Fracturile

FRACTURILE

Particularitatiile fracturilor

Fractura se defineste ca o solutie de continuitate la nivelul osului. Actiunea traumatismelor asupra aparatului locomotor al copilului poate produce in functie de intensitatea si de locul unde sunt aplicate, leziuni variate ale partilor moi, entorse, luxatii sau fracturi. Daca leziunile partilor moi nu se deosebesc de cele intalnite la adult, in schimb traumatismele articulare prezinta o serie de caracteristici speciale proprii varstei mici, datorate capacitatii plastice si regenerative mult mai intense la copil decat la adult. Repararea anatomica si recuperarea functionala sunt mult mai rapide si mai complete la copil decat la adult.

Particularitatea cea mai evidenta este elasticitatea osului conferita de tesutul conjunctiv, cu atat mai bine reprezentat cu cat varsta este mai mica. Astfel elasticitatea oaselor face ca fracturile sa fie mai rare la copil decat la adult.

O alta particularitate consta in existenta cartilajelor de crestere situate intre diafiza si epifiza si care au rol important in amortizarea si atenuarea socului in traumatisme

Cartilajele articulare ale copilului sunt groase, constituind si ele un factor anatomic ce reduce din intensitatea traumatismelor.

Talia si greutatea mai mica au si ele un rol, impactul cu solul in urma unui accident fiind mai redus decat la adult. Musculatura copilului mai putin reprezentata decat la adult nu produce contractii atat de violente ca la cel de-al doilea. Datorita metabolismului mai intens cu capacitati plastice si regenerative superioare adultului, vindecarea fracturilor la copil este mai rapida, invers proportionala cu varsta acestuia.

De multe ori datorita capacitatii plastice mari a osului apare calusul hipertrofic, calusul intarziat si pseudartroza fiind rare la copil. Capacitatea regenerativa mare a osului la copil poate permite si corectia spontana in cazul unor reduceri ortopedice aproximative.

Trebuie avut in vedere ca leziunea fracturara afecteaza osul in crestere si dezvoltare, proces pe care il poate influenta si care la randul sau poate influenta vindecarea.

Etiopatogenie

Copiii sunt mai expusi la fracturi decat adultii. Fracturi pot apare in viata intrauterina, la nastere și pe toata durata copilariei.

Fractura poate aparea pe un os inainte sanatos cand un factor extern ( cadere, accident de joaca, de sport, de circulatie etc. ) sau intern (contractura musculara fiziologica sau patologica din tetanos, epilepsie, convulsii etc.) actioneaza asupra lui. De asemenea poate apare pe un os patologic cu rezistenta scazuta (tumori, chiste, osteite, osteomielite, distrofii osoase), cand se pot produce fracturi in urma unor traumatisme minore sau chiar in lipsa acestora.

Mecanismul de actiune al agentului traumatic poate fi direct sau indirect. Fracturile produse prin mecanism direct au in general traiect transversal sau cominutiv, pe cand cele prin mecanism indirect au de obicei traiect oblic sau spiralat. In mecanismul direct fractura se realizeaza la nivelul la care actioneaza forta reprezentata prin compresiune, zdrobire, soc violent. Acestea apar in general in accidente si se asociaza cu leziuni de parti moi.

In mecanismul indirect fractura se produce in alt loc decat acolo unde a actionat agentul vulnerant. Acestea sunt cele mai numeroase si dupa modul de actiune al agentului vulnerant se clasifica :

-flexiune cand forta se exercita asupra unei extremitati osoase, cealalta fiind fixata. Apare o curbura osoasa si osul se fractureaza la maximum de curbura.

-tractiune in urma contractiilor musculare violente ce duc la smulgerea unor fragmente osoase ce reprezinta zone de insertie tendinoasa sau fracturi parcelare ale epifizelor in urma unor tractiuni ligamentare.

-compresiune in lungul axului osos cu fractura epifizei, ca la pilonul tibial sau astragal, in cazul caderilor de la inaltime in picioare.

-torsiune cand forta produce o rasucire a membrului, realizandu-se fracturi spiroide sau elicoidale.

Etiologia este legata de varsta micilor pacienti, astfel ca putem clasifica aceste traumatisme in:

-traumatisme obstetricale- la nou-nascut;

-traumatisme de pat -la sugar;

-traumatisme de casa -la copilul mic;

-traumatisme de joaca - la prescolar;

-traumatisme de strada - la scolarul mic;

-traumatisme de sport -la scolarul mare.

Simptomatologie

Fracturile se manifesta clinic prin semne relative sau de probabilitate si semne absolute sau de certitudine.

Semnele de probabilitate sunt :

-durerea locala, spontana sau provocata;

-impotenta functionala a membrului sau a segmentului de membru;

-tumefactia si deformarea regiunii, care este proportionala cu gradul deplasarii fragmentelor osoase;

-scurtarea segmentului de membru;

-echimozele, care apar mai tardiv;

-flictenele - apar mai tardiv si mai des la cot si gamba.

Semnele de certitudine ale fracturilor sunt:

-mobilitate anormala la miscari active si pasive ale segmentului de membru;

-crepitatii osoase in focarul de fractura la palpare si mobilizare. Cautarea mobilitatii anormale si a crepitatiilor este dureroasa si poate fi periculoasa si are doar valoare istorica in zilele noastre, cand dispunem de posibilitatea examinarii radiologice.

-netransmiterea miscarilor la segmentul de membru subiacent;

-discontinuitatea osoasa si fragmentele osoase in plaga (la fracturile deschise);

-examenul radiologic este esential in diagnostic, el confirmand examenul clinic. Se efectueaza in minimum doua incidente si trebuie sa cuprinda articulatiile invecinate. Uneori se executa radiografii comparative sau din incidente speciale

Evoluție

Fracturile evolueaza in mod normal spre vindecare, printr-un proces de reparatie osoasa, proces ce se desfasoara in trei etape:

1.etapa hiperemica sau hemoragica, cu aparitia unui hematom in focarul de fractura, ce se coaguleaza, determinand o inflamatie aseptica cu vasodilatatie, edem si transsudat.

2.etapa calusului fibros, care se realizeaza prin invadarea hematomului de catre celule conjunctive tinere, nediferentiate, care se multiplica si se transforma in osteoblaste si condroblaste. Calusul fibros consolideaza relativ fragmentele, proces la care participa periostul profund si celulele maduvei osoase si ale tesutului conjunctiv muscular din jurul focarului de fractura. Concomitent se dezvolta si o vascularizatie nutritiva a calusului.

3.etapa calusului osos primitiv apare din saptamana a treia de evolutie, prin mineralizarea calusului fibros si osificarea encondrala a zonelor cartilaginoase. Calusul primitiv are o trabeculatie dezordonata. El sufera un proces de remodelare si apozitie osoasa, ce duce la formarea de tesut osos lamelar.

Complicații

In evolutia fracturilor pot aparea complicatii imediate si complicatii tardive.

Complicatiile imediate sunt:

-leziuni vasculare: compresiuni sau rupturi ale vaselor mari (humerale, femurale, poplitee etc.)

-leziuni nervoase -  in ordinea frecventei se intalnesc leziuni ale nervului radial la nivelul santului diafizar humeral; leziuni ale nervului median in plica cotului; leziuni ale nervului sciatic popliteu extern la nivelul capului peroneului.

-fractura deschisa este complicatia cea mai des intalnita. Consta intr-o solutie de continuitate a tegumentului, ce permite comunicarea focarului de fractura cu mediul extern. Plaga se poate produce prin actiunea agentului vulnerant din afara inauntru cand este de la inceput infectata, sau dinauntru inafara de catre un fragment osos cand este neinfectata la inceput. Procesul de vindecare este perturbat si intarziat de catre infectie.

Complicatiile tardive ale fracturilor:

-Calusul vicios - este rezltat al tratamentului incorect (reducere sau imobilizare necorespunzatoare, cu dislocarea fragmentelor in aparatul gipsat).

-Calusul intarziat - apare din aceleasi cauze ca si calusul vicios. Si infectia locala joaca un rol important in intarzierea consolidarii osoase.

-Pseudartroza - apare in urma neconsolidarii focarului de fractura si poate fi fibrosinoviala, fibroasa sau flotanta. Este definitiva, rezolvarea ei fiind exclusiv chirurgicala.

-Osteoporoza posttraumatica (sindromul Sudeck - Leriche) este foarte rara la copii. Apare in urma tulburarilor vasomotorii posttraumatice sau datorita imobilizarii prelungite. Se manifesta clinic prin durere, edem si cianoza. Radiologic se observa demineralizare osoasa.

-Osteoame periarticulare posttraumatice - apar in regiunea periarticulara si se datoreaza osificarii hematomului periarticular.

Tratamentul fracturilor

Scopul tratamentului fracturii osoase este de a restabili continuitatea acestuia cat mai aproape de perfectiune si totodata sa asigure o recuperare functionala a membrului cat mai aproape de normal. Acest obiectiv se obtine prin trei acte medicale fundamentale: reducerea dislocarii fragmentelor osoase fracturate, contentia reducerii pana la consolidarea calusului fracturar si reeducarea membrului pentru recastigarea functionalitatii.

Calusul este hipertrofic ceea ce reprezinta un factor important in vindecarea si remanierea osoasa postfractura. Cu cat copilul este mai mic cu atat calusul se formeaza si se consolideaza mai rapid. Asa se explica vindecarile spontane fara tratament in unele fracturi obstetricale. Pe langa varsta conteaza si localizarea fracturii. Fracturile din zona epifizara si metafizara, cu vascularizatie mai bogata decat diafizele se vindeca mult mai repede. De exemplu fracturile colului humeral sau de paleta humerala se vindeca mult mai repede decat cele de la nivelul diafizelor oaselor antebratului sau gambei unde se pot intalni calusurile intarziate, fracturile iterative si pseudartrozele, ceea ce face ca aceasta a doua categorie de fracturi sa necesite o imobilizare mai prelungita decat in cazul celor din prima categorie. Pseudartrozele sunt rare la copil. Pot aparea tulburari de osteogeneza cu scurtari sau dezaxari ale oaselor prin leziuni ale cartilajelor de conjugare in cazul fracturilor din aceasta zona sau a decolarilor epifizare.

Capacitatea plastica si regenerativa mare a tesutului osos la copil permite corectarea spontana a deplasarilor osoase in anumite limite, mai putin a decalajului. De mentionat ca acesta nu este un motiv pentru ca tratamentul fracturilor copilului sa nu se efectueze cat mai riguros posibil. Modalitatile de tratament ale fracturilor se clasifica :

tratament conservator;

tratament semiconservator;

tratament chirurgical;

tratament recuperator.

Clasificarea fracturilor

Din punct de vedere anatomoclinic, fracturile se impart in trei categorii:

-fracturi caracteristica varstei copilariei, in general incomplete;

-fracturi asemanatoare celor intalnite la adulti, fracturi complete;

-fracturi caracteristice nou-nascutului, numite si fracturi obstetricale.

Fracturile caracteristice copilului

Sunt reprezentate de decolarea epifizara, fractura prin tasare, fractura in lemn verde și fractura subperiostala. Particularitatile structurale ale osului la copil fac ca acesta sa aiba o rezistenta mai mare la nivelul diafizei ce se osifica prima si apoi a epifizei ce se osifica in prima decada a vietii. Osificarea metafizei se face ultima, la sfarsitul cresterii osoase. De aici rezulta si frecventa decolarilor sau a fracturilor decolari epifizare,tesutul spongios metafizar fiind cel mai fragil. Fracturile diafizei pot fi subperiostale sau pot fi in lemn verde, incomplete. De asemenea se intalnesc fracturi complete cu sau fara dislocarea fragmentelor.

Decolarile epifizare

Decolarea sau dezlipirea epifizara consta in separarea blocului solidar reprezentat de articulatie - epifiza - cartilaj de conjugare, de metafiza, de obicei in stratul spongios. Unii le mai numesc fracturi in cartilajul de conjugare sau luxatii ale epifizelor.

Etiopatogenie si anatomie patologica. Un traumatism puternic poate actiona la nastere provocand decolarea epifizara obstetricala, sau la copil actionand prin mecanism direct sau indirect. La nou nascut si sugar decolarile epifizare sunt mai rare. Incidenta este maxima intre 7 si 15 ani, cand nucleul epifizar este suficient de dezvoltat pentru ca epifiza sa aiba o rezistenta osoasa semnificativa, cartilajul de conjugare ramanand locul de minima rezistenta.

Conform teoriei emisa de Broca dezlipirile epifizare se produc acolo unde capsula si ligamentele se prind pe epifiza (ca la extremitatea inferioara a radiusului, a tibiei si a femurului). Acolo unde ligamentele trec peste cartilajul de conjugare (ca la extremitatea superioara a humerusului, a femurului sau a tibiei) decolarile sunt mult mai rare chiar exceptionale. La cot frecvent se dezlipesc epitrohleea si epicondilul si mai rar epifiza humerala care este protejata. Uneori pe langa decolare apare si o smulgere osoasa cand vorbim despre fractura decolare, cum se intalneste mai des la umar unde exista insertii ligamentare atat pe epifiza cat si pe diafiza. Decolarile epifizare pot sau nu sa fie insotite de deplasare.

Trebuie sa se faca distinctia intre decolarea epifizara propriu zisa produsa pe os sanatos si epifizioliza care apare pe un fond osos patologic si care se poate produce la actiunea unei forte de mica intensitate sau chiar in lipsa acesteia.

Manifestari clinice 

Dezlipirea epifizara cauzeaza dureri spontane si la palpare, impotenta functionala, tumefactie si deformarea regiunii si uneori echimoze localizate la jonctiunea epifizometafizara.

In formele fara deplasare, semnele clinice sunt sterse:

durere in punct fix la jonctiunea epifizometafizara, tumefactie usoara si relativa impotenta functionala.

In formele cu deplasare minima, acuzele clinice sunt mult mai intense, adaugandu-se deformarea usoara a regiunii si crepitatii moi, joase, cartilaginoase. La 1 - 2 zile apar echimoze.

In dislocarile mari avem deformarea importanta a regiunii, tumefactie mare, durere intensa spontana si la palpare, impotenta functionala absoluta, mobilitate anormala si crepitatii cartilaginoase joase, surde. Tardiv, la 1 - 2 zile apar echimozele. In dislocarile mari uneori se pot produce leziuni vasculonervoase sau tegumentare, cu evolutie grava.

Semne radiologice  In formele fara deplasare nu gasim leziuni osoase, ci doar tumefactia partilor moi și eventual o usoara latire a claritatii cartilajului de crestere comparativ cu cel din partea opusa. In formele cu deplasare se evidentiaza prezenta si gradul acesteia, precum si eventuala asociere a unor leziuni osoase metafizare.

La umar epifiza se deplaseaza extern cu un traiect metafizar de fractura de partea interna ce detaseaza o pana osoasa. Epifiza se deplaseaza astfel in general anteroextern, subdeltoidian, mai rar posterointern sau anterointern.

Decolarea epifizara radiala inferioara se face de obicei cu basculare posteroexterna. Uneori se asociaza cu fractura ulnei in treimea inferioara, subperiostala sau in lemn verde.

Decolarea epifizara femurala inferioara se produce cel mai des cu deplasarea posteroexterna a epifizei.

Decolarea extremitatii superioare a tibiei se face cu deplasarea anterointerna a capatului metafizar si posteroexterna a epifizei, asociind adesea fractura de peroneu subperiostala sau in lemn verde sau fractura de maleola externa.

Tratamentul decolarilor epifizare  In formele fara dislocare este suficienta imobilizarea in atela gipsata pentru 14 - 21 zile. La formele cu deplasare este necesara reducerea ortopedica in urgenta in anestezie generala urmata de imobilozare gipsata. In caz de esec se efectueaza reducere sangeranda. Interventia chirurgicala consta in reducerea perfecta a deplasarii si fixare cu brosa. La cazirile vechi, tentativa de reducere ortopedica nu se justifica, necesitand corectia chirurgicala.

Evolutie si complicatii Datorita vascularizatiei bogate, vindecarea decolarilor epifizare este mai rapida decat la celelalte fracturi.

Complicatiile imediate sunt decolarile epifizare deschise cu infectarea focarului si leziunile vasculonervoase.

Complicatiile tardive sunt reprezentate de tulburarile de osteogeneza datorita iritarii cartilajului de conjugare in totalitate sau doar a unei parti din acesta. Apar scurtari sau deviatii ale axului osos. Cu cat copilul este mai mic, cu atat este mai mare riscul aparitiei acestor tulburari de osteogeneza.

Fracturile prin tasare

Aceste fracturi produse prin tasarea trabeculatiei osoase se mai numesc si fracturi prin turtire, in "calup de sapun" sau in "bucata de unt". Sunt localizate in zona metafizara a oaselor lungi, indeosebi la metafiza inferioara a radiusului si a tibiei. Structura osoasa spongioasa patrunde in ea insasi.

Clinic prezinta tumefactie, durere localizata si impotenta functionala relativa. La examenul radiologic apare ca o latire periferica in zona metafizara.

Tratamentul consta in imobilizare gipsata 14 - 21 zile.

Fracturile "in lemn verde"

Aceasta grupa de fracturi numite si "in creanga verde" au localizare diafizara si sunt fracturi incomplete deoarece prezinta o singura corticala osoasa rupta de pe o parte, cealalta ramanand intacta. La examenul clinic prezinta tumefactie, deformarea regiunii cu angulatie, durere vie si impotenta functionala. Este specifica pentru treimea medie a oaselor antebratului.

Examenul radiologic efectuat din doua incidente arata tipul de fractura si gradul dislocarii.

Tratamentul consta in reducerea ortopedica in anestezie generala. Se fractureaza si cealalta corticala, transformand fractura in una completa. Imobilizarea gipsata dureaza 2 - 3 saptamani in cazul unui singur os si 4 - 6 saptamani in cazul fracturii ambelor oase.

Fracturile subperiostale

Sunt localizate de obicei diafizar si apar ca fisuri complete cu diferite traiecte fine transversale, oblice, simple sau cominutive, ce se pot prelungi pana la cartilajul de conjugare. In unele cazuri se pot insoti de tasari ale trabeculatiei osoase.

Simptomatologia clinica este saraca : durere in punct fix, tumefactie usoara si o impotenta functionala relativa.

Examenul radiologic efectuat in doua incidente arata traiectul de fractura subperiostala.

Tratamentul consta in imobilizare gipsata.

Fracturi asemanatoare celor intilnite la adulți

Pe langa fracturile specifice varstei copilariei, copiii pot prezenta fracturi ale caror caracteristici sunt asemanatoare celor ale adultului: fracturi diafizare complete, cu sau fara deplasarea fragmentelor. Exista patru tipuri de deplasari ale fragmentelor osoase, aparand izolat sau combinat:

1.Dislocarea laterala - consta in deplasarea fragmentelor in sens transversal. La copii se admite ca o deplasare de pana la o treime diametrul osului (uneori chiar o jumatate din diametrul osului) se poate corecta spontan datorita capacitatii de remaniere osoasa.

2.Angulatia - se poate produce in sens lateral (cu aparitia valgizarii sau varizarii) sau in sens anteroposterior (cu aparitia de recurvatus sau antecurvatus). O angulatie moderata (10 - 15 grade) la copilul mic,  se corecteaza spontan prin procesul de remaniere osoasa. La copilul mare aceasta corectie nu se mai produce, mai mult, uneori angulatia se poate accentua in cursul cresterii.

3.Decalajul sau rotatia fragmentelor unul fata de celalalt in jurul propriului ax. Trebuie tratat cu toata seriozitatea deoarece nu se corecteaza spontan ducand la vindecari in pozitii vicioase ale membrelor. Astfel dupa o fractura de humerus cu deplasare neglijata vindecarea se face cu membrul superior in rotatie interna permanenta. O fractura de radius vindecata cu decalaj intern blocheaza miscarile de pronatie supinatie.

4.Scurtarea - apare prin incalecarea fragmentelor dislocate lateral. La copilul mic o scurtare moderata poate fi compensata prin procesul de remaniere osoasa. Dupa unii autori limita maxima la diafiza femurala este de 2 cm. Daca dupa o perioada de 1 an nu s-au egalizat cele doua membre trebuie intervenit pentru a preveni scolioza secundara. In inegalitatile mici rezolvarea este un inaltator plantar la membrul inferior mai scurt. In inegalitatile importante se impune rezolvarea chirurgicala.

Fracturi caracteristice nounascuților

Aceste fracturi apar la nastere pentru care se numesc si fracturi obstetricale. Pot apare pe os sanatos sau pe os patologic, ca in boala Vrolick cand fracturile se produc in numar mare in viata intrauterina. Fracturile obstetricale apar la nasteri dificile, in prezentatii pelviene, cu manevre interne de degajare a bratului si umarului, la nasteri in prezentatii normale dar laborioase, cu plasarea degetului medicului sau moasei in axila, dar pot aparea si la extractia prin cezariana.

Din punct de vedere anatomopatologic sunt decolari epifizare si fracturi diafizare, acestea din urma fiind mai frecvente. Decolarile epifizare se intalnesc mai frecvent la extremitatile humerusului si la extremitatea inferioara a femurului.cele mai dese fracturi diafizare sunt la clavicula, humerus si femur.

Unele fracturi nu se depisteaza la nastere, ci mai tarziu la 10-20 de zile fiind semnalate de existenta unui calus voluminos. La nou nascut procesul de vindecare este mai intens si mai rapid decat la copil si la adult. Nu apare pseudartroza. Deplasarile cu exceptia decalajului se remaniaza spontan.

Decolarea epifizara humerala superioara obstetricala

Etiopatogenie  Apare la nasteri dificile in prezentatii pelviene, cu manevre dificile de degajare a umarului si bratului, sau nasteri cu prezentatii normale dar laborioase, cu plasarea degetului medicului sau moasei in axila.

Anatomie patologica  Se produce o deplasare anteroexterna a fragmentelor, realizandu - se o angulatie cu sinus posterointern si rotatia interna a diafizei.

Simptomatologie Copilul are bratul inert in rotatie interna. Uneori umarul este tumefiat, dureros si cu mobilitate anormala. In cazurile vechi prezinta rotatie interna fixata. Se impune diagnosticul diferential cu paralizia obstetricala de plex brahial, care se exclude prin prezanta miscarilor bratelor si degetelor. Examenul radiologic nu arata modificari, nucleul epifizar nefiind vizibil la nastere. Uneori la radiografia comparativa se observa o largire a spatiului dintre humerus si omoplat. Dupa 10 - 20 de zile se poate observa o osificare subperiostala.

Tratamentul consta in imobilizare 10 zile in abductie si rotatie externa in pozitie de "salut roman".

Decolarea epifizara humerala inferioara obstetricala

Anatomie patologica In aceste fracturi fragmentul epifizar se deplaseaza de obicei posteroextern, aparand ca o fractura in extensie.

Simptomatologie Copilul prezinta impotenta functionala, tumefactia regiunii cotului si durere la palpare si mobilizare. Epifiza fiind cartilaginoasa, este invizibila radiologic, astfel ca diagnosticul trebuie stabilit doar in baza manifestarilor clinice. Abia dupa 10 - 14 zile poate apare unlizereu de osificare subperiostala.

Tratamentul consta in extensie continua cu benzi adezive pe tub rigid pentru cateva zile, urmata de imobilizare in atela sau bandaj, sau direct reducere ortopedica si imobilizare doua saptamani.

Decolarea epifizara femurala inferioara obstetricala

Poate fi insotita sau nu de dislocarea fragmentelor, in acest ultim caz epifiza deplasandu-se in general posteroextern. Exista si deplasari tardive sub aparat gipsat cu vindecari in pozitie vicioasa. Nucleul de osificare al epifizei femurale inferioare este prezent de la nastere, ceea ce face ca la examenul radiologic sa poata fi vizualizata deplasarea fragmentelor.

Tratamentul consta in reducerea ortopedica prin tractiune continua pe benzi adezive, cu piciorul la zenit. Dupa reducere se imobilizeaza 3 - 4 saptamani in aparat gipsat. Rareori se impune reducerea sangeranda si osteosinteza cu brosa.

Fracturile obstetricale ale claviculei

Etiopatogenie -se produc prin mecanism direct, de compresiune digitala sau prin mecanism indirect, de tractiune in prezentatia pelviana.

Anatomie patologica - in general sunt fracturi complete in treimea medie cu deplasare dar pot fi si incomplete in "lemn verde".

Manifestari clinice - tumefactia regiunii, durere, uneori brat inert. De obicei ele trec neobservate pana la 10 - 20 de zile, cand se observa calusul hipertrofic ce se vindeca spontan, remanierea sa durand cateva luni.

Tratamentul consta in imobilizare in bandaj doua saptamani.

Fracturile obstetricale diafizare ale humerusului

Aceste fracturi au traiect transversal, oblic sau spiroid, uneori cu angulatie externa datorita tractiunii deltoidului. Din punct de vedere clinic uneori poate trece neobservata pana la varsta de 2 - 3 saptamani cand se observa calusul hipertrofic. Poate sa fie insotita de paralizie de plex brahial sau doar de nerv radial. Examenul radiologic efectuat din doua incidente confirma diagnosticul.

Tratamentul consta in reducerea eventualelor angulatii si imobilizare in atela gipsata doua saptamani sau extensie continua pe tub rigid.

Angulatiile moderate se remodeleaza in timp. Paralizia radiala poate disparea spontan, in general in 1 - 2 luni.

Fracturile obstetricale diafizare ale femurului

Etiopatogenie Aceste fracturi se produc prin mecanism indirect de torsiune sau direct, in prezentatia pelviana prin compresiune pe regiunea inghinala. Se semnaleaza cazuri si la extractia prin cezariana.

Simptomatologie De la nastere se observa tumefierea si deformarea regiunii, cu angulatie cu sinus intern, mobilitate anormala a coapsei, crepitatii osoase si impotenta functionala. Examenul radiologic arata linia de fractura si tipul deplasarii.

Tratamentul se realizeaza prin extensia continua, "la zenit" a membrului inferior cu o greutate de 15 - 20% din greutatea corporala a nou-nascutului, care sa ridice fesa de pe planul patului. Extensia dureaza 10 - 12 zile, fiind urmata de imobilizarea in atela 2 saptamani. Pentru cele aduse tarziu, cu angulatii mari si decalaje fixate de calus rezolvarea este chirurgicala : reducere singerinda și osteosinteza cu brosa centromedulara.