Eseu - limba si literatura romana - luceafarul

ESEU

LIMBA SI LITERATURA ROMANA-

Titlul: Luceafarul

Introducere in universul liric eminescian

'Noi suntem adevaratii contemporani ai lui, fiindca stim mai multe despre el

decat ceea ce stiau cei care traiau in vremea lui'- Edgar Papu

Eminescu este reprezentantul romantismului pur al liricii romanesti, unul dintre clasicii literaturii romane. Se manifesta in literatura atat prin poezie, proza, cat si prin dramaturgie.

Lirica eminesciana tradeaza influentele filozofice ale idealistilor germani, Schopenhauer si Kant.  Liniile poeticii sale sunt incadrate si conturate de diverse teme si motive, dupa cum urmeaza:

Arta poetica sau conceptia despre poezie si misiunea poetului

Conceptiile sale despre conditia poetului si menirea artei sunt exprimate in majoritatea creatiilor lirice

Texte reprezentative : Icoana si privaz, Eu nu cred nici in Iehova, Criticilor mei, Numai poetul, In zadar in colbul scolii, Oda ( in metru antic)

Tema de evocare a trecutului istoric

Eminescu a considerat ca natiunea romana se defineste prin istoria neamului si limba romana, afirmand cu tarie ca "vertebrele nationalitatii sunt istoria si limba"

Texte reprezentative: Memento mori, Scrisoarea III

Tema iubirii si a naturii

Tema iubirii si a naturii este tema romantica fundamentala a liricii sale; natura se manifesta in doua planuri ( teluric si cosmic) iar iubirea  este un sentiment cand lipsit de dulcegarii, cand armonios, cand aspiratie ideala

Texte reprezentative: Dorinta, Luceafarul, Lacul, Pe langa plopii fara sot

Poezia de inspratie folclorica

Interesul pentru folclor a fost manifestat inca din copilarie, in creatiile sale valorificand temele, motivele, personajele mitologice, miturile populare sau limbajul.

Texte reprezentative: Ce te legeni, Somnoroase pasarele, Revedere, Calin (file din poveste)

Tema filozofica

Este preocupat de conditia nefericita a omului de geniu intr-o societate meschina, superficiala, incapabila sa-i inteleaga aspiratiile spre absolut.

Texte reprezentative: Scrisoarea I, Luceafarul, Scrisoarea II, Trecut-au anii

Sursa de inspiratie

Poemul a fost publicat in 1883 in Almanahul Societatii  Academice Social Literare "Romania Juna" la Viena. A fost apoi reprodus in revista Convorbiri literare (august 1883) si in prima editie a Poesiilor alcatuita de Titu Maiorescu (decembrie 1883).

Exista mai multe surse de inspiratie:

A.  FOLCLORICE

a)   Basmul muntenesc Fata in gradina de aur, versificat de Eminescu dupa versiunea "Das Madchen im goldenen Garten", culeasa de germanul Richard Kunisch in Muntenia

b)   Motivul Zburatorului

Zburatorul = un zmeu, un strigoi care, ratacind intre miezul noptii si cantatori, patrunde in case prin horn, dezlantuind pasiuni puternice erotice la femei sau fete tinere ( Romulus Vulcanescu)

B.  FILOZOFICE

Influenta filozofiei lui Arthur Schopenhauer din volumul Lumea ca vointa si reprezentare, despre geniu si omul comun, este relevanta .

Geniul - inteligenta, obiectivitate, capacitatea de a-si depasi sfera, aspiratie spre cunoastere,  singuratate, puterea de a se sacrifica

Omul comun - instinctualitate, subiectivitate, incapacitate, vointa de a trai, sociabilitate, dorinta de a fi fericit

C.  CULTURAL MITOLOGICE

Sunt utilizate motive din mitologia greaca, indiana si crestina.

D.  BIOGRAFICE

Propria-i viata este ridicata la rang de simbol.

Structura operei

Incadrarea estetica = ca specie literara este un poem liric, schema epica fiind doar cadrul pe care se grefeaza proiectia lirica si filozofica. "Personajele" si "intamplarile " sunt doar simboluri, metafore care incifreaza idei filozofice, atitudini, sentimente, viziuni asupra existentei

Luceafarul este:

= o meditatie filozofica de tip romantic asupra conditiei geniului in lume, asupra dramei acestuia ca fiinta duala, prinsa intre viata si moarte, fapta si constiinta, pasiune si renuntare, soarta si nemurire

= un poem al contrariilor ca semn al universalitatii, sintetizand majoritatea temelor, motivelor eminesciene

Interferenta genurilor genereaza profunzime textului si ofera posibilitati de interpretare variate:

o poveste de iubire

o alegorie pe tema geniului

o poezie cu viziune simbolica

Tudor Vianu: Poemul contine o structura epica a unei povesti de dragoste, presarata cu scene dramatice, animata prin dialog pentru a transmite insa cu aceste mijloace un sens liric - filozoficinalt: pozitia trista si insingurata a geniului.

Epicul = validat de firul epic

Liricul = validat de proiectia lirica si filozofica

Dramaticul = validat de succesiunea de scene in care dialogul este elementul constitutiv si de categoria dramaticului ca substanta - intensitatea trairilor sufletesti

Rema - 98 de strofe dispuse in patru tablouri

Echilibrul este dat de = alternanta planurilor terestru si astral

= alternanta tonului in functie de proeminenta vocii lirice

Tabloul I strofele 1 - 43, intalnirea fetei de imparat, planul teluric - astral, tonul solemn

Tabloul II strofele 44 - 64, intalnirea dintre Catalin si Catalina, planul teluric, tonul ironic

Tabloul III strofele 65 - 85, calatoria intergalactica si discutia dintre Hyperion si Demiurg, plan   astral, ton solemn, elemente de pastel cosmic ( 66-85) si de meditatie filozofica (75-81)

Tabloul IV strofele 86 - 98, revelatia lui Hyperion, plan teluric+astral, ton ironic, elemente de idila (89 - 94), de pastel terestru (87, 88, 93)

Titlul

Titlul avertizeaza asupra naturii duale a geniului care participa la doua ordini: cea divina si cea umana, poetul operand o fuziune de doua vechi mituri:

Mitul popular romanesc - cu o posibila deformare fonetica de la Lucifer, eroul mitului biblic  iudeo - crestin - legat de cunoscuta stea a ciobanului, statornic far al serii, prielnic pamantenilor

Mitul lui Hyperion cu surse din mitologia greaca; Hyperion - Hesperus = fiu al lui Uranus si al Geei, al cerului si pamantului, condamnat prin originea sa la un echilibru precar al fiintei, intre latura sa de lumina celesta, uranica si cea de intuneric, telurica. Prin natura sa, el se poate inalta sau cobori.

La Eminescu, bivalenta eroului Luceafar - Hyperion, impune o structura bipolara, de stricte simetrii ale poemului, avand ca sursa gandirea kantiana: dupa cum priveste, spre pamant sau cer, eroul se va ipostazia intr-o infatisare sau alta:

Fata intoarsa spre pamanteni, fata pe care acestia o vad prin prisma simturilor lor, si pe care o numesc Luceafar, reprezinta fenomenul, aparenta - fanicul. (Lucian Blaga)

Fata ascunsa simturilor umane, necognoscibila, stiuta doar de Demiurg, Hyperion, reprezinta numenul, esenta, cripticul. ( Lucian Blaga)

Aceasta structura bipolara impune si doua valente specifice eroului romantic:

Luceafarul - capacitatea nemasurata de iubire, fata indreptata spre viata si dragostea care il cheama irezistibil.

Hyperion - capacitatea de cunoastere filozofica specifica divinitatilor din prima creatie pe care demiurgul le intruchipeaza simbolic.

Hesperus - Luceafarul este cel mai insemnat simbol ceresc - Rudolf Wustmann

Detalierea si interpretarea tablourilor

Partea intai a poemului este o splendida poveste de iubire. Atmosfera se afla in concordanta cu mitologia romana, iar imaginarul poetic e de factura romantica. Iubirea se naste lent din starea de contemplatie si de visare, in cadru nocturn, realizat prin motive romantice: luceafarul, marea, castelul, fereastra, oglinda. Semnificatia alegoriei este ca fata pamanteana aspira spre absolut, iar spiritul superior simte nevoia compensatorie a materialitatii. La chemarea descantecrostita de fata Cobori in jos, Luceafar bland, / Alunecand pe-o raza, Luceafarul se smulge din sfera sa, spre a se intrupa prima oara din cer si mare, asemenea lui Neptun, ca un tanar voievod, un mort frumos cu ochii vii. In aceasta ipostaza angelica, Luceafarul are o frumusete construita dupa canoanele romantice: par de aur moale, umetele goale, umbra fetei stravezii / E alba ca de ceara. Cea de-a doua intrupare, din soare si noapte, reda ipostaza demonica. Cosmogonia este redata in tonalitate majora: Iar ceru-ncepe a roti/ In locul unde piere. Luceafarul vrea sa eternizeze iubirea lor, oferindu-i fetei mai intai imparatia oceanului, apoi a cerului: O, vin, in parul tau balai / S-anin cununi de stele, / Pe ale mele ceruri sa rasai / Mai mandra decat ele. Insa paloarea fetei si stralucirea ochilor, semne ale dorintei de absolut, sunt intelese de fata ca atribute ale mortii: Privirea ta ma arde. Ea ii cere sa devina muritor, iar Luceafarul, accepta sacrificiul: Tu-mi cei chiar nemurirea mea / In schimb pe-o sarutare

In partea a doua, idila dintre fata de imparat, numita acum Catalina si pajul Catalin, infatiseaza repeziciunea cu care se stabileste legatura sentimentala intre exponentii lumii terestre si se desfasoara sub forma unui joc din universulcinegetic. Este o alta ipostaza a iubirii, opusa celei ideale. Asemanarea numelor sugereaza apartenenta la aceeasi categorie: a omului comun. Portretul lui Catalin este realizat in stilul vorbirii populare, in antiteza cu portretul Luceafarului, pentru care motivele si simbolurile romantice esrau desprinse din mit, abstracte, exprimand nemarginirea, infinitul, eternitatea. Catalin devine intruchiparea teluricului, a mediocritatii pamantene: viclean copil de casa, Baiat din flori si de pripas/ Dar indraznet cu ochii, cu obrajei ca doi bujori.

Zborul spre Demiurg structureaza planul cosmic si constituie cheia de bolta a poemului. Aceasta parte, a treia, poate fi divizata la randul ei in trei secvente poetice: zborul cosmic, rugaciunea, convorbirea cu Demiurgul si eliberarea. In dialogul cu Demiurgul, Luceafarul insetat de repaos: Si din repaos m-am nascut / Mi-e sete de repaos, adica de viata finita, de stingere, este numit Hyperion. Dupa Hesiod, Hyperion, divinitate simbolica, era fiul Cerului, tatal Soarelui si al Lunii, un titan ucis din invidie de alti titani. Dupa Homer, Hyperion este Soarele insusi. De remarcat ca Demiurgul este cel care rosteste pentru intaia oara numele lui Hyperion pentru ca El este Creatorul si cunoaste esenta Luceafarului. Hyperion ii cere Demiurgului sa-l dezlege de nemurire pentru a descifra taina iubirii absolute, in numele careia este gata de sacrificiu: Reia-mi al nemuririi nimb / Si focul din privire, / Si pentru toate da-mi in schimb/ O ora de iubire.Demiurgul refuza cererea lui Hyperion pentru ca el face parte din ordinea primordiala a cosmosului, iar desprinderea sa ae duce din nou la haos. De asemenea, pune in antiteza lumea nemuritorilor si aceea a muritorilor, oferindu-i lui Hyperion, in compensatie, diferite ipostaze ale geniului: filozoful, poetul (ipostaza orfica), geniul militar / cezarul, ca si argumentul infidelitatii fetei.

In ultima parte, a patra, imaginarul poetic se nuanteaza printr-un peisaj umanizat, tipic eminescian, in acre scenele de iubire se petrec departe de lume, sub crengile de tei inflorite, in singuratate si liniste, in pacea codrului, sub lumina blanda a lunii. Declaratia de dragoste a lui Catalin, patimasa lui sete de iubire exprimata prin metaforele : noaptea mea de patimi, durerea mea, iubirea mea de-ntai, visul meu din urma, ca si constituirea cuplului adamic il proiecteaza pe acesta intr-o alta lumina decat aceea din partea a doua a poemului, producand ambiguitate asupra identitatii vocii lirice. In final, poemul se clasicizeaza, versurile avand un pronuntat caracter gnomic: Ce-ti pasa tie , chipe de lut, / Dac-oi fi eu sau altul? / Traind in cercul vostru stramt / Norocul va petrece / Ci eu in lumea mea ma simt / Nemuritor si rece. Geniul se izoleaza indurerat de lumea comuna, a norocului trecator, de nivel terestru, asumandu-si destinul de esenta nepieritoare. Ironia si dispretul sau se indreapta spre omul comun, faptura de lut, prin replici fara raspuns cuprinse in interogatiile retorice finale. Omul comun, incapabil sa-si depaseasca limitele, ramane ancorat in cercul stramt, simbol al vremelniciei, iar geniul atinge ataraxia stoica, starea de perfecta liniste sufleteasca obtinuta prin detasarea de framantarile lumii.

Tectonica si prozodia

98 de catrene - cu masura de 7-8 silabe

- rime incrucisate, masculine si feminine

- ritm iambic ( in mod dominant)

Lirismul este:

unul neexprimat narativ dramatizat, cu eul liric in postura de regizor ascuns "Dieu cahlic" care manevreaza teihoscopic (de undeva de sus) totul.

dar si un " lirism inscris intr-un cadru de baladasub masca unor personaje straine si a unor intamplari eterogene palpita inima poetului. creatie apartinand acestei lirici mascate" (Tudor Vianu), adica un lirism al mastilor, poetul enuntand idei personale, dar purtand o alta fata, el aflandu-se astfel, din acest punct de vedere, si in postura unui Draq queen.

daca luam in calcul posibilitatea celei de-a cincea voci, atunci, pentru strofele 58 - 62 se manifesta un lirism exprimat subiectiv - cu eu liric individualizat.

Suprastructura operei

Pe langa elementele ce construiesc realitatea extralingvistica a operei, se poate afirma ca ipostazierele lirice existente sunt de fapt niste arhetipuri ale aventurii omului in absolut:

fata de imparat = ipostaza umana in aspiratia ei spre absolut

Catalin = omul care are naivitatea sa creada in absolutul iubirii pamantene

Hyperion = geniul care are nostalgia fiintei pierdute

Demiurgul = dumnezeirea din om, creatorul total

Elemente de metatextualitate

In Luceafarul se regasesc aproape " toate motivele, toate ideile fundamentale, toate categoriile lirice si toate mijloacele lui Eminescu, poemul fiind intr-un fel si testamentul lui poetic, acela care lamureste posteritatea, chipul in acre si-a conceput propriul lui destin". ( Tudor Vianu)

Luceafarul este " momentul cel mai reprezentativ al puterii de creatie a poporului nostru in ordine spirituala" . ( G. Munteanu)

Stilul

Stilul se caracterizeaza prin:

limpezime clasica;

severa reductie a mijloacelor de expresie, a elementelor de ornare verbis -figurile de stil, opera apartinand "etapei de scuturare a podoabelor" (Tudor Vianu); spre exemplu, in 392 de versuri sunt doar 89 de adjective epitet, cu 125 de intrebuintari, Eminescu apeland la suplinirea limitarii cantitative printr-o ilimitare combinatorie, el folosind un numar redus de cuvinte pe care le combina inedit, valorificandu-le si intreaga lor disponibilitate semantica,. Adjectivele uzitate sunt din cele mai simple: mandru, frumos, mare, negru, dulce, rece etc. Cu privire la figurile de stil, se observa operarea cu precadere la nivelul metaplasmelor (domina aliteratia) si al metatexelor (domina inversiunea si ingambamentul);

repotentarea de logos a cuvantului care capata o putere neinchipuita de sugestie. La Eminescu fiecare cuvant devine o sursa inepuizabila de sensuri. Eminescu recupereaza cuvinte banale, cuvinte simple, cuvinte vechi, aproape golite datorita uzului. Exemplu: venii cu greu, de greul negrei vecinicii, ochii mari si grei;

dictia rarefiata, intretinuta si de varietatea ritmica: mesomacru, anapest, peon, coriamb, troheu, iamb;

exprimarea gnomica data de esente, maxime, precepte sublimate liric;

puritatea limbajului:

din 1908 de cuvinte uzitate, 1688 sunt de origine latina;

sunt extrem de putine neologisme (14)

limba este pura, naturala, accesibila

validarea unor campuri semantice , printre care al:

timpului: niciodata, azi, mani, saptamani, sara, noaptea

cosmicului: luna, stele, cerul

iubirii: dorul, inima, suflet, saruta, scantei

Dosarul critic al operei

Z. D. Busulenga: Aceasta dureroasa marturisire a unei singuratati absolute, aceasta singuratate a geniului, se ghiceste in opera sa ca un vaier suav.

Poemul suprem, poemul culme, rezuma si cocentreaza tot ceea ce gandirea mito-poetica a artistului a zamislit.

Fr. Gundolf: Forta de creatie, capacitatea productiva este atat de mare incat nimic intamplator nu se poate strecura in intervalul dintre creatie si biografie. Tot ceea ce scrie este coerent cu ceea ce traieste.

G. Calinescu : Pentru unul Luceafarul intruchipeaza pe Arhanghelul Mihail, si Eminescu e un mistic care practica postul si prevesteste miscarea ortodoxista contemporana. Altul vede in Luceafar un nume pagan, pe Neptun stapanind fundul apelor, demon acvatic cu vraji venerice Din atatea si atatea dezlegari merita sa fie relevata cea patriotica, dupa care Luceafarul reprezinta Romania geologica sau pamantul, Catalina fiind natia romaneasca, precum si aceea de natura lingvistica a lui Hyperion-Hypereon.

I.Al. Bratescu Voinesti : Luceafarul a fost generat de un episod nefericit al dragostei lui Eminescu - Hyperion- pentru Veronica Micle, Catalina, sedusa de Caragiale, Catalin. Maiorescu - Demiurgos, i-ar fi aratat poetului calea necesara, destinul sau de artist, caruia trebuia sa i se supuna neconditinat, renuntand la proiectul sau de casatorie.

Tudor Vianu: Daca moartea ar voi ca in noianul vremurilor viitoare intreaga opera a lui Eminescu sa se piarda si numai Luceafarul sa se pastreze, stranepotii nostri ar putea culege din ea imaginea esentiala a poetului.

N. Manolescu: Vorbirea presupuselor personaje ale povestii este vorbirea poetului insusi, in registre lirice.

Constantin Noica: Doua lucruri sunt de retinut de aici: Intai, ca nu e vorba direct despre geniu, ci de soarta Luceafarului, o soarta careia cea a geniului doar ii seamana putin. In al doilea rand, nu este nici urma de neputinta si mizeria sufletului pamantesc de a se ridica la un ideal, ci e vorba de mizeria naturii aceleia generale si superioare, careeste geniul sau Luceafarul.

Edgar Papu: Unul din marile secrete ale lui Eminescu este acela de a patrunde inlauntru cuvantului, in cutia sa de rezonanta, unde i-a surprins ca nimeni altul toate tonurile posibile, cu intreaga bogatie de sensuri, subsensuri si semnificatii, pe care le-ar putea scoate din adanc fiecare vibratie a sa.

Bibliografie

G.Calinescu, Opera lui Mihai Eminescu, vol. I-V, Editura Fundatiilor Regale, 1934-1936 si reed,

Zoe Dumitrescu-Busulenga, Eminescu si romantismul german

Constantin Noica, Introducere la miracolul eminescian, Editura Humanitas, 2003

Edgar Papu, Poezia lui Eminescu, Editura Minerva, 1971

Ioana Em. Petrescu, Eminescu.Modele cosmologice si viziune poetica, Editura Minerva, 1972

Tudor Vianu, Poezia lui Eminescu, Editura Cartea Romaneasca, 1930 si reed.

Ion Negoitescu, Poezia lui Eminescu, 1967