Purta mereu la el un baltag. "De hoti nu se temea, avea stapanire asupra lor". Odata, isi aminteste Vitoria au fost atacati de niste hoti, dar oierul "si-a lepadat din cap caciula, si-a scuturat pletele, si a inhatat baltagul." Atat le-a zis: "Mai slabanogilor, eu pe voi va palesc in numele tatalui si va pravalesc cu piciorul in rapa." Hotii s-au facut nevazuti. Trebuie sa fi fost omorat prin viclenie, "de prieteni" gandeste Vitoria Lipan. Avea si obiceiul "sa-si abata calul in preajama muierilor si sa poposeasca langa ele." Vitoria, care aflase acest lucru de la ciobanii varstnici "care erau oameni cuminti si impacati cu Dumnezeu", il intampina mereu zburlita, iar Nechifor o domolea cu o "bataie" si-o "bataie ca aceea" ori "o mama de bataie". Plecand la de la Dorna de unde a cumparat cele trei sute de oi, a fost omorat de cei doi tovarasi care il insoteau pentru a-i lua turma. A fost omorat intre satele Sabasa si Suha si aruncat intr-o rapa cu cal cu tot. Personajul secundar traieste doar din amintirile Vitoriei Lipan si din reconstituirea evenimentelor facuta de aceasta. Caracterizarea Vitoriei Lipan
Vitoria Lipan este personajul principal al romanului "Baltagul" de Mihail Sadoveanu. Ea este o femeie simpla de la tara, nestiutoare de carte dar cu frica de Dumnezeu si dotata cu destula intelepciune, abilitate si spirit de observatie, reusind sa se descurce in situatii dificile si reusind pana la urma sa descurce itele incurcate ale acestei crime, dovedindu-se a fi un adevarat detectiv particular.
Era o taranca simpla de la poalele Tarcaului, sotie de oier dar nu a oricarui oier, ci a unuia priceput, pe nume Nechifor Lipan.
Avea o infatisare placuta, era inalta cu ochi caprui si par castaniu si isi iubea sotul, copii si gospodaria de la poalele muntelui. Ar fi visat sa se mute in locuri cu conditii de trai mai blande dar ca si bradul sau ca orice muntean, ea isi are originea la poalele muntelui si viata cu toate ca era aspra, era totusi placuta pana in momentul intrigii: disparitia sotului ei.
Obisnuita cu lipsa lui, cand in vara la munte la stana, cand iarna la ses, ramanea adesea singura, invartind fusul sau suveica, avand grija de gospodarie si de copii dar acum cu toate ca facea aceleasi treburi ale casei, gandul ei zbura la sotul care, plecat la Dorna sa cumpere oi, nu s-a mai intors. S-a gandit mult timp ca-l ademenise o alta femeie ca si alta data sotul ei totusi s-ar fi intors chemat de dragostea ei. Dupa mult timp, convinsa de multitudinea de semne primite, s-a gandit c-a ramas vaduva si ca sotul ei doar mort poate fi de nu se mai intoarce acasa la cei dragi si la gospodaria lor de la poalele muntelui.
Ca o buna crestina tine post, se roaga si se sfatuieste cu parintele Daniil care incearca prin toate metodele sa o convinga ca gandeste gresit si ca probabil in cateva zile sotul ei se va intoarce. Se duce la Manastirea Bistrita unde isi lasa fiica Minodora in siguranta si se roaga Sfantei Ana ca sa-si gaseasca linistea, alinarea si pe sotul ei, viu sau mort, cum il va gasi.
Dupa ce pleaca de la manastire, trece pe acasa pentru a randui totul si lasand casa cu toata treburile facute. Avand curaj si vointa sa-si gaseasca sotul, pleaca impreuna cu fiul ei Gheorghita pe urmele lui Nechifor Lipan.
Ea vinde branza si pieile ramase in urma sotului pentru banii necesari acestui lung si greu drum.
Muntenca darja si curajoasa pleaca la drum pe timp de iarna in cautarea omului drag. Strabate aceleasi carari si drumuri de munte pe care Nechifor le strabatuse cu cateva luni in urma.Rabdatoare la greu dar cu mintea limpede urmeaza calea sotului popsind din han in han si din crasma in crasma strangand mereu vesti despre el. Avand o limba ascutita si fiind destul de abila stie cim sa intrebe si sa descopere oamenii in ceea ce priveste cautarile ei. Fiind femeie desteapta nu expune lumii punga cu bani pentru a nu fii urmarita si jefuita de catre oamenii rai. Pe unde trecea, dadea dovada de ingeniozitate spunand ca merge la Dorna pentru a strange bani de la niste datornici. Umbland mereu cu rabdare ajunge si la Dorna, locul unde a fost incheiata afacerea cu cele trei sute de oi. La Vatra Dornei afla ca Nechifor a dat o suta de oi la doi gospodari care-l rugasera pentru ca ei nu mai gaseau iar apoi au plecat toti trei spre Neagra.
Afland de la Iorgu Vasiliu ca la hanul lui nu au mau ajuns decat doi oieri pentru Vitoria Lipan nu mai exista nici o indoiala in ceea ce priveste decesul sotului ei si foarte mahnita si suparata pleaca alaturi de Gheorghita spre locul unde disparuse Nechifor, si anume intre cele doua sate, Sabasa si Suha.
