moscovei si Chisinaului va avea cu certitudine un impact in Transnistria, cu o posibila retragere a armatei ruse din Moldova si o anumita presiune asupra autoritatilor transnistrene de a fi mai cooperante in cautarea unor solutii integrative. Acest scenariu il numim nord-irlandez. In pofida dezirabilitatii acestuia, nimeni nu poate prognoza cu certitudine o schimbare profunda in politica externa a Rusiei in urmatorii zece-douazeci de ani, iar pana atunci, pozitia ei in Transnistria va ramane neschimbata - permanentizarea echilibrului atins.
Al doilea scenariu este cel cipriot, care presupune o confruntare politica deschisa de interese strategice divergente. Sa presupunem ca Moldova urmeaza o politica de integrare europeana sustinuta de Romania, precum Cipru este sustinut in prezent de Grecia. In cazul cand Uniunea Europeana ii refuza o relatie speciala, Rusia poate adopta politica de presiune a Turciei. Care strategie ar urma sa adopte Moldova pentru a-si servi cel mai bine interesele in cazul acestui scenariu?
Optiunea separarii de Transnistria este deja discutata la Chisinau. De facto, Moldova are foarte putine interese economice in Transnistria. Din contra, structurile mafiote transnistrene paraziteaza intregul teritoriu al Moldovei, contribuind la cresterea economiei subterane. La nivel politic recunoasterea unei regiuni separatiste ar putea fi o carte puternica de jucat. Deoarece atat Rusia, cat si Ucraina se confrunta cu miscari separatiste in interior, un precedent sponsorizat de ele insele va avea un ecou imediat in interiorul acestor tari. O alta optiune politica a Chisinaului ar fi declararea regiunii ca fiind ocupata de o armata straina, o realitate de altfel, si cautarea unui sprijin international pentru decolonizarea ei. Aceasta este politica adoptata de Cipru, si chiar daca ea nu a reusit sa-si atinga scopul final, re-unificarea insulei, aceasta a adus o importanta recunoastere internationala, la fel ca si mobilizarea intregii natiuni pentru reconstructie si o crestere economica sustinuta cu perspective clare de aderare la UE. Pana in prezent, astfel de optiune este blocata de dependenta Moldovei de piata rusa, dar si de faptul ca Moldova nu are un avocat puternic printre tarile membre ale Uniunii Europene, iar previziunile cele mai optimiste privind integrarea Romaniei se amana pana la orizontul anului 2007.
O alta politica ar fi sprijinirea procesului democratic in Transnistria, fapt care va submina regimul autoritar aflat la putere prin intarirea societatii civile si legaturilor cu cealalta parte a Nistrului. O astfel de politica ar putea avea un succes gratie absentei unui coagulant etnic in Transnistria, dar este subminata de lipsa unui consens politic in Chisinau, unde forte politice importante beneficiaza de pe urma perpetuarii disidentei transnistrene.
Strategia adoptata de conducerea RM, cea de restabilire treptata a relatiilor dintre cele doua parti separate ale tarii, implicand timpul ca factor de vindecare, deriva din slabiciunea coeziunii conducerii de la Chisinau, dar si din situatia politica defavorabila a Moldovei. Daca liderii actuali se vor schimba, iar oamenii simpli ar putea uita luptele din trecut, simpla existenta a statului transnistrean cu masinile sale de educatie si propaganda (constructia nationala) va contribui la perpetuarea unei diviziuni adanci. Pe de alta parte, separatismul transnistrean este o piedica serioasa in calea de dezvoltare a intregii Moldove.
In pofida acestora, strategia mentionata, cea de aducere a timpului ca factor de schimbare in balanta de forte este confirmata de o analiza mai atenta a evolutiilor probabile pe aceasta scena geopolitica si pare sa legitimeze politica Chisinaului de asteptare-intarire vis-a-vis de Transnistria in urmatorii zece ani. Acest model este numit vest-german, cu o mare doza de aproximare, bineinteles. Se asteapta ca in acesti zece ani balanta de forte se va schimba, Moldova devenind mai puternica economic, obtinand sprijin extern mai semnificativ. Variabila necunoscuta ramane a fi Rusia. In cazul in care Rusia adopta o politica competitiva fata de Occident, Moldova ar putea fi fortata sa adopte modelul cipriot de delimitare si presiune. Din contra, daca Rusia adopta o politica constructiva, atunci o solutie integrativa poate fi gasita mai usor decat in cazul Irlandei de Nord. Prin reforme interne si restructurari, extinderea Uniunii Europene si a NATO catre Est va dezvolta pe baza valorilor democratice ale statului de drept si a economiei de piata un sistem politic eurasian care nu va exclude, ci mai degraba va atrage Rusia sub diverse forme de cooperare. Dar, date fiind realitatile geopolitice, aceasta evolutie a procesului politic european presupune o Rusie democrata, pasnica, prospera si eliberata de toate bagajele istorice imperiale si interesata in consolidarea acestor valori. Modul in care Rusia va intelege sa-si proiecteze propria evolutie ca stat modern, democratic, european asupra teritoriului moldovenesc transnistrean va da masura si perspectivei solutionarii conflictului. O baza solida in relatiile principiale cu RM poate fi o garantie mai mare decat orice enclava teritoriala intemeiata pe vechile norme imperiale, hegemonice. In orice caz, interesele rusesti in regiune vor trebui acomodate institutional. Eventuala apropiere a Ucrainei de Occident ar putea contribui considerabil la cautarea unor solutii integrative in interiorul Moldovei.
