Un cercetator de marca al fenomenului, Tzvetan Todorov, pune un mare accent pe ezitarea cititorului si a personajelor in privinta naturii fenomenului perturbator. Daca cititorul (sau personajul care traieste ezitarea) opteaza pentru o solutie rationala, atunci naratiunea intra in sfera straniului, dimpotriva, daca el accepta o explicatie supranaturala, se patrunde in domeniul miraculosului. Fantasticul este deci identificat cu efemerul ragaz al ezitarii cititorului sau al pesonajului, el nu dureaza decat doar atat cat tine ezitarea. Definit in raport cu realul si imaginarul, fantasticul ii apare lui Tzvetan Todorov drept "ezitarea cuiva care nu cunoaste decat legile naturale pus fata in fata cu un eveniment in aparenta supranatural".
Definitia "ideala" a fantasticului inca nu a fost gasita si e putin probabil sa se gaseasca vreodata una in masura sa-l circumscrie sub toate aspectele sale. Fantasticul exploreaza spatiul launtric; el este legat de imaginatie si exprima iesirea din automatismele zilnice, abandonarea rutinei, "visul treaz al individului". Se stabilesc astfel relatii intre normal si supra-normal.
Exista si in critica literara romaneasca mai multe tentative reusite de a circumscrie frontierele literaturii fantastice. Merita sa retinem aceste lucrari nu atat prin eforturile lor de a ne explica ce este litaratura fantastica, ci mai ales prin incercarea de a arata cum este ea. Putem remarca, in aceasta ordine de idei, in primul rand cartea de referinta a lui Sergiu Pavel Dan, "Proza fantastica romaneasca" (Ed. Minerva, 1975), avand un substantial preambul teoretic, studiul despre fantastic al lui Adrian Marino din cunoscutul sau "Dictionar de idei literare" (Ed. Eminescu, 1973) si eseurile lui Ion Biberi.
Periodic redescoperit, conceptul de literatura fantastica a constituit de-a lungul anilor subiectul unor neintrerupte controverse. Fapt cert, in ciuda negarilor nu o data violente, in literatura romana exista o accentuata voga a fantasticului, intretinuta de aparitia unor scriitori si a unor opere de exceptie, ce se intorc periodic la inepuizabilele resurse ale fabulosului folcloric : Ioan Vultur "Naratiune si imaginar" , Olimpia Radu "Pagini de critica" si Nicolae Ciobanu "Intre imaginar si fantastic in proza romaneasca".
Insa cel mai cunoscut scriitor de proza fantastica din tinuturile mioritice ramane Mircea Eliade. Autorul devine creatorul unei teorii originale despre fantastic, bazata pe camuflarea sacrului in profan sau, altfel spus, pe teoria irecognoscibilitatii miracolului. Pentru a facilita dezvaluirea fantasticului in realitatea cotidiana, scriitorul isi concepe naratiunile pe mai multe planuri, creand niste universuri paralele dominate de legi diferite ale spatiului si ale timpului. Eroii lui Mircea Eliade vor fi preocupati in permanenta de descoperirea unor semnificatii profunde, inaccesibile oamenilor de rand. Acesta este motivul pentru care naratiunile prozatorului pot fi privite ca o lunga initiere spirituala a unor personaje cu vadite preocupari intelectuale. Pe parcursul formarii lor, personajelor li se fac diferite semne, in masura sa le calauzeasca spre revelatia misterului.
