Personajele lui C. Petrescu ilustreaza toate ipostazele impactului dintre intelectual si lumea in care acesta traieste,cu afacerile,intrigile si razboiul absurd pe care le presupune.Calitatea de intelectual nu este data neaparat de studii sau posturi inalte,ci de superioritatea constiintei individului,intelectualul fiind un ganditor lucid care problematizeaza existenta.El poate fi student (Gheorghidiu),militant politic(Gelu Ruscanu),ostas(Pietro Gralla) etc..Diferiti de inadaptatii romantici,ei sunt prinsi in planul valorilor esentiale in care cred."Cata luciditate,atata drama",spune Georghidiu,pentru ca el ca si ceilalti intelectuali,traiesc( la alte temperaturi interioare) lucruri obisnuite:tradarea unei femei,o afacere rentabila,conversatii banale,o iubire pe ascuns etc..Pe toate acestea le privesc din perspectiva valorilor absolute si le judeca critic.Unitatea operei lui Camil Petrescu,sub acest aspect,o da incercarea insistenta a scriitorului de a epuiza toate razvratirile,iluziile,dezamagirile intelectualului, incapatanat sa nu-si tradeze natura proprie si deci sa duca lupta impotriva opacitatii din jur,bizuindu-se numai pe el insusi.
Eroii principali,in cea mai mare parte masculini,sunt intelectuali preocupati in primul rand de probleme de constiinta. Atat Stefan Gheorghidiu cat si Gelu Ruscanu si Andrei Pietraru sunt intelectuali fini, care si-au facut din speculatiile filozofice mediul fundamental in care se misca cu dexteritate. Liniile de gandire trasate in campul istoriei filozofice le sunt cunoscute cu de-amanuntul si gandirea lor proprie aluneca spre ele cu abilitate si subtilitate. Faptul le provoaca o placere spirituala superioara, pe care o doresc unica si netulburata. Este de fapt o izolare de viata trepidanta a complicatiilor sociale, o evadare intr-o lume in care domina numai spiritul filozofic.
Pentru Stefan Gheorghidiu, iubirea este receptata ca o experienta posibila, o imbogatire a relatiilor intime, nu ca o raportare a indragostitului la fiinta iubita. El este indragostit mai degraba dintr-un orgoliu satisfacut si traieste doar iluzia iubirii, nu sentimentul ca atare, caruia nu se abandoneaza niciodata, si nici nu consimte la sacrificii in numele dragostei.
Se poate spune chiar ca pentru personajul principal iubirea este o problema de {auto}cunoastere, nu de implicare sentimentala, caci in aspiratia lui catre absolut el nu urmareste adevarul despre Ella, ci mentinerea propriului echilibru interior.
Continuand in fapt problematica primului roman,Camil Petrescu readuce in prim plan, In romanul Patul lui Procust drama intelectualului roman,intransigent in pastrarea nealterata a constiintei si demnitatii sale,in impactul cu o societate bazata pe afacerism,mediocritate.Drama lui Ladima si a lui Fred Vasilescu repeta drama intelectualului Stefan Gheorghidiu din romanul anterior.Privit sub alt unghi, romanul Patul lui Procust este si o drama a imposibilitatii atingerii idealului in dragoste,ceea ce se repeat si in drama de idei, Suflete tari.
Din punct de vedere artistic Camil Petrescu aduce o serie de inovatii in teatrul romanesc,preluand stilul lui Henrik Ibsen din literatura universala,si aducand si in literatura romana asa numit teatru de idei,bazat pe bine cunoscutul stil al sau,drama de idei.
Andrei Pietraru,un tanar preocupat de stiinta si cunoastere,cu o bogata imaginatie,care traieste mai mult intr-o viata proprie creata in interiorul sau,sufera din cauza unei iubiri neimplinite,si ajunge sa devina erou de ocazie,ghidat de pasiunea salbatica,nu atat pentru femeie in sine ci mai mult pentru scopul sau suprem: atingerea absolutului.
