In toata insa intilnim acea imbinare inconfundabila intre glasul poetului si glasul poeziei populare, prin care Eminescu si-a dobindit timbrul specific. In aceasta privinta G. Calinescu facea urmatoarea observatie: "Cea mai mare insusire a lui Eminescu este de a face poezie populara fara sa imite, si cu idei culte, de a cobori la acel  sublim impersonalism poporan".
    Revedere este prima creatie in metru popular - trohaic a lui Eminescu, publicata in "Convorbiri literare" din 1 octombrie 1879, dar scirsa cu citiva ani mai inainte. Prin ea se poate urmari ceea ce a dat folclorul lui Eminescu si ceea ce a dat el folclorului. Modelul departat este al lui lui Alecsandri din Doine, dar Eminescu adinceste intentiile inaintasului sau caruia ii este superior prin forta poetica, viziune filozofica si tehnica de versificatie. 
    Poezia are o alcatuire dialogata in constructia ei delimitindu-se doua planuri distincte: al omului si al codrului. Planurile sint asezate intr-o dubla opozitie, opozitia marcata de cele doua intrebari si de cele doua raspunsuri care-i transforma pe interlocutori in simboluri ale unor realitati diferite: omul - conditia trecatoare, codrul - eternitate. 
    Planul poetului (al omului), mai concis, e predominant interogativ. Formele de adresare                       ("codrule", "dragutule", "Ce mai faci ?") precum si prezenta exclamatiilor revelatoare ("multa vreme au trecut"; "tu din tinar precum esti  
  tot mereu intineresti") contureaza dominantele sufletesti ale interlucutorului uman. Acesta este familiar, bucuros de revedere, dar surprins de contrastul  dintre propria lui infatisare si fizonomia parca neschimbata a naturii. 
    Planul personificat al codrului, mai extins, e predominant afirmativ, fiind alcatuit dintr-o succesiune de constatari despre ceea ce ramine ca permanenta in miscarea naturii: rotatia anotimpurilor: "Iar, eu fac ce fac de mult  
  Iarna viscolul  ascult  
  Crengile-imi rupindu-le  
  Apele astupindu-le  
  Troienind cararile  
  Si gonind cintarile  
  Si  mai fac ce fac de mult  
  Vara doina mi-o ascult" si statornicia stelelor: "Iar noi locului ne tinem  
  Cum am fost asa raminem  
  Marea cu riurile  
  Lumea cu pustiurile  
  Luna si cu soarele  
  Codrul cu izvoarele".