Frunza verde lemn de brad
Cine merge gios in iad ?
Merg tatarii lui Murad,
C-au ucis in zi de mai
Pe Dan, capitan de plai!
(fragment de cantec popular)
Aceste versuri schiteaza atmosfera de legenda a poemului si dau glas admiratiei poporului fata de viteazul Dan care a ucis multi dusmani. Prin determinantul multi se insista asupra satisfactiei privind numarul mare al celor rapusi. Finalul motto-ului exprima multumirea poporului fata de dreptatea divina care l-a rasplatit pe Dan trimitandu-l in rai, iar pe tatari i-a condamnat focului vesnic.
Titlul este numele eroului principal al carui portret - de o rara frumusete morala - se defineste pe parcursul poemului.
Tema o constituie evocarea eroismului luptei romanilor pentru libertate nationala din secolul al XVI-lea impotriva tatarilor.
In compozitia poemului remarcam sapte capitole in care momentele subiectului se inscriu in succesiunea lor obisnuita.
Expozitiunea - aflata la inceputul primului capitol - prezinta pe batranul Dan in singuratatea muntilor, meditand asupra tineretii si a ireversibilitatii timpului.
Intriga o constituie dialogul dintre " . doi vechi stejari
Crescuti dintr-o tulpina pe culmea cea de munte
Si-avand ca o coroana un secul pe-a lor frunte". Ei vorbesc despre navalirile tatarilor, moment de cumpana pentru tara, care-l determina pe Dan sa plece la lupta.
Desfasurarea actiunei urmareste:
drumul strabatut de "maretul om de munte" pana la Ursan care traia "pe intinsul campiilor pustii";
hotararea lui Ursan de a pleca neintarziat la lupta;
sosirea Fulgai, fiica lui Ursan;
plecarea celor doi viteji;
proportiile legendare ale luptei cu tatarii;
ranirea lui Ursan si apararea sa de catre Dan pana cand Fulga il salveaza;
sosirea arcasilor din Orhei, infrangerea si alungarea tatarilor;
caderea lui Dan in robie;
incercarea lui Ghirai de a-l convinge sa-si lepede credinta stramoseasca.
Punctul culminant este episodul infruntarii lui Ghirai de catre Dan. Batranul se defineste prin demnitate, neacceptand sa treaca la credinta pagana respingand darurile hanului.
In deznodamant se infatiseaza moartea lui Dan, dupa ce si-a indeplinit dorinta sfanta de a saruta pentru ultima oara "pamantul tarii".
In poem se imbina naratiunea, dialogul si descrierea. In caracterizarea personajelor si in prezentarea luptei se foloseste un bogat limbaj artistic in care predomina epitetul, comparatia si metafora. Cadrul natural unde traieste Dan se caracterizeaza prin izolare, maretie si permanenta:
Batranul Dan traieste ca soimul singuratic
In pestera de stanca, pe-un munte paduratic
Verbele traieste, rasare, apune, priveste folosite la indicativul prezent sugereaza ideea ca Dan este un personaj simbolic, o intruchipare a idealului de luptator roman pentru libertate national. Comparatia ca soimul singuratic releva setea de libertate si cutezanta sa. Meditatia asupra ireversibilitatii timpului aduce in prim-plan anii care s-au scurs punand in lumina maretia eroului in vremea tineretii, trasatura care confera unitate profilului acestui personaj.
Ca si soarele cand apune, Dan se indeparteaza tot mai mult de zilele "mari si bune" ale tineretii. Epitetul rece, determinant al substantivului timpul, accentueaza sentimentul apasarii vremii: " . Timpul rece apasa umarul meu
Si, cat m-afund in zile, tot simt ca e mai greu!"
Prin metafora a vremei lunga coasa se concretizeaza imaginea abstracta a timpului. Repetitiile O! lege-a nimicirei, o! lege nemiloasa! si a adverbului relativ cand pun in lumina revolta si neputinta omului in fata mortii. Comparatia cu muntii albi reliefeaza puritatea si maretia lui Dan: "Iar muntii, albi ca dansul, se-nclina-n departare". Muntii au fost martorii trecutului glorios cand Dan era o pavaza pentru tara atat in vremuri de pace, cat si de urgie:
Si mult iubea cand tara striga: "La lupta, Dane!"
Sa vanture ca pleava ostirile dusmane.
Atunci a lui manie ca trasnetul era
In patru mari hotare tuna si fulgera
Iar tara dormea-n pace pe timpii cei mai rai
Cand Dan veghea-n picioare la capatul ei.
Vasile Alecsandri creeaza o imagine impresionanta a lui Dan, adevarat erou de balada, care cutreiera codrii fara drumuri si fara de lumina, infruntand dusmanii si fiarele padurii:
Ades el pleca singur prin codrii fiorosi,
In carii luceau noaptea oteluri si ochi rosi,
Si daca murgu-I sprinten da-n laturi sforaind,
Viteazul cu blandeta il dezmiarda graind:
N-aibi grija, mai soimane! Eu am si duc cu mine
O vraja rea de dusmani si buna pentru tine.
Valorificand motivul popular al comuniunii om-natura, poetul subliniaza maretia eroului prin metafora vulturii carpatici, simbol al puterii, al dorintei de libertate, aspiratie raportata la spatiul geografic romanesc: Iar vulturii carpatici cu zborul indraznet
Faceau un cortegi falnic eroului drumet.
