Dupa secolul al XVI-lea economia europeana, in special cea din Europa Occidentala, inregistreaza anumite metamorfoze spre o epoca moderna. Insa asa cum apreciaza specialistii, in zona Europei aflate la rasarit de Elba economia cu trasaturile evului mediu s-a prelungit pana spre jumatatea secolului al XVIII-lea, ceea ce evidentiaza existenta unui decalaj, a unei ramaneri in urma a tarilor est europene fata de cele centrale si vestice ale continentului.
Intre principalii factori care au determinat evolutia economica a Europei mentionam: marile descoperiri geografice si cuceririle coloniale; instaurarea statului monarhic in principalele tari (regim care garanta securitatea bunurilor, a transporturilor, percepea impozite, avea monopolul comertului exterior, etc.) ceea ce a adus inceputurile formarii pietei mondiale; mercantilismul;constituirea pietei financiare; Renasterea si Reforma; prima revolutie industriala, cea care a schimbat lumea cum putine evenimente au facut-o pana atunci.
Perioada cuprinsa intre mijlocul secolului al XVIII-lea si anul revolutionar 1821 este apreciata de literatura de specialitate ca reprezenand sfarsitul epocii feudale. Practic insa, abia reformele agrare infaptuite la mijlocul secolului al XIX-lea vor deschide mai larg calea catre economia de piata, desi dupa aceasta data, in forme sui-generis, vor persista rudimente ale epocii feudale.
Epoca moderna este caracterizata in istoria universala printr-un mare avant al fortelor de productie, prin aparitia unor noi relatii sociale, prin profunde schimbari politice si dezvoltarea accelerata a stiintelor si culturii. Este o epoca de lupta impotriva obscurantilismului, a inapoierii, de creare a noului umanism sub forma luminismului.
Punctul de debut al epocii moderne este socotit a fi anul 1821, adica revolutia condusa de Tudor Vladimirescu, aceasta avandu-se in vedere implicatiile multiple si consecintele ei asupra evolutiei de ansamblu a tarilor romane, inclusiv in ceea ce priveste restaurarea treptata a suveranitatii si autonomiei Moldovei si Tarii Romanesti.
Inca de la mijlocul secolului al XVIII-lea, se vadesc semne ale dezintegrarii relatiilor de productie feudale si de aparitie a unor noi relatii, procesul accentuandu-se si in prima jumatate a secolului al XIX-lea.
Intre fenomenele specifice ale acestui proces:
- sporirea diviziunii sociale a muncii, implicit a productiei mestesugaresti, manufacturiere si in final masiniste.
- formarea si dezvoltarea economiei de piata, exprimata prin largirea pietei interne si inlocuirea economiei naturale cu cea de schimb.
- intensificarea relatiilor economice si culturale intre tarile romane, etc.
Toate aceste elemente ale noului se petrec paralel si in contextul procesului de constituire a natiunii romane, cand se afirma si o ideologie nationala ce viza reinnoirea sociala si emanciparea.
Perioada aceasta poate fi impartita in doua etape distincte:
I. perioada pana la 1829
II. perioada 1829-1848.
I. In aceasta perioada progresele economice nu sunt spectaculoase si se realizeaza mai mult o acumulare de elemente, se prefigureaza programul si orientarile pentru etapele viitoare.
Socul transformarilor se repercuteaza pe plan social, economic,demografic, cultural si mental. Astfel, inmultirea si diversificarea meseriilor si ramurilor comerciale, a meseriasilor si a negustorilor a implicat si diferentierea sociala in cadrul categoriilor respective, parte integranta a procesului de formare si consolidare a burgheziei romane.
Cererile tot mai mari ale Portii, solicitarile armatei, cresterea populatiei au impus sporirea productiei si ca atare domeniul trebuia sa se adapteze situatiei orientandu-se spre productia de piata.
In Tarile Romane exceptand Transilvania, trecerea spre productia de marfuri s-a realizat prin urmatoarele cai:
-reducerea suprafetelor de pamant acordate in folosinta taranilor
-inmultirea obligatiilor feudale, a zilelor de claca
-intarirea monopolurilor
-incercarile constante de modificare a regimului juridic.
Reglementarea scrisa inlocuieste cutuma, numeroasele acte emise in vremea aceea - dispozitii, hrisoave ilustrand amploarea transformarilor.
Reformele lui Constantin Mavrocordat in domeniul administrativ, fiscal,social exprima realitatea la care ne referim.
Dependenta personala, trasatura definitorie a societatii feudale, va fi inlocuita cu dependenta reala care decurge din posesia ori ba, a lotului de pamant. Practic in urma reformelor din 1746 si 1749, in ciuda unor abuzuri, taranul poseda libertatea de a se muta. Este adevarat ca reforma lui Mavrocordat a fost incompleta, deoarece prin ea s-au eliberat taranii, fara a fi insa improprietariti, ceea ce ii mentnea intr-o stare de relativa dependenta fata de stapanul pamantului.
Adaptarea domeniului la cerintele pietii a reclamat si introducerea unor tehnici noi mai perfectionate. Aparitia agronomului, a geometrului, extinderea unor culturi noi - cum ar fi cultura porumbului, introducerea culturii cartofului, a orezului a literaturii de specialitate si a contabilitatii dovedesc progresul, transformarile, caracterul lor ireversibil.
Noul este perceptibil si in domeniul manufacturilor. Stadiul tehnicii rudimentare a evului mediu este depasit pentru totdeauna si in cele mai modeste manufacturi existau preocupari pentru ridicarea nivelului de dotare tehnica.
II.Aceasta etapa are ca limite extreme pacea de la Adrianopol, respectiv revolutia romana, care au fost generatoare de schimbari. In decursul acestei etape se dezvolta piata nationala, se intareste constiinta romaneasca, legaturile dintre cele trei tari devin mai puternice, natiunea isi desavarseste profilul isi exprima tendintele, nazuintele, iar integrarea in economia si cultura europeana devine o realitate.
Limita acestei etape, dar si a perioadei, este revolutia de la 1848 cand valtoarea ei a cuprins aproape intreaga Europa de la Atlantic pana la Dunarea de Jos. Pretutindeni, de-a lungul si de-a latul continentului, masele obidite s-au ridicat pentru desfiintarea oranduirilor feudale nedrepte si anacronice.
Uriasa framantare revolutionara fusese generata de numeroase contradictii economice, sociale si politice, care prezentau insa anumite particularitati functie de specificul si gradul de dezvoltare al fiecarei tari in parte.
Spre cumpana veacului trecut fortele de productie din Tarile romane au cunoscut o crestere tot mai rapida s-au inmultit atelierile si manufacturile, s-a marit productia de marfuri, produsele agricole fiind si ele tot mai mult atrase in sfera schimbului. Dezvoltarea generala a vietii economice este insa puternic franata de existenta vechilor relatii feudale. Numeroase privilegii ale boierimii si nobilimii, servitutiile ce tineau pe tarani legati de mosii ingradeau posibilitatile de actiune ale burgheziei pe taram economic franau acumularea de capital si procesul de formare a muncitorimii salariate.
Factorilor economici si sociali li se adauga considerente de ordin national cu implicatii nefaste asupra progresului tarilor de la Carpati, Moldova si Tara Romaneasca se aflau sub dominatia Imperiului Otoman, Transilvania si Bucovina sub cea habsburgica, Basarabia sub cea tarista. Paralel cu jefuirea sistematica a bogatiilor Tarilor Romane, dominatia straina se opunea realizarii aspiratiilor indrituite ale poporului nostru, spre neatarnare, integritate teritoriala si unitate statala.
Revolutia era deci pentru poporul roman o necesitate obiectiva, o cerinta stringenta a progresului si a dobandirii dreptului la viata libera.
