Este literatura comunicare? Iata o intrebare pe care e normal sa ne-o punem, daca tinem seama de cele doua intelesuri esentiale ale comunicarii: a comunica ceva si a comunica cu cineva. Multi cercetatori considera ca scriitorul doar se exprima, si nu(se) comunica; ca in cazul comunicarii continuturilor sufletesti imaginare, termenul de comunicare devine foarte aproximativ si doar metaforic. Informatia reala ar fi altceva. Se spune, asadar, ca o buna parte dintre scriitori nici nu-si propun sa comunice cu cititorii, ceea ce ii intereseaza este pur simplu sa-si exprime sentimentele si trairile in opere. Pe de alta parte, criticul Mihail Ralea afirma contrariul: "Oricit se sustine intr-o estetica ideala ca artistul creeaza pentru el insusi fiindca are ceva de spus, in realitate el scrie pentru o societate data, adica pentru un anumit public." Chiar daca se admite ca literatura este o comunicare, ea ramine a fi una mai putin obisnuita. Textul literar, prin structura sa, se deosebeste de simpla informatie. El permite transmiterea unui ansamblu de "informatii" cu neputinta de comunicat prin mijloacele limbajului comun. In opinia poetului Robert Frost, poezia este mijlocul prin care oameniilor li se vorbeste despre lucruri pe care ei le cunosc, dar nu au cuvinte sa le numeasca.
Exista, prin urmare, si o comunicare artistica- transmitere a mesajului artistic de la creator la receptor prin intermediul operei de arta. Comunicarea artistica
literara este posibila numai daca opera de arta
literara poate fi decodata de receptor, daca are o structura creata pe baza ansamblului experientei artistice si sociale, comune atit creatorului, cit si receptorului.
Din antichitate pina in prezent se incearca definirea specificului literar, stabilirea unor criterii precise de disociere a literaturii de " nonliteratura" sau "pseudoliteratura". Estetica clasicista a propus conceptul de belles lettres ("scrierii frumoase"), care deosebeste literatura de celelalte manifestari verbale scrise prin calitatea limbajului folosit, adica prin scrisul "frumos", "onorat", "calofil" cu artificii retorice improprii exprimarii obisnuite. Literatura, asadar, a fost si mai este considerata arta a cvuvintului, un limbaj deviat de la norma vorbirii comune. Roman Jakobson introduce notiunea de literaritate (literaturnost).
Intr-o definitie din 1921 el spune: "Obiectul stintei literare nu este literatura, ci literaritatea, adica ceea ce face dintr-o opera data o opera literara". Jakobson e de parere ca literaritatea nu trebuie cautata in subiectul
tema
motivele unui text,ci in stilul
structura acestuia. Cu alte cuvinte, textul artistic se diferentiaza de celelalte tipuri de texte nu atit prin ce decrie, dar cum descrie. In opinia lui Jakobson,comunicarea verbala se transforma in una literara atunci cind ea contine un limbaj figurat (conotativ).
Limbajul figurat ii arata destinatarului ca el se afla in fata unui fenomen lingvistic care se evidentiaza pentru propria valoare. Mesajul se auto-oglindeste, atragind-i atentia receptorului case afla in fata unei comunicari neobisnuite. Literaritatea apare, asfel, ca o abatere da la norma vorbirii obisnuite, abatere ce declanseaza in cititor efecte emotionale, estetice. Teoria lui Jakobs nu poate fi insa acceptata astazi. In primul rind, literaritatea nu mai poate fi confundata cu limbajul figurat
conotatia. Poezia actuala utilizeaza deseori un limbaj tranzitiv, lipsit de figuri, apropiat de cel al prozei. Arta cuvintului inseamna pentru unii capacitatea de a oferi cit mai multe idei in cit mai putine cuvinte, ceea ce nu presupune neaparat existenta limbajului figurat. In al doilea rind,definitia literaturii ca limbaj figurat nu se potriveste nici prozei. Or, pe noi ne intereseaza un criteriu comun tuturor textelor literare. In al treilea rind, metaforele, metonimiile si alte figuri de stil pot fi intilnite si in limbajul uzual. Si, in sfirsit literaritatea nu poate fi definita o data pentru totdeauna si fara a se tine seama de preferintele publicului. Principiile, conventiile care acorda sau nu calitatea de literaritate a unui text se modifica o data cu trecerea timpului: "Ceea ce e fapt literar pentru o epoca, va fi un fenomen lingvistic de viata sociala pentru alta. In Evul Mediu conceptul de literatura se confunda cu cel de literatura sacra. Criteriul de apriciere era moral si nu estetic. Astazi, pentru noi si textele profane sint literatura" (Iurii Tinianov). Pe de alta parte, fiecare dintre noi judeca textele in functie de niste norme cunoscute din scoala, din experiente lecturii, din sursele critice, astfel incit unii cercetatori ajung sa sustina ca literatura este ceea ce fiecare cititor crede ca este literatura.
Mai multi teoreticieni considera ca literaritatea consta in insolitare (ostranenie), procedeul introdus si comentat de Victor Sklovski in felul urmator: "Daca examinam legile generale ale perceptiei observam ca actiunile, odata devenite obisnuite, se transforma in automatisme. Astfel, toate deprinderile noastre se refugiaza in sfera incostientului si automatismului; cei care-si pot aminti senzatia pe care au avut-o cind au tinut pentru prima oara condeiul in mina sau cind au vorbit pentru proma oara intr-o limba straina si care pot compara aceasta senzatie cu cea pa care o incearca in momentul in care fac acelasi lucru pentru a mia oara, vor fi de acord cu noi Asa trece viata, prefacindu-se in nimic. Automatizarea inghite lucrurile, hainele, nevasta si teama de razboi. Pentru a reda senzatia vietii, pentru a simti lucrurile, pentru a face ca piatra sa fie piatra, exista ceea ce se numeste arta. Scopul artei este de a produce o senzatie a lucrului, senzatia care trebuie sa fie o vedere, si nu doar o recunoastere. Procedeul artistic este un procedeu al insolitarii lucrurilor, un procedeu care face ca forma sa devina mai complicat,care sporeste deficultatea si durata perceptiei, fiindca procesul perceptiei in arta are un scop in sine si trebuie prelungit Obiectele percepute de mai multe ori incep a fi percepute prin recunoastere: stim ca obiectul se gaseste inaintea noastra, dar nu-l mai vedem. De aceea nu putem sa spunem nimic despre el. In arta, eliberarean obiectului de automatismul perceptiv se stabileste prin diferite mijloace Procedeul insolitarii la Tolstoi consta in aceea ca el nu denumeste obiectul cu numele sau, ci il descrie, ca si cum l-ar vedea pentru prima oara, reda fiecare intimplare, ca si cum s-a petrece pentru prima data; iar in descrierea obiectului nu foloseste numerele date in general partilora acestuia, ci apeleaza la denumirile partilor corespunzatoare ale altor obiecte.
Sa luam un exemplu. In articolui E rusine, Tolstoi insoliteaza astfel notiunea de biciuire: " oameni acre au incalcat legea sint despuiati, trintiti la pamint si batuti cu nuielele peste funs", iar citeva rinduri mai jos: "biciuiti peste fetele goale". Fragmentul este insotit de o remarca: "Si pentru ce sa recurgi tocmai la acest mijloc prostesc si barbar de a pricinui durerea, si nu la un altu: de plina, sa fie intepati cu ace in urma sau intr-o alta parte a corpului, sa li se stringa miinile sau picioarele intr-o menghina "Biciuirea obisnuita este insolitata atit prin descrierea sa, cit si prin propunerea de a i se schimba forma, fara a-i schimba esenta. Tolstoi a descris cu ajutorul acestui procedeu toate bataliile din Razboi si pace."
Se poate observa totusi ca Sklovski ne propune un procedeu propriu nu numai literaturii, ci si altor arte si chiar ziaristicii. In concluzie, orice definitie a literaritatii este nesatisfacatoare pentru ca nu poate exprima cu exactitate specificul acesteia. "Dificultatea enorma a disocierii literar-neliterar nu consta in stabilirea unor categorii abstracte, ci in recunoasterea realitatii lor in materia vie a literaturii. Este greu de trasat o linie de demarcatie dintre literar si neliterar" (Andrian Marino).
Exista o prejudecata care isi are originile in opera lui Platon: literatura ar reprezenta doar niste fantasme, o gratuitate fara relevanta pentru cunoastere, deoarece nu exista decit intr-un imperiu al neadevarului si al umbrelor. Totusi, fiind o forma de manifestare a spiritului uman creator, literatura implica si un orizont al cunoasterii. Exista un domeniu al realitatii rezervat exclusiv cunoasterii artistice (Ce cunoastem din realitate prin intermediul operei), iar pe de alta parte,exista si o pozitie speciala a artei in raport cu aceeasi realitate, adica cum cunoastem.
Iliada,Odiseea, Cintecul Nibelungilor, Miorita, dincolo de valoare literara indiscutabila, inseamna pentru omul modern si o sursa autentica de cunoastere a unor modele fundamentale de viziune asupra conditiei umane. Trecutul poate fi cunoscut nu numai prin documente si arhive, dar si prin pictura, arhitectura,film si literatura. Iar pentru ca modaliatea noastra predilecta de reprezentare a cunoasterii ramine naratiunea,se poate spune ca noi cunoastem trecutul prin naratiuni. In acest sens nu exista o mare deosebire intre un scriitor si un istoric, pentru ca si unul si altul povestesc trecutul si nu-l reproduc cu exactitate.
Baumgarten face o distinctie neta intre cunoastera oferita de arta si cea logica, datorata stiintei. In cunoasterea artistica rolul preponderent revine sensibilitatii si sentimentului. Aceasta cunoastere indistincta (spre deosebire de cea aparent clara si distincta a demersului rational) e datorata capacitatii artei de a exprima adevaruri imediate prin simboluri adresate nemijlocit sensibilitatii. In opinia lui Benedetto Croce, cunoasterea artistica se distinge printr-o modalitate proprie, prin care artistul reuseste sa dobindeasca informatii despre acea zona a realitatii, altfel nedetectabila, si sa ni le transmita prin intermediul operei. Obiectul cunoasterei artistice il constituie eul profund si reactiile acestuia fata de realitate. "Este o zona ce inglobeaza acel real care scapa investigari rationale, dar pe care sensibilitatea noastra il semnaleaza asemeni unui radar. Literatura este mijlocul prin care accedem la esentialul din om, inapt pentru logica: visele, emotiile, dragostea, ura, speranta, angoasa, sensul vietii" (Ernesto Sabato). Literatura poate raspunde deci celor mai ascunse dileme ale existentei, dar, spre deosebire de filozofie sau stiinta, raspunde nu numai prin idei, ci si prin simboluri si mituri, prin mijloacele gindirii magice. Rolan Barthes considera ca literatura isi asuma multe domenii ale cunoasterii: " Intr-un roman ca Robinson Crusoe exista cunostinte istorice, geografice, sociale, tehnice, botanice, antropologice (Robinson parcurge drumul de la natura la cultura). Daca, printr-un exces de barbarie, toate disciplinele noastre, cu exceptia unei ar trebui expulzate din invatamint, atunci ar trebui salvata doar disciplina literara, caci toate stiintele sint prezente in monumentul literar pe de alta parte, cunoasterea pe care o antreneaza literatura nu este vreodata intreaga sau definitiva; literatura nu spune niciodata ca stie ceva, ci ca stie cite ceva; sau mai degraba ca stie multe, ca stie foarte mult despre oameni "In opinia lui Barthes, literatura nu foloseste pur si simplu limbajul, ci "il pune in scena". Cu alte cuvinte, ea ne atrage atentia ca prin limbaj cunoastem si ne propune sa meditam asupra faptului daca limbajul reflecta realitatea sau este si un mod de iventare a unui nou univers. Se poate chiar ca prin literatura cunoastem viitorul. Asa, cel putin,s-a intimplat cu contemporanii scriitorului Jules Verne, care "au calatorit" pe luna cu o nava cosmica inca in sec. 19. Acelasi Jules Verne, in Castelul din Carpati, roman a carui actiune este plasata in Transilvania anticipeaza televiziune. Literatura S.F. nu intimplator se mai numeste si literatura de anticipatie. Intr-un stat dictatorial, in care libertatea indivizilor este ingradita,mult adevaruri, care nu pot fi spuse descis, se pot strecura in literatura prin alegorie, parabola, aluzie. Literatura, in acest caz, este una din putinele surse de cunoastere a starii reale a lucrurilor.
T.S. Eliot considera ca functia de transmitere a cunostintelor era mai pronuntata in poezia antica decit in poezia contemporana: "Georgicele lui Vergiliu sint poezie foarte frumoase si contin totodata cunostinte agricole foarte utile. Dar in zilele noastre pare imposibil sa scrii un tratat modern despre agricultura care sa aiba totodata valoare poetica" . Astazi, constata Eliot, scopul de a transmite cunostinte il are mai mult proza. Iar criticul francez Roland Barthes sustine ca "scriitorul e o persoana a carei menire e nu de a da raspunsuri, ciu de pune lumii intrebari".
